Pentru a se putea dispune rezoluţiunea contractului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii prevăzute de art.1020-1021 Cod civil: debitorul să fie în întârziere cu privire la îndeplinirea obligaţiei

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 2027 din 18.11.2015 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii R. V. şi R. M. împotriva pârâtei B. M., cei dintâi fiind obligaţi să-i plătească acesteia, în solidar, 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanţii R. V. şi R. M. au solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere nr. 910/27.04.2009 pe care l-au încheiat cu pârâta B. M. şi restabilirea situaţiei  anterioare, învederând că sunt părinţii pârâtei, mai au 2 fiice pe care le-au înzestrat, însă au încheiat contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere cu pârâta în ideea ca aceasta să îi întreţină şi înmormânteze, în schimbul a 2 case şi a terenului aferent acestora.

După încheierea contractului, pârâta nu şi-a mai onorat obligaţiile stipulate în convenţie, iar din vara anului 2012, după ce s-a întors din străinătate, aceasta a refuzat să mai presteze întreţinere reclamanţilor.

 Reclamanţii au susţinut că au încercat să o determine pe pârâtă să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, dar aceasta refuză categoric.

Pârâta s-a opus admiterii acţiunii arătând că, urmare a încheierii contractului cu reclamanţii, le-a achitat vânzătorilor suma de 10.000 lei şi câte 10.000 lei surorilor sale, reprezentând partea părintească şi întreţinerea părinţilor. Din perioada 1995-1996, a locuit în judeţul Timiş , iar în anul 2009 s-a căsătorit şi are un copil. Le-a propus reclamanţilor să se mute la ea sau să se întoarcă împreună în Maramureş pentru a le asigura întreţinerea, însă aceştia au refuzat, sub influenţa surorilor sale.

Pârâta a susţinut că reclamanţii au refuzat orice colaborare cu ea, întreţinuţii fiind, eventual, culpabili de neîndeplinirea obligaţiei contractuale. A menţionat că a locuit o perioadă cu sora sa, B.D., şi cu familia acesteia, împreună cu reclamanţii, într-un apartament cu 3 camere, asigurând tot ce era necesar  traiului zilnic pentru reclamanţi, cu contribuţie comună. În momentul în care s-a pus problema mutării din acest apartament, reclamanţii  au refuzat să se mute cu ea, astfel că în prezent aceştia locuiesc tot acolo, cu sora sa. Mai mult, din momentul în care reclamanţii s-au apropiat de sora pârâtei, au început să se poarte total necuviincios faţă de pârâtă şi  soţul său. Pârâta a mai susţinut că reclamanţii sunt persoane sănătoase şi nu au nevoie de îngrijiri speciale. Prin cererea reconvenţională formulată cu aceeaşi ocazie pârâta a solicitat obligarea reclamanţilor la achitarea sumei de 30.000 lei (f. 17-20).

Constatând că întâmpinarea şi cererea reconvenţională nu au fost formulate în termenul prevăzut de lege şi respingând cererea de repunere în termen, prima instanţă, în şedinţa din 24 iunie 2015, a decăzut-o pe pârâtă din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii,  în afara celor de ordine publică şi din dreptul de a formula cerere reconvenţională.

 Din actele de la dosar prima instanţă a reţinut că între părţi a intervenit contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere nr. 910/27.04.2009, în baza căruia reclamanţii au predat în proprietate pârâtei 2 case situate în Sighetu Marmaţiei, str. V.H., nr. 70 şi 70A, cu terenul aferent în suprafaţă de 1622 mp şi 171 mp, înscrise în CF 23047 Sighetu Marmaţiei, nr. cadastral 9472 şi CF 23048 Sighetu Marmaţiei, nr cadastral 9473.

Preţul imobilelor a fost stabilit la suma de 10.000 lei, pârâta obligându-se şi la prestarea  întreţinerii viagere a vânzătorilor şi a înmormântării acestora.

S-a menţionat în cuprinsul contractului că reclamanţii solicită pentru întreţinerea lor ca pârâta să le asigure, până la data decesului, la domiciliul lor, mese zilnice, curăţenia, şi îngrijirea de fiecare zi, îngrijirea specială în caz de boală, să le asigure medicamente şi asistenţă medicală, combustibilul, îmbrăcămintea, încălţămintea şi să plătească taxele şi impozitele pentru imobil.

 Imobilele au fost grevate cu drept de uzufruct viager în favoarea reclamanţilor, valoarea întreţinerii fiind apreciată la suma de 40.000 lei(f. 5-6).

Prima instanţă a reţinut, pe baza probelor testimoniale administrate în cauză, că neînţelegerile dintre părţi au apărut ca urmare a unor afirmaţii făcute de pârâtă şi a faptului că pârâta a fost căsătorită de 2 ori cu bărbaţi care nu au fost agreaţi de reclamanţi, datorită comportamentului pe care aceştia l-au avut faţă de pârâtă. Înainte de apariţia acestor neînţelegeri, părţile au locuit şi s-au gospodărit împreună o perioadă de timp, în Timişoara, unde se află şi celelalte surori ale  pârâtei.

Prima instanţă a reţinut că reclamanţii se descurcă singuri din pensie şi efectuează tot felul de activităţi de comerţ, ajutându-şi în permanenţă copiii. Pârâta locuieşte în aceeaşi curte cu reclamanţii pe care îi vizitează. În perioada în care între părţi apăruseră neînţelegerile, reclamantul a fost internat  fiind operat la stomac, iar pârâta l-a vizitat la spital.

Martora N.I.a precizat că şi celelalte surori ale pârâtei au fost înzestrate de părinţi, cu bani proveniţi de la pârâtă, cu condiţia ca acesteia să-i rămână bunurile din contract.

Prima instanţă a apreciat că reclamanţii nu au făcut dovada că  pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate: acesta îi vizitează pe reclamanţi, căutându-l pe tatăl său şi cu ocazia internării în spital, martorii cunoscând doar de la reclamanţi că pârâta nu ar presta întreţinere. A reţinut că există între părţi neînţelegeri, aspect dovedit, însă nu au fost aduse probe directe care să confirme susţinerile reclamanţilor în sensul că pârâta nu le acordă ajutor.

Pe de altă parte, martorii au arătat că reclamanţii nu au nevoie de ajutor sau îngrijire specială deoarece sunt în putere şi realizează venituri suficiente pentru a se întreţine.

 Simpla afirmaţie a reclamanţilor, fără a fi coroborate cu alte mijloace de probă, în sensul că pârâta nu respectă obligaţiile asumate prin contract, nu poate duce la rezoluţiunea acestuia.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată şi a respins-o.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 al 1 şi 455 cod pr. civ reclamanţii au fost obligaţi să-i plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii R. V. şi R. M. solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi, rejudecând cauza, schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii în totalitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelanţii au învederat că prima instanţă nu a ţinut seama de ceea ce s-a dovedit în cauză. Martorii audiaţi aveau cunoştinţă de faptul că între ei şi pârâtă a intervenit convenţia de întreţinere, de faptul că până în urmă cu doi ani relaţiile dintre ei au fost cele normale-pârâta fiind fiica lor şi de faptul că, de doi ani, pârâta nu le mai prestează întreţinere.

Instanţa de judecata a respins acţiunea pe considerentul că nu ar fi în nevoie şi nu  necesită întreţinere şi pe considerentul că cei doi martori ar fi ştiut acest lucru de la reclamanţi. În mod eronat a reţinut instanţa acest lucru, întrucât martora N.I. este o vecină de-a lor care îi vizitează mereu şi care a luat cunoştinţa de faptul ca pârâta nu îi mai întreţine în mod nemijlocit. Cealaltă martoră este o prietenă de-a lor căreia i s-au plâns că fiica lor nu-şi mai onorează obligaţiile stipulate prin contract.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, orice convenţie are putere de lege între părţile care au încheiat-o, deci din moment ce ei i-am predat imobilele pârâtei aceasta avea obligaţia pe care şi-a asumat-o prin act de a-i întreţine. În acest act nu este stipulat faptul că dacă apelanţii mai sunt în putere şi mai au posibilitatea de a se îngriji, pârâta să nu-şi mai onoreze cele asumate, aşa cum în mod greşit a motivat instanţa de fond.

Faptul că pârâta nu-şi executa de 2 ani obligaţiile asumate prin convenţie se poate dovedi cu orice mijloc de probă şi consideră că l-au dovedit cu martorii audiaţi în cauza. De altfel, raportat la poziţia pârâtei care, în termenul de 25 zile nu şi-a precizat în scris poziţia şi nu şi-a propus probe cu care sa dovedească cum că apelanţii ar fi refuzat întreţinerea sau că nu corespunde adevărului cele învederate de către apelanţi poate se însemne că aceasta a recunoscut cele solicitate de către ei. Oricum, pârâta a invocat doar faptul că ea a predat banii altor fiice ale apelanţilor şi nicidecum că i-a îngrijit.

Intimata B. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului şi în baza art. 480 alin. (1) din C.pc., păstrarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că pe data de 27 aprilie 2009 a încheiat cu părinţii ei, reclamanţii R. V. şi R. M. un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, în baza căruia a primit patru imobile, în schimbul cărora a achitat preţul de 10.000 lei vânzătorilor-întreţinuţi, câte 10.000 euro surorilor sale, reprezentând „partea părintească şi întreţinerea părinţilor", asumându-şi obligaţia de a asigura întreţinere viageră reclamanţilor până la deces. La data de 02.05.2009 s-a căsătorit şi din această relaţie are un copil. A propus părinţilor săi cu care locuia în Timiş încă din 1995-1996 să se mute la ea sau să întoarcă în Maramureş pentru a le putea asigura întreţinerea viageră. Amândoi au refuzat cele două variante propuse, astfel că sub influenţa surorii sale şi a soţului ei, B. D. şi B. I., au refuzat fie să locuiască împreună, fie să se mute în Valea Hotarului. Influenţaţi de sora ei, apelanţii au refuzat orice colaborare, astfel că ei sunt, eventual, culpabili de neîndeplinirea obligaţiei contractuale.

Intimata a precizat că atât înainte de căsătorie, cât şi după aceea, inclusiv după încheierea contractului a locuit împreună cu părinţii săi, sora sa B. D., soţul ei, B. I. copilul lor B. I.-D., soţul său (în total 7 persoane) într-un apartament de 3 camere mici, ocazie cu care a asigurat tot ce era necesar traiului zilnic pentru reclamanţi, cu contribuţie comună. În momentul în care s-a pus problema mutării din acel apartament, apelanţii au refuzat să se mute cu ea şi, mai ales, să fie întreţinuţi de ea, astfel că şi în acest moment locuiesc în acelaşi apartament situat în Timişoara str. D. nr. 26 ap. 4. 

Intimata a mai arătat că apelanţii denaturează adevărul când spun că nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin act. În toamna anului 2012 tatăl său, R. V., a fost internat în Baia Mare, ocazie cu care a fost de 2-3 ori pe zi la spital şi i-a dus mâncare zilnic, în timp ce era însărcinată. În acelaşi an, 2012, tot tata a fost internat la Spitalul Municipal Clinic Timişoara unde, la fel, l-a căutat, i-a făcut mâncare în fiecare zi, l-a îngrijit, 1-a respectat şi a ajutat-o pe mama sa la lucrurile casnice.

Atât înainte de internare, cât şi după aceea, tatăl său, dar şi mama sa sunt sănătoşi şi nu au nevoie de îngrijiri speciale, fiind în stare să se îngrijească singuri, dar influenţele altor persoane i-au determinat să aibă asemenea atitudine faţă de ea.

În legătură cu probaţiunea, martorii audiaţi din partea reclamanţilor nu au confirmat temeinicia acţiunii. Astfel, atât martora N.I. cât şi martora L.T. au relatat împrejurări ştiute doar de la reclamanţi („reclamanţii mi-au spus că pârâta nu le acordă nici un ajutor..." „ştiu de la reclamanţi că pârâta nu-i ajută..."). Pe baza acestor declaraţii subiective nu se poate desfiinţa un contract de vânzare-cumpărare şi de întreţinere imobiliară încheiat în condiţii legale, în formă autentică.

Pe de altă parte, motivul neînţelegerilor dintre părţi se datorează unor cauze străine de natura unor relaţii contractuale. Reclamanţii nu au nevoie de întreţinere din partea sa, pentru că reclamanţii se descurcă singuri, fiind în stare să-şi asigure cele necesare traiului (martora N. I.), fiind în putere şi nu au nevoie de ajutor (martora L.T.).

Cu toate acestea, cele două martore, în momente de sinceritate au confirmat că, în momentul în care reclamantul a fost bolnav şi internat în spital, l-a căutat şi l-a îngrijit.

Din declaraţiile celor două martore reiese cu certitudine că a acordat întreţinerea necesară în perioada în care a locuit împreună cu reclamanţii în Timişoara, întrucât s-au gospodărit împreună.

Intimata a arătat că, în situaţia în care se va reţine vreo culpă în sarcina sa şi se va dispune rezoluţiunea contractului, urmează ca reclamanţii să-i restituie sumele arătate mai sus, achitate lor şi surorilor sale.

Apelul este întemeiat.

Părţile au încheiat un „contract de vânzare-cumpărare şi de întreţinere imobiliară”, însă natura juridică a contractului este aceea a unui contract de întreţinere, fapt necontestat.

În cuprinsul contractului s-a stipulat expres că întreţinătoarea intimată are obligaţia de a-i întreţine pe apelanţii întreţinuţi pe tot parcursul vieţii, asigurându-le, la domiciliul lor, mese zilnice, curăţenia şi îngrijirea de fiecare zi, îngrijirea specială în caz de boală, medicamentele şi asistenţa medicală, combustibilul, îmbrăcămintea, încălţămintea, să plătească taxele şi impozitele pentru imobile, iar la deces să îi înmormânteze după credinţa lor şi obiceiul locului.

Apelanţii reclamanţi au solicitat rezoluţiunea acestui contract de întreţinere susţinând că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.

 Pentru a se putea dispune rezoluţiunea contractului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii prevăzute de art.1020-1021 Cod civil: debitorul să fie în întârziere cu privire la îndeplinirea obligaţiei, să aibă loc o neexecutare suficient de importantă a contractului şi neexecutarea să fie imputabilă pârâtei.

Prima condiţie este îndeplinită, întrucât în contractele de întreţinere, datorită caracterului alimentar al prestaţiei la care se obligă debitorul şi care trebuie efectuată în mod succesiv, termene stipulate pentru executare au un caracter esenţial, debitorul fiind de drept în întârziere (potrivit art.1079 pct. 3 Cod civil).

În ce priveşte cea de-a doua condiţie-neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, coroborând probele testimoniale administrate cu apărările intimatei din întâmpinările formulate, că aceasta nu a respectat clauzele contractului de întreţinere încheiat cu apelanţii.

Astfel, deşi susţine că şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere stipulată în contract, intimata a fost în măsură a releva doar faptul că l-a îngrijit pe tatăl său când a fost internat în spital şi că a plătit şi plăteşte în continuare taxele şi impozitele.

În privinţa  meselor zilnice, a curăţeniei şi îngrijirii de fiecare zi, intimata a pretins că a fost  refuzată de apelanţi, în contextul în care aceştia nu au dorit să se mute cu ea, însă din cuprinsul contractului de întreţinere nr.910/27.04.2009, rezultă că intimata şi-a asumat  întreţinerea zilnică a apelanţilor la domiciliul lor, indiferent care ar fi fost acela.

Împrejurarea reţinută de prima instanţă că reclamanţii apelanţi nu au nevoie de ajutor sau îngrijire specială deoarece sunt în putere şi realizează venituri suficiente pentru a se întreţine singuri este nerelevantă în analiza executării obligaţiei de întreţinere, căci la încheierea convenţiei atacate părţile nu au înţeles ca prestaţia întreţinerii să se realizez în funcţie de nevoile  apelanţilor- întreţinuţi. Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului, apelanţii i-au transferat intimatei proprietatea asupra bunurilor imobile situate în Sighetu Marmaţiei, str. Valea Hotarului, nr. 70 şi 70A, case cu terenul aferent în suprafaţă de 1622 mp şi 171 mp, înscrise în CF 23047 Sighetu Marmaţiei, nr. cadastral 9472 şi CF 23048 Sighetu Marmaţiei, nr. cadastral 9473 în schimbul sumei de 10.000 lei, a întreţinerii viagere şi a înmormântării lor, fără a condiţiona obligaţia de întreţinere viageră de starea de nevoie.

Este evident-în raport de preţul de 10.000 lei achitat de intimată - că scopul principal urmărit de apelanţi la data încheierii contractului a fost întreţinerea, respectiv asigurarea că fiica lor intimată le va asigura cele necesare traiului decent. Ideea de scop trebuie privită dincolo de terenul formării contractului, adică şi în faza de executare a obligaţiilor, pentru că numai astfel se înţelege în ce sens neexecutarea de către o parte a obligaţiilor sale lipseşte de cauză obligaţia corelativa a celeilalte părţi.

Intimata a susţinut că reclamanţii nu au dovedit, prin probaţiunea administrată,  neexecutarea obligaţia de întreţinere, aspect reţinut şi de prima instanţă, însă deşi  potrivit art. 249 Cod procedură civilă „cel  ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, odată ce reclamanţii apelanţi au dovedit că sunt îndreptăţiţi să pretindă întreţinerea zilnică înfăţişând contractul de vânzare cumpărare şi întreţinere nr. 910/27.04.2009, sarcina probei s-a transferat la pârâta intimată, obligată a proba că şi-a îndeplinit corespunzător această obligaţie.

Or, în speţă pârâta intimată nu făcut o asemenea dovadă, deşi în etapa procesuală a apelului avea posibilitatea de a propune probe, chiar dacă în primă instanţă a fost decăzută din acest drept.

În ceea ce priveşte a treia condiţie, tribunalul reţine că, potrivit sistemului instituit de dreptul civil, culpa debitorului pentru neîndeplinire obligaţiilor asumate este prezumată în toate cazurile, el fiind ţinut să dovedească, pentru a fi exonerat de răspundere, intervenţia unei cauze străine care nu-i poate fi imputată, potrivit art.1082-1083 Cod civil. 

Intimata debitoare nu a dovedit nicio asemenea cauză exoneratoare de răspundere şi nici refuzul creditorilor apelanţi de a primi întreţinerea.

Domenii speta

Spete similare