Litigiu de muncă derivat din neincluderea premiului anual în salariul lunar conform art.25 din Legea nr.330/2009. Includerea în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010. Neîncălcarea dreptul

Litigiu de muncă derivat din neincluderea premiului anual în salariul lunar conform art.25 din Legea nr.330/2009. Includerea în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010. Neîncălcarea dreptului de proprietate prin prisma reglementărilor internaţionale

Art. 8 din Legea nr. 285/2010, decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii

Curtea Constituţională a constat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează, pe de-o parte, încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Prin decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Interpretarea instanţei supreme în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune obligatoriu potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă. În plus, Înalta Curte a reţinut că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

În condiţiile în care atât Înalta Curte, cât şi Curtea Constituţională au statuat că majorările salariale stabilite potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 au inclus, potrivit art. 8, şi premiul anual aferent anului 2010, drepturile lunare plătite reclamantului pe durata aplicabilităţii actului normativ fiind calculate cu aceste majorări, instanţa nici nu mai putea face verificări şi nici nu mai putea dispune în contra acestor aspecte, deciziile având caracter obligatoriu, potrivit legii.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.2444 din 13 mai 2016)

Prin sentinţa civilă apelată Tribunalul Teleorman a admis acţiunea formulată de reclamantul Streche George şi a obligat paraţii să plătească reclamantului diferenţe salariale rezultate din neincluderea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 si în continuare, cat timp reclamantul îşi păstrează calitatea de salariat în cadrul instituţiilor parate şi cadrul legal rămâne neschimbat, actualizate cu indicele de inflaţie la data plaţii efective, la care se adăuga dobânda legală.

Instanţa de fond a reţinut că premiul anual solicitat prin acţiune a fost prevăzut de legislaţia în vigoare, conform art. 25 din Legea nr. 330/2009.

De asemenea, s-a arătat că dispoziţiile mai sus menţionate, abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010, ce a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011, nu au înlăturat în mod expres dreptul la premiul anual, ci a fost înlocuit printr-o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă. Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial 878/ 28.12.2010, în vigoare de la data de 31.12.2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

De la data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 şi în conformitate cu prevederile art. l alin. 2 din lege, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului prevăzut la alin. l sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar prin art. 39 lit. w, de la data intrării în vigoare a acestei legi, a fost abrogată Legea cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare.

Aşa cum rezultă din prevederile art.46 din Legea nr.284/2010, această lege a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011, cu excepţia art. 34 şi 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Pentru salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată Legea nr. 285/2010, în vigoare cu data de 31.12.2010, care la art. 8 prevede că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului” (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006) şi că stabilirea principiilor şi condiţiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementarilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale (Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007 ). Curtea Constituţională a statuat, prin Deciziile nr. 289 din 7 iunie 2005 şi 339 din 28 iunie 2005 că „atât încadrarea prin lege a diferiţilor funcţionari publici în anumite categorii, clase şi grade profesionale cât şi salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica în viitor , tot prin lege . Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare sau să-1 înlocuiască cu altul nou.

Astfel, s-a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative nu reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

În condiţiile în care atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Curtea Constituţională au stabilit faptul că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut de art.25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale pentru anul 2011, apelanţii solicită admiterea apelului şi anularea hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii formulate de SG.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Examinând motivele de apel formulate faţă de hotărârea apelată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 şi următoarele Cod procedură civilă, se reţin următoarele:

Verificând, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, Curtea apreciază ca fiind fondate criticile apelanţilor-pârâţi, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii, precum şi a deciziei pronunţate în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerentele reţinute cu privire la temeinicia pretenţiilor reclamantului în speţă fiind rezultatul unei înţelegeri eronate a deciziilor Curţii Constituţionale.

Astfel, se constată că prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi prin Deciziile nr. 115/2012 şi nr. 257/2012 ale Curţii Constituţionale s-a reţinut că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Într-adevăr, în condiţiile dispoziţiei exprese a articolului 8 din Legea nr. 285/2010, suma reprezentând premiul anual aferent anului 2010 nu se mai acordă. Prin ipoteza legii, acesta a fost considerat ca avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă începând cu anul 2011, prin creşterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază.

Curtea Constituţională a constat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează, pe de-o parte, încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Prin decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Interpretarea instanţei supreme în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune obligatoriu potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă. În plus, Înalta Curte a reţinut că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

În condiţiile în care atât Înalta Curte, cât şi Curtea Constituţională au statuat că majorările salariale stabilite potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 au inclus, potrivit art. 8, şi premiul anual aferent anului 2010, drepturile lunare plătite reclamantului pe durata aplicabilităţii actului normativ fiind calculate cu aceste majorări, instanţa nici nu mai putea face verificări şi nici nu mai putea dispune în contra acestor aspecte, deciziile având caracter obligatoriu, potrivit legii.

Curtea constată că trebuiau înlăturate şi susţinerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate prin prisma reglementărilor internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului.

În cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 115/ 09.02.2012 că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice nu încalcă nicio prevedere constituțională. Sumele solicitate de reclamanţi reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, Curtea a reţinut că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Obligaţia de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanţă al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ţine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaţilor săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziţie legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autorităţile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.

Curtea a constatat că legiuitorul, prin aceleaşi dispoziţii de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizaţiei de bază. De altfel, nici art. 25 alin. 4 teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligaţiei de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eşalonată care să satisfacă şi să menţină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaţilor în cauză, şi, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.

Totodată, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

În concluzie, s-a constatat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-şi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

Nu s-a putut reţine nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii.

Totodată, s-a constatat că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar.

Curtea reţine că reclamantul intimat face parte din categoria personalului bugetar, iar drepturile acestuia sunt stabilite prin lege, potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. 3 Codul muncii. Adoptarea Legii nr. 285/2010 reprezintă prerogativa legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.

Este real că judecătorul naţional este chemat să aprecieze asupra compatibilităţii legislaţiei interne cu dreptul comunitar având obligaţia ca, în măsura în care constată o astfel de incompatibilitate, să înlăture de la aplicare norma internă şi să aplice direct norma comunitară conţinută de o prevedere a unui tratat, în anexele sau protocoalele adiţionale la acestea, însă dreptul la premiul anual, s-a mai spus, nu este un drept fundamental dintre cele protejate de ordinea juridică comunitară. Cât priveşte incidenţa în cauză a art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie, premiul anual poate reprezenta, conform practicii constante a Curţii Europene, un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adiţional, astfel că toate principiile aplicabile în general în cauzele interesând art. 1 din Protocolul 1 sunt în egală măsura relevante când vine vorba despre cel de-al treisprezecelea salariu, fără însă ca aceasta să însemne că se garantează însuşi dreptul la un atare adaos, care, deşi are natură salarială, se acordă cu titlul de premiu, nefiind contraprestaţia muncii efectuate propriu-zis care se plăteşte cu ritmicitate lunară. Textul anterior evocat cuprinde trei reguli distincte, cea de-a treia, cuprinsă în al doilea paragraf, recunoscând statelor dreptul de a controla exerciţiul dreptului de proprietate în acord cu interesul general. Este adevărat că abrogarea premiului care făcea obiectul unei speranţe legitime de valorificare, prin efectul trecerii anului pentru care a fost desființat înainte de data exigibilității sale, reprezintă o privare nemulţumitoare de un drept pe viitor, dar aceasta nu se poate analiza în contextul vreunei interdicţii exprese contrare în reglementările ori jurisprudenţa europeană, pe care n-o furnizează nici practica europeană invocată, în primul rând pentru că dreptul respectiv nu era scadent la momentul adoptării reglementării incriminate, astfel că nefiind născut la data abrogării, el nu făcea parte din patrimoniul destinatarilor legii, neputând fi nici obiect valabil al vreunei exproprieri.

Așa fiind, un drept care nu beneficiază de recunoaştere nici constituţională, nici convenţional-internaţională, există atâta vreme cât statul consimte să-l recunoască, impunându-se să-l acorde conform legii pe care el a adoptat-o, dar numai atâta vreme cât nu a abrogat-o sau modificat-o, printr-o procedură simetrică, pentru care are deplina competenţă, conform propriilor opţiuni de politică legislativă, ce nu pot fi cenzurate, cel puţin în sistemul de drept român, decât de Curtea Constituţională ori pentru incompatibilitate cu legislaţia internaţională ori europeană în materia drepturilor omului, în condiţiile art. 20 alin. 2 sau 148 alin. 2 din legea fundamentală. Însă, precum s-a mai arătat, legislaţia sau practica judiciară comunitară nu obligă statul să acorde premii anuale, ci doar le justifică din perspectiva legitimităţii, numai în măsura, după modalitățile şi pentru termenul în care acesta consimte să le acorde unor categorii profesionale, dar nu exclude ingerinţa pe acest tărâm, pentru viitor, printr-o măsură care să corespundă interesului public afirmat în expunerea de motive, şi pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut constant o marjă de apreciere largă şi cel mai adesea în acord cu dreptul statelor de a defini interesul public, cu condiţia ca această definiţie să nu fie în mod manifest lipsită de un fundament rezonabil. Din această perspectivă, măsurile edictate de Legea nr. 285/2010 au avut ca scop, aşa cum s-a arătat, degrevarea bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate şi profunde.

Faţă de toate aceste considerente expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul şi va schimba sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare