Întreruperea termenului de prescripție

Apoi, înscrierea privilegiului imobiliar în cartea funciară asigură doar opozabilitatea acestui drept; publicitatea imobiliară în reglementarea Legii 7/1996 nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, neîncadrându-se în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 405 ind. 2 Cod procedură civilă de la 1865 de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.Constată că prin sentinţa ci¬vi¬lă nr. 369 din 15.02.2016 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul G. F. în contradictoriu cu intimatul M. I. .

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin contestaţia înregistrată la data de 10.11.2015 contestatorul G. F. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. I., anularea tuturor actelor  de executare silită începută împotriva sa pentru lipsa calităţii procesuale active de creditor al intimatului, a prematurităţii executării silite nefiindu-i notificată cesiunea de creanţă, intervenţia prescripţiei dreptului de creanţă al creditorului şi prescripţia dreptului de a cere executare silită, cenzurarea cheltuielilor de executare stabilite în sarcina sa prin încheierea din 31.07.2015 în cuantum de 9254,71 lei şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii.

În motivare, contestatorul a învederat instanţei că în dosarul execuţional 61/2015 al BEJ V.G., prin somaţia din 10.08.2015, i s-a pus în vedere să plătească creditorului M. I. suma de 25.425 Euro reprezentând creanţă neachitată şi 9254,71 lei cheltuieli de executare.

Executarea silită a fost pornită de o persoană fără calitate procesuală activă întrucât prin sentinţa civilă 1203/21.05.2009 pronunţată în dosar 1420/336/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus  a fost obligat  la plata unei sulte de 25425 Euro în favoarea fostei soţii, G. S.. Aceasta s-a recăsătorit ulterior cu M. I. căruia i-ar fi cesionat creanţa. Fără să-i fi notificat  contractul de cesiune cu confirmare de primire, acesta din urmă a trecut la executarea sa  silită.

Prin aceeaşi sentinţă, M. S. fostă G. a fost obligată să-i predea  bunuri în valoare de 3000 Euro plus cheltuieli de judecată de 3500 lei, drept pentru care a înregistrat dosarul execuţional nr. 110/2014 la BEJ A.D.. De asemenea, la BEJ A. Dorel  mai este înregistrat dosarul execuţional 65/2015 privind recuperarea unei sume de 8000 lei reprezentând pensie alimentară, în dosarul 1355/336/2014 a solicitat  o completare de  partaj cu un bun în valoare de  aproximativ 40.000 Euro şi în dosarul 1449/336/2015 revocarea cesiunii de creanţă.

Titlul executoriu este din 21.09.2009, iar încuviinţarea executării silite s-a dispus la 17.07.2015, după 7 ani, dreptul fiind prescris, la fel  şi executarea silită.

Procesul verbal de cheltuieli este ilegal întocmit, sumele trecute de executorul judecătoresc fiind ilegale, abuzive şi nejustificate , stabilindu-şi un onorariu mai mare decât maximul prevăzut de lege.

Până la soluţionarea  contestaţiei se impune conf.art. 718 c.pr.civ. suspendarea executării silite.

Prin întâmpinarea înregistrată la 7.12.2015, intimatul M. I. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, învederând că debitorul este de rea-credinţă când invocă termenul de prescripţie, ştiind că hotărârea a rămas irevocabilă doar la 1.06.2011 şi când susţine că nu are cunoştinţă de cesiunea de creanţă când aceasta a fost notată în cartea funciară, iar la data de 5.10.2012 OCPI Maramureş –BCPI Vişeu de Sus  i-a comunicat încheierea nr.8211. De asemenea, din acţiunea sa din 25.08.2014 înregistrată sub nr. 1550/336/2014 rezultă foarte clar că a fost informat despre cesiunea de creanţă, iar pretenţiile sale dintr-o dezbatere viitoare pe rolul instanţelor nu poate să oprească executarea silită pentru o creanţă certă, lichidă şi eligibilă.

Analizând dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1203/2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus rămasă irevocabilă la data de 1.06.2011, contestatorul G. F. a fost obligat la plata sumei de 25425 Euro  către fosta sa soţie  G. S.M., la partajul judiciar fiindu-i lui atribuit apartamentul situat în Borşa str. Victoriei, nr. 3, jud. Maramureş.

Prin cererea înregistrată la 30.05.2014 sub nr. 61/2014 al BEJ V. G. din Baia Mare, aceasta a solicitat executarea silită a creanţei. Prin somaţia din 1.07.2014 i s-a pus în vedere să achite suma de 25425 Euro şi 8981,90 lei cheltuieli de executare  plus 20 lei taxă timbru. Somaţia, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi titlul executoriu în copie certificată , au fost comunicate contestatorului sub semnătură la 29.07.2014.

Prin contestaţia la executare înregistrată la 15.08.2014 sub nr. 1550/336/2014 la Judecătoria Vişeu de Sus care şi-a declinat competenţa prin sentinţa civilă 23/2015 la Judecătoria Baia Mare, contestatorul, în contradictoriu cu M. S. fostă G. , a solicitat anularea tuturor actelor de executare având în vedere lipsa calităţii procesuale active a creditoarei care a cesionat creanţa prin contractul autentificat la BNP S.I.C. din 1.10.2012 către M. I., actualul soţ, intervenţia prescripţiei dreptului de creanţă a creditoarei şi prescripţiei  dreptului  de a cere executarea silită conf. Decr. 167/1958 şi art. 705 c.pr.civ. În ceea ce priveşte cheltuielile de executare în sumă de 9001,90 lei stabilite prin Încheierea din 30.06.2014 sunt nejustificate şi nu se specifică ce reprezintă.

Prin sentinţa civilă nr. 3470/8.05.2015 a Judecătoriei Baia Mare  rămasă definitivă prin neapelare, s-a respins contestaţia la executare formulată împotriva încheierii din 30.06.2014 privind  cheltuielile de executare silită în sumă de 9001,90 lei  ca tardiv formulată. S-a admis contestaţia în parte şi s-a dispus îndreptarea actelor de executare doar pentru suma de 9001,90 lei, anulându-se încheierile de încuviinţare a executării silite  pentru suma de 25425 Euro în consideraţia faptului că M. I. are calitatea de creditor şi nu M. S. fostă G..

Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu a mai fost analizată , fiind considerată fără obiect.

Prin cererea înregistrată la 31.07.2015 sub nr. 61/2015 la BEJ V. G. , M. I. a solicitat executarea silită a contestatorului  pentru suma de 25425 Euro în baza contractului de cesiune de creanţă din 1.10.2012.

Prin Încheierea din 31.07.2015 a executorului judecătoresc a fost încuviinţată executarea silită, iar prin încheierea din 5.08.2015 s-au stabilit cheltuielile de executare silită în sumă de 9254,71 lei .

Somaţia, încheierea de încuviinţare a executării silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi titlul executoriu au fost comunicate sub semnătură la 29.10.2012.

Prima instanţă a apreciat că prezenta contestaţie la executare este neîntemeiată apreciind că prin sentinţa civilă 3470/2015 a Judecătoriei Baia Mare a fost tranşată cu putere de lucru judecat conf. art. 430 al.2 c.pr.civ.  chestiunea calităţii de creditor a numitului M. I., acesta având calitate procesuală activă.

În ce priveşte prematuritatea executării silite determinată de omisiunea de a i se notifica cesiunea de creanţă debitorului contestator, prima instanţă a reţinut că prin încheierea  nr. 8211/5.10.2012 a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vişeu de Sus, în baza contractului de cesiune de creanţă s-a notat privilegiul imobiliar pentru suma de 25425 Euro reprezentând sultă stabilită prin hotărâre judecătorească  în favoarea intimatului M. I. asupra apartamentului înscris în CF 50096 Borşa. Încheierea CF comunicată conf. Legii 7/1996 contestatorului  proprietar cu actele aferente care au stat la baza înscrierii dreptului intimatului (contract de cesiune), nu a fost atacată. Mai mult, prevalându-se de acest contract de cesiune, a contestat cu succes calitatea de creditoare a fostei soţii în dosarul 155/336/2014, susţinând că nu mai are vreun raport juridic cu aceasta, ci cu intimatul M. I..

Referitor la prescripţia dreptului de creanţă şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 706 c.pr.civ., dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani.

Cursul prescripţiei se întrerupe şi începe să curgă un nou termen de prescripţie pe data depunerii cererii de executare însoţită de titlul executoriu sau pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare(art. 709 al. 1 pct. 2 şi 4 şi al. 2 c.pr.civ. )

Judecătoria a considerat că nu se poate susţine că executarea silită a fost anulată  în totalitate pentru a nu opera întreruperea prescripţiei, din moment ce intimatul a formulat  şi el o cerere de executare silită în 2014 ca şi M. S. M., însă prin încheierea civilă nr. 5174/12.06.2014 pronunţată în dosarul 5591/182/2014 a fost respinsă încuviinţarea executării silite, iar prin încheierea 5173/12.06.2014 pronunţată în dos. 5590/182/2014 al aceleiaşi instanţe a fost admisă încuviinţarea executării silite pentru M. S. M. pentru ca ulterior prin sentinţa civilă 3470/8.05.2015 a Judecătoriei Baia Mare să se revină asupra poziţiei, statuându-se că intimatul  este cel care are calitatea de creditor şi încheierea 5173/12.06.2014, anulată. Mai mult, aşa cum s-a arătat, intimatul şi-a notat privilegiul imobiliar în cartea funciară la 5.10.2012

Judecătoria a reţinut totodată că prin încheierea din 5.08.2015 sunt detaliate explicit cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, că aceste cheltuieli au în vedere încheierea din 31.07.2015 de încuviinţare a executării silite în principal imobiliară asupra  apartamentului proprietatea debitorului care presupune o procedură mai complexă şi de durată şi pentru care onorariul este justificat. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul G. F. solicitând în principal modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, anularea în totalitate a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în rejudecare instanţei de fond în vedere judecării cauzei, pentru a se pronunţa asupra fondului. 

În motivarea cererii de apel contestatorul a învederat faptul că nu are nici o datorie către M. I. deoarece acel aşa zis contract de cesiune prin care creditorul M. I. ar fi dobândit creanţa pentru care este executat nu i-a fost comunicat, deci acea aşa-zisă cesiune nu i-a fost notificată în mod legal. În acest context a înţeles să invoce excepţia prematuritatăţii executării silite având în vedere că nu i-a fost notificată cesiunea de creanţă.

În baza Decretului 167/1958 rap. la disp. art. 705 şi urm. din Noul Cod Procedură Civilă, a solicitat anularea tuturor actelor de executare şi a executării silite întocmite în dosarul execuţional nr. 61/2015 al B.E.J V. G., având în vedere intervenţia prescripţiei dreptului de creanţă al creditorului (Decretul-167/1958- prescriptiile fiind guvernate de legea sub care au început) şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită (art. 705 C. pr. civ)

Apelantul a solicitat anularea tuturor actelor de executare şi a executării silite începute împotriva sa ca fiind ilegală, abuziva şi lovită de nulitate.

Apoi, în baza dispoziţiilor art. 711 din Noul Cod procedură civilă a solicitat cenzurarea cheltuielilor de executare stabilite în sarcina sa de către executorul judecătoresc  prin încheierea din data de 31.07.2015 emisă în cadrul dosarului execuţional nr. 61/2015, cheltuieli în cuantum de 9.254,71 lei, stabilite fără a se specifica ce reprezintă aceste cheltuieli.

În baza art. 718 Noul Cod procedură civilă, apelantul a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii.

În motivarea cererii, apelantul a învederat că prin somaţia din data de 10.08.2015 emisă în dosar execuţional nr. 61/2014 a fost somat să plătească către M. I. suma de 25.429,00 €uro reprezentând creanţă neachitată + 9.254,71 lei cheltuieli de executare, deşi nu a avut nici un raport juridic cu numitul M. I.. În aceste condiţii executarea este pornită de o persoană fără calitate procesuală activă. 

În baza Sentinţei Civile nr.1203/21.05.2009 pronunţată în Dosarul nr. l.420/336/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus a fost obligat la plata unei sulte în valoare de 25.425 €uro în favoarea fostei sale soţii, G. S.. Între timp d-na G. s-a recăsătorit cu numitul M. I. căruia i-ar fi cesionat creanţa sa. Dar aşa-zisa cesiune pentru a fi valabilă trebuia să-i fie notificată în scris cu confirmare de primire. În contractul de cesiune (prima filă ultimul alineat) este specificat „mă oblig să comunic debitorului cesiunea de creanţă prin poştă cu confirmare de primire, printr-un un înscris care va cuprinde date privind identitatea  mea, creanţa cedată, precum şi solicitarea ca la scadenţă debitorul să-şi îndeplinească faţă de mine obligaţia de plată a creanţei. " 

De asemenea, tot prin Sentinţa civilă nr. 1203/21.05.2009 pronunţată în Dosarul nr. 1420/336/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus numita M. S fostă G. a fost obligată să-i predea bunuri în valoare de 3000 €uro + cheltuieli de judecată de 3500 lei. Pentru aceste sume a fost înregistrat dosarul execuţional nr. 110/2014 al BEJ A. D..

De asemenea, mai este înregistrat dosarul execuţional nr. 65/2015 la Biroul executor A. D. privind recuperarea unei sume de 8000 lei reprezentând pensie alimentară. În aceste condiţii fosta sa soţie M. S. a încercat cesionarea creanţei sale către actualul soţ M. I. pentru a nu mai putea executa creanţele noastre.

Apelantul contestator a învederat că, în plus, pe rolul Judecatoriei Vişeu de Sus există dosarul nr. 1355/336/2014 unde a cerut o completare de partaj cu un bun în val. de aprox. 40.000 €uro şi dosarul nr. 1449/336/2015 având ca obiect revocarea cesiunii.

Apelantul a menţionat că numita M. S. cu rea-credinţă şi-a provocat o stare de insolvabilitate în frauda intereselor sale şi a înstrăinat toate bunurile mobile şi imobile pentru ca el să nu-şi mai poată recupera creanţele.

Apelantul a invocat excepţia prescripţiei dreptului de creanţă al creditoarei, având în vedere că titlul executoriu este din data de 21.09.2009, iar încuviinţarea executării silite s-a dispus în data de 17.07.2015 după aproape 7 ani.

A susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. În materia prescripţiei extinctive, regula generală prescrisă de articolul 6 al. 4 din Noul Cod Civil este reluată de prevederile art. 201 din LPA: „prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit''. De asemenea, Decretul 167/1958 instituie în sarcina instanţelor judecătoreşti aplicarea din oficiu a prescripţiei extinctive. Astfel, potrivit art. 18 din Decretul 167 /1958: „Instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau  la executarea silită este prescris”. 

Întrucât regimul prescripţie era constituit în sistemul Decretului Legea 167/1958 prin  norme de ordine publică, neputând forma obiectul convenţiilor părţilor, orice înţelegere de natură să modifice prevederile legale în materie era lovită de nulitate absolută.  În aceste condiţii şi executarea silită este prescrisă fiind începută la mai mult de 3 ani de la data titlului executoriu.

Intimatul M. I. a solicitat respingerea apelului, învederând că a cesionat creanţa numitului M.I. care, conform contractului de cesiune, se substituie cedentului şi preia toate drepturile şi obligaţiile ce îi revin conform contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 846/2012.

În probaţiune intimatul a depus contractul de cesiune  autentificat sub nr. 846/2012, comunicarea cesiunii către executorul judecătoresc V. G. , notificarea către apelantul G. F..

Prin cererea formulată la data de 15.04.2016 apelantul a solicitat introducerea în cauză a numitului M. I., căruia i-a fost cedat creanţa obiect al prezentului dosar. 

Apoi, prin concluzii scrise, apelantul a reiterat excepţia prescripţiei dreptului de a pune în executare titlul executoriu- sentinţa civilă nr. 1203/2009 pronunţată în dosarul 1420/336/2007, nefiind intervenită vreo cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive.

Apelantul a susţinut că termenul de prescripţie a executării silite a sultei care reprezintă un drept de creanţă este de 3 ani si nu de 10ani, chiar dacă derivă dintr-o acţiune reală imobiliară. 

Practica şi doctrina în materie au statuat că aplicabile în materie de executare a sultei sunt dispoziţiile art. 405 alin.1  teza I C. proc. civ. vechiul cod, respectiv 706 alin. 1 teza întâi Noul C. proc. civ., iar potrivit dispoziţiilor art. 706 alin. 2 Noul C. proc. civ., „ Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive”.

Prin sentinţa civilă nr. 3470/08.05.2015 pronunţată în dosarul 1550/336/2014 de Judecătoria Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 62/04.02.2016 a Tribunalului Maramureş a fost constatat perimat apelul, prin hotărârea mai sus amintită au fost anulate toate actele de executare din dosarul de executare prin care fosta soţie a început executarea împotriva sa.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 16. 07.2015 sub nr. 1173/336/2015 la Judecătoria Vişeu de Sus care a fost admisă, M. I., cesionarul creanţei a solicitat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de cesiune.

 Motivele invocate de instanţă cu privire la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu sunt legale, întrucât prevederile art. 6 din Decretul  Lege 16711958 stipulează că dreptul de a cere executarea silită a oricărui titlu executoriu se prescrie în termen de 3 ani.

 Intimatul nu a probat intervenirea vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, astfel cum sunt  enumerate în art. 13 si 16 din Decretul nr. 167/1958.

Prescripţia nu este întrerupta daca s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsă, anulată sau daca s-a perimat, ori dacă cel care a tăcut-o a renunţat la ea. Prin Recursul în interesul Legii nr. 1/2014, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, Î C. C.J stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât si părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Toate susţinerile instanţei de la fond (pagina 3- al IV lea alineat de jos în sus) pe care s-ar baza întreruperea cursului prescripţiei sunt lipsite de logică juridică şi nu sunt bazate pe niciun temei legal.

Creditorul este în drept să înceapă o nouă executare silită conform prevederilor art. 706 dacă este în termenul de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul de a obţine executarea silită.

Notarea aşa zisului privilegiu nu este de fapt decât o informare asupra faptului că a fost cesionată creanţa şi s-a notat în Cartea Funciară pentru opozabilitate.

Nu există niciun articol în legea 7/1996 sau în vreun alt act normativ care să specifice că notarea unei cesiune ar avea un efect întreruptiv de prescripţie.

Astfel cum s-a statuat în doctrină şi practică (jurisprudenţă: decizia civilă nr. 166/A/10 iunie 2009 a Tribunalului Maramureş, decizia civilă nr. 2235/R/28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă): „Hotărârea în baza căreia s-a notat în CF dreptul la sultă pierzându-şi forţa executorie, fiind stinse efectele actului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea dacă executarea silită nu a fost începută în termenul general de prescripţie de 3 ani care curge pentru hotărârile judecătoreşti de la dată când au rămas definitive; (conform art. 405 alin. 3 Vechiul C. proc. civ., respectiv art. 707 alin. 2 teza întâi Noul C. proc. civ.) devin incidente prevederile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.

Prin cesiunea creanţei nu se întrerupe cursul prescripţiei şi nu începe să curgă un nou termen de prescripţie întrucât „efectul principal al cesiunii de creanţă este transmiterea dreptului de creanţă de la cedent la cesionar, iar cesionarul dobândeşte dreptul ce a aparţinut cedentului, nimic mai mult sau  mai puţin. Astfel, prescripţia extinctivă a dreptului la acţiunea în realizarea creanţei se produce în termenul şi condiţiile prevăzute pentru cedent; (jurisprudenţă decizia civilă nr. 192 din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timişoara - jurindex 20105916056).

Singura ipoteză care ar fi incidentă în speţă ar fi că prescripţia se întrerupe printr-un act întrerupător de prescripţie, ori acesta nu a fost cererea de executarea silită formulată de cesionarul M. I.. 

Prin cererea de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. 5591/182/2014 al Judecătoriei Baia Mare, prin încheierea civilă nr. 5174/12.06.2014 s-a respins cererea lui M. I. de încuviinţare a executării silite, astfel încât acesta nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a fi considerat un act începător de executare.

Prin cererea de încuviinţare din dosarul 5590/182/2014 s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite pentru M. S.M., însă această executare a fost anulată ulterior prin sentinţa civilă nr. 3470/08.05.2015 pronunţată în dosarul 1550/336/2014 de Judecătoria Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 62/04.02.2016 a Tribunalului Maramureş a fost constatat perimat apelul.

Prin urmare, deşi instanţa susţine că ar fi incidente prevederile art. 709 şi că s-ar fi întrerupt cursul prescripţiei, apelantul a solicitat a se avea în vedere faptul şi să se constate că este prescris dreptul de a solicita executarea silită .

Prin încheierea din data de 18.04.2016 Tribunalul Maramureş a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de petentul G. F., iar în şedinţa publică din data de 26 mai 2016, constându-se că în cursul procesului a operat o transmisiune a calităţii procesuale de la intimatul M. I. la numitul M. I.,  în temeiul art. 38 şi 39 din Codul de procedură civilă, s-a dispus introducerea în cauză a cesionarului M.I., acesta fiind citat cu un exemplar al cererii de apel şi al cererii din 15.04.2016.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de apelant, tribunalul a reţinut faptul că prin somaţia din data de 10.08.2015 emisă în dosar execuţional nr. 61/2015 al executorului judecătoresc V. G., apelantul debitor G. F. a fost somat să-i plătească creditorului M. I. suma de 25.429,00 €uro reprezentând creanţă neachitată + 9.254,71 lei cheltuieli de executare, executarea silită fiind declanşată în baza titlurilor executorii constând în:  contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 846/2012 investit cu formulă executorie, sentinţa civilă nr. 1203/21.05.2009 şi încheierea din 5.08.2015 de stabilire a  cheltuielilor de executare silită.

Tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1203/21.05.2009 pronunţată în dosarul nr. 1420/336/2007 al Judecătoriei Vişeu de Sus apelantul G. F. a fost obligat la plata unei sulte în valoare de 25.425 €uro în favoarea fostei sale soţii, G. S..

Sentinţa civilă  nr. 1203/21.05.2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus a rămas definitivă la data de 13.10.2010 prin Decizia civilă nr.174/A/13.10.2010 a Tribunalului Maramureş şi irevocabilă la data de 01.06.2011 când s-a pronunţat Decizia civilă nr. 1962/R/2011 a Curţii de Apel Cluj.

Potrivit art. 405 din Vechiul Cod de procedură civilă ale cărui dispoziţii sunt aplicabile în speţă în privinţa regimul juridic al prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întrucât hotărârea judecătorească devenită titlu executoriu s-a pronunţat sub imperiul acestui act normativ, „dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie”.

Din coroborarea prevederilor art. 372 şi 376 Cod procedură civilă de la 1865 potrivit cărora  „se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege” cu cele ale art. 377 al. 1 pct. 3 Cod procedură civilă care stabilesc că hotărârile date în apel sunt hotărâri definitive, rezultă că, în principiu, dreptul de a cere executarea silită se naşte din momentul în care hotărârea a rămas definitivă, fără a fi necesar ca ea să fie şi irevocabilă.

Astfel, dreptul de a cere executarea silită a sultei stabilite în sarcina debitorului G. F. prin sentinţa civilă  nr. 1203/21.05.2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus s-a născut la data de 13.10.2010, dată la care s-a pronunţat Decizia civilă nr.174/A/13.10.2010 a Tribunalului Maramureş, iar nu la data la care sentinţa a rămas irevocabilă, nefiind incidentă niciuna din situaţiile de excepţie reglementate de dispoziţiile art. 300 al. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă.

Ca atare, termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut pentru executarea silită a oricărui titlu executoriu prevăzut de art. 405 alin. (1) teza I C. pr. civ., s-a împlinit, în privinţa sentinţei civile  nr. 1203/21.05.2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus, la data de 13.10.2013.

În acest interval de timp de trei ani, creditoarea M. S. şi-a cesionat creanţa intimatului M. I. prin contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 846/2012, iar în cursul prezentului proces, intimatul creditor M. I. a cesionat, la rândul său, creanţa intimatului M. I. prin contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 205/10.02.2016 de Notar Public B.V..

În baza contractului de cesiune autentificat sub nr. 846/2012 intimatul M. I. a dobândit calitatea de creditor al contestatorului debitor G. F., susţinerile contrare ale apelantului fiind neîntemeiate. 

Potrivit art.  1582 al. 1 teza I Cod civil, debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului, iar în speţă, apelantul debitor a invocat prescripţia dreptului de a cere executarea silită a creanţei stabilite prin sentinţa de partaj.

Prima instanţă a apreciat că a fost întrerupt cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întrucât intimatul M. I. a formulat  o cerere de executare silită în 2014 ca şi M.S.M., însă prin încheierea civilă nr. 5174/12.06.2014 pronunţată în dosarul 5591/182/2014 a fost respinsă încuviinţarea executării silite, iar prin încheierea 5173/12.06.2014 pronunţată în dos. 5590/182/2014 al aceleiaşi instanţe a fost admisă încuviinţarea executării silite pentru M. S.M. pentru ca ulterior prin sentinţa civilă 3470/8.05.2015 a Judecătoriei Baia Mare să se revină asupra poziţiei, statuându-se că intimatul  este cel care are calitatea de creditor şi încheierea 5173/12.06.2014, anulată.

În opinia primei instanţe, notarea privilegiul imobiliar în cartea funciară la 5.10.2012 de către intimatul M. I. a fost un alt act întrerupător de prescripţie.

Precizând că în prezenta cauză regimul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este cel reglementat de Codul de procedură civilă de la 1865 sub imperiul căruia prescripţia a început să curgă (Secţiunea a VI-a^2 ; art. 405^1 - 405^3), tribunalul constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă incidenţa unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei.

Astfel, cererea de executare silită formulată de M. I. în 2014  în dosarul 5591/182/2014 a fost  respinsă  prin încheierea civilă nr. 5174/12.06.2014 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, neatacată, or potrivit art. 405^2 al. 3 Cod procedură civilă, „prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea”.

Cererea de executare silită formulată de M. S. M., încuviinţată prin încheierea 5173/12.06.2014 pronunţată în dos. 5590/182/2014 al Judecătoriei Baia Mare nu a întrerupt cursul prescripţiei întrucât prin sentinţa civilă 3470/8.05.2015 a Judecătoriei Baia Mare încheierea nr. 5173/12.06.2014 a fost anulată, fiind incidente, din nou, dispoziţiile art. art. 405^2 al. 3 Cod procedură civilă.

Mai mult decât atât, cele două cereri de executare silită menţionate, înregistrate în dosarele Judecătoriei Baia Mare nr. 5590/182/2014 şi nr. 5591/182/2014, au fost formulate de M. S. M. şi M. I. la data de 30.05.2014, după expirarea termenului de 3 ani de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu -sentinţa civilă nr. 1203/21.05.2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus- care, după cum s-a mai arătat, a început să curgă de la data când hotărârea a devenit executorie (nu irevocabilă), respectiv la data respingerii apelului reclamantului G. F. prin Decizia Civilă nr. 174/A/13.10.2010 a Tribunalului Maramureş şi s-a împlinit, conform dispoziţiilor art. 101 al. 3 din Vechiul  Cod de procedură civilă la data de 13.10.2013.

Apoi, înscrierea privilegiului imobiliar în cartea funciară asigură doar opozabilitatea acestui drept; publicitatea imobiliară în reglementarea Legii 7/1996 nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, neîncadrându-se în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 405 ind. 2 Cod procedură civilă de la 1865 de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. 

De menţionat că nici intimatul M. I. şi nici intimatul M. I. nu au invocat şi dovedit nici o altă cauză de întrerupere a cursului prescripţiei şi nici nu au formulat cerere de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Având în vedere că cererea de executare silită înregistrată în dosarul execuţional nr. 61/2015 al executorului judecătoresc V. G. a fost formulată de creditorul intimat M. I. la data de 31.07.2015, după împlinirea termenului de prescripţie, raportat la dispoziţiile art. 405-405² Cod procedură civilă de la 1865, tribunalul constată ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită a creanţei în cuantum de 25.425 Euro stabilită prin sentinţa civilă nr. 1203/21.05.2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pro¬nunţată în dosar nr. 1420/336/2007 în favoarea numitei G. S. ( recăsătorită M.).

În consecinţă, reţinând că prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie, tribunalul apreciază că apelul formulat de apelantul G. F. în contradictoriu cu intimaţii M. I. şi M. I. împotriva sentinţei civile nr. 369/15.02.2016 a Judecătoriei Vişeu de Sus este întemeiat şi, ca urmare, în baza art. 480 al. 2 din Noul cod de procedură civilă îl va admite şi va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul G. F.  în con¬tradictoriu cu intimatul M. I., care şi-a transmis calitatea de creditor intimatului M. I. prin contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 205/10.02.2016 şi va anula executarea silită pornită de executorul judecătoresc V. G. în do¬sa¬rul execuţional nr. 61/2015, la cererea creditorului M. I., în temeiul contractului de ce¬siune de creanţă nr. 846/01.10.2012.

Domenii speta

Spete similare