Acţiune în anulare transfer patrimonial. Relaţii de rudenie între administratorii societăţii contractante.

Prin sentinţa nr.467 din 12.07.2016, Tribunalul Suceava – secţia a II-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul SPRL, în contradictoriu cu pârâtele SC B SRL şi SC A SRL, a anulat transferul patrimonial intervenit între pârâte în ceea ce priveşte autorizaţia nr.9720/CSA 1875 din data de 22.02.2011 şi a obligat pârâta SC A SRL la remiterea către debitoare a contravalorii acesteia, în cuantum de 9000 lei; a  anulat transferul patrimonial intervenit între pârâte în ceea ce priveşte stocul de marfă constând în produse farmaceutice în cuantum de 287.698,88 lei, şi a repus părţile în situaţia anterioară transferului, obligând pârâta SC A SRL la plata contravalorii bunurilor transferate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat la 01.09.2014, debitoarea SC B SRL, a înstrăinat pârâtei SC A SRL fondul de comerţ situat în sat M., com.M., jud. S., compus din active necorporale neevidenţiate în contabilitate, respectiv: clientela, vadul comercial, dreptul asupra autorizaţiei nr.97../CSA 18../22.02.2011 emisă de Ministerul Sănătăţii, necesară funcţionării în condiţii legale a activităţii specifice de farmacie, contra preţului de 9000 lei.

Ulterior acestui transfer patrimonial debitoarea a înstrăinat către societatea cumpărătoare şi stocul de marfă constând în produse farmaceutice în valoare de 287.698,88 lei (valoare menţionată de lichidatorul judiciar conform situaţiei centralizatoare privind încasările înregistrate de SC B SRL în perioada 13.01.– 30.04.2015 întocmite de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF/DRAF pe baza documentelor contabile prezentate de către debitoare).

La data de 22.05.2015, creditoarea SC C SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei împotriva debitoarei SC B SRL. Prin sentinţa nr.93/08.09.2015 pronunţată în dosar nr.2796/86/2015 de Tribunalul Suceava, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei în ce o priveşte pe debitoarea vânzătoare SC B SRL.

Potrivit art.117 alin.1 din Legea 85/2014, „administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor  frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, in cei 2 ani anterior deschiderii procedurii.”

Legiuitorul, în conţinutul art.117 alin.1 lit.c din Legea 85/2014, a prevăzut posibilitatea anulării doar pentru situaţia în care transferul de bunuri este de fapt o sustragere de bunuri ce lezează interesele creditorilor. În absenţa lezării intereselor creditorilor, nu poate fi vorba despre o sustragere de bunuri de la urmărirea lor. In absenţa leziunii, nu există de fapt nici interes în promovarea acţiunii.

Pe de altă parte, potrivit art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, „în privinţa actelor si operaţiunilor prevăzute la art.117 alin.2, se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor.”

Aşadar, legiuitorul a înţeles să condiţioneze instituirea prezumţiei relative de fraudă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 117 alin.2 din actul normativ citat. Altfel spus, întemeindu-şi acţiunea pe prevederile art.117 alin.2 c) din Legea nr. 85/2014, (fila 1 dosar), titularul acesteia – lichidatorul judiciar trebuia să facă dovada cauzei ilicite a transferului patrimonial în discuţie, respectiv a complicităţii la fraudă a părţilor contractante.

Ori, în cauză, după cum rezultă fără echivoc din ansamblul probator, reclamantul – căruia îi revenea sarcina probei în aplicarea principiului actori incumbit probatio – a produs aceste dovezi.

Astfel, în primul rând, transferul în discuţie a intervenit cu mai puţin de 1 an anterior formulării de către creditoarea SC C SRL a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei (22.05.2015), încadrându-se totodată în termenul de 2 ani anteriori deschiderii procedurii (08.09.2015).

În al doilea rând, s-a constatat că, deşi din înscrisurile depuse de către pârâta SC A SRL la dosar rezultă că s-au întocmit documente contabile care să ateste realitatea transferului, altfel spus, deşi teoretic debitoarea a primit contravaloarea bunurilor transferate, aceste sume nu se regăsesc in contabilitate si nu au folosit la redresarea financiară a debitoarei, aflată în declin financiar. Deşi se presupune că debitoarea ar fi primit sumele de bani achitate de către pârâta cumpărătoare pe stocurile de marfă, totuşi nu a fost capabilă să achite facturile restante către creditori , în sume mult mai mici.

De asemenea, prezumţia de insolvenţă a debitoarei nu a fost răsturnată, conform sentinţei de deschidere a procedurii.

Judecătorul sindic având în vedere şi cele consemnate în raportul cauzal, depus la f.272 -277 vol.I dosar insolvenţă, în care s-a reţinut în mare că debitoarea a avut o situaţie dificilă în termeni de solvabilitate, la nivelul lunii iunie 2014 ( cu 3 luni anterior transferului) având un risc de faliment nedeterminat.

Această manieră de tranzacţionare instituie în sarcina debitoarei, în mod evident, prezumţia de fraudă în dauna creditorilor, în aplicarea art. 117 alin. 3 din acelaşi act normativ şi care, deşi relativă, nu a fost răsturnată de cea dintâi, sarcina probei revenindu-i.

A mai reţinut prima instanţă că, deşi prezumţia nu se extinde la terţii dobânditori, intenţia acestora de fraudare a intereselor creditorilor debitoarei rezultă din ansamblul probator al cauzei.

Astfel, s-a reţinut, pe de o parte, că tranzacţia a fost încheiată în perioada suspectă şi în condiţii neobişnuite, cumpărătoarea nici măcar neavând autorizaţie de funcţionare eliberată pentru a-şi putea desfăşura activitatea.

Pe de altă parte, complicitatea la fraudă a părţilor contractante transpare din împrejurarea că, administratorul şi asociatul unic al debitoarei la data încheierii contractului în litigiu –DD a fost soţul administratorului societăţii cumpărătoare, postură în care părţile au avut cunoştinţă despre situaţia în care se află debitoarea.

Judecătorul sindic nu a reţinut aspectele invocate de către pârâta SC A SRL, prin administrator EE, ca răsturnând prezumţia relativă de fraudă. Este real că la dosar s-a depus certificatul de divorţ nr.90.../05.08.2014 eliberat de BNP II (f.75), din care rezultă că cei doi administratori ai societăţilor pârâte au divorţat la 05.08.2014 (cu aproximativ 1 lună anterior transferului). De asemenea, nu  a fost apreciată ca reală nici convenţia de reziliere cuprinsă in actul adiţional nr.1/15.09.2015 (f.51). În condiţiile în care pârâta SC A SRL a achitat întreg preţul vânzării, se presupune că, urmare a rezilierii, ar fi dorit înapoierea acestuia – în condiţiile în care valoarea stocului de marfă, cel puţin, nu era una neglijabilă. Or nu rezultă că ar fi solicitat debitoarei restituirea sumelor plătite şi nici nu s-a înscris la masa credală ulterior deschiderii procedurii.

S-a mai reţinut  că din ultimul raport de activitate depus de lichidatorul judiciar (f.483 vol.III dosar insolvenţă) rezultă că, potrivit balanţei de verificare la data de 30.09.2015, debitoarea figura în patrimoniu cu bunuri (stocuri) în valoare de 388.012,89 lei, acestea nefiind predate lichidatorului judiciar, de unde se trage concluzia că stocurile care se presupune că ar fi trebuit restituite ca urmare a rezilierii nu s-au regăsit nici in materialitatea lor, nici ca valoare.

S-a mai reţinută împrejurarea că vânzarea în discuţie s-a realizat în contextul înstrăinării de către debitoare a întregului patrimoniu, inclusiv a fondului de comerţ (autorizaţie de funcţionare, vad comercial, clientelă), aspect care denotă, fără echivoc, intenţia acesteia de încetare definitivă a activităţii.

De asemenea, nici nevoia debitoarei de lichidităţi nu justifică opţiunea acesteia în sensul demarării actului juridic contestat, în condiţiile în care, pe de o parte, aşa cum s-a arătat, nu s-a făcut dovada virării/încasării efective a preţului contractului – în condiţiile in care din rapoartele întocmite de administratorul judiciar rezultă că activele imobilizate ale debitoarei nu au fost predate.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC A SRL- prin administrator EE, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 În motivarea a arătat, în primul rând, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii speciale. Actele încheiate nu pot fi catalogate drept acte frauduloase, dovada fiind faptul că procesele verbale de contravenţie încheiate de către inspectorii antifraudă au fost anulate, Judecătoria Rădăuţi admiţând plângerea formulată de SC B SRL şi anulând procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prin Sentinţa civila nr.3574/2015 a Judecătoriei Rădăuţi.

Dovada cauzei ilicite a transferului patrimonial în discuţie, nu a fost făcuta în cauză, că buna-credinţă rezultă din faptul că fiind divorţată de administratorul societăţii debitoare, nu a avut cunoştinţă de problemele acesteia şi de starea de iminentă insolvabilitate în care se afla  la momentul în care s-a iniţiat transferul patrimonial dintre societăţi. Întrucât nu s-a putut  finaliza transferul patrimonial, în data de 15.09.2015 s-a încheiat Actul Adiţional nr. 1/ 15.09.2015 la contractul de vânzare cumpărare încheiat si înregistrai la data de 01.09.2014 , prin care părţile au hotărât rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare .

Transferul patrimonial al stocului de marfa în cuantum de 288.304,79 nu avut loc deoarece SC A SRL nu avea autorizaţia de funcţionare eliberată, astfel cum a menţionat şi a dovedit cu înscrisurile anexate întâmpinării, singura societate autorizata  fiind SC B SRL.

Singurul transfer patrimonial intervenit între părţi a fost suma de 9000 lei reprezentând contravaloarea autorizaţiei nr. 97CSA 1875 din data de 22.02.2011, achitată de către SC A SRL cu chit.0023/12.01.2015 respectiv 0025/13.01.2015.

Pe de altă parte, nu se poate retine prezumţia de frauda în dauna creditorilor, doar pe considerentul manierei de tranzacţionare, aceasta cu atât mai mult cu cât prezumţia nu se extinde la terţii dobânditori. Din ansamblul probator al cauzei rezultă că la data încheierii tranzacţiei suspecte, în calitate de administrator al SC A SRL, era divorţată de administratorul societăţii debitoare şi totodată străina de situaţia financiară a societăţii.

Relaţia dintre calitatea sa de fostă soţie şi complicitatea la fraudă, reţinuta de către instanţa de fond, este o simplă supoziţie, fără un suport real, dovedit în cauză. Convenţia de reziliere a intervenit tocmai datorită faptului că existau neînţelegeri grave ce au determinat  divorţul.

Transferul patrimonial al stocului de marfă între societăţi nu a avut loc, contactul de vânzare cumpărare nr.1/01.09.2014 fiind reziliat prin actul adiţionat nr. 1/15.09.2015 datorită faptului că nu a fost posibilă eliberarea în timp util a noii autorizaţii de funcţionare pe noua persoană juridică al cărei reprezentant este. Realitatea acestei rezilieri reiese din faptul că transferul stocului de marfă în bloc nu este evidenţiat în contabilitatea şi documentele fiscale ale societăţii pe care o reprezintă. Conform Legii farmaciei nr. 266/2005, o farmacie nu poate funcţiona fără a avea un farmacist, astfel încât odată cu divorţul şi plecarea sa din SC B SRL, aceasta din urma nu mai avea interesul de a avea în patrimoniu activele necorporale evidenţiate în contabilitate: (clientela, vad comercial, etc). SC B SRL nu a înstrăinat practic fondul de marfă ci a avut rolul de intermediar între  SC A SRL şi furnizorii de medicamente de pe piaţă, de la care nu se putea aproviziona în mod direct până la eliberarea de către Ministerul Sănătăţii a  autorizaţiei de funcţionare pe noua societate.

Fişele de cont care au fost prezentate inspectorilor ANAF, relevă situaţia prezentată, respectiv faptul că a achiziţionat prin intermediul societăţii debitoare, diverse cantităţi de produse farmaceutice, ceea ce nu echivalează cu transferul patrimonial al stocului marfă, plătind conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei, chitante existente şi în contabilitatea firmei, aceste cantităţi de produse farmaceutice achiziţionate prin intermediul societăţii debitoare. Consideră ca în mod nelegal, este obligată să restituie contravaloarea unor produse pentru care a plătit deja un preţ.

Dovada lipsei intenţiei de fraudă a creditorilor stă faptul că debitoarea a ipotecat în favoarea SC F DCI SRL, societate care a înscrie în Arhiva Electronică de garanţii reale Mobiliare avizul nr. 20.......-TXS, un teren în suprafaţă de 1102 mp, ipotecă care a fost valorificată pentru îndestularea creditorilor.

Faptul că stocurile de marfă nu s-au regăsit nici în materialitatea lor şi nici ca valoare, nu este un fapt ce îi poate fi imputat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul intimat SPRL, a invocat excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii apelului, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat

Faţă de susţinerile apelantei cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate acţiunii în anulare, solicită a se constata faptul ca acestea nu pot fi primite întrucât, a demonstrat prin probatoriul administrat atât intenţia de fraudare a creditorilor cât şi prejudicierea acestora prin transferurile patrimoniale a cărora anulare s-a solicitat.

Astfel, în primul când, transferurile patrimoniale a cărora anulare s-a solicitat de către lichidatorul judiciar au fost efectuate în perioada suspecta de 3 ani anterior introducerii cererii de deschidere a procedurii, respective cu mai puţin de 1 an anterior acestei cereri formulate de către SC C SRL

În al doilea rând, la data de 15.09.2015- data încheierii respectivului act adiţional, împotriva debitoarei SC B SRL fusese deja deschisă procedura generală de insolventă.

Mai mult decât atât, având în vedere relaţia de rudenie între administratorul debitoarei SC B SRL şi al pârâtei SC A SRL, precum şi poziţia deţinută de asociata pârâtei în conducerea debitoarei, exista prezumţia relativa de fraudă în dauna creditorilor.

Pârâta nu a făcut în nici un fel dovada faptului că transferul patrimonial al stocului de marfă nu a mai fost efectuat, respectiv facturi stomo şi chitanţe de restituire a sumelor de bani încasate.

A mai susţinut  că circumstanţa anularii proceselor verbale de contravenţie încheiate de către inspectorii antifraudă prin sentinţa nr. 3574/2015 a Judecătoriei Rădăuţi, nu prezintă relevanţă în cauză dedusă judecaţii, respectiv a anularii transferului patrimonial efectuat între debitoarea SC B SRL şi pârâta SC A SRL.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.

Astfel, art. 117 al. 1,2 lit. ”c” din Legea nr.  85/2014 incident în cauză prevede  expres:

”(1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

 (2) Următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate:

 c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile”.

În mod corect au fost reţinute, de către judecătorul sindic, drept condiţii de admisibilitate a acţiunii revocatorii speciale, existenţa unui act juridic fraudulos, cu consecinţa lezării, respectiv a prejudicierii intereselor creditorilor precum şi încheierea respectivului act juridic în perioada suspectă (respectiv în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenţei).

În speţă, criticile apelantei ce converg practic spre inexistenţa fraudei părţilor contractante şi a cauzei ilicite a transferului patrimonial din litigiu nu pot fi primite, fiind infirmate prin înscrisurile existente la dosar.

Din aceste înscrisuri rezultă neechivoc situaţia de fapt reţinută corect de către judecătorul sindic (şi necontestată de altfel) reţinută şi de către  administratorul judiciar, în virtutea prerogativelor conferite de către legiuitor prin art. 58 din legea insolvenţei.

Astfel, din actele contabile rezultă că SC B SRL a vândut către S.C. A. S.R.L. dreptul de proprietate şi folosinţă asupra fondului de comerţ situat în com. M., jud. S., respectiv dreptul de proprietate şi folosinţă asupra următoarelor active necorporale neevidenţiate în contabilitate: clientela, vad comercial şi dreptul asupra autorizaţiei nr. 97../CSA 1875 din data de 22.02.2011 emisă de Ministerul Sănătăţii necesara funcţionării în condiţiile legale a activităţii specifice de farmacie conform contractului de vânzare-cumpărare nr. . din 01.09.2014.

Ulterior, în dată de 29.01.2015 s-a întocmit şi semnat Actul Adiţional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr 1/01.09.2014, în care se prevede faptul că ”preţul contractului de vânzare-cumpărare în suma de 9.000 lei a fost achitat în totalitate la data semnării acestui act”

Prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/01.09.2014 au fost puse în aplicare astfel: la 16.12.2014 a fost emisă către SC B SRL. factura nr. 189 reprezentând contravaloarea fondului de comerţ conform contractului 01/01.09.2014, iar contravaloarea facturii a fost achitată de către S.C. A S.R.L, cu chitanţele: 0023/12.01.2015 (în suma de 4.500 lei) şi respectiv 0025/13.01.2015 (în suma de 4500 lei).

Ulterior datei transferului fondului de comerţ şi respectiv a autorizaţiei nr. 9720/CSA1875 din data de 22.02.2011, debitoarea S.C. B S.R.L, a procedat şi la înstrăinarea către aceasta a stocului de marfă constând în produse farmaceutice în cuantum de 287.698,88 lei, conform situaţiei centralizatoare privind încasările înregistrate de S.C. B S.R.L, în perioada 13.01.2015-30.04.2015 întocmite de către inspectorii antifraudă din cadrul DGAF/DRAF pe baza documentelor contabile prezentate de către debitoare (respectiv Registrul de casă, fişa contului 5311, 707, 371 şi a Jurnalului de vânzări aferente perioadei 13.01.2015-30.04.2015).

Aşadar, susţinerile apelantei vizând neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a  acţiunii în anulare nu sunt întemeiate.

Transferurile patrimoniale a cărora anulare s-a solicitat de către lichidatorul judiciar au fost efectuate în perioada suspectă de 3 ani anterior introducerii cererii de deschidere a procedurii, respective cu mai puţin de 1 an anterior acestei cereri formulate de către SC C SRL.

De asemenea, faţă de susţinerile apelantei conform cărora transferul patrimonial nu s-a putut finaliza, fiind încheiat Actul Adiţional nr.1/15.09.2015 la Contractul de vânzare cumpătare din data de 01.09 2014 prin care părţile hotărăsc rezoluţiunea acestuia, se poate constata faptul că în data de 15.09.2015, data încheierii respectivului act adiţional, împotriva debitoarei SC B SRL fusese deja deschisă procedura generala de insolventa, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 84 din Lege "operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente se aprobă doar de administratorul judiciar cu aprobarea Comitetului creditorilor." Operaţiunile şi plăţile care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus, respectiv nu s-au desfăşurat sub supravegherea administratorului judiciar şi cu acordul expres al acestuia, efectuate de debitor - ulterior deschiderii procedurii de insolventa sunt nule de drept potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. 1din Legea 85/2014, iar persoanele care au dispus efectuarea acestora pot fi ţinuţi răspunzători pentru prejudiciul cauzat.

Relevantă în cauză este relaţia de rudenie între administratorul debitoarei SC B SRL şi al pârâtei SC A SRL, precum şi poziţia deţinută de asociata pârâtei în conducerea debitoarei, fiind evidentă intenţia de fraudă în dauna creditorilor precum şi concluzia că toate aceste actele încheiate sub semnături private între cele doua societăţi, au fost încheiate cu scopul de a externaliza activele debitoarei în vederea neurmăririi lor de către creditori.

De altfel, pârâta nu a făcut în nici un fel dovada faptului că transferul patrimonial al stocului de marfă nu a mai fost efectuat, respectiv facturi stomo şi chitanţe de restituire a sumelor de bani încasate.

În acest context apar ca fiind corecte susţinerile administratorului judiciar conform cărora circumstanţa anularii proceselor verbale de contravenţie încheiate de către inspectorii antifraudă prin sentinţa nr. 3574/2015 a Judecătoriei Rădăuţi, nu prezintă relevanţă în cauză dedusă judecaţii, respectiv a anularii transferului patrimonial efectuat între debitoarea SC B SRL şi pârâta SC A SRL, cu atât mai mult cu cât acestea au fost desfiinţate deoarece nu satisfăceau cerinţele de temeinicie, respectiv prin omisiunea descrierii unor aspecte în procesele verbale au pus instanţa în dificultate cu privire la  realizarea controlului. Însă transferul patrimonial al stocului de marfă a fost evidenţiat prin documentele contabile (respectiv facturi şi chitanţe supuse controlului de către inspectorii antifraudă), documente contabile care ulterior nu au fost predate de către administratorul statutar al debitoarei către practicianul în insolvenţă pentru a fi folosite ca şi probe în cadrul prezentei cauze, sens în care lichidatorul judiciar a înţeles să se prevaleze de constatarea  stării de fapt a situaţiei patrimoniale a debitoarei surprinsă de către inspectorii antifraudă în procesele verbale menţionate şi nu de contravenţiile aplicabile în domeniul fiscal pentru acestea.

Se poate concluziona că vânzarea în discuţie s-a realizat în contextul înstrăinării de către debitoare a întregului patrimoniu, astfel încât prin vinderea inclusiv a fondului de comerţ pe de o parte şi primirea stocului de marfă de către apelantă în lipsa unei autorizaţii valide pentru comercializarea acestora pe de alta parte, sunt aspecte ce denota, fără echivoc, intenţia de fraudare a creditorilor SC B SRL prin externalizarea tuturor activelor către o noua societate, fără ca aceasta să preia niciuna din obligaţiile contractuale ale acesteia, neputând fi primite susţinerile apelantei cu privire la divorţul celor 2 administratori ca o cauză a transferurilor încheiate.

Faţă de argumentele de fapt şi de drept expuse, cum criticile apelantei nu sunt pertinente, în conformitate cu disp. art. 480 Cod pr. civilă, apelul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare