Litigiu de asigurări sociale reprezentat de contestație la executare. Aplicarea prevederilor Legii nr. 125/2014 și constatarea amnistiei fiscale. Autoritatea de lucru judecat față de contestația îndreptată împotriva deciziei de debit

Litigiu de asigurări sociale reprezentat de contestație la executare. Aplicarea prevederilor Legii nr. 125/2014 și constatarea amnistiei fiscale. Autoritatea de lucru judecat față de contestația îndreptată împotriva deciziei de debit

Art. 179 din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 125/2010

În cele două acţiuni nu se poate vorbi de o cauză a dreptului identică, fiecare dintre ele fiind fundamentate pe temeiuri juridice diferite, prima vizând aplicarea prevederilor art. 149 prin raportare la art. 179 din Legea nr. 263/2010, iar a doua la aplicarea Legii nr. 125/2014. De altfel, în cadrul considerentelor deciziei civile nr. 864/17.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că incidenţa Legii nr. 125/2010 nu a putut fi analizată întrucât, pe de o parte nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar pe de altă parte actul normativ reprezentând o cauză de ineficacitate a deciziei de debit (de încetare a efectelor recuperării sumelor plătite fără temei), nu atrage nelegalitatea acesteia.

Or, tocmai acest aspect a fost prezentat spre analiză de către apelantul contestator în această cauză, fără a formula critici cu privire la legalitatea/temeinicia deciziei de impunere ce a fost supus controlului judiciar. Aspectul dedus judecăţii reprezintă o chestiune de executare a unui act emis de casa locală de pensii, ce poate face obiectul unui demers judiciar, în absenţa unei acţiuni formulate anterior, întemeiată inclusiv pe această cauză.

Nu există nici un argument legal pentru a aprecia că intimatului-reclamant  nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr.125/2014, privind scutirea de plată a debitelor provenind din pensii, având în vedere că sigura situaţie în care legiuitorul a exclus aplicarea dispoziţiilor art.1 alin.1 din acest act normativ este cea în care debitul are drept cauză culpa debitorului, la care s-a făcut mai sus referire,  legiuitorul menţionând, exemplificativ, câteva ipoteze, cum ar fi folosirea de către pensionar a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente.

Or, situaţia în care hotărârea judecătorească pronunţată de prima instanţă, în baza căreia  pensionarul încasează diferenţe de drepturi de pensie, este desfiinţată, ulterior executării, în calea de atac, nu presupune culpa debitorului, cu atât mai mult cu cât executarea titlului ulterior desfiinţat s-a făcut benevol, iar nu la cererea pensionarului.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.1508 din 23 martie 2016)

Prin sentinţa civilă nr. 645 din 18.06.2015, pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, a fost respinsă acţiunea formulată, constatând autoritate de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr. 864/2015.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul UI.

Prin decizia civilă nr.423/27.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a fost admis apelul formulat  de apelantul UI, împotriva sentinţei civile nr.645 din 18.06.2015 pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost anulată sentinţa atacată şi a fost reţinută cauza spre rejudecare, fixându-se termen în acest scop.

A reţinut instanţa de apel, la pronunţarea acestei hotărâri, că în mod greşit prima instanţă a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr. 864/2015, întrucât, în cauza de faţă, apelantul contestator UI a solicitat să se constate aplicarea prevederilor Legii nr. 125/2014 şi exonerarea de plata debitului în cuantum de 18283 lei, astfel că obiectul dedus judecăţii se încadrează în sfera executării sumelor încasate necuvenit, reglementată de prevederile art. 179 din Legea nr. 263/2010, prin aplicarea unui act normativ intrat în vigoare ulterior emiterii deciziei de impunere şi care vizează scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.

Este evident că în cele două acţiuni nu se poate vorbi de o cauză a dreptului identică, fiecare dintre ele fiind fundamentate pe temeiuri juridice diferite, prima vizând aplicarea prevederilor art. 149 prin raportare la art. 179 din Legea nr. 263/2010, iar a doua la aplicarea Legii nr. 125/2014. De altfel, în cadrul considerentelor deciziei civile nr. 864/17.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că incidenţa Legii nr. 125/2010 nu a putut fi analizată întrucât, pe de o parte nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar pe de altă parte actul normativ reprezentând o cauză de ineficacitate a deciziei de impunere (de încetare a efectelor recuperării sumelor plătite fără temei), nu atrage nelegalitatea acesteia.

Or, tocmai acest aspect a fost prezentat spre analiză de către apelantul contestator în această cauză, fără a formula critici cu privire la legalitatea/temeinicia deciziei de impunere ce a fost supus controlului judiciar. Aspectul dedus judecăţii reprezintă o chestiune de executare a unui act emis de casa locală de pensii, ce poate face obiectul unui demers judiciar, în absenţa unei acţiuni formulate anterior, întemeiată inclusiv pe această cauză.

Rejudecând în fond pricina, pe baza probatoriului administrat atât în faţa primei instanţei cât şi în apel, având în vedere dispoziţiile deciziei prin care s-a dispus rejudecarea, Curtea reţine următoarele:

Prin decizia nr.122159/27.05.2014, emisă de către Casa Judeţeană de Pensii Teleorman s-a stabilit în sarcina apelantului reclamant un debit în cuantum de 18283 lei, reţinându-se că în perioada 01.11.2009-28.02.2014 s-au achitat şi încasat necuvenit drepturi în baza sentinţei civile nr. 261/23.01.2013 a Tribunalului Teleorman, modificată în totalitate prin decizia civilă nr. 3929/05.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti.

La data de 10.06.2014 apelantul reclamant UI a introdus pe rolul Tribunalului Teleorman o acţiune, prin care a solicitat anularea deciziei de debit nr. 122159/27.05.2014 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.

Demersul judiciar al intimatului reclamant a fost respins prin sentinţa civilă nr. 1247/01.10.2014, pronunţată de Tribunalul Teleorman, menţinută prin decizia civilă nr. 864/17.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul respingerii apelului declarat de contestator ca neîntemeiat.

Prin acţiunea dedusă judecăţii în cauza de faţă, apelantul reclamant UI a solicitat aplicarea prevederilor Legii nr. 125/2014, în sensul scutirii de la plata debitului în cuantum de 18283 lei, stabilit prin decizia de impunere nr. 122159/27.05.2014, cerere pe carte Curtea o apreciază ca fondată.

Astfel, prin Legea nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, intrată în vigoare la 1 octombrie 2014, s-a prevăzut în mod expres, la art.1 alin.1, că, „prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”.

De asemenea, la art.2 din acelaşi act normativ se prevede că debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată şi al restituirii, potrivit prevederilor prezentei legi” iar art.3 stipulează că scutirea de la plată a debitelor  se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.

Nu există nici un argument legal pentru a aprecia că intimatului-reclamant  nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr.125/2014, privind scutirea de plată a debitelor provenind din pensii, având în vedere că sigura situaţie în care legiuitorul a exclus aplicarea dispoziţiilor art.1 alin.1 din acest act normativ este cea în care debitul are drept cauză culpa debitorului, la care s-a făcut mai sus referire,  legiuitorul menţionând, exemplificativ, câteva ipoteze, cum ar fi folosirea de către pensionar a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente.

Or, situaţia în care hotărârea judecătorească pronunţată de prima instanţă, în baza căreia  pensionarul încasează diferenţe de drepturi de pensie, este desfiinţată, ulterior executării, în calea de atac, nu presupune culpa debitorului, cu atât mai mult cu cât executarea titlului ulterior desfiinţat s-a făcut benevol, iar nu la cererea pensionarului.

De asemenea, din conţinutul deciziei civile nr. 3929/05.02.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,  rezultă că aspectul esenţial avut în vedere de instanţa de control judiciar la pronunţarea acestei hotărâri este acela că reclamantul a beneficiat la recalcularea pensiei, conform O.U.G. nr. 4/2005, prin decizia nr. 82398/2011 a Casei Judeţene de Pensii Teleorman, de stagiul complet de cotizare derogator determinat prin utilizarea vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzut de norma specială înscrisă la art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel că nu este îndreptăţit a beneficia şi de punctajul suplimentar acordat conform dispoziţiilor art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, nu există nici un argument pentru a considera că debitul a fost creat urmare a culpei pensionarului, în sensul dispoziţiilor art.3 din Legea nr.125/2014.

Nu s-ar putea nici aprecia că, dându-se eficienţă prevederilor la art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014, s-ar ajunge la nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, întrucât legiuitorul nu a intervenit asupra celor statuate cu putere de lucru judecat prin decizia sus menţionată, efectul Legii nr. 125/2014 fiind doar acela de exonerare de plată în ceea ce priveşte sumele care au fost executate în baza sentinţei ulterior desfiinţate.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite acţiunea şi, în temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014, va constata amnistiat debitul de 18.283 lei, impus prin decizia nr.122159/27.05.2014, şi va exonera integral  reclamantul de plata debitului.

Domenii speta

Spete similare