Apel. Insolvenţă. Deschidere procedura. Lipsa caracterului cert al creanţei pretinse.

Domeniu: Insolvenţa.

Apel. Insolvenţă.  Deschidere procedura. Lipsa caracterului cert al creanţei pretinse.

Curtea mai apreciază că, chiar şi în situaţia existenţei unui pact comisoriu şi a desfiinţării contractului în temeiul unei astfel de clauze nu se poate reţine că suma pe care  debitoarea ar fi obligată să o restituie ar avea în mod cert cuantumul solicitat de creditoare având în vedere pe de o parte, lipsa unei astfel de menţiuni în contractul părţilor şi, pe de altă parte  inexistenţa unui înscris care să emane de la debitoare şi prin care aceasta din urmă să fi recunoscut debitul în cuantum de 824.087,22 lei invocat în cererea de deschidere a procedurii.

Art. 480 C.proc.civ.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA  CIVILĂ NR. 458A din 15.03.2016)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă  la data de 23.06.2015 sub nr. 23365/3/2015 creditorul SC T.N. SA, a solicitat, deschiderea procedurii insolvenţei debitorului SC G. H&H SRL care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 824.087,22 lei.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată debitorului, care la data de 15.07.2015 a formulat contestație solicitând respingerea acțiunii formulate de creditoare ca neîntemeiata si introdusa cu rea credinţa, obligarea creditorului la consemnarea la o banca a sumei de 10% din valoarea creanţei de 824.087,22 de lei drept cauţiune, având in vedere dispoziţiile art.72 alin.l din 1 85/2014, cauţiunea va fi in valoare de 40.000 de lei;

 Prin sentinţa civilă nr.8117/15.10.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 23365/3/2015 a fost admisă contestaţia formulată de către debitoare; a fost respinsă cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauţiuni; a fost respinsă  cererea de deschidere a procedurii formulată de către creditoarea SC T. N. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC G. H&H SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut, cu privire la solicitarea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni:

Potrivit art. 72 alin. 1 din Legea 85/2014 „În cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditor, la cererea debitorului, formulată în termenul prevăzut la alin. (3), judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni de până la 10% din valoarea creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauţiunea va fi consemnată în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii”.

Este adevărat că scopul instituirii dispoziţiilor menţionate este acela al protejării debitorului împotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii. Însă, dat fiind faptul că legea nu prevede motivele pentru care judecătorul sindic poate obliga creditorii la plata unei cauţiuni, în practică s-a decis că cererea debitorului trebuie să aibă o justificare conformă scopului cauţiunii, adică împiedicarea abuzului de drept din partea creditorilor.

Judecătorul sindic are posibilitatea şi nu obligaţia de a dispune consemnarea cauţiunii, iar pentru a se justifica o astfel de măsură, debitorul trebuie să invoce motive temeinice care privesc eventualele pagube pe care le-ar suferi în cazul respingerii cererii de deschidere a procedurii. Prin urmare, nu este suficientă contestarea stării de insolvenţă sau contestarea creanţei, ci trebuie ca debitorul să dovedească iminenţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul său, prejudiciu ce urmează a fi acoperit din cauţiune.

În speţă, debitoarea invocat doar generic caracterul litigios şi incert al creanţei, fără a arăta în concret în ce ar consta prejudiciul pe care l-ar putea suferi în situaţia în care cererea de insolvenţă formulată împotriva sa ar fi respinsă.Faptul că debitoarea consideră acţiunea creditorului abuzivă şi făcută cu rea credinţă nu este suficient pentru a justifica îndatorarea creditorului cu plata unei sume în plus.

Pentru considerentele expuse a respins cererea de fixare a unei cauţiuni în sarcina creditoarei, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei a reţinut că între creditoarea SC T. N. SA în calitate de beneficiar şi debitoarea SC G. H&H SRL în calitate de prestator s-a încheiat contractul de prestări servicii  de consultanță imobiliară, juridică, tehnică și fiscală nr. 14/15.07.2010, f. 9-11 dosar având ca obiect ”consultanta imobiliara, juridica, tehnica si fiscala, acordata de Prestator, Beneficiarului, in vederea îndeplinirii clauzelor suspensive stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, incheiat intre S.C. T. N. S.A. si S.C. I. P. S.R.L., care vor conduce la încasarea restului de preţ de către Beneficiar".

În ceea ce privește modalitatea de plată, părțile au stabilit în art. 3 din contract că pentru serviciile sale prestatorul va primi un onorariu în valoare de 3% din valoarea de vânzare a imobilului susmenționat. (...) Prestatorul va factura integral valoarea contractului, după semnarea lui, iar plata se va face în lei, la cursul BNR din ziua facturării. Beneficiarul va achita 25% din valoare, la care se adaugă TVA în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii, 75% din  valoare la care se adaugă TVA se va achita proporțional cu modul cum beneficiarul va încasa restul de preț de la SC I. P. SRL”.

În baza acestui contract, debitoarea a emis factura fiscală nr. 135/19.07.2010, f. 12 dosar, în valoare de 4.432.217,78 lei inclusiv TVA ( 3.574.369,18 lei + 857.848,60 lei), beneficiarul achitând avansul de 1.108.054,46 lei.

Potrivit art. 5 pct. 20 din Legea 85/2014, orice creditor îndreptățit sa solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege  împotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere de chemare in judecata, prin creditor îndreptățit înțelegându-se creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Insolventa debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de legea 85/2014, cel care solicită declanșarea aceste proceduri trebuie sa administreze dovezi din care sa rezulte : neplata la scadenta a datoriilor si lipsa lichidităților.

Având în vedere textele legale arătate mai sus, instanța retine ca Legea nr. 85/2014 instituie o procedura concursuala având scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolventa, care reprezinta o alternativa la îndemâna creditorilor care pot solicita deschiderea procedurii insolventei, daca sunt îndeplinite conditiile Legii nr. 85/2014, bazându-se pe prezumtia de încetare a platilor de catre debitorii lor, fara a apela la judecata pentru obtinerea unui titlu executoriu si la executarea silita în conditiile Codului de procedura civila pentru realizarea pretentiilorlor.Aceasta presupune însa ca acea creanta pretinsa de creditor sa fie în mod neîndoielnic certa, lichida si exigibila, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile legii speciale a insolventei, iar litigiul dintre parti neputând fi solutionat decât pe calea dreptului comun.

În prezenta cauza, instanța a reţinut că părțile au încheiat un contract de prestări servicii prin care prestatorul, în schimbul unei sume de bani se obliga să acorde consultanta imobiliara, juridica, tehnica si fiscala beneficiarului. Este fără putinţă de tăgadă că actul juridic încheiat între părți este un contract sinalagmatic, fiecare parte având, în acelaşi timp, faţă de cealaltă, dubla calitate de debitor şi de creditor, obligaţia ce-i revine uneia dintre părţi avându-şi cauza juridică imediată în obligaţia corelativă a celeilalte părţi. Trăsătura specifică a contractelor sinalagmatice constă în caracterul reciproc şi interdependent al obligaţiilor asumate de părţile contractante. Având în vedere această trăsătură specifică, în cazul în care una dintre părţile contractului sinalagmatic refuză executarea prestaţiei promise, cealaltă parte poate invoca excepţia de neexecutare a contractului, poate cere executarea silită a acestuia şi, după caz, despăgubiri, însă aceasta are dreptul să pretindă şi rezoluţiunea convenţiei, solicitând, eventual, şi despăgubiri.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1020 din vechiul Codul civil (aplicabil raporturilor juridice dintre părți), condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său. Articolul 1021 din acelaşi cod statuează în mod expres că, în acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept, partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.

Părţile aflate în litigiu au prevăzut în convenţia încheiată un pact comisoriu expres- art. 9.2 lit. c -  prin care se precizează că oricare dintre părțile contractante poate rezilia contractul prin notificare transmisă cu minimum 7 zile înainte de data rezilierii . Or, atâta timp cât creditoarea nu a făcut dovada notificării rezilierii contractului de prestări servicii  14/15.07.2010 debitoarei, partea care şi-a executat integral sau parţial prestaţiile asumate prin această convenţie nu este îndreptăţită să solicite restituirea lor.

Prin urmare, atât timp cât procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 nu reprezintă un mijloc de recuperare a unui debit, ci este o procedură specială care se aplică numai în momentul în care respectivul debit nu s-a putut recupera pe căile reglementate de dreptul comun, în cauză, în lipsa unei creanţe certe, nu se justifică începerea procedurii insolvenţei, motiv pentru care instanța a admis  contestația formulată de către debitoare şi a respins ca neîntemeiată cererea introductivă.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel formulat de creditoarea SC T. N. SA şi a solicitat dmiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii insolventei.

În motivare a arătat  că  singurul argument pe care îşi întemeiază motivarea instanţa de fond constă în faptul că instanţa reţine că Legea 85/2014 instituie o procedură concursuală având scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolvenţă, care reprezintă o alternativa la îndemâna creditorilor care pot solicita deschiderea procedurii insolventei, dacă sunt îndeplinite condiţiile Legii 85/2014, bazându-se pe prezumţia de încetare a plaţilor de către debitor, fără a apela la judecata pentru obţinerea unui titlu executoriu şi la executarea silita în condiţiile Codului de procedura Civila pentru realizarea pretenţiilor.

 Părţile aflate in litigiu au prevăzut în convenţia încheiată un pact comisoriu expres - art. 9.2 Ut. c - prin care precizează ca oricare dintre părţile contractante poate rezilia contractul prin notificare transmisa cu minim 7 zile inainte de data rezilierii. Or, atâta timp cât creditoarea nu a făcut dovada notificării rezilierii contractului de prestări servicii 14/15.07.2010 debitoarea, partea care si-a executat integral sau parţial prestaţiile asumate prin acesta convenţie nu este îndreptăţită să solicite restituirea lor.

A criticat acest raţionament şi a arătat că este greşit întrucât Legea nr.85/2014 nu prevede obligativitatea ca înainte de formularea unei cereri de deschiderea insolvenţei să fie parcursă o anumită procedura specială sau creanţa să rezulte numai dintr-o hotărâre judecatorescă şi trebuie făcută dovada îndeplinirii condiţiilor speciale din acest act normativ anterior amintit.

Mai mult decât atât rămâne la latitudinea creditorului ce procedură legală va urma în vederea recuperării creanţei de la debitor respectiv procedura insolvenţei sau o procedură de drept comun.

 A mai arătat că în cauză a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014, dar nici măcar nu au fost analizate de instanţa de fond, acesta s-a mulţumit să se îndepărteze prin motivarea dată de la raportul juridic căzut în jurisdicţia sa.

În opinia apelantei sunt îndeplinite condiţiile privind deschiderea procedurii insolvenţei, cuantumul creanţei este de 881.620,68 lei, deci depăşind cu mult valoarea prag impusă de lege de 40.000 lei iar creanţa în cuantum 881.620,68 lei, care este certă, lichidă şi exigibilă.

A arătat că certitudinea creanţei rezultă din faptul că a fost constatată prin contractul de prestări servicii de consultanta imobiliara, juridica, tehnica si fiscala nr. 141/15.07.2010. Potrivit art. 3.2 din contract prestatorul va factura integral valoarea contractului, dupa semnarea lui, iar plata se va face in lei, la cursul BNR din ziua facturării iar conform art. 3.3. beneficiarul va achita factura emisă de prestator astfel: 25% din valoare, la care se adăuga TVA, in termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii; 75% din valoare, la care se adăuga TVA, se va achita proporţional cu modul cum Beneficiarul va incasa restul de pret de la SC I. P. SRL.

In plan practic cum rezultă şi din nota contabilă existentă la dosarul cauzei întocmită de economist Roman Otilia - debitoarea prin factura 135/19.07.2010 a facturat inteaga valoarea a contracului adică suma de 4.432.217,78 lei (inclusiv tva), iar ca urmare a emiterii facturii creditoarea cu respectarea termenilor contractuali amintiţi a achitat in data de 23.08.2010 suma de 1.108.054,46 lei reprezentând 25% din valoarea contractului.

 A mai arătat că întrucât debitoarea nu şi-a executat obligaţiile contractuale părţile au hotărât ca debitoarea să îi restituie sumele încasate necuvenit astfel -iniţial debitoarea a avut de restituit suma de 933.620,68 lei şi rezultă din diferenţa dintre suma de 1.108.054,46 lei (achitată de creditoare debitoarei în baza contractului în data de 23.08.2010) şi suma de 174.433,78 lei (achitată de creditoare debitoarei in data de 15.07.2010).

Având în vedere faptul că din această sumă de 933.620,68 lei debitoarea a înţeles să restituie, întrucât nu şi-a executat obligaţiile contractuale în data de 08.02.2013, suma de 20.000 lei conform chitanţei nr. CTN13010/08.02.2013 şi suma de 32.000 lei conform chitanţei nr. CTN13012/12 .02.2013 - în prezent debitul înregistrat de debitoare către creditoare fiind de 881.620,68 lei.

Aşadar, contractul de prestări servicii de consultanţă imobiliară, juridică, tehnică şi fiscală nr. 141/15.07.2010 a fost reziliat ca urmare a neexecutarii obligaţiilor contractuale de către debitoare, aceasta are obligaţia de a restitui creditoarei suma de 881.620,68 lei - recunoscând că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi restituind din sumele încasate suma de 64.000 lei.

Apelanta a invocat dispoziţiile art. 1270 Noul Cod Civil (969 în vechea reglementare)  şi a susţinut că  instanţa de fond în mod greşit a reţinut că debitoarea este cea care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în condiţiile în care aceasta a recunoscut faptul că nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii şi a restituit  ca urmare nexecutarii suma de 64.000 lei, urmând să fie restituită şi diferenţa de suma de 881.620,68 lei.

 A mai arătat că a notificat în mai multe rânduri debitoarea cu privire la nexecutarea obligaţiilor contractuale şi restituirea sumelor care nu au fost lipsite de efect si debitoarea a început să restituie din suma, debitoare fiind pusă de drept in întârziere prin aceste notificări.

Mai mult decât atât, în fata instanţei de fond debitoarea a invocat propria culpa recunoscând ca nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

A mai arătat că creanţa este lichida - fiind exprimata in bani, si exigibila, având in vedere faptul ca a ajuns la scadenta.

A susţinut că debitoarea nu a făcut dovada care îi incumbă în sensul că nu s-ar afla incapacitate de plaţi.

 In drept a invocate dispoziţiile art. 43 si urm. Legea nr. 85/2014 privind Codul Insolventei si art 466 si urm Cod Pr. Civila.

În dovedirea celor susţinute a solicitat încuviinţarea probei cu inscrisuri, si orice alt mijloc de proba a cărui utilitate va reieşi din dezbateri.

A solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor.

 Intimata debitoare SC G. H&H SRL a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului, răspunzând în fapt şi în drept motivelor de apel.

Apelanta creditoare S.C. T.N. S.A.  a formulat răspuns la întâmpinare  şi a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii apelate, şi trimiterea cauzei judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii insolventei.

În motivare a arătat că  întreaga apărare a intimatei este concentrată pe faptul că în cauză nu ar fi îndeplinite condiţiile privind deschiderea procedurii insolventei fata de acesta, respectiv creanţa subsriei nu ar atinge valoarea prag de 40.000 lei si nu este certa, lichida si exigibila;

A susţinut că a dovedit că sunt îndeplinite toate condiţiile  prevăzute de Legea 85/2014, cuantumul creanţei faţă de debitoare este de 824.087,22 lei, deci depăşind cu mult valoarea prag impusă de lege de 40.000 lei cu aproape 20 de ori;Creanţa în cuantum 824.087,22 lei, care este certă, lichidă şi exigibilă; Creanţa este certă - având în vedere că a fost constatată prin contractul de prestări servicii de consultanta imobiliara, juridica, tehnica si fiscala nr. 141/15.07.2010.

 A mai arătat că din nota contabilă existentă la dosarul cauzei întocmită de economist Roman Otilia - debitoarea prin factura 135/19.07.2010 a facturat inteaga valoarea a contractului adică suma de 4.432.217,78 lei (inclusiv tva), iar ca urmare a emiterii facturii creditoarea cu respectarea termenilor contractuali amintiţi a achitat în data de 23.08.2010 suma de 1.108.054,46 lei reprezentând 25% din valoarea contractului.

 A mai arătat că întrucât debitoarea nu şi-a executat obligaţiile contractuale părţile au hotărât ca debitoarea să îi restituie sumele încasate necuvenit astfel -iniţial debitoarea a avut de restituit suma de 933.620,68 lei şi rezultă din diferenţa dintre suma de 1.108.054,46 lei (achitată de creditoare debitoarei în baza contractului în data de 23.08.2010) şi suma de 174.433,78 lei (achitată de creditoare debitoarei in data de 15.07.2010), aspect confirmate şi de intimate prin întâmpinare.

Având în vedere faptul că din această sumă de 933.620,68 lei debitoarea a înţeles să restituie, întrucât nu şi-a executat obligaţiile contractuale în data de 08.02.2013, suma de 20.000 lei conform chitanţei nr. CTN13010/08.02.2013 şi suma de 32.000 lei conform chitanţei nr. CTN13012/12 .02.2013 - în prezent debitul înregistrat de debitoare către creditoare fiind de 881.620,68 lei.

 A mai arătat că creanţa este lichidă, fiind exprimată în bani, şi exigibilă, având în vedere faptul că a ajuns la scadenţă iar debitoarea  nu a făcut dovada care îi incumbă în sensul că nu s-ar afla incapacitate de plaţi.

În opinia apelantei,în mod eronat a susţinut intimata prin întâmpinarea depusă la cererea de apel că facturarea din contract s-a efectuat la cererea creditoarei. A mai arătat că debitoarea nu înţelege sau înţelege eronat că creditoarea nu a achitat avansul de 1.108.054, 46 lei pentru ca să-şi achite TVA-ul datorat conform legislaţiei fiscal ci pentru a presta servicii de această sumă, ceea ce nu  s-a întâmplat. În continuarea intimate ar trebui să presteze în favoarea creditoarei servicii de 824.087,22 lei sau să restituie suma creditoarei.

A mai arătat că debitoarea a dat dovadă de rea credinţă pentru că în perioada decembrie 2012-decembrie 2014 a avut activitatea suspendată.

 Analizând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 70 alin.1 din Legea 85/2014 şi art. 5 alin. 1 pct. 20 şi pct. 72, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, a cărui creanţă, certă lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile, cu un cuantum minim de 40.000 lei, poate introduce o cerere  conform legii.

Potrivit art. 5 pct. 29 lit. a insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă.

Din textele legale menţionate rezultă că pentru declanşarea procedurii insolvenţei trebuie ca titularul cererii  să facă parte din domeniul de aplicare al legii nr. 85/2014; creanţa invocată să fie certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile de la scadenţă şi să îndeplinească condiţiile privind valoarea prag prevăzută de art. 5 pct. 72; starea debitorului să fie caracterizată de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

Demersul judiciar al creditoarei SC T. N. SA a vizat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC G. H&H SRL, creditoarea susţinând că este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile  în cuantum de 814.087,22 lei care rezultă din contractul de prestări servicii de consultanţă imobiliară, juridică, tehnică şi fiscală nr. 141/15.07.2010 şi, în esenţă,  din împrejurarea că debitoarea trebuie să restituie contravaloarea lucrărilor achitate de creditoare şi neexecutate de debitoare.

Contrar celor susţinute de apelanta creditoare, Curtea constată că judecătorul sindic nu a avut un singur argument (cel legat de caracterul concursual al procedurii) pentru a respinge cererea de deschidere a procedurii ci a arătat pe larg considerentele pentru care a conchis că sumei solicitate îi lipseşte caracterul cert şi,  pe cale de consecinţă în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru deschiderea procedurii debitoarei.

Este adevărat că în considerentele sentinţei judecătorul sindic a reţinut aspectele invocate de creditoare, referitoare la Legea nr. 85/2014 care instituie o „procedură concursuală având scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolventa, care reprezintă o alternativa la îndemâna creditorilor care pot solicita deschiderea procedurii insolventei, dacă sunt îndeplinite condiţiile Legii nr. 85/2014, bazându-se pe prezumţia de încetare a plăţilor de către debitorii lor, fără a apela la judecata pentru obţinerea unui titlu executoriu şi la executarea silită în condiţiile Codului de procedură civilă pentru realizarea pretenţiilor.” dar, contrar susţinerilor apelantei, nu a reţinut că Legea nr. 85/2014 prevede obligativitatea ca anterior formulării unei cereri de deschidere a insolvenţei să fie parcursă o anumită procedură specială sau creanţa să rezulte numai dintr-o hotărâre judecătorească.

Prima instanţă a reţinut însă că se impune ca „acea creanţă pretinsă de creditor să fie în mod neîndoielnic certă, lichidă si exigibilă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile legii speciale a insolvenţei, iar litigiul dintre părţi neputând fi soluţionat decât pe calea dreptului comun.” dar aceasta nu înseamnă că a imputat creditoarei inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti din care să rezulte creanţa solicitată.

Contrar susţinerilor apelantei,  în acord cu judecătorul sindic Curtea constată că suma de 824.087,22 lei pretinsă de creditoare, nu are caracter cert.

Părţile, creditoarea SC T. N. SA în calitate de beneficiar şi debitoarea SC G.H&H SRL în calitate de prestator, au încheiat contractul de prestări servicii  de consultanță imobiliară, juridică, tehnică și fiscală nr. 14/15.07.2010 având ca obiect “consultanţă imobiliară, juridică, tehnică şi fiscală, acordată de Prestator, Beneficiarului, în vederea îndeplinirii clauzelor suspensive stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între S.C. T. N. S.A. si S.C. I. P. S.R.L., care vor conduce la încasarea restului de preţ de către Beneficiar".

În ceea ce privește modalitatea de plată, părțile au stabilit în art. 3 din contract că pentru serviciile sale prestatorul va primi un onorariu în valoare de 3% din valoarea de vânzare a imobilului susmenționat. (...) Prestatorul va factura integral valoarea contractului, după semnarea lui, iar plata se va face în lei, la cursul BNR din ziua facturării. Beneficiarul va achita 25% din valoare, la care se adaugă TVA în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii, 75% din  valoare la care se adaugă TVA se va achita proporțional cu modul cum beneficiarul va încasa restul de preț de la SC I. P. SRL”. (f.9-11 dosar fond)

În baza acestui contract, debitoarea a emis factura fiscală nr. 135/19.07.2010 în valoare de 4.432.217,78 lei inclusiv TVA( 3.574.369,18 lei + 857.848,60 lei), beneficiarul achitând avansul de 1.108.054,46 lei.(f.12-14 dosar fond)

Suma pretinsă de creditoare este de 824.087,22 şi reprezintă conform susţinerilor acesteia, diferenţa dintre 1.108.054, 46 lei (avans achitat de creditoare) şi sumele de 174.433,78 lei (lucrări prestate de debitoare) şi de 109.533,95 lei (sume achitate de debitoare creditoarei-f.5 dosar fond)

Sub aspectul cuantumului solicitat Curtea observă că în cererea de apel creditoarea a susţinut că suma datorată de intimata debitoare este de 881.620, 68 lei (f.6 dosar apel) dar prezentul raţionament nu este influenţat de această inadvertenţă.

Potrivit art. 5.20 din Legea nr. 85/2014 „Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.”

Sub un prim aspect Curtea constată că în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că sumei îi lipseşte caracterul cert dată fiind lipsa notificării desfiinţării contractului în condiţiile art. 9.2 lit. c din contract. Desi apelanta a susţinut în apel (f.6 dosar apel) că în cauză contractul a fost reziliat, la dosarul cauzei nu a fost depusă notificarea transmisă celeilalte părţi cu mimim 7 (şapte) zile calendaristice înainte de data rezilierii. 

Împrejurarea că debitoarea a restituit sume de bani, aspect susţinut de creditoare şi confirmat de debitoare (chiar dacă sumele nu coincid: creditoarea susţinând în apel că debitoarea a achitat 20.000 lei+32.000 lei iar debitoarea arătând prin întâmpinarea formulată cu privire la cererea de apel că a achitat 64.000 + 45.533 lei) nu face dovada desfinţării contractului încheiat de părţi.

În plus, Curtea nu contestă că între părţi există o situaţie conflictuală generată de raporturile contractuale existente în baza contractului de prestări servicii de consultanță imobiliară, juridică, tehnică și fiscală nr. 14/15.07.2010  dar, din niciun înscris nu rezultă că debitoarea a recunoscut existenţa creanţei în cuantumul pretins de societatea creditoare.

Curtea mai apreciază că, chiar şi în situaţia existenţei unui pact comisoriu şi a desfiinţării contractului în temeiul unei astfel de clauze nu se poate reţine că suma pe care  debitoarea ar fi obligată să o restituie ar avea în mod cert cuantumul solicitat de creditoare având în vedere pe de o parte, lipsa unei astfel de menţiuni în contractul părţilor şi, pe de altă parte  inexistenţa unui înscris care să emane de la debitoare şi prin care aceasta din urmă să fi recunoscut debitul în cuantum de 824.087,22 lei invocat în cererea de deschidere a procedurii.

Pentru aceste considerente, cum creanţei îi lipseşte caracterul cert, una din condiţiile pe care legea le impune a fi îndeplinite cumulativ, Curtea reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisă cererea de deschidere a procedurii debitoarei.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că apelul este nefondat şi, în temeiul art. 480 C.proc.civ. l-a respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare