Infracțiunea de violare de domiciliu. Plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Indicarea faptelor săvârşite de inculpaţi.

Prin sentinţa penală nr. 155 din 27 iunie 2016 Tribunalul Suceava în baza art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, a condamnat,  pe inculpatul LI, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 12 alin. 1 Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind Codul penal rap. la art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de liberate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. e Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului LI pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

A constatat că fapta pentru care inculpatul a LI a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 65/06.02.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 24.02.215 prin neapelare.

În baza art. 85 Cod penal din 1969 a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 65/06.02.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 24.02.215 prin neapelare, şi repune pedepsele în individualitatea lor după cum urmează:

-pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g şi i din Cod penal din 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a şi c rap. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal;

-pedeapsa de o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a şi c rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal;

-pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 din Cod penal din 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a şi c rap. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 noul Cod penal;

În baza art. 38 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, a contopit pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului LI în prezenta cauză cu pedepsele aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 65/06.02.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, aşa cum au fost descontopite, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani 7 (şapte) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare (3 ani şi 4 luni închisoare + 1/3 din 11 luni închisoare)

În baza art. 45 alin. 1 Cod penal rap. la art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal a interzis inculpatului LI cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la 65 alin. 1 Cod penal a interzis inculpatului  LI cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de liberate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 7 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul LI.

2. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. e Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului PV, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 alin. 1 Cod civil a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SN şi a obligat pe inculpatul LI să plătească părţii civile suma de 3.500 de lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 alin. 1 Cod civil a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul municipal R. şi a obligat pe inculpatul LI să plătească părţii civile Spitalul municipal R. suma de 173,07 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile SN.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul LI să plătească statului suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la acţiunea penală pornită împotriva inculpatului PV rămân în sarcina statului.

Onorariu apărătorului din oficiu pentru inculpatul LI, în cuantum de 330 de lei pentru procedura de cameră preliminară şi 360 de lei pentru procedura de judecată, conform delegaţiei nr. 3417/07.12.2015, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 13/14.08.2013, inculpaţii LI şi PV au consumat băuturi alcoolice într-un local din comuna B., judeţul S.. La un moment dat în local a venit şi persoana vătămată SN, între inculpatul LI şi persoana vătămată având loc un conflict verbal.

După ce persoana vătămată SN a plecat spre locuinţa sa, în jurul orei 00.30-1.00, inculpatul LI i-a propus inculpatului PV să meargă la locuinţa persoanei vătămate pentru a o bate, fără a indica vreun motiv pentru care să o agreseze pe persona vătămată.

Inculpatul PV a acceptat propunerea şi împreună cu inculpatul LI s-a îndreptat către locuinţa persoanei vătămate. Ajunşi la poartă cei doi inculpaţi au aruncat cu bolovani şi au strigat-o pe persoana vătămată să iasă din casă.

Alertată de zgomotele produse de cei doi inculpaţi persoana vătămată SN a ieşit din casă şi a deschis poarta locuinţei. În acel moment inculpatul LI a luat de pe jos o cărămidă tip BCA cu care a lovit-o în zona frunţii pe persoana vătămată. În urma agresiunii persoana vătămată s-a prăbuşit în curtea locuinţei sale. Cei doi inculpaţi au pătruns în curtea locuinţei persoanei vătămate, inculpatul LI intenţionând să o mai lovească pe persoana vătămată, renunţând însă când a constatat că persoana vătămată sângera şi era inconştientă. Imediat cei doi inculpaţi au părăsit curtea locuinţei persoanei vătămate.

Când persoana vătămată SN şi-a recăpătat cunoştinţa s-a deplasat la Spitalul Municipal R., fiind internată în Secţia Chirurgie a acestei unităţi spitaliceşti în perioada 14.08 – 26.08. 2013, aşa cum rezultă din biletul de ieşire din spital (fila 31 dup).

Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 906-SV/A2 din data de 27.08.2013 întocmit de S.M.L. (fila 25 dup) SN a prezentat un traumatism cranio-cerebral minor nivel I soldat cu fractură complexă fronto-bazală bilaterală şi etmoidală şi contuzie hemoragică frontală stânga şi mic hematom extradural, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur la data de 13/14.08.2013 şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Totodată s-a menţionat că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie viaţa.

Situaţia de fapt reţinută rezultă din ansamblul probator administrat în cauză:

Cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătoreşti persoana vătămată SN (fila 91 dosar) a declarat că în noaptea de 14.08.2014, în jurul orei 1.00, în timp ce se afla în locuinţa sa din satul B., a auzit că e strigată la poartă de inculpatul LI pe care l-a recunoscut după voce. A arătat SN că atunci când a deschis poarta i-a văzut pe inculpaţii LI şi PV, pe acesta din urmă cunoscându-l sub porecla de „de-a lui X”.

Persoana vătămată a indicat faptul că atunci când a deschis poarta cei doi inculpaţi s-au tras în spate, acelaşi lucru făcându-l şi el de frică. Apoi ce doi inculpaţi au intrat în curtea locuinţei sale şi au tăbărât pe el.

Persoana vătămată SN a mai arătat că a simţit că a fost puternic lovită în zona capului, fără să poată indica de către care inculpat şi nici cu ce obiect. În urma loviturii puternice persoana vătămată a declarat că s-a prăbuşit, din acel moment nemaiştiind nimic. Când s-a trezit era plin de sânge, lovit la cap, şi a constatat că nu mai avea lucrarea dentară. A arătat că a fost lovită şi în zona pieptului şi a stomacului, având şi umflături în zona ochilor.

Totodată persoana vătămată a presupus că a fost lovită cu o cărămidă tip BCA, având în vedere că la cercetarea la faţa locului organele de poliţie au identificată o cărămidă tip BCA crăpată.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale persoana vătămată SN (filele 12-14 dup, filele 26-28 dup) a indicat că cel care l-a lovit cu cărămida în cap a fost inculpatul LI.

În drept, reţine prima instanţă,  fapta inculpatului LI, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 rap.la art. 188 Cod penal.

Instanţa a apreciat că raportat la obiectul vulnerant (o cărămidă tip BCA de mari dimensiuni), la zona corpului vizată de agresiune (zonă vitală – fruntea), la distanţa mică aflată între agresor şi victimă, dar şi la împrejurarea că, deşi a observat că după lovitura primită persoana vătămată a rămas inconştientă şi sângera, inculpatul nu a avut nicio reacţie de acordare a vreunui ajutor victimei, se conturează intenţia indirectă a inculpatului LI de a suprima viaţa persoanei vătămate, inculpatul acceptând că în lipsa unui ajutor imediat persoana vătămată ar putea deceda.

Intenţia de a ucide cu care a acţionat inculpatul LI se deduce şi din declaraţia martorului PD care a susţinut că a aflat de la fiul său că inculpatul LI a intenţionat să o omoare pe persoana vătămată, voia să-i dea foc, să ardă cu totul, însă a fost oprit de fiul său.

Instanţa a constatat că de la momentul săvârşirii faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii LI şi PV şi până la momentul judecării lor au intervenit modificări legislative în sensul intrării în vigoare la 1 februarie 2014 a noului Cod penal şi a Legii de punere în aplicare a noului Cod penal.

Faţă de acest aspect s-a impus stabilirea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor s-a constatat că fapta este incriminată atât vechiul Cod penal (art. 174 alin. 2 Cod penal cu limite de pedeapsă între 5 şi 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi) cât şi de noul Cod penal (art. 188 alin. 2 Cod penal cu limite de pedeapsă între 5 şi 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi).

Aşadar în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă s-a constatat că pentru infracţiunea de tentativă de omor nu există modificări ale legislaţiei penale.

În ceea ce priveşte însă infracţiunea de violare de domiciliu comisă pe timp de noapte se constată că în vechiul Cod penal aceasta era incriminată în art. 192 alin. 2 Cod penal, acţiunea penală fiind pusă în mişcare din oficiu. Prin noul Cod penal fapta a fost incriminată în art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, iar conform alin. 3 al aceluiaşi articol acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Instanţa a constatat că, deşi pentru forma calificată a infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal era necesară existenţa plângeri prealabile formulate de persoana vătămată, după intrarea în vigoare a noului Cod penal procurorul nu a chemat-o pe persoana vătămată SN pentru a o întreba dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă cu privire la această infracţiune.

Instanţa a înlăturat susţinerea procurorului că, deşi nu a formulat expres plângere prealabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în cursul urmăririi penale persoana vătămată şi-a exprimat voinţa de tragere la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

Analizând actele dosarului de urmărire penală instanţa a constatat că niciodată persoana vătămată nu a solicitat în mod expres tragerea la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu.

În acest sens instanţa a reţinut că în plângerea formulată în data de 14.08.2013 (fila 11 dup) persoana vătămată SN a solicitat tragerea la răspundere a inculpaţilor pentru lovire, pentru ca în declaraţia din 14.11.2013 (filele 12-14 dup) persoana vătămată să indice că doreşte ca cei doi inculpaţi să fie traşi la răspundere penală pentru faptele săvârşite, nefăcându-se vreo referire la fapta inculpaţilor de pătrunderea fără drept în curtea locuinţei.

Ulterior, în cererea adresată parchetului (filele 16-18 dup) persoana vătămată a solicitat impulsionarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale împotriva autorilor faptei de vătămare corporală, iar cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată din 24.06.2015 (filele 26-28 dup) a solicitat ca inculpaţii LI şi PV să răspundă pentru faptele comise, fără a indica care sunt acelea.

La termenul din data de 30.05.2016 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei plângerii prealabile în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu pentru care au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi.

În concluziile scrise depuse la dosar în data de 31.05.2016 persoana vătămată SN(filele 135-139 dosar) a susţinut că a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, ataşând în acest sens un înscris adresat Prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava datat 20.11.2014 (filele 140-141 dosar), ultima menţiune din acest înscris fiind „solicit să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, respectiv violare de domiciliu, fapte prev. şi pedep. de legea penală”. Înscrisul nu poartă însă o viză de primire.

Persoana vătămată SN a susţinut în concluziile scrise că instanţa nu a întrebat-o din oficiu dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, arătând că formulează această plângere prealabilă prin concluziile scrise.

Prin Încheierea din 06.06.2016, constatând că după rămânerea în pronunţare partea civilă SN a depus la dosar concluzii scrise în care a menţionat, printre altele, faptul că a formulat plângere prealabilă prin care solicită tragerea la răspundere a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, ataşând în acest sens un înscris care conţine o cerere adresată Prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi având în vedere că la dosarul de urmărire penală nu se află înscrisul depus de partea civilă la dosar ataşat concluziilor scrise, pentru clarificarea împrejurării dacă o astfel de cerere a fost adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, instanţa a apreciat că se impune repunerea pe rol a cauzei, citând partea civilă personal pentru a face precizări în legătură cu acest aspect.

Pe de altă parte s-a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava să indice dacă la această instituţie a fost înregistrată cererea depusă odată cu concluziile scrise din formulată de partea civilă SN.

Prin răspunsul înregistrat la data de 14.06.2016 (fila 158 dosar) Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a comunicat faptul că la urma dosarului penal nr. 357/P/2015 se află două memorii, unul adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi la data de 25.11.2014 şi altul adresat IPJ Suceava la data de 26.11.2014, înscrisuri ce au fost ataşate în copie (filele 160-169 dosar).

S-a mai menţionat că nici la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi nu se află o astfel de cerere, fiind ataşată în acest sens corespondenţa purtată cu această unitate de parchet.

Întrebată fiind de instanţă despre data şi instituţia la care a depus cererea prin care solicită tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (înscris ce a fost depus odată cu concluziile scrise), persoana vătămată nu a putut indica informaţii concrete.

Instanţa a apreciat că înscrisul denumit „tichet recomandate” datat 28.11.2014 (fila 170 dosar) depus la dosar de persoana vătămată, nu poate face dovada că cererea adresată Prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava datat 20.11.2014 (filele 140-141 dosar) prin care persoana vătămată solicita tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu a fost trimis prin scrisoare recomandată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Cum înscrisul prin care persoana vătămată ar fi solicitat în data de 20.11.2014 tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu nu apare nici la dosarul de urmărire penală, nici în evidenţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, nici ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, iar persoana vătămată nu a putut face dovada că a depus acel înscris la organele de urmărire penală (persoana vătămată nu a putut indica nici cine a depus înscrisul, nici unde şi nici la ce dată), instanţa a constatat că acel înscris nu a fost depus la vreun organ de urmărire penală, astfel încât nu-şi poate produce efecte juridice.

De altfel înscrisul prin care persoana vătămată ar fi solicitat în data de 20.11.2014 tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (filele 140-141 dosar) este foarte asemănător cu alte astfel de înscrisuri depuse la organul de urmărire penală, cu singura diferenţă că prin acest prim înscris se solicită în plus tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

Instanţa a apreciat că omisiunea procurorului de a o chema pe persoana vătămată şi de a întreba dacă după noile modificări legislative înţelege să formuleze plângere prealabilă pentru infracţiunea de violare de domiciliu nu poate fi suplinită prin acţiunea instanţei de a întreba persoana vătămată dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă, întrucât, potrivit art. 297 alin. 2 Cod procedură penală dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să formuleze plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează actele încheiate şi propunerea de clasare.

Atâta timp cât legea care a impus ca pentru forma agravată a infracţiunii de violare de domiciliu să fie necesară existenţa unei plângeri prealabile a intervenit între momentul începerii urmăririi penale şi până la trimiterea în judecată a inculpaţilor, procurorul era obligat să cheme persoana vătămată şi să o înştiinţeze că poate formula plângere prealabilă. Omisiunea procurorului nu poate fi acoperită în cursul judecăţii dat fiind faptul că s-a depăşit termenul de 2 luni în care persoana vătămată avea dreptul să formuleze plângere prealabilă împotriva inculpaţilor .

Pe de altă parte art. 297 alin. 2 Cod procedură penală stabileşte în mod expres obligativitatea procurorului de a întreba persoana vătămată dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă, nicio altă dispoziţie legale nestabilind în sarcina instanţei o astfel de obligaţie.

Această opinie a fost exprimată şi de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o decizie de speţă (Decizia nr. 614/27.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală).

Prin urmare, constatând că persoana vătămată SN nu a formulat plângere prealabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, iar legea nouă prevede ca o condiţie de tragere la răspundere penală a inculpaţilor existenţa unei astfel de plângeri, instanţa a apreciat că în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu legea nouă este legea mai favorabilă inculpaţilor întrucât există un impediment la exercitarea acţiunii penale.

Cum inculpatul PV este trimis în judecată doar pentru infracţiunea de violare de domiciliu s-a constată că legea mai favorabilă acestui inculpat este legea nouă.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul LI s-a constatat că la stabilirea legii penale mai favorabile instanţa trebuie să ţină seama şi de antecedenţa penală a inculpatului, faptele din prezenta cauză fiind concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 65/06.02.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 24.02.215 prin neapelare.

Prin urmare, s-a impus analiza legii penale mai favorabile inculpatului LI şi sub aspectul sancţionării concursului de infracţiuni, observându-se şi sub aspectul sancţionării concursului de infracţiuni că legea veche (respectiv Codul penal de la 1969) e mai favorabilă, prevăzând un spor de pedeapsă facultativ, prin raportare la aplicarea unui spor obligatoriu prevăzut de legea nouă.

Analizând comparativ toate criteriile instanţa a apreciat că şi în privinţa inculpatului LI legea nouă e mai favorabilă întrucât în ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu lipseşte o condiţie de tragere la răspundere penală, în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor condiţiile de incriminare şi sancţionare sunt identice cu legea veche, iar în ceea ce priveşte sancţionarea concursului de infracţiuni deşi la nivel teoretic legea veche a mai favorabilă, în concret, având în vedere că răspunderea penală ar putea fi atrasă doar pentru două din cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, pedeapsa rezultantă este mai mică luând în considerare legea nouă.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. e Cod procedură penală instanţa a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor LI şi PV pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

Totodată, în baza art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, instanţa l-a condamnat  pe inculpatul LI la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Aşa cum am arătat anterior instanţa a constatat că fapta pentru care inculpatul a LI a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 65/06.02.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 24.02.215 prin neapelare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate, motivele invocate în scris şi reiterate oral cu ocazia dezbaterilor, fiind consemnate în încheierea de dezbateri din data de 14.12.2016, care face parte integrantă din decizia de faţă.

Examinând apelul declarat de parchet, prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute la art. 417 alin.(2) Cod procedură penală, curea constată apelul întemeiat.

În urma reevaluării probatoriului administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto aferentă, plângerea şi declaraţiile persoanei vătămate, certificatul medico-legal nr. 906 din 27.08.2013, declaraţia martorului SD şi declaraţiile inculpaţilor, curtea constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, fapte constând în aceea că, la data de 13/14 august 2013, în jurul orei 00.30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, ambii inculpaţi au pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate SN din comuna B. jud. S., împrejurarea în care inculpatul LI a exercitat cu intenţie acte de violenţe grave asupra acesteia aplicându-i o puternică lovitură cu o cărămidă tip BCA  într-o  zonă vitală a corpului, cauzându-i leziuni grave ce au necesitat un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale.

În ce priveşte fapta comisă cu violenţă reţinută în sarcina inculpatului LI, curtea constată că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală, şi temeinică, reţinând în mod corect că legea nouă e mai favorabilă şi că acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. . 32 alin. (1) Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, faptă pentru care a fost condamnat la o pedeapsă ce a fost stabilită în limitele speciale prevăzute de textul de lege incriminator, prin reţinerea şi a circumstanţelor atenuante, prev. la art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Astfel, s-a reţinut în mod judicios că,  raportat la obiectul vulnerant (o cărămidă tip BCA de mari dimensiuni), la zona corpului vizată de agresiune (zonă vitală – fruntea), la distanţa mică aflată între agresor şi victimă, dar şi la împrejurarea că, deşi a observat că după lovitura primită persoana vătămată a rămas inconştientă şi sângera, inculpatul nu a avut nicio reacţie de acordare a vreunui ajutor victimei, se conturează intenţia indirectă a inculpatului LI de a suprima viaţa persoanei vătămate, inculpatul acceptând că în lipsa unui ajutor imediat persoana vătămată ar putea deceda.

Intenţia de a ucide cu care a acţionat inculpatul LI se deduce şi din declaraţia martorului PD care a susţinut că a aflat de la fiul său că inculpatul LI a intenţionat să o omoare pe persoana vătămată, voia să-i dea foc, să ardă cu totul, însă a fost oprit de fiul său.

Referitor la infracţiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.(1) şi (2) Cod penal, pentru care au fost trimişi în judecată prin actul de sesizare inculpaţii LI şi PV, şi cu privire la care parchetul a formulat apel, curtea constată că, într-adevăr,  prima instanţă, dispunând încetarea procesului penal pentru aşa zisa lipsă a plângerii prealabile, a pronunţat o soluţie nelegală, întrucât, în realitate o astfel de plângere există, persoana vătămată manifestându-şi voinţa în sensul tragerii la răspundere penală a ambilor inculpaţi pentru faptele săvârşite  în noaptea de 13/14 august 2013.

Astfel, în plângerea penală formulată la data de 14.08.2013( fila 11 dosar u.p.), persoana vătămată SN a reclamat că, în noaptea de 13/14 august 2013, orele 00:30, inculpaţii LI şi PV au pătruns în curtea locuinţei sale, ocazie cu care au exercitat acte de violenţă asupra sa, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru faptele comise.

 La momentul săvârşirii faptei, infracţiunea de violare de domiciliu comisă pe timpul nopţii era incriminată de art. 192 alin.(2) din Codul penal din 1969, acţiunea penală fiind pusă în mişcare din oficiu.

Potrivit actualului Cod penal, infracţiunea de violare de domiciliu este incriminată de art. 224 alin.(1) şi (2), acţiunea penală punându-se în mişcare, pentru ambele forme, simplă sau agravată, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În cauza de faţă, prin rezoluţia din 07.11.2013, confirmată de procuror, în conformitate cu disp. art. 228 Cod procedură penală 1969 s-a dispus, printre altele, începerea urmăririi penale şi sub aspectul infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.(2) Cod penal 1969, iar prin ordonanţa din 02.06.2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin.(1) şi (2) Cod penal. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, organul de urmărire penală a procedat la reaudierea persoanei vătămate SN care, în declaraţia din 24.06.2015, a indicat din nou faptele comise de cei doi inculpaţi, inclusiv aceea că au pătruns în curtea locuinţei sale, solicitând ca „cei doi agresori să răspundă în faţa legii pentru faptele comise”.

Prin urmare, atâta timp cât persoana vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a celor doi inculpaţi, pentru faptele pe care le-a descris atât în plângerea iniţială cât şi în declaraţia dată ulterior şi în care se referă inclusiv la infracţiunea de violare de domiciliu, curtea constată critica formulată de parchet ca fiind pe deplin justificată, în sensul că în mod nelegal prima instanţă a considerat că lipseşte plângerea prealabilă cu privire la această infracţiune. Faptul că persoana vătămată a descris doar faptele săvârşite de inculpaţi, şi nu a indicat denumirea infracţiunilor (încadrarea juridică fiind în sarcina organului judiciar), nu este de natură să conducă la concluzia că aceasta nu a înţeles să facă plângere prealabilă pentru infracţiunea în discuţie.

De asemenea, nici omisiunea organului de urmărire penală de a întreba persoana vătămată, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, dacă înţelege să facă plângere prealabilă, nu poate fi considerată că ar fi înfrânt dispoziţiile art. 297 alin.(2) Cod procedură penală, întrucât o astfel de diligenţă din partea organului judiciar nu se impunea cu necesitate, cât timp persoana vătămată îşi exprimase anterior, cât se poate de explicit, că doreşte ca cei doi inculpaţi să răspundă penal pentru faptele lor, acestea incluzând şi violarea de domiciliu.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea, constatând că în cauză există o plângere prealabilă cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin.(1) şi (2) Cod penal, urmează să-i condamne pe inculpaţii LI şi PV la câte o pedeapsă, la a cărei individualizare va ţine cont de criteriile prevăzute la art. 74 Cod penal.

Astfel, curtea va avea în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii( de două persoane împreună, pe timp de noapte), mijloacele folosite ( aruncând cu bolovani pentru a o determina pe persoana vătămată să deschidă poarta), starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită ( încălcarea dreptului la domiciliu şi la viaţa privată), natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit( agresarea fizică a persoanei vătămate de către inculpatul LI), conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal( inculpaţii s-au prezentat o singură dată doar în faza urmării penale, unde numai inculpatul LI a recunoscut şi regretat faptele) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială( ambii inculpaţi sunt tineri, studii gimnaziale, fără ocupaţie), antecedenţa penală(doar inculpatul LI este cunoscut cu antecedente penale).

Faţă de toate aceste elemente, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite apelul declarat de parchet şi va desfiinţa în parte sentinţa apelată, urmând ca  în rejudecare, să îl condamne pe inculpatul LI, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.(1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3.600 lei amendă, corespunzând unui nr. de 180 zile –amendă a câte 20 lei/zi-amendă, conform art. 61 alin.(2) şi alin.(4) lit. c) Cod penal.

Totodată, curtea va menţine dispoziţia de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 65/06.02.2015 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 24.02.2015, şi de repunere a pedepselor componente în individualitatea lor, urmând ca, în baza art. 38 alin.(1), 39 alin.(1) lit. d) Cod penal, să contopească pedeapsa aplicată inculpatului prin decizia de faţă cu pedeapsa de 3(trei) ani şi 4(patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin.(1) rap. la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.(2) lit. b) Cod penal, precum şi cu pedepsele aplicate inculpatului prin sus-menţionata sentinţă, aşa cum au fost descontopite, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 3(trei) ani şi 7(şapte) luni şi 20 zile închisoare, la care adaugă în întregime pedeapsa amenzii în sumă de 3.600 lei.

De asemenea, curtea va atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 63 alin.(2) Cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în situaţia în care acesta, cu rea credinţă, nu va executa pedeapsa amenzii.

În ce-l priveşte  pe inculpatul PV, curtea îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.(1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1.800 lei amendă, corespunzând unui nr. de 180 zile –amendă a câte 10 lei/zi-amendă, conform art. 61 alin.(2) şi alin.(4) lit. c) Cod penal, şi-i va atrage atenţia, de asemenea, asupra prev. art. 63 alin.(2) Cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

În ce priveşte pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 65, 66 Cod penal, curtea apreciază că, faţă de natura şi gravitatea  concretă a infracţiunii, pentru care inculpaţii au fost condamnaţi doar la pedepse pecuniare, nu se impune a se stabili astfel de pedepse.

Referitor la acţiunea civilă formulată de partea civilă SN faţă de inculpatul PV, prin care aceasta solicită să fie obligat, alături de inculpatul LI la plata sumei de 100.000 lei daune morale şi 10.000 lei daune materiale, curtea reţine că această cerere vizează infracţiunea de tentativă de omor, sau pretinse prejudicii materiale constând din furtul unor bunuri, prejudicii ce nu au însă legătură de cauzalitate cu infracţiunea de violare de domiciliu pentru care acest din urmă inculpat a fost condamnat prin decizia de faţă, aşa încât, constatând că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 1.357 din Codul civil, urmează să o respingă,ca nefondată.

Ca efect al soluţiei de condamnare, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală ,instanţa îl va a obliga pe inculpatul PV să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare de la fond.

Cât priveşte celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă, curtea le va menţine ca fiind legale şi temeinice.

Conform art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul intimat LI, în sumă de 260 lei, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Domenii speta

Spete similare