Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere de constatare nulitate absolută raport de activitate întocmit de administratorul judiciar. Tardivitate. Posibilitatea contestării raportului doar în condiţiile şi în termenul reglementate de art. 21 din Legea nr. 85/2

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere de constatare nulitate absolută raport de activitate întocmit de administratorul judiciar. Tardivitate. Posibilitatea contestării raportului doar în condiţiile şi în termenul reglementate de art. 21 din Legea nr. 85/2006, indiferent de motivele invocate.

Decizia nr. 100/C/2016-R din 14.06.2014

Dosar nr. 13958/111/C/2011/a15-R

- art. 21 din Legea nr. 85/2006.

Prin Sentinţa nr. 74/F din 23 februarie 2016, Tribunalul B. a admis excepţia de tardivitate invocată de administratorul judiciar C. V. A. SPRL, a respins ca tardivă contestaţia formulată de creditoarea B. împotriva raportului de activitate întocmit de C. V. A. SPRL în calitate de administratorul judiciar al debitoarei SC E. C. SRL, raport publicat în BPI nr.xxxxx/ 07.09.2015.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Conform prevederilor instituite prin art. 21 din Legea 85/2006, incidente în materia atacării rapoartelor de activitate :„ 2) Debitorul persoana fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.

(3) Contestaţia trebuie să fie înregistrată in termen de 5 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin.(1).”

Raportul de activitate contestat a fost depus la instanţă la data de 07.09.2015 şi a fost publicat în BPI  nr. xxxxx din data de 07.09.2015 (fila 39 – 40 dosar), termenul de contestatare fiind de 5 zile de la publicare în BPI, acest raport fiind comunicat şi personal reprezentantului B. SA – G. D. - la data de 08.09.2015, conform filei 40 dosar.

Având în vedere că creditoarea B. SA a formulat contestaţia la data de 17.09.2015, conform datei de pe plicul ataşat acesteia, cu mult peste termenul de 5 zile, acesta fiind împlinit la data de 14.09.2015 (12.09.2015 fiind o zi de sâmbătă), a admis excepţia de tardivitate şi a respins ca tardivă contestaţia formulată de creditoarea B. SA împotriva raportului de activitate întocmit de C. V. A. SPRL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC E. C. SRL,  fiind de prisos analizarea celorlalte excepţii invocate şi a fondului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs B. S.A solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În motivarea recursului arată că, aşa cum rezultă încă din preambulul sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut că B. SA a formulat nu o contestaţie la raportul administratorului judiciar provizoriu, ci cerere de constatare nulitate absolută a acestui raport, prezentând motivele şi arătând dovezile pentru care banca a apreciat ca raportul a fost întocmit de către un funcţionar necompetent (prin raportare la dispoziţiile art. 105 din Cod de procedură civilă, având in vedere situaţia de fapt existentă în dosar.

Astfel, atât la momentul întocmirii raportului nr. xx/07.09.2015, dar şi în prezent,  hotărârea adunării creditorilor din data de 14.07.2015 (cea în care au fost supuse spre aprobare rapoartele de valorificare şi regulamentele de valorificare ale bunurilor debitoarei) face obiectul unei contestaţii pentru nelegalitate şi se afla pe rolul instanţei Tribunalului B. cu termen de soluţionare în data de 07.06.2016.

În aceste condiţii, fără existenţa unei sentinţe a judecătorului sindic dată în aplicarea dispoziţiilor art. 11 alineat 1 din Legea 85/2006, în speţă nu există un administrator judiciar confirmat prin sentinţă de către instanţă, ci cu un administrator judiciar provizoriu desemnat în mod nelegal de către adunarea creditorilor, motiv pentru care hotărârea adunării creditorilor a fost contestată, nefiind soluţionată până în prezent.

Mal mult decât atât, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Legea insolvenţei care statuează principalele atribuţii aflate în sarcina administratorului judiciar, rezultă fără echivoc că administratorul judiciar, fie el provizoriu şi/sau definitiv, nu este îndrituit la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.

Din cuprinsul sentinţei de fond nr. 74/23,02.2016 rezultă fără tăgadă faptul că instanţa de fond nesocoteşte în mod culpabil principiul disponibilităţii în procesul civil statuat de dispoziţiile art. 129 alineat ultim Cod de procedură civilă, ca regulă generala, ce lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii de chemare în judecată, hotărând fără temei asupra obiectului cererii deduse judecaţii, aspect relevat în dispozitivul hotărârii recurate unde se dispune respingerea ca tardivă a contestaţiei formulate, fără să ţină seama că în preambulul sentinţei a reţinut corect obiectul cererii formulată de B. SA, şi anume „cerere constatare nulitate absolută".

Este îndeobşte cunoscut faptul ca procesul civil, aşa cum este cazul speţei de faţă, este ca regulă generală, un proces al intereselor private.  Rolul activ al judecătorului trebuie şi nu poate fi înţeles decât în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil. Conform art. 129 alin. final Cod de procedură civilă, instanţa este ţinută în limitele investirii sale determinată de cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecaţii.

În drept, recurenta îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 312 alin.5 Cod de procedură civilă, invocând totodată şi dispoziţiile art. 8 alin, 2 din Legea 85/2006, art. 303, art. 304, art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă.

Intimatul administrator judiciar a depus la dosar întâmpinare – poziţie procesuală prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, excepţie ce a fost respinsă de instanţă la termenul de judecată fixat în cauză.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, cu luarea în considerare a apărărilor intimatului, precum şi a actelor dosarului, Curtea de apel a constatat că acesta nu este fondat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 18.09.2015 şi intitulată „cerere constatare a nulităţii absolute”, recurenta creditoare a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 11 alineat 2 şi cele ale art. 20 din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 105 alineat 2 din Codul de procedură civilă, să se constate nulitatea raportului întocmit de către administratorul judiciar provizoriu C. V. A. SPRL, înregistrat sub nr. xx din data de 07.09.2015 şi publicat în extras în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă la data de 07.09.2015. Motivele pentru care se solicită constatarea nulităţii absolute sunt următoarele: în cauză nu a fost confirmat un administrator judiciar prin Încheiere pronunţată de judecătorul – sindic în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 19 coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 85/2006, ar rezulta faptul că atribuţiile stabilite în sarcina administratorului judiciar conformat de către judecătorul – sindic prin Încheiere nu pot fi exercitate de către administratorul judiciar provizoriu, printre atribuţiile administratorului judiciar statuate la art. 20 din Legea insolvenţei nu se găseşte nici una referitoare la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, în privinţa bunurilor ce fac obiectul valorificării menţionate în raportul de activitate nu a fost pronunţată vreo sentinţă în conformitate cu prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006, iar procedura de valorificare a bunurilor debitoarei, în perioada de observaţie şi de către un administrator judiciar provizoriu, a fost declanşată în condiţiile existenţei unor litigii pe rol în privinţa tabelului preliminar de creanţe. În drept, creditoarea a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 105 alineat 2 teza I Cod de procedură civilă care statuează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionat necompetent  se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate anula decât prin anularea lor, arătând totodată că interesele sale de creditor garantat sunt vătămate prin desfăşurarea procedurii de insolvenţă cu încălcarea legii.

Instanţa de fond a calificat cererea creditoarei ca şi o contestaţie la măsurile administratorului judiciar, reglementată de art. 21 din Legea nr. 85/2006, reţinând că aceasta a fost tardiv formulată, faţă de termenul de contestare reglementat de acest text de lege şi faţă de împrejurarea că raportul contestat a fost comunicat şi direct creditoarei, dar a fost şi depus la dosarul cauzei şi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, astfel cum prevede legea.

Recurenta consideră că prin această soluţie s-a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, câtă vreme, deşi a formulat o acţiune în constatarea nulităţii absolute a raportului de activitate, aspect reţinut de instanţa de fond în partea de început a considerentelor Sentinţei atacate, acţiunea sa a fost greşit soluţionată ca şi o contestaţie la raportul de activitate.

Curtea de apel a constatat că cele reţinute de judecătorul – sindic şi calificarea cererii de chemare în judecată sunt legale şi temeinice, la fel ca şi Sentinţa astfel pronunţată, iar recursul formulat este neîntemeiat.

Astfel, este adevărat că acţiunea reclamantei creditoare este întitulată cerere în constatarea nulităţii absolute a raportului de activitate, indicându-se cu titlu general dispoziţiile art. 11 şi 20 din Legea nr. 85/2006 care reglementează atribuţiile judecătorului - sindic, respectiv ale administratorului judiciar, însă, în temeiul dispoziţiilor art. 129 Cod de procedură civilă, judecătorul - sindic avea obligaţia de a da calificarea corectă a cererii de chemare în judecată, ceea ce a şi făcut. Într-adevăr, în cadrul procedurii insolvenţei, Legea nr. 85/2006 reglementează modalităţile prin care creditorii, alţi participanţi la procedură sau orice altă persoană interesată le au la dispoziţie pentru a contesta actele şi operaţiunile întreprinse în cadrul procedurii, iar împotriva raportului de activitate întocmit de administratorul sau lichidatorul judiciar se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute de art. 21, astfel cum corect a reţinut judecătorul – sindic. Împrejurarea că pe calea prezentei contestaţii se invocă sau se solicită constatarea nulităţii absolute a raportului, faţă şi de alte dispoziţii legale decât cele prevăzute de Legea insolvenţei, nu este în măsură să dea posibilitatea creditorului să conteste un raport de activitate sau măsurile administratorului judiciar altfel decât pe calea reglementată de art. 21. Cu alte cuvinte, nulitatea absolută a raportului de activitate poate fi invocată şi analizată de către instanţă, însă numai în cadrul contestaţiei la raport, reglementată de art. 21 din Legea nr. 85/2006. Dispoziţiile Legii nr. 85/2006 sunt dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun şi se aplică cu prioritate.

În consecinţă, cererea recurentei fiind corect calificată de către judecătorul - sindic, nu s-a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, iar cererea a fost în mod legal apreciată ca şi tardiv formulată faţă de termenul de contestare prevăzut de dispoziţiile legale arătate în alineatul precedent, cu atât mai mult cu cât, în afară de îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de Legea insolvenţei, raportul a fost comunicat şi direct creditoarei recurente, aceasta având cunoştinţă de conţinutul lui.

Sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică şi a fost menţinută, judecătorul – sindic aplicând în mod corect legea şi nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de lege.

Domenii speta

Spete similare