Închidere procedură de faliment mai înainte de a se fi lichidat tot activul. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.133 din Legea nr.85/2006.

Decizie 282 din 25.02.2009


Starea de pasivitate a asociaţilor în a-şi exprima punctul de vedere cu privire la solicitarea lichidatorului de închidere a procedurii, mai înainte de a fi lichidat integral activul, notificată acestora prin administratorul social,  nu poate conduce la închiderea procedurii.

În lipsa acordului expres al asociaţilor pentru închiderea procedurii mai înainte de a se fi lichidat integral activul, închiderea  poate avea loc numai după lichidarea completă a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse într-un cont la dispoziţia asociaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 lit. b din L.85/2006.

Asociaţii debitorului sunt participanţi în procedură, drepturile şi obligaţiile lor fiind prevăzute de art.18 şi art. 133 din Legea nr. 85/2006  iar după lichidarea completă a activului primesc sumele reziduale ultimei distribuiri.

Prin sentinţa nr.1678 din 5 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj s-a admis  cererea  formulată de lichidatorul  T. SPRL şi, în  temeiul  art. 129  din Legea  85/2006, a fost aprobat  raportul final  şi  situaţiile financiare finale, dispunându-se închiderea  procedurii  insolvenţei debitoarei  SC  E. R. SRL  Rovinari şi radierea acesteia  din registrul comerţului. Totodată, s-a dispus  ca  bunurile nevalorificate  şi creanţele nerecuperate  să  treacă  în proprietatea indiviză a  asociaţilor,  corespunzător  cotelor de participare  la  capitalul social  şi  depunerea sumelor rămase  într-un cont  la  dispoziţia asociaţilor 

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs  BI şi T. I. în calitate de asociaţi ai debitoarei.

Ambii recurenţi  au invocat nelegalitatea hotărârii, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art.133 alin 1.lit.b şi art.129  din Legea 85/2006, motivând că s-a dispus închiderea procedurii înainte să fie lichidate complet bunurile şi fără ca toate creanţele să fie încasate, în condiţiile în care nu s-a întrunit acordul tuturor asociaţilor  în legătură cu acest aspect.

Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din raportul final, cum a reţinut şi judecătorul-sindic,  cât şi din susţinerea lichidatorului în recurs, după stingerea masei pasive au rămas sume în contul special, bunuri nevalorificate, litigii pe rol pentru recuperarea creanţelor, creanţe neîncasate rezultate din titluri executorii.

Asociaţii nu au solicitat închiderea procedurii, în termen de 30 zile de la notificarea lichidatorului, făcută administratorului special,  pentru ca în conformitate cu dispoziţiile art.133 lit. a, din Legea nr. 85/2006, bunurile să treacă în proprietatea lor indiviză, corespunzător cotelor de participare la capitalul social şi să se închidă procedura.

Deci, în mod greşit judecătorul-sindic a aprobat raportul final şi a dispus închiderea procedurii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.133 lit.a din legea insolvenţei: acordul tuturor asociaţilor pentru închiderea procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime.  Starea de pasivitate a asociaţilor în a-şi exprima punctul de vedere cu privire la închiderea procedurii, la valorificarea bunurilor şi recuperarea creanţelor rămase nu este un motiv de închidere a procedurii aşa încât judecătorul-sindic, contrar legii şi  peste acordul de voinţă al asociaţilor, a dispus închiderea procedurii şi trecerea bunurilor în proprietatea lor indiviză, corespunzător cotelor de participare la capitalul social.

Într-o asemenea situaţie, procedura se poate închide, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 lit.b din L.85/2006, numai după lichidarea completă a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse într-un cont la dispoziţia asociaţilor.

Susţinerea lichidatorului, că din moment ce toate creanţele au fost acoperite, el nu mai are nici o obligaţie, întrucât asociaţii nu sunt creditori şi că toate atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr. 85/2006 au fost îndeplinite, este nefondată. Lichidatorul este unul din organele care aplică procedura,  căruia, potrivit art.5 din Legea nr. 85/2006, îi incumbă obligaţia de a realiza drepturile şi obligaţiile celorlalţi participanţi la procedură. Asociaţii debitorului sunt participanţi în procedură, drepturile şi obligaţiile lor fiind prevăzute de art.18 şi 133 din Legea nr. 85/2006  iar după lichidarea completă a activului primesc sumele reziduale ultimei distribuiri.

Lichidatorului îi incumbă obligaţia maximizării averii debitorului, prin exercitarea, în principal, a atribuţiilor prevăzute de art.25 din legea enunţată,  şi aşa cum rezultă din lege, aceasta o face atât în interesul creditorilor cât şi a categoriei mai sus arătate ce are dreptul la suma reziduală.

 Hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în baza dispoziţiilor art. 304 alin 1 pct.9 raportat la art. 312 C.pr.civ au fost admise recursurile, modificată sentinţa în sensul că s-a respins cererea lichidatorului pentru aprobarea raportului final şi închiderea procedurii, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe pentru continuarea procedurii.