Anulare proces verbal de contravenţie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2419/2015

Şedinţa publică de la 09 Septembrie 2015

Obiectul cauzei:anulare proces verbal de contravenţie

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă ;

Constată că, prin plângerea  contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti  la data de  11.04.2013  sub nr. 7753/280/2013  petentul (...) a solicitat instanţei ca prin  hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului verbal de contravenţie (...) întocmit de I.P.J.A. - B.R.P.  prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 450 lei reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei prev. de art. 101 alin 3 lit d din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a solicitat totodată înlăturarea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere.

In motivarea plângerii petentul  a arătat că nu s-a deplasat pe contrasens astfel încât procesul-verbal prin care a fost amendat este nelegal.

S-a susţinut că, prin Hotărârea Anghel contra României pronunţată  de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a statuat  că natura faptelor incriminate prin procesele verbale de contravenţie este de natura penală iar consecinţa firească este aceea a înlăturării obligativităţii  petentului de a răsturna prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului verbal de contravenţie.

Sarcina probei aparţine organului constatator iar pentru a opera prezumţia de legalitate acestea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu şi mijloacele de probare a faptelor constatate.

Procesul verbal de contravenţie nu cuprinde nicio menţiune cu privire la mijloacele de probare a faptelor contravenţionale, respectiv nu cuprinde nicio menţiune cu privire la împrejurarea dacă fapta a fost constatată cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologare şi verificate metrologic, nu cuprinde nicio menţiune cu privire la datele de identificare a acestor mijloace, situaţie în care agentul constatator a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, sancţiunea fiind  nulitatea procesului verbal de contravenţie întocmit.

În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului dispunând restituirea permisului de conducere.

În cauza s-au administrat probele cu înscrisuri.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

Prin sentinţa civilă nr. 2894/26.03.2014 pronunţată de Judecatoria Piteşti  s-a respins  plângerea formulată de petentul  (...) , împotriva procesului verbal de contravenţie (...) emis de intimatul I.P.J.A. - B.R.P. .

Pentru a dispune astfel s-a reţinut de prima instanţă că,  la data de 29.03.2013 ora 08:30 petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 450 lei, pentru că, a condus autoturismul înmatriculat sub nr. (...) pe str. Depozitelor, din mun. Piteşti  şi la intersecţia cu str. calea Bucureşti  a efectuat viraj stânga circulând pe contrasens punând în pericol circulaţia publica  şi creând  pericol de accident.

S-a emis procesul – verbal cu (...) (fila 4), sancţiunea aplicându-se în baza dispoziţiilor art. 41 şi art. 101, alin. 3,lit. d din O.U.G. 195/2002 („Art. 41: (1) Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie.”; art.101, alin. 3,lit. d din O.U.G. 195/2002:” (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:d) circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.;”).

Verificând legalitatea procesului-verbal, se constată că acesta cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege în art. 17 din OG 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal contravenţional în privinţa apărărilor petentului, consemnate în plângerea formulată, se constată că acestea nu sunt întemeiate.

Fapta contravenţională a fost constatată de către agentul de poliţie prin propriile simţuri, iar contestatorul a avut posibilitatea propunerii şi administrării de probatorii raportat la natura faptei, modalitatea de săvârşire a acesteia; era posibil ca petentul să identifice martori şi să propună să fie audiaţi în cazul în care ar fi considerat neîntemeiată sancţionarea.

S-a  reţinut  şi că, fapta imputată s-a săvârşit în data de 29.03.2013, orele 8:30, în mun. Piteşti, la intersecţia dintre str. Depozitelor cu str. Calea Bucureşti  într-un moment al zilei şi loc în care se putea identifica cel puţin un martor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei - paragraful 28).

Rezultă că, şi procesul - verbal de contravenţie, ca orice alt act administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, astfel încât petentul care invocă faptul că, nu a săvârşit contravenţia, trebuie să facă dovada celor susţinute, atât timp cât nu este pus în imposibilitate de a face această dovadă, situaţie în care nu s-a aflat, după cum s-a analizat mai sus.

Materia contravenţiilor aparţine domeniului dreptului penal, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care ţin de natura faptei şi de gravitatea sancţiunii. Cu toate acestea, aplicarea regulii de mai sus privind sarcina probei, nu este de natură să încalce prezumţia de nevinovăţie cât timp este respectat un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul legitim urmărit şi protejarea intereselor legitime ale contravenientului.

În ceea ce priveşte cererea de aplicare a sancţiunii contravenţionale a avertismentului în locul celor aplicate prin procesul – verbal, raportat la dispoziţiile art. 21, alin. 3 din O.G. 2/2001 („(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”), se constată că este neîntemeiată.

Sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile se aplică împreună cu orice sancţiune principală (atât amendă cât şi avertisment).

Instanţele nu pot revoca o astfel de sancţiune atât timp cât se constată că a existat o faptă contravenţională săvârşită de către petent cu vinovăţie şi pentru care s-a aplicat o sancţiune principală, legiuitorul deja apreciind în acest sens gravitatea faptelor contravenţionale şi necesitatea sancţiunii complementare.

Chiar şi în cazul aplicării avertismentului sancţiunea complementară are ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege.

Dacă în ceea ce priveşte sancţiunile principale există o dispoziţie în sensul că se poate aplica în locul lor cea a avertismentului, respectiv art. 7, alin. 3 din O.G. 2/2001 („(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.”), nu aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Aceasta din urmă, conform prevederilor art. 101, alin. 3 din O.U.G. 195/2002 se aplică împreună cu cea principală.

Individualizarea sancţiunilor s-a efectuat corect prin conţinutul procesului – verbal raportat la gravitatea ridicată a faptei contravenţionale, aplicându-se amenda în sumă de 450 lei şi s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile.

Nu se impune aplicarea sancţiunii avertismentului raportat la gravitatea faptei săvârşită de către petent şi în condiţiile în care nu pot fi reţinute nici circumstanţe personale în ceea ce îl priveşte pe petent; acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei susţinând contrariul celor reţinute de agentul constatator chiar prin motivarea plângerii.

Pentru aceste considerente, observând dispoziţiile art. 34 din O.G. 2/2001, cât şi cele citate mai sus, s-a respins  plângerea.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel petentul (...) , apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la data de  30.09.2014 sub nr. 7753/280/2013  .

În motivarea apelului se arată că sentinţa este nelegală şi netemeinică  întrucât sarcina probei în mod greşit sa reţinut că trebuie făcută de către petent  şi totodată nu s-a ţinut seama de hotărârea Anghel contrar României pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că  natura faptelor incriminate prin procesele verbale de contravenţie  este de natură penală , întrucât aceasta se adresează tuturor pentru că are o aplicabilitate generală  şi nu unui grup restrâns de persoane, iar petentul beneficiază  chiar şi de prezumţia de nevinovăţie .

Se mai arată că ,  actele întocmite de către organul constatator nu se coroborează cu nici un mijloc de probă , şi astfel nu s-a dovedit existenţa faptei ,autorul acesteia şi vinovăţia .

Se mai arată că instanţa de fond în mod greşit a interpretat în cauză  hotărârea Salabiaku  contrar Franţei  şi astfel prezumţia de veridicitate operează doar până la limita la care  persoana acuzată să fie în imposibilitatea de a face dovada contrară.

Analizând sentinţa apelată  în raport de criticile formulate,tribunalul  constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente de fapt şi de drept : 

Tribunalul reţine că instanţa a procedat  la respingerea plângerii contravenţionale , iar prin pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti , se reţine că judecătoria a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

Tribunalul constată că instanţa de fond în mod corect  a reţinut valoarea probatorie a procesului verbal de contravenţie, iar totodată modalitatea în care judecătoria  a analizat şi interpretat hotărârile Curţii Europene a Drepturilor omului în domeniul contravenţional este una corectă şi astfel criticile apelantului pe acest aspect sunt unele  neîntemeiate.

Procesul - verbal, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, beneficiază de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, reţinându-se şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv s-a statuat că: „prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei - paragraful 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002)).

Rezultă că, şi procesul - verbal de contravenţie, ca orice alt act administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, astfel încât petenta care invocă faptul că, nu a săvârşit contravenţia, trebuie să facă dovada celor susţinute, atât timp cât nu este pusă în imposibilitate de a face această dovadă, situaţie în care nu s-a aflat.

Materia contravenţiilor aparţine domeniului dreptului penal, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care ţin de natura faptei şi de gravitatea sancţiunii. Cu toate acestea, aplicarea regulii de mai sus privind sarcina probei, nu este de natură să încalce prezumţia de nevinovăţie cât timp este respectat un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul legitim urmărit şi protejarea intereselor legitime ale contravenientului.

Făcând aplicarea acestor principii în cauza de faţă, instanţa a constatat faptul că petentul, prin probatoriul propus şi administrat, nu a reuşit să facă dovada nelegalităţii şi netemeiniciei procesului-verbal.

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neaţă c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Tribunalul reţine că potrivit procesului verbal de contravenţie  contestat în cauză , fapta contravenţională este suficient descrisă de  organul constatator pentru ca instanţa de judecată  să poată să facă aprecieri  pertinente cu privire la modalitatea de săvârşire a faptei contravenţionale  , iar pe de altă parte  contravenientul a avut la dispoziţie  chiar la momentul  semnării procesului verbal de contravenţie să-şi exercite apărarea  faţă de  greşita reţinere a săvârşirii faptei contravenţionale prin arătarea obiecţiunilor concrete  în cadrul procesului verbal de contravenţie, ori contravenientul  potrivit menţiunilor din procesul verbal de contravenţie  a  menţionat că nu are obiecţiuni de arătat.

Într-adevăr contravenientul  este în măsură să exercite  calea de atac a plângerii contravenţionale pentru  a dovedi nelegalitatea şi netemeinicia procesului verbal de contravenţie , însă  nu se poate considera că acesta  a fost în mod vădit lipsit de apărare  , atâta vreme cât există posibilitatea legală a arătării obiecţiunilor  în cadrul procesului verbal de contravenţie , acesta fiind încheiat în prezenţa sa,  şi prin urmare  nu se poate considera că fapta contravenţională  trebuie să fie probată  în situaţia de speţă de către organul constatator şi că ar trebui  ca procesul verbal de contravenţie  să cuprindă şi  mijloacele de probare ale faptei contravenţionale, asa cum s-a motivat si anterior .

Faţă de cele reţinute şi în raport de disp.art. 480 C.pr.civ . tribunalul urmează să respingă apelul  ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul (...) , împotriva sentinţei civile nr. 2894/26.03.2014 pronunţată de Judecatoria Piteşti în dosarul nr. 7753/280/2013, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A. – B.R.P. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.09.2015.

Domenii speta

Spete similare