Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de pensie. Valorificarea activității prestate în grupa II-a de muncă. Refuz nejustificat al casei de pensii. Înscrisuri primare doveditoare. Excepția inadmisibilității

Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de pensie. Valorificarea activității prestate în grupa II-a de muncă. Refuz nejustificat al casei de pensii. Înscrisuri primare doveditoare. Excepția inadmisibilității

Punctul 15 din Ordinul nr. 50/1990

Apelanta susţine fără temei că instanţa nu putea fi învestită mai înainte de pronunţarea unei decizii asupra contestaţiei, deşi avea cunoştinţă de faptul că nu a fost soluţionată în termenul legal de către Comisia Centrale de Contestaţii contestaţia formulată de intimată împotriva deciziei de respingere a cererii de pensionare în discuţie. Sub acest aspect prezintă relevanţă considerentele obligatorii ale deciziei nr.956/13.11.2012, prin care instanţa de control constituţional a constatat că dispoziţiile art.151 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii nu împiedică accesul la justiţie, precum şi că interpretarea dată dispoziţiilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularului dreptului de pensie, poate fi privită, ca o atingere a dreptului de care acesta trebuie să se bucure potrivit art. 21 din Constituţie.

Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrau în grupele a I – a şi a II –a de muncă în vederea pensionării, potrivit punctului 15 din Ordinul nr.50/1990, era posibilă pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Prin prezentarea carnetului de muncă şi a adeverinţelor eliberate de foştii angajatori, însoţite de înscrisuri primare doveditoare, intimata reclamantă a făcut dovada faptului că a prestat activitate încadrată de foştii angajatori în grupa a II - a de muncă în perioada în litigiu, în conformitate cu prevederile legale.

Susţinerile apelantei, în sensul că activitatea prestată de intimata reclamantă nu se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990 nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare a perioadei lucrate în grupa a II - a de muncă, de vreme ce angajatorul este cel care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru menţiunile înscrise în carnetul de muncă şi adeverinţele menţionate referitoare la perioada lucrată în grupă de muncă şi care fac dovadă deplină, până la înscrierea în fals sau proba contrară.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1340 din 16 martie 2016)

Prin motivele de apel, apelanta a învederat că pentru a se putea aplica prevederilor art.150 alin. (2) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a emis Ordinul nr.1453/02.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice.

Potrivit dispoziţiilor art.9 alin.1 din Ordinul nr.1453/02.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, contestaţia împotriva deciziei de pensie se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării, la casa teritorială de pensii emitentă, aceleaşi dispoziţii fiind prevăzute şi de art.151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Reclamanta a respectat dispoziţiile invocate anterior şi a depus la Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi contestaţie împotriva deciziei emise, însă nu a aşteptat soluţionarea acesteia, chiar dacă a fost depăşit termenul de soluţionare a contestaţiei.

Potrivit dispoziţiilor art.19 alin. 3 din Ordinul nr. 1453/02.05.2011 coroborate cu art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, hotărârile prevăzute la art. 150 alin. 3 pot fi atacate la instanţă competenţă în termen de 30 de zile de la data comunicării, aşadar după îndeplinirea procedurii prealabile instituită de legiuitor, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei inadmisibilităţii.

Potrivit prevederilor pct.15 din Ordinul M.M.O.S. nr.50/1990, salariaţii pot face dovada perioadelor de activitate desfăşurată în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării, pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilită de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, ori în carnetul de muncă al reclamantei nu există nici o menţiune în acest sens referitoare la încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada martie 1977- ianuarie1981.

Conform prevederilor alin.2 de la pct.15, unităţile aveau obligaţia să analizeze şi să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă, începând cu 18.03.1969. Încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementa această, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probata cu documente verificabile, existente în cadrul unităţilor angajatoare.

Mai mult decât, atât funcţia de dactilograf, cât şi cea de operator maşini calcul, deţinute de reclamanta, nu fac obiectul H.C. nr.1223/1990.

Referitor la solicitarea reclamantei conform căreia perioada lucrată la Siderca se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform listelor transmise de SIDERCA Călăraşi, Sindicatul liber independent Siderca Călăraşi şi Sindicatul liber independent U.C.C. Călăraşi, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective, apelanta a învederat că meseria/funcţia de dactilograf, atât în cadrul Departamentului Economic, cât şi în cadrul Departamentului Comercial, nu se regăseşte ca şi încadrare în grupa a II-a de muncă, conform listelor transmise şi ataşate în copie.

Pct.143 din anexa 2 la Ordinul nr.50/1990 face referire la "locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite din unităţile aparţinând Departamentului Industriei Metalurgice, necuprinse în grupa I de muncă, stabilite de consiliile de administraţie ale acestora şi aprobate de conducerea departamentului", fapt ce nu reiese din listele transmise şi semnate atât de conducerea unităţii cât şi de reprezentanţii sindicatului, liste ataşate în copie de unde rezultă în mod indubitabil ca nominalizarea meseriei/funcţiei îndeplinită de reclamanta nu se regăseşte în grupa a II-a de muncă, ci în grupa a III-a (condiţii normale).

Cât priveşte valorificarea adeverinţei nr.62/14.03.2014 emisă de S.C. Consid S.A. Călăraşi ca şi perioada lucrată în grupa a II-a de muncă pe martie 1977-ianuarie 1981, apelanta precizează că respectiva perioada lucrată în grupa superioară de muncă nu se regăseşte şi în carnetul de muncă al reclamantei, aşa cum prevedeau normele legale în vigoare la momentul respectiv.

Având în vedere că datele din adeverinţa modifică datele din carnetul de muncă fără să existe în cuprinsul adeverinţei vreo justificare în acest sens, apelanta a valorificat datele existente în carnetul de muncă al reclamantei, având în vedere dispoziţiile art.1 alin.1 din Decretul nr.92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, conform cărora „carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi  ce se includ în aceasta”.

Analizând actele dosarului prin prisma criticilor invocate de apelanta intimată, în limitele cererii de apel, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Prin decizia nr.170352/28.04.2014 emisă de Casa de Pensii Călăraşi, contestată în cauză, s-a respins cererea înregistrată sub nr.170352/13.03.2014, prin care intimata a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu motivarea că perioada 8.03.1977 – 31.01.1981 nu a fost valorificată la grupa a II- a de muncă, conform adeverinţei nr.62/2014 emisă de SC Marc Trust SA întrucât funcţia de dactilograf nu se regăseşte în HG nr.1223/1990.

La emiterea acestei decizii, apelanta intimată a avut în vedere următoarele elemente: vârsta intimatei contestatoare la data pensionării - 57 de ani şi 11 luni, vârsta standard de pensionare în sistem public de pensii - 60 de ani şi 5 luni, stagiu complet de cotizare prevăzut de lege - 30 ani şi 5 luni, stagiu total de cotizare realizat - 29 de ani, 8 luni şi 5 zile.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile administrative, reiterată în apel, care trebuie soluţionată cu prioritate, în raport de prevederile art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, fiind o excepţie de procedură care face inutilă administrarea de probe şi cercetarea fonduui cauzei, Curtea reţine netemeinicia acesteia întrucât deşi intimata a promovat contestaţie împotriva deciziei nr.170352/28.04.2014 emisă de Casa de Pensii Călăraşi, care a fost înaintată Comisiei Centrale de Contestaţii, aceasta nu a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile şi nici după promovarea prezentei acţiuni.

Apelanta intimată a confirmat că intimata contestatoare a respectat dispoziţiile art.151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi art.9 alin.1 din Ordinul nr.1453/02.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, formulând în acest sens contestaţie împotriva deciziei de pensie amintită la data de 19.05.2014, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la casa teritorială de pensii emitentă, precum şi că respectiva contestaţie nu a fost soluţionată de Comisia Centrală de Contestaţie, deşi a fost depăşit termenul de soluţionare a contestaţiei.

În acest context, apelanta susţine fără temei că instanţa nu putea fi învestită mai înainte de pronunţarea unei decizii asupra acestei contestaţii, deşi avea cunoştinţă de faptul că nu a fost soluţionată în termenul legal de către Comisia Centrale de Contestaţii contestaţia formulată de intimată împotriva deciziei de respingere a cererii de pensionare în discuţie. Sub acest aspect prezintă relevanţă considerentele obligatorii ale deciziei nr.956/13.11.2012, prin care instanţa de control constituţional a constatat că dispoziţiile art.151 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii nu împiedică accesul la justiţie, precum şi că interpretarea dată dispoziţiilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularului dreptului de pensie, poate fi privită, ca o atingere a dreptului de care acesta trebuie să se bucure potrivit art. 21 din Constituţie.

De asemenea, deşi sunt pronunţate într-un alt context, prezintă o relevanţă deosebită şi considerentele Deciziei nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, prin care instanţa de control constituţional a reţinut că „scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.). Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale. Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007), ele îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii. Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii.”

Aşadar, în speţă, de vreme ce intimata a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor legii, respectiv că s-a adresat comisiei de contestaţii pentru soluţionarea cererii sale referitoare la drepturile de asigurări sociale, formulând contestaţie împotriva deciziei atacate, înregistrată sub nr.14521/19.05.2014 la Casa de Pensii Călăraşi, precum şi că a fost depăşit termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art.149 alin.4 din Legea nr.263/2010, pentru soluţionarea acesteia şi comunicarea hotărârii de către Comisia Centrală de Contestaţii, ce putea fi contestată în instanţă, în conformitate cu prevederile art.19 alin.3 din Ordinul nr. 1453/02.05.2011, coroborate cu art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, Curtea reţine că prima instanţă a respins în mod corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii deduse judecăţii.

Pe fondul cauzei, Curtea reţine că nominalizarea persoanelor care desfăşurau activităţi ce se încadrau în grupa a II - a de muncă reprezenta o atribuţie ce revenea angajatorului, potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr.50/1990, completat cu Ordinul MMPS nr.125/1990.

În conformitate cu prevederile punctului 6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se făcea de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrau în grupele a I – a şi a II –a de muncă în vederea pensionării, potrivit punctului 15 din Ordinul nr.50/1990, era posibilă pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

În speţă, prin prezentarea carnetului de muncă şi a adeverinţelor eliberate de foştii angajatori, însoţite de înscrisuri primare doveditoare, intimata reclamantă a făcut dovada faptului că a prestat activitate încadrată de foştii angajatori în grupa a II - a de muncă în perioada în litigiu, în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, Curtea constată că intimata a făcut dovada faptului că a desfăşurat în perioada 8.03.1977 – 31.01.1981, în calitate de dactilograf, activitate în cadrul societăţii SC Marc Trust Consid SA, încadrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin HG nr.1223/1990, coroborat cu Hotărârea nr.1/9.01.1991, art.1, Consiliul Administraţie al IACMSC Călăraşi, temeiul legal încadrării fiind HG nr.1223/1990, coroborat cu Hotărârea nr.1/9.01.1991, astfel cum rezultă din adeverinţa nr.62/14.03.2014 emisă de SC Marc Trust Consid SA.

La dosarul de pensie cât şi la dosarul cauzei a fost depus documentul primar - Hotărârea nr.1 adoptată în şedinţa din data de 9.01.1991, potrivit căreia Consiliul de administraţie din Întreprinderea de Construcţii, Montaje şi Reparaţii Siderurgice Călăraşi a hotărât că, în conformitate cu HG nr.1223/1990, întregul personalul muncitor al întreprinderii se încadrează în grupa a II a de muncă, cu un coeficient de participare de 100% din programul de lucru de la data desfiinţării (6 martie 1976), cu excepţia personalul care se încadrează în grupa a I a de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 şi Ordinul nr.125/1990.

De asemenea, potrivit adeverinţei nr.662/28.01.2008 emisă de Siderca SA Călăraşi – societate în faliment Curtea reţine că intimata a desfăşurat activităţi la locuri de muncă ce se încadrează în grupe de muncă în vederea pensionării, potrivit Ordinului nr.50/1990 şi Ordinului nr.968/1990 emis de Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, astfel: 1.02.1981 – 31.05.1992, operator control date, timp lucrat 70%, grupa a II a de muncă, Anexa II, pct.143; 1.06.1992 – 14.10.1997, operator control date, 100% timp lucrat, anexa II, pct.143. Conform Anexei 8 privind încadrarea personalului muncitor, a activităţilor şi a locurilor de muncă în grupe de muncă, care cuprinde locul de muncă, activitatea, meseria/funcţia, operator calculator din cadrul oficiului de calcul – Departament economic a fost încadrată în grupa a II a de muncă, în baza Ordinului nr.55/1968.

Cele înscrise în această adeverinţă corespund menţiunilor din carnetul de muncă, la poziţiile 35 şi 49, conform cărora intimata fost încadrată în grupa a II a de muncă, în perioada în care a prestat activitate ca operator controlor date, conform Ordinului nr.50/1990, Ordinului nr.272/1990, Ordinului nr.968/1990 pct.55, timp 70%, începând cu 1.02.1981 la 1.06.1992, respectiv timp 100% de la 1.06.1992 la 15.10.1997.

De altfel, din anexa la decizia de pensie rezultă că apelanta a valorificat deja ca fiind perioadă lucrată în grupa a II a de muncă 13 ani, 3 luni şi 20 de zile.

Susţinerile apelantei, în sensul că activitatea prestată de intimata reclamantă nu se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990 nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare a perioadei lucrate în grupa a II - a de muncă, de vreme ce angajatorul este cel care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru menţiunile înscrise în carnetul de muncă şi adeverinţele menţionate referitoare la perioada lucrată în grupă de muncă şi care fac dovadă deplină, până la înscrierea în fals sau proba contrară.

Aşadar, de vreme ce adeverinţele enunţate emise foştii angajatori au indicat elementele esenţiale, pe baza documentelor primare verificabile deţinute, din care rezultă activitatea prestată de intimată în cadrul societăţii, perioada lucrată în grupa a II a de muncă, procentul, temeiul juridic al încadrării, funcţia deţinută, care se coreoborează cu menţiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantei, Curtea reţine ca fiind nejustificat refuzul apelantei de valorificare a perioadei prestate în grupa a II -a de muncă în perioada în litigiu.

Pentru toate considerentele arătate, cum prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art.480 C.pr.civ.

Domenii speta

Spete similare