Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial

Deliberând asupra prezentei cereri reţine următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr. X din 31.01.2013 pe rolul Judecătoriei Breclamantul C T M în contradictoriu cu pârâta B CT a solicitat ca pe baza probelor care se vor administra să se dispună obligarea pârâtei să îi remită contravaloarea în lei a sumei de 30.000 euro care este bun propriu, să se constate că singurele bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta sunt veniturile încasate din muncă, să se constate că reclamantul are o contribuţie de 90% la dobândirea veniturilor, să fie obligată pârâta să îi remită contravaloarea în lei a sumei de 193.000 USD care să îi fie imputată întrucât nu a fost cheltuită în interesul căsătoriei şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, la termenul de judecată din 28.10.2015 reclamantul a precizat acţiunea în sensul că înţelege să majoreze cuantumul pretenţiilor pentru capătul 1 de cerere de la suma de 30.000 euro la suma de 35.000 euro, precum şi cel al capătului 4 de cerere de la suma de 193.000 dolari la suma de 196.829 dolari.

În motivarea cererii reclamantul arată că s-a căsătorit cu pârâta la data de 23.08.2003, iar prin sentinţa civilă nrX. pronunţată de Judecătoria B, rămasă irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei, că nu au avut copii iar în 2010 a adoptat-o pe fiica pârâtei dintr-o căsătorie anterioară, Burduja Alexandra Maria, care la data adopţiei era majoră. După căsătorie reclamantul a locuit cu pârâta în apartamentul proprietatea acesteia din B str. X nr. X, în primii 2 ani, iar ulterior, până la divorţ, pe str. X nr. X bis, tot în apartamentul proprietatea soţiei. Reclamantul menţionează că în octombrie 2006 a plecat în străinătate şi primul loc de muncă a fost în Republica X  la o companie americană, iar din 2009 lucrează în A, însă începând cu 2006 a lucrat permanent în străinătate în ţările menţionate, iar acasă nu a venit decât în concediu o dată sau de două ori pe an. De asemenea, reclamantul susţine că pe tot parcursul căsătoriei el a trimis în ţară toţi banii pe care i-a câştigat, între 3500-5000 USD/lună şi chiar mai mult, întrucât angajatorul i-a asigurat cazare şi masă, iar el nu reţinea bani pentru nevoi proprii. Toate veniturile câştigate din muncă au fost transferate direct în conturile din România deschise la X şi ulterior X cu intenţia ca ele să fie folosite în interesul căsniciei, pentru acoperirea cheltuielilor normale şi necesare şi chiar pentru economisire.

Se arată de reclamant că cu ocazia divorţului, venind în ţară şi verificând conturile din bănci, a constatat că toţi banii au fost cheltuiţi de pârâtă în interes personal, au fost risipiţi fără ca ei să dobândească vreun bun comun sau să aibă vreo cheltuială comună importantă. Reclamantul menţionează că acceptă ca din veniturile sale totale să fie afectat un procent de 10% cheltuielilor normale şi necesare ale căsătoriei însă diferenţa trebuie să fie imputată soţului risipitor.

Tot în timpul căsătoriei, se menţionează de asemenea în cerere, reclamantul fiind angajat în străinătate şi fiind ţinut de contractul de muncă, i-a dat procură pârâtei să vândă apartamentul bun propriu al lui, moştenire de la părinţi, pârâta l-a vândut cu preţul de 30.000 euro, iar cumpărătorul a virat banii într-un cont deschis special în acest scop, însă aceşti bani au dispărut şi nu i-au fost remişi de fosta soţie.

În drept au fost invocate prevederile art. 385 C.civ. şi art. 6731 şi urm. C.pr.civ.

În dovedirea cererii reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei, a probei cu martori şi a probei cu expertiză.

Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât s-a căsătorit la data de X august X, la acea dată avea doi copii minori – A M născută la X şi D B, născut la data de X, a arătat că după căsătorie în primul an au locuit în apartamentul ei din strada X nr. X, apoi în apartamentul tatălui ei din str. Xnr. X până la divorţ. Până în 2006 când a plecat să muncească în Irak, fostul soţ nu a avut loc de muncă,  singurul venit al familiei fiind realizat de ea la două locuri de muncă, iar suplimentarea veniturilor pentru întreţinerea casei şi a copiilor era făcută de tatăl ei, T V. Tot în acea perioadă a avut contractate două credite de nevoi personale, unul de 500 euro închis în 2004 şi al doilea de 3600 lei închis în 2009. Pe tot parcursul căsătoriei fostul soţ a trimis bani în ţară într-un cont deschis pe numele lui la care ea a fost împuternicită, împuternicirea pe cont fiindu-i ridicată când au hotărât să divorţeze.

Veniturile trimise în primul an au acoperit o parte din datoriile făcute până în momentul plecării reclamantului la muncă şi cele prilejuite de plecarea lui. Pârâta menţionează că în primul an reclamantul a avut un singur concediu, în iunie 2007 în care a fost o săptămână pe litoral în România, iar în următorii ani(2008-2012) având 3-4 concedii pe an: Corfu în 2008 – 800 euro pe bilet şi 2500 euro cheltuiţi acolo, în 2009: martie, în Egipt(împreună) – 2800 euro biletul şi 9000 USD cheltuiţi acolo, mai în Grecia(singură) – 200 euro biletul şi 500 euro cheltuieli, iulie, în Creta(împreună cu copiii) – 8700 lei biletul, august, în Italia(împreună cu copiii) – 2500 euro, octombrie, circuit de o săptămână în ţară – 1500 dolari, iar în 2010-2012, 3-5 zile în fiecare concediu pe Valea Prahovei, 400-600 dolari. În octombrie 2010, arată de asemenea pârâta, au fost vizitaţi de un coleg din USA, toate cheltuielile fiind suportate de ei, respectiv 1500 dolari.

De asemenea, pârâta arată că în august 2007 socrul ei a decedat, fostul soţ nu a venit la înmormântare, ea susţine că s-a ocupat de tot, cheltuielile pentru înmormântare şi pomenirile fiind suportate din banii familiei. În decembrie 2007 fostul soţ şi-a schimbat compania, în vederea angajării a plecat în SUA, la Houston şi a luat cu el toate economiile familiei de la acea dată(4000 USD). Din Houston a trimis pachet cu haine, electronice, ceasuri şi bijuterii pentru întreaga familie. Din 2006 a contractat linii de credit în vederea acoperirii cheltuielilor, din 2007 fostul soţ şi-a făcut asigurare de pensie privată la ING(100 euro/lună), în fiecare concediu petrecut în România reclamantul pleca câte 2-3 zile la o mănăstire din Suceava unde dona sume importante de bani. Pentru achiziţionarea de bunuri on-line din baza militară unde lucra, când în urma cumpărăturilor făcute la plecarea din ţară rămânea fără lichidităţi, pârâta susţine că îi trimitea reclamantului bani din ţară prin Western Union.

De asemenea, pârâta arată că reclamantul a achiziţionat de-a lungul timpului, on-line sau din aeroporturile de tranzit: 4 laptopuri HP, câte unul pentru fiecare membru al familiei, aparat foto performant Nikon, două camere de filmat, telefoane mobile(12 bucăţi), smart phone(2 bucăţi),  harduri externe(1 terra – 4 bucăţi), culere(7 bucăţi), DVD-writer extern, componente de calculator, iar când a părăsit domiciliul, reclamantul a luat absolut toate aceste bunuri care în prezent sunt în posesia sa. Pârâta arată şi că ea alimenta cardul ING cu lei şi acesta îl folosea la magazinele din bază pentru cheltuieli personale, diferite de cazarea şi masa care erau asigurate; în aprilie 2008 pârâta susţine că a trimis reclamantului pachet prin DHL, valoarea declarată a pachetului fiind de 1000 USD, dar cea reală a fost mult mai mare(ochelari heliomatici, de vedere, medicamente şi un vaccin), iar atunci când greutatea bagajului depăşea pe cea admisă pentru bagaje de avion, reclamantul trimitea acasă pachete din Irak, primind astfel 4 pachete.

Pârâta susţine şi că reclamantul nu avea încredere în sistemul bancar românesc, de aceea în fiecare lună, aceasta scotea banii din bancă şi îi depunea în seiful din casă sau în caseta de valori din BCR. În escala pe care o făcea în Dubai,  reclamantul cumpăra lingouri de aur de 700-800 g, diamante sau bijuterii din duty-free, iar în ţară investea în certificate de trezorerie şi că toate acestea, inclusiv cea mai mare parte din bijuteriile pe care le-a făcut cadou familiei, în momentul despărţirii le-a luat şi sunt tot în posesia sa.

De asemenea, pârâta susţine că niciodată în conturile curente din bănci nu a existat o sumă mai mare de 10.000 USD, că o parte din salariu era reţinut de reclamant pentru cumpărături personale, iar la venirea în fiecare concediu aducea diverse cadouri pentru familie şi prieteni: laptopuri, telefoane mobile, aparat foto, camere de filmat şi alte mărunţişuri. Când au hotărât să divorţeze, în aprilie 2012, pârâta arată că reclamantul a luat din locuinţă, în lipsa ei, bunurile proprii dar şi toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei – bijuterii, inclusiv cele pe care i le făcuse cadou ei, lingourile de aur, titlurile de valoare şi alte bunuri aduse de reclamant sau cumpărate în timpul călătoriilor.

În ceea ce priveşte apartamentul bun propriu al reclamantului, pârâta menţionează că în urma decesului tatălui reclamantului, acesta din urmă a moştenit apartamentul pentru care a primit procură să îl vândă. Apartamentul era degradat, arată pârâta, a fost nevoită să cheltuiască sume de bani pentru reamenajarea lui, iar după vânzare actele şi toate cheltuielile legate de eliberarea lui(transportul mobilei într-o locaţie aflată la 80 km), au fost plătite din banii obţinuţi, iar restul au fost puşi într-un cont la X, ulterior la X, datorită neîncrederii reclamantului în BT. La acest cont, arată pârâta, a avut împuternicire şi a scos sume de bani pentru diferite necesităţi sau pentru achiziţionarea de lingouri de aur din Dubai. Banii nu au dispărut, arată pârâta, reclamantul a avut cunoştinţă de modul cum au fost cheltuiţi, iar restul i-a retras chiar reclamantul în ianuarie 2012.

În 2010, arată de asemenea, pârâta, reclamantul a adoptat-o pe fiica ei, A M, contribuind financiar la cheltuielile pentru întreţinerea ei la facultate.

În consecinţă, pârâta susţine că toţi banii au fost cheltuiţi în timpul căsătoriei, o parte din aceste sume se regăseşte în bunurile mobile indicate, care sunt în posesia reclamantului şi că dacă ar fi avut la dispoziţie toate aceste sume nu ar fi fost nevoie să ia creditele X – 12.000 lei, BT – 10.000 lei, X – 3300 lei, X – 13.000 lei. 

În apărare pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul reclamantului şi probei cu martori.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba cu martori şi proba cu expertiză contabilă.

Din analiza probelor administrate în cauză instanţa reţine următoarele;

Părţile au fost căsătorite în perioada 23 august 2003-28 iunie 2012, căsătoria fiind desfăcută prin acord conform sentinţei civile nr. 5959/28.06.2012 pronunţată de Judecătoria B în dos. nr. X filele 8-12 dos. vol. 1). La încheierea căsătoriei cu reclamantul, pârâta avea în întreţinere doi copii minori - A M, născută la X(atunci în vârstă de aproape 1X ani) şi D B născut la data de X(în vârstă de Xani). Din căsătoria părţilor nu au rezultat copii, dar reclamantul a înţeles să o adopte pe fiica reclamantei, A M(sentinţa civilă nr. Xpronunţată de Tribunalul B, dos., depusă la fila 11 dos. vol. 1).

În drept, având în vedere data desfacerii căsătoriei, 28 iunie 2012, ulterior intrării în vigoare la 01.10.2011 a noului Cod civil, interpretând per a contrario dispoziţiile art.39 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, modificată, reţine că temeiul de drept material este dat de prevederile art. 669 din noul Cod civil. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 43 din Legea nr. 71/2011, modificată şi art. 385 alin. 1 din noul C.civ. stabileşte că regimul matrimonial al comunităţii legale a încetat între soţi la data de 27 aprilie 2012 când a fost introdusă cererea de divorţ.

Cu privire la primul capăt de cerere astfel cum a fost precizat, respectiv obligarea pârâtei să îi remită reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro care este bun propriu, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 106/08 februarie 2008 încheiat la BNP X B reclamantul C T-M, prin mandatar pârâta C T-C a vândut numitului D A-C imobilul situat în B str. X nr. X sc. X, ap. X pentru preţul de 30.000 euro(filele 12-13 şi 14 vol. 1 dos.). În contract se menţionează că apartamentul a fost dobândit de vânzător prin moştenire, conform certificatelor de moştenitor nr. 111 şi 112/2007 emise de BNP X B, imobilul fiind anterior proprietatea tatălui reclamantului. Preţul apartamentului a fost virat iniţial într-un cont în euro al pârâtei deschis la Banca Y(suma a fost de 35.000 euro şi nu de 30.000 euro), iar apoi în contul Y în euro deschis la data de 09 iunie 2008 – titular reclamantul C T-M, pârâta fiind împuternicită pe acest cont de soţul său, ca de altfel pe toate conturile deţinute de acesta. Conform raportului de expertiză contabilă, reclamantul a constituit un depozit pe trei luni în valoare de 35.000 euro cu scadenţa la 23.10.2008. După data scadenţei, pe 28.10.2008 au fost constituite două depozite, unul de 4.200 euro şi altul de 25.000 euro care sunt lichidate în data de 18.10.2010 şi respectiv în 22.10.2010. Din concluziile raportului de expertiză contabilă se relevă că din contul în euro deschis la X pârâta a retras în total pe baza împuternicii pe care o avea de la reclamant, suma de 17.450 euro. Banii nu au fost retraşi de pârâtă toţi odată, ci treptat în diverse tranşe(anexa nr. 3  la raportul de expertiză contabilă – fila 40 vol. 5 dos.). Deşi nu este menţionat expres, este de presupus că şi reclamantul, la rândul său a efectuat retrageri din acest cont în condiţiile în care pentru diferenţa de 25.640 euro care figurează retrasă nu sunt explicaţii bancare cu privire la persona care a procedat la această operaţiune bancară. Acest lucru se poate prezuma şi din faptul că expertul contabil a menţionat în raportul de expertiză că în perioada în care reclamantul a fost în ţară pe durata căsătoriei a efectuat retrageri de 22.600 euro.

În consecinţă, cum pârâta a fost împuternicită de soţul său inclusiv pe contul în euro deschis la X unde a fost virată contravaloarea apartamentului bun propriu al reclamantului, împuternicire pe care pârâta a primit-o încă din 18.06.2008 şi a fost menţinută până în 17.04.2012(fila 20 vol. 5, raportul de expertiză contabilă), instanţa prezumă că aceasta a fost mandatată să folosească banii cum crede de cuviinţă de vreme ce nu s-a făcut dovada unui mandat cu puteri limitate. În acelaşi timp, cum reclamantul a înţeles să procedeze în acest mod este de înţeles că a dat destinaţie comună sumei reprezentând preţul apartamentului bun propriu. În acest sens este şi declaraţia martorei reclamantului, V  N Acare a afirmat că banii proveniţi din preţul apartamentului „au fost cheltuiţi în familie,” iar martorul M L propus de asemenea de reclamant, a declarat că fostul soţ i-a permis pârâtei să retragă o parte din suma provenită din acest apartament pentru a achiziţiona o maşină.

Potrivit art. 31 lit. f din Codul familiei(în vigoare la data înstrăinării apartamentului bun propriu) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare, constituie bun propriu. Din probele administrate în cauză s-a relevat că pârâta a predat reclamantului preţul apartamentului moştenire, însă acesta din urmă a înţeles să dea destinaţie comună sumei de bani reprezentând „bun propriu”, considerente pentru care cererea de obligare a pârâtei să îi remită reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro este nefondată şi urmează a fi respinsă.

Referitor la celelalte capete de cerere, instanţa reţine următoarele:

După încheierea căsătoriei părţile au locuit în apartamentul proprietatea pârâtei din B, str. X şi apoi, până la desfacerea căsătoriei în alt imobil, de asemenea bun proprietatea pârâtei din B, Şi nr. 1X bis. Împreună nu au dobândit nici un bun imobil.

La începutul căsătoriei, timp de aproximativ trei ani, reclamantul nu a avut un loc de muncă, obişnuia să picteze biserici şi tablouri, pe care le valorifica, iar pârâta a lucrat pe toată durata căsătoriei în calitate de profesor de mecanică la Liceul X B şi ulterior la Grupul Şcolar Industrial X . Conform raportului de expertiză contabilă venitul lunar al reclamantei  în ultimii şase ani ai căsătoriei a fost de aproximativ 1900 lei(fila 23 vol. 5 dos.). Deşi pârâta a realizat venituri inferioare reclamantului, aceasta la rândul său a adus ca aport în căsătorie locuinţa care era proprietatea tatălui său, munca sa în gospodărie, a primit şi ajutorul financiar al tatălui său, expert auto care practica meseria inclusiv după pensionare(declaraţia martorului pârâtei, Şerban Liviu Lică).

Din octombrie 2006 reclamantul a plecat să lucreze în Republica X, până în 2009, de unde primea un salariu lunar de aproximativ 4000-4500 dolari, iar din 2009 până în 2012(când au divorţat) în Afganistan, venitul lunar fiind de circa 3000-4000 dolari, potrivit martorei reclamantului, V NA(declaraţia de la filele 35-37 vol. 2 dos.) şi confirmat de raportul de expertiză contabilă realizat în cauză. Pârâta a recunoscut la interogatoriu că reclamantul primea salariul direct în cont, că toate conturile comune deschise pe parcursul căsătoriei au fost alimentate de reclamant cu sume provenite din salariul acestuia din străinătate dar şi banii proveniţi din vânzarea apartamentului tatălui reclamantului, precum şi că era împuternicită pe toate aceste conturi(interogatoriul de la filele 19-28 vol. 2 dos., aspect confirmat şi de raportul de expertiză contabilă – fila 20 vol. 5 dos.). Societatea angajatoare, atât din Irak, cât şi cea din Afganistan, îi asigurau reclamantului cazarea şi masa, dar reclamantul se întorcea periodic în ţară, de regulă de 3-4 ori pe an, când retrăgea sume importante de bani din conturile pe care le avea în ţară(conform raportului de expertiză contabilă în aceste perioade de revenire reclamantul a retras 14.460 lei, 26.635,46 USD şi 22.600 euro).

Când se întorcea în România reclamantul obişnuia să facă concedii cu familia(pârâta împreună cu cei doi copii), în ţară dar şi în străinătate, acestea din urmă uneori foarte costisitoare(Egipt, Corfu, Grecia, conform dovezilor depuse de pârâtă la filele 39, 42-47 vol. 1 dos.), dar mergea în concediu şi singur. Din străinătate reclamantul obişnuia să achiziţioneze aur şi bijuterii din aur pe care le-a depus într-o casetă de valori la X.; în acest sens pârâta a depus la dosar la filele 40-42 vol. 1 chitanţe care atestă cumpărarea de astfel de bunuri, precum şi contractul nr. X încheiat cu B.C.R. prin care instituţia bancară a pus la dispoziţie reclamantului caseta de valori în scopul păstrării de bunuri fără valoare declarată. Conform contractului pârâta a fost împuternicită şi pentru utilizarea acestei casete de valori, aspect recunoscut de aceasta şi la interogatoriu. De asemenea, din străinătate reclamantul aducea diverse daruri familiei sale, inclusiv bijuterii, aşa cum a relatat martora pârâtei, C C.

Cei doi soţi au avut domiciliul comun în apartamentul proprietatea pârâtei din B, X nr. 1X bis, moştenire de la tatăl ei. Acest apartament a fost renovat pe durata căsătoriei, a fost zugrăvit, au fost schimbate obiectele sanitare, a fost montată gresie, faianţă, a fost montată centrală termică, a fost refăcut un balcon şi a fost izolat, au fost montate alte uşi şi parchet, a fost instalat aparat de aer condiţionat[potrivit martorilor reclamantului(filele 35-39 vol. 2) şi ai pârâtei, Ş LL şi C C(filele 52-56)]. Toate aceste cheltuieli au fost făcute din banii comuni ai celor doi soţi şi cu acordul reclamantului care a fost înştiinţat de pârâtă(aşa cum a declarat martora acesteia, C C).

În timpul căsătoriei părţilor a decedat şi tatăl reclamantului, G I care a avut o sumă de bani economisită pentru înmormântare(50-60 milioane de lei vechi potrivit martorei pârâtei, C C, 180 milioane de lei vechi, potrivit martorei reclamantului, V N A. Reclamantul nu a venit la înmormântarea tatălui său, se afla la lucru în străinătate. Pentru înmormântare pârâta a apelat la serviciile unei firme de pompe funebre(conform declaraţiei martorei C C), a organizat masa de pomenire la un restaurant dar banii pe care tatăl reclamantului i-a avut nu au fost suficienţi, aşa cum a declarat aceasta la interogatoriu. De altfel, pârâta însăşi a relatat martorei Vc faptul că pentru toată înmormântarea a cheltuit peste 150 milioane de lei vechi.

La rândul său, pârâta, şi-a îngrijit tatăl înainte de decesul acestuia timp de aproximativ un an de zile, obligaţie morală firească pe care a dus-o la îndeplinire în condiţiile în care partenera de viaţă a acestuia urmărea să îl ducă la un azil de bătrâni(declaraţia martorei C C).

Conform aceloraşi martori ai pârâtei, dar şi potrivit martorei reclamantului V N A, când venea în ţară reclamantul mergea periodic la cabinete stomatologice unde efectua lucrări dentare, iar pârâta, a avut şi ea probleme de sănătate serioase atât la glanda tiroidă, dar şi cu inima. Toate acestea reprezintă cheltuieli comune obişnuite în orice căsătorie.

În plus, pârâta are doi copii care la data încheierii căsătoriei erau minori. De altfel, fiica pârâtei a fost adoptată de reclamant. Este de notorietate faptul că întreţinerea şi educaţia corespunzătoare a copiilor presupun costuri semnificative, chiar şi după majorat aceştia au nevoie de sprijin până la obţinerea unui loc de muncă.

Conform dovezilor depuse de pârâtă, aceasta îi trimitea reclamantului sume de bani prin X pentru diverse nevoi pe care reclamantul le avea distinct de cele asigurate de angajator(fila 52 vol. 1), în plus reclamantul a încheiat cu X o asigurare de viaţă, precum şi un contract pentru pensie privată(filele 49-52 vol. 1).

La toate aceste cheltuieli se adaugă cele uzuale privind hrana, utilităţile, plata impozitelor pentru bunurile imobile, ca şi cele neprevăzute cum sunt un împrumut dat unei persoane ori solicitat pentru îndeplinirea unor nevoi obişnuite ale căsătoriei.

În consecinţă, instanţa reţine că reclamantul nu dovedit folosirea de către pârâtă a banilor comuni în alt scop decât pentru nevoile căsătoriei, astfel că solicitarea acestuia de a fi obligată să îi restituie suma de 196.829 dolari este nefondată şi urmează a fi respinsă.

Neîntemeiată este şi solicitarea reclamantului de a se constata că are o contribuţie de 90% la dobândirea veniturilor, în condiţiile în care instanţa nu a fost investită cu un capăt de cerere privind dobândirea unor bunuri mobile sau imobile concrete, analiza contribuţiei soţilor la dobândirea unor bunuri fiind raportată la veniturile acestora şi nu invers. Atât fostul Cod al familiei cât şi noul Cod civil fac vorbire de noţiunea de „dobândire.” Aceasta desemnează din punct de vedere juridic a deveni titularul drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, respectiv al drepturilor reale privind bunuri mobile sau imobile, precum şi al drepturilor de creanţă, prin intermediul unor acte sau fapte juridice, ori în puterea legii. În cauză reclamantul nu a investit instanţa cu un astfel de capăt de cerere.

Prin urmare, pentru toate aceste considerente, în baza art. 6731  C.pr.civ.(din 1865) şi art. 669 din noul Cod civil., va respinge acţiunea astfel cum a fost precizată, ca nefondată.

În temeiul art. 274 C.pr.civ.(din 1865), va obliga reclamantul să plătească pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare