Anulare act

Deliberând asupra prezentei cereri, reţine următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr. X din data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei B reclamanta  P A în contradictoriu cu pârâţii P D şi SC A COM SRL a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 850/24.09.2008 autentificat la BNP X, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului şi să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 3550 lei.

În motivarea cererii se arată, în rezumat, că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul din data de 27.09.1991 până la 27.07.2009 când, prin sentinţa civilă nr. X pronunţată în dosarul nr. X al Judecătoriei B. În perioada căsătoriei au edificat un imobil construcţie pe un teren proprietate comună, ambele situate în comuna M, sat M, jud. B. În perioada căsătoriei pârâtul şi-a deschis o societate comercială, SC A COM SRL, în care era administrator şi asociat unic, că dorind să dezvolte o afacere au decis împreună să acceseze un credit, lucru care a fost posibil cu condiţia instituirii ipotecii imobiliare pe cele două proprietăţi(casă şi teren) reprezentând bunuri comune ale soţilor. Creditul de 110.000 lei a fost acordat societăţii comerciale, contract nr. X încheiat cu X. – Sucursala B. Reclamanta arată că s-a înţeles cu pârâtul ca în final să închidă creditul şi să ridice ipoteca de pe casă. La scurt timp după contractarea creditului, pârâtul a iniţiat discuţii cu privire la necesitatea ca cele două imobile, casă şi teren să fie trecute în patrimoniul societăţii, pentru că astfel obţine avantaje de la bancă şi o recuperare de TVA. Reclamanta arată că a acceptat încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare crezând că după rezolvarea problemelor legate de bancă pârâtul îi va revinde cota sa de ½ din dreptul său de proprietate asupra celor două imobile. După încheierea actului notarial, arată reclamanta, pârâtul i-a dat de gândit că începând din acel moment nu mai are ce partaja şi că nu mai are ce face, că ea s-a întors la notar şi a rugat-o să desfiinţeze actul notarial pentru că nu a cunoscut adevărata intenţie a pârâtului, cauza încheierii actului juridic a fost ilegală, imorală, de fraudare a intereselor sale. În acelaşi timp, reclamanta susţine că nu a încasat nici o sumă de bani cu titlu de preţ, nici înainte de încheierea contractului, nici în timpul încheierii acestuia şi nici ulterior şi că nu a existat o contraprestaţie din partea societăţii comerciale care a achiziţionat cele două imobile.

Reclamanta susţine că intenţia pârâtului a fost de a scoate cele două imobile de la masa de partaj, a dorit să o fraudeze o dată şi a doua oară a dorit să o inducă în eroare că lucrurile se vor schimba antrenând-o în achitarea ratelor de credit de frica băncii, că şi în acest moment pârâtul continuă să o mintă că îi va face actele de vânzare pe cota ei de ½, dar după ea termină de achitat tot creditul. Din 2008 până în prezent, arată reclamanta, ea a achitat ratele de credit de teamă ca banca să nu ia casa şi terenul în contul datoriei.

Reclamanta susţine că în momentul în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare au lipsit cauza licită şi morală avută în vedere de cumpărător şi obiectul actului juridic constând în lipsa achitării preţului către cei doi vânzători.

În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1225 NCC şi art. 1235 NCC.

În susţinerea cererii reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului, proba cu martori şi proba cu înscrisuri.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare deşi la data de 02.04.2015 li s-a comunicat cererea de chemare în judecată şi înscrisurile cu menţiunea de a formula întâmpinare(dovezile de la filele 38-40 dosar). 

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu martori.

Din analiza probelor administrate în cauză instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. X autentificat la BNP X B reclamanta şi pârâtul au vândut pârâtei S.C. A COM S.R.L. imobilele proprietatea lor situate în intravilanul satului Mărgineni, comuna M, judeţul B, respectiv: suprafaţa totală de 1089 mp teren vii, arabil şi curţi-construcţii, pe care se află amplasată o casă construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din trei camere, un hol şi o bucătărie, construită în regim P+1, formând un singur corp, cu nr. cadastral 2461, dreptul de proprietate fiind intabulat în Cartea funciară nr. 1658 a comunei M.

În contract s-a menţionat că „preţul acestei vânzări pe care noi părţile l-am stabilit, iar noi vânzătorii l-am primit de la societatea cumpărătoare prin reprezentant legal, integral, azi, mai înainte de semnarea şi autentificarea prezentului act este de 122.015 lei.”

Anterior pârâta S.C. A COM S.R.L., în calitate de împrumutat a încheiat contractul de credit nr. X  cu X. – Sucursala  X  pentru un credit în valoare de 110.000 lei pe o perioadă de 120 luni, în care reclamanta şi pârâtul P D au calitatea de garanţi ipotecari. Ipoteca a fost instituită asupra imobilului casă şi teren de 1089 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 850/24.09.2008 autentificat la BNP X  Bacău a cărui constatare nulitate se solicită în cauză.

În drept, în ce priveşte legea de drept material aplicabilă în cauză, faţă de prevederile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „ (1) Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa” şi data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu - 24.09.2008, este dată de dispoziţiile vechiului Cod civil din 1864 şi nu de noul Cod civil care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011.

Reclamanta invocă drept motive de nulitate absolută a contractului de  vânzare-cumpărare nr. X  lipsa cauzei licite şi morale şi lipsa obiectului actului juridic, respectiv neachitarea preţului de către cumpărător.

Pentru cauza ilicită şi imorală reclamanta a invocat că scopul ascuns al pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost scoaterea imobilului casă şi teren din patrimoniul comun.

Cauza sau scopul actului juridic este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Potrivit art. 966 Cod civil(de la 1864) “obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect”. Prin urmare, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală. Cauza sau scopul actului juridic reprezintă o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit de părţi la încheierea acestuia.

În speţă, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare părţile erau căsătorite şi aşa cum însăşi reclamanta a menţionat în cererea de chemare în judecată, cei doi soţi s-au înţeles să înstrăineze imobilul casă şi teren pârâtei S.C. A.(la care pârâtul este asociat şi administrator unic) cu scopul de a dezvolta afacerea. Faptul că ulterior relaţiile dintre soţi s-au deteriorat şi au divorţat(sentinţa civilă nr. X pronunţată a Judecătoriei B), nu constituie o dovadă în sine a intenţiei pârâtului de a scoate din masa bunurilor comune aceste imobile, cu atât mai mult cu cât reclamanta însăşi a avut calitatea de vânzătoare şi deci a consimţit la înstrăinare. Cauza reprezentând prefigurarea mintală a scopului urmărit prin încheierea actului juridic, este anterioară şi concomitentă momentului încheierii actului. Or, este puţin probabil şi oricum nedovedit de către reclamantă ca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pârâtul a avut ca scop determinant scoaterea bunurilor imobile din patrimoniul comun. Cu martorii care au fost audiaţi la propunerea reclamantei aceasta nu a reuşit să dovedească cauza pretins ilicită ori  scopul imoral al pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Martora Burbulia Liliana a relatat din cele spuse de reclamantă despre faptul că aceasta din urmă i-a spus că a fost înşelată de pârât pentru că a trebuit să semneze „nişte acte la notar” pentru a ridica o sumă de bani de la finanţe(aspect care s-ar putea încadra eventual într-un viciu de consimţământ), în timp ce martora Petrica Celina a declarat că a asistat la o ceartă între cei doi soţi în urmă cu 7-8 ani din care a înţeles că reclamanta a semnat nişte acte şi ulterior şi-a dat seama că erau în defavoarea sa. Susţinerea martorei Burbulia Liliana din finalul depoziţiei potrivit căreia „scopul pentru care pârâtul a procedat în acest fel şi nu i-a spus intenţia sa a fost ca apartamentul să îi rămână integral lui” este doar opinia personală a martorei şi nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar.

În ceea ce priveşte neachitarea preţului de către cumpărător, instanţa reţine că în cazul neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de plată a preţului vânzătorul poate alege între a solicita obligarea cumpărătorului la executarea în natură a obligaţiei ori să invoce excepţia de neexecutare a contractului, dacă bunul nu a fost predat cumpărătorului, fie să ceară rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului. În consecinţă, sancţiunea neplăţii preţului nu este nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ci rezoluţiunea acestuia în condiţiile legii(art. 1020-1021 din Codul civil de la 1864).

Pe de altă parte, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare este menţionată declaraţia părţilor contractuale că „preţul acestei vânzări pe care noi părţile l-am stabilit, iar noi vânzătorii l-am primit de la societatea cumpărătoare prin reprezentant legal, integral, azi, mai înainte de semnarea şi autentificarea prezentului act este de 122.015 lei.” 

În temeiul art. 269 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului, iar potrivit art. 270 alin. 1 şi 2 din acelaşi Cod, înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii, iar declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.

Aşadar, reclamanta însăşi a recunoscut la încheierea contractului primirea preţului de la societatea cumpărătoare.

În consecinţă, pentru considerentele expuse urmează a respinge cererea având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare şi repunere în situaţia anterioară, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare