Recurs. Procedura insolvenţei. Recurs împotriva Sentinţei de confirmare a planului de reorganizare, formulat de un pretins creditor al unei creanţe curente. Lipsa calităţii sale procesuale active grefată pe lipsa calităţii de creditor îndreptăţit să parti

Decizie 139 din 27.09.2016


Recurs. Procedura insolvenţei. Recurs împotriva Sentinţei de confirmare a planului de reorganizare, formulat de un pretins creditor al unei creanţe curente. Lipsa calităţii sale procesuale active grefată pe lipsa calităţii de creditor îndreptăţit să participe la procedură, câtă vreme acesta nu a formulat o cerere de plată a creanţei curente, întemeiată pe prevederile art. 64 alineat 6 din Legea nr. 85/2006, sau o asemenea cerere nu a fost analizată de către administratorul judiciar, sau deşi analizată şi respinsă, refuzul nu a fost contestat, existenţa şi întinderea creanţei nefiind stabilită în procedură.

Decizia nr. 139/C/2016-R din 27.09.2016

Dosar nr. 2964/111/C/2010/a10-R

- art. 3 pct. 8 , art. 64 alineat 6 din Legea nr. 85/2006

Prin Sentinţa nr. 415/F din  16 martie 2016 Tribunalul Bihor, în temeiul art. 101 din Legea privind procedura insolvenţei a confirmat planul de reorganizare a societăţii debitoare SC ...  SRL propus de debitoare. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării, cu excepţia cazului prevăzut la art. 95(4) din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Asupra propunerii de reorganizare a debitorului SC ...  SRL conform planului de reorganizare propus de către acesta a constatat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 101(1) din Legea 85/2006 – respectiv cel puţin jumătate plus una din categoriile de creanţe menţionate la art. 100 alin. (3) din lege au acceptat planul, astfel că a confirmat planul de reorganizare a debitorului, a cărui executare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării, cu excepţia cazul prevăzut la art. 95(4) din Legea 85/2006.

Categoriilor de creanţe prevăzute la art. 101(2) din legea privind procedura insolvenţei li se vor aplica un tratament corect şi echitabil în conformitate cu dispoziţiile acestui text de lege.

În urma confirmării planului de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, cu respectarea dispoziţiilor art. 103 din Legea privind procedura insolvenţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea ...  SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii planului de reorganizare.

În motivare recurenta a arătat că prin Sentinţa nr. 415/F/2016 judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de către debitoarea ...  SRL şi a dispus executarea planului într-un termen de 3 ani socotiţi de la data confirmării.

Recurenta apreciază că hotărârea pronunţată de către instanţă este nelegală şi netemeinică fiind dată cu încălcarea unor dispoziţii exprese prev. de Legea nr. 85/2006, fiind astfel incident temeiul de modificare a hotărârii prev. de art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă. Astfel, planul de reorganizare propus de către debitoare nu ţine cont şi nu prevede plata creanţelor curente, născute în perioada de observaţie, fiind încălcate prev. art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 şi art. 96 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Pe parcursul perioadei de observaţie, în cadrul procedurii de insolvenţă a societăţii debitoare aceasta a acumulat faţă de recurentă o creanţă în cuantum total de 1.812.256,41 lei compusă din suma de 1.750.508 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de recurentă la imobilele debitoarei ...  situate pe platoul ...  şi stabilite prin Decizia nr. 57/C/2015 pronunţată în dosar nr. 2964/111/2010/a6, precum şi cheltuielile suportate de recurentă după promovarea acţiunii în care s-a pronunţat decizia sus amintită, şi anume: 25.857,44 lei reprezentând cheltuieli cu alimentarea energiei electrice a complexului ...  şi 36.431 lei cheltuieli cu salariului persoanei care asigura paza complexului.

Ori, toate aceste cheltuieli trebuiau avute în vedere de către debitoare şi de către administratorul judiciar la momentul propunerii planului de reorganizare. Potrivit ort. 103 din Legea nr. 85/2006 scopul procedurii de reorganizare este aceia al reinserţiei societăţii debitoare în activitatea economica dar un asemenea scop nu poate fi atins decât prin plata tuturor creanţelor ce aparţin debitoarei, deci inclusiv a celor curente, născute în timpul procedurii, fie acestea creanţe născute în perioada de observaţie sau pe parcursul desfăşurării planului de reorganizare.

În aceste condiţii, este cert că planul de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic nu poate conduce la realizarea scopului de reinserţie a debitorului în activitatea economică dat fiind şi valoarea mare a creanţei pe care recurenta o are faţă de debitoare. Legea 85/2006 nu prevede un tratament discriminatoriu pentru creanţele născute în timpul procedurii, iar împrejurarea că aceste creanţe nu sunt înscrise în vreun tabel al creanţelor nu înlătură obligaţia achitării lor.

Recurenta depus la dosarul de fond adrese prin care a adus la cunoştinţa judecătorului sindic faptul că planul de reorganizare nu respectă prev. Legea nr. 85/2006 în ceea ce priveşte programul de plată al creanţelor, respectiv faptul că a fost complet omisă creanţa societăţii recurente. Cu toate acestea judecătorul sindic a verificat doar îndeplinirea condiţiilor formale pentru confirmarea planului de reorganizare fără a face verificări cu privire la respectarea aspectului de fond ce priveşte includerea tuturor categoriilor de creanţe în programul de plăţi, respectiv atât creanţele înscrise în tabelul definitiv cât şi creanţele curente, născute în timpul procedurii.

Având în vedere aceste aspecte solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul respingerii planului de reorganizare.

Intimata ...  S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat următoarele:

A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei.

La dosarul cauzei, ca probă, recurenta a depus Decizia nr.57/C/2015-R, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul asociat a6.

Esenţa soluţiei pronunţată şi înscrisă în cadrul acestei decizii, o reprezintă faptul că „este creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei acel creditor care a fost înscris pe tabelele de creanţă ale debitorului. Din înscrierea în tabel decurg celelalte drepturi conferite de lege, enumerate la pct. 8 al art. 3 din Legea nr. 85/2006"

Instanţa de recurs, respectiv Curtea de Apel Oradea a reţinut deci că în mod greşit judecătorul sindic a apreciat ca S.C. ...  S.R.L. poate participa la procedura insolvenţei debitoarei în vederea recuperării creanţei sale.

Acesta este motivul pentru care Curtea nu a mai analizat pe fond existenţa şi întinderea creanţei.

De la data pronunţării acestei decizii, nu a intervenit nici un act din care să rezulte faptul că S.C. ...  S.R.L. a dobândit între timp calitatea de creditoare, îndreptăţită să participe la procedura insolvenţei, astfel că recurenta nu are calitate procesuala activă, motiv pentru care solicită respingerea recursului.

Intimata a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

În cadrul aşa zisei declaraţii de creanţă, formulată în temeiul Actului Adiţional la Contractul de Mandat, S.C. ...  S.R.L. nu a depus nici un act din care să rezulte o creanţă certă, lichidă si exigibilă, împotriva societăţii.

Toate actele depuse ca probă nu sunt opozabile societăţii, deoarece nu este parte în respectivele acte sau situaţii, recursul fiind de altfel şi inadmisibil.

În toate cazurile, chiar dacă facturile şi celelalte probe pe care petenta şi-a întemeiat pretenţiile la data formulării declaraţiei de creanţă, ar fi fost valabile, în prezent orice fel de pretenţii sunt prescrise, termenul general de trei ani fiind împlinit la data de 27.02.2015.

A mai invocat si excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la suma de 1.750.508 lei, pentru care recurenta face precizarea că această sumă ar fi fost admisă prin Decizia 57/C/2015-R.

În realitate instanţa a respins aceste pretenţii, astfel că sunt îndeplinite toate elementele privind existenta autorităţii de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, solicită a se constata că nu s-a depus nici un act din care să rezulte obligaţia debitoarei S.C. ...  ...  S.R.L. de a suporta cheltuielile cu energia electrică, consumată ca titular de contract de către recurentă sau cheltuielile cu salariul persoanei care asigură paza, care nu este angajatul societăţii ci al recurentei iar obiectivele pe care le păzeşte sunt construcţiile efectuate cu rea credinţă, pe terenul societăţii.

În cadrul prezentului litigiu, se pune în primul rând problema cunoaşterii conţinutului şi înţelesului condiţiilor de creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Pentru a fi certă, în sensul Legii insolvenţei, creanţa trebuie să rezulte din cuprinsul actului invocat, act care la rândul său să emane de la debitor sau să fie recunoscut de acesta.

Nici în Dosarul 2964/111/2010/a6, analizat prin pronunţarea Deciziei nr. 57/C/2015-R, creditoarea nu a depus nici măcar un singur act din care să rezulte un raport obligaţional, fie şi indirect, de natura a justifica o anume pretenţie a recurentei fata de S.C. ...  ...  S.R.L.

Mai invocă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel de a judeca o acţiune în pretenţii, care nu a făcut obiectul judecaţii tribunalului.

Ce sume a facturat noua S.C. ...  S.R.L.? De ce atunci formulează fel şi fel de acţiuni şi cereri, în condiţiile în care cunoaşte foarte bine că la baza unei plaţi trebuie să existe documente justificative, fără de care suma respectiva nici măcar nu este deductibilă fiscal.

Prin promovarea acestei cai de atac, numărul litigiilor ce au ca reclamant pe S.C. ...  S.R.L. sau ... , asociatul său unic (şi al intimatei cu 29%) au ajuns la cifra 24, la care s-ar putea adauga şi trei plângeri penale formulate de către ... , adică de către ... .

De fiecare dată intimata a solicitat amendarea reclamantelor, apelantelor sau recurentelor ...  şi ...  pentru formularea unor acţiuni sau căi de atac vădit netemeinice sau nelegale, cum este şi prezentul recurs şi tot de atâtea ori instanţa nici măcar nu a menţionat respingerea cererii.

Recent, societăţii intimate i-a fost confirmat planul de reorganizare. Acesta este fundamentat pe veniturile ce urmează a fi realizate din exploatarea activelor proprietatea societăţii, existente în ... ... , unde societatea îşi are declarat legal un punct de lucru.

Recurenta de astăzi s-a opus din răsputeri înfiinţării punctului de lucru şi fără nici un fel de motiv a formulat acţiuni împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (dosarele 4360/ şi 4403/111/2014), ambele pierdute de către reclamanta ...  .

Dacă se adaugă şi declaraţia de creanţă (dosar 2964/111/2010/a6), recursul, apoi revizuirea (dosar 223/35/2016) şi toate celelalte contestaţii la rapoartele administratorului judiciar, cererile de înlocuire a acestuia (dosar a2) plus recursul la care se adaugă toate opoziţiile şi cererile de amânare a adunărilor asociaţilor sau creditorilor (chiar dacă nu avea această calitate) se va constata faptul că mai bine de cinci ani, planul de reorganizare nu a fost elaborat mai devreme sau nu a fost încuviinţat din vina exclusivă a recurentei şi asociatului său ...  prin ... . Nici unul dintre demersurile de mai sus nu a fost sancţionat de către instanţele de judecată, deşi toate au fost respinse.

Scopul sesizării Curţii de Apel cu prezentul recurs nu este acela de a obţine admiterea sa, deoarece recurenta este conştientă de inadmisibilitatea acestei căi de atac.

Scopul principal este tergiversarea predării spaţiilor ocupate, deţinute şi exploatate abuziv (fără forme legale), pentru ca ...  ...  SRL să fie în imposibilitate de a obţine venituri şi a intra în faliment. În acest sens anexează ultima notificare.

La dosarul cauzei (a6) se află cererile prin care ...  a solicitat cumpărarea tuturor activelor sau preluarea tuturor datoriilor societăţii ...  ...  SRL. Recurenta, ca societate a existat exclusiv prin devalizarea ...  ... , a asociatei ... , a patronului său ...  şi în toată existenţa sa nu a reuşit să găsească alte surse de câştig.

Apreciază că este cazul ca instanţa să stopeze elanul distructiv al acestei societăţi care i-a provocat pierderi considerabile de imagine, timp şi bani, fără a pune în balanţă efortul instanţelor judecătoreşti depus pentru soluţionarea unor drepturi iluzorii. Apreciază că este cazul ca instanţa sa dispună amendarea semnatarei ... , care reprezintă administratorul ...  ...  cu domiciliu şi adresa de corespondenta în ….

Prin întâmpinarea depusă la dosar, debitoarea prin administrator judiciar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei prin prisma faptului că aceasta nu are calitatea de creditoare a debitoarei.

Examinând excepţia invocată, Curtea a reţinut următoarele :

Dreptul de a recura o hotărâre este recunoscut părţilor, adică tuturor persoanelor care au figurat în cadrul litigiului dedus judecăţii primei instanţe.

Prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs s-a dispus confirmarea planului de reorganizare a debitoarei, astfel că au calitate procesuală activă de a recura această sentinţă doar creditorii şi debitoarea.

Referitor la calitatea de creditor al debitoarei a recurentei, instanţa de recurs a reţinut că recurenta nu este creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, conform art.3 pct.8 din Legea nr.85/2006, nefiind înscrisă în tabelul definitiv de creanţe .

Recurenta a arătat, însă, că are calitatea de creditor al debitoarei în baza unor creanţe curente şi nu ca şi creditor înscris în tabelul de creanţe.

Cu privire la acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că potrivit art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006 „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.”

Aceasta nu înseamnă, însă, că este suficient ca un creditor să reclame că are faţă de debitoare o creanţă născută în cursul procedurii, ci acesta trebuie să formuleze o cerere de plată, ce trebuie analizată de către administratorul judiciar, în urma verificării documentelor depuse de către creditor, administratorul judiciar putând fie să admită la plată creanţa, fie să o refuze total sau parţial, dacă apreciază că existenţa sau întinderea creanţei nu este dovedită, refuzul putând fi contestat de către creditor la judecătorul sindic.

Contrar susţinerilor părţilor, prin decizia nr.57/R/2015, Curtea de Apel Oradea nu a analizat existenţa şi întinderea creanţei invocată de recurentă ca fiind născută în cursul procedurii, aşa cum reiese din considerentele deciziei, în care s-a arătat că „Curtea nu va mai analiza pe fond existenţa şi întinderea creanţei născute în cursul procedurii, solicitate de intimata contestatoare, în acest cadru procesual”, motivat de faptul că prin contestaţia ce a făcut obiectul dosarului nr. 2964/111/2010/a6, instanţa a fost învestită doar cu o cerere de înscriere de înscriere în tabelul de creanţe, fără să se fi solicitat de către SC ...  SRL plata creanţei, în temeiul art. 64 alin.6 din Legea nr.85/2006, acest aspect fiind reţinut şi prin decizia nr. 219/R/12.11.2015 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosar nr.223/35/2015.

Prin urmare, deşi, în speţă, recurenta afirmă că are faţă de debitoare o creanţă născută în cursul procedurii, Curtea a constatat că, până la momentul soluţionării prezentului recurs, existenţa şi întinderea creanţei recurentei nu a fost stabilită în cadrul prezentului dosar de insolvenţă astfel că, nu se poate reţine că recurenta ar avea calitatea de creditor al debitoarei, în baza unei creanţe născute în cursul procedurii.

Pentru considerentele mai sus arătate, întrucât la acest moment procesual nu se poate reţine că recurenta ar avea calitatea de creditor al debitoarei, Curtea a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active este întemeiată, astfel că a fost admisă, iar recursul a fost respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de către intimate.