Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 185 din 07.02.2017


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant SC C.S. SRL în contradictoriu cu pârâţii IPJ CS şi D.S. CS, cu obiect ordonanţă preşedinţială.

La apelul nominal, nu au răspuns părţile.

Procedura completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 31.01.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunţarea cauzei fiind amânată pentru data de azi, în vederea depunerii de concluzii scrise.

INSTANŢA

Deliberând, asupra cererii de faţă constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.01.2017 sub  nr. ……., reclamanta SC C.S. SRL, în contradictoriu cu pârâţii IPJ CS şi D.S. CS, a solicitat instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, ridicarea măsurii confiscării mijloacelor de transport – autoutilitara marca  ….. nr. ….şi remorca …. şi a cantităţii de 26,01 mc masă lemnoasă, măsură care a fost dispusă de IPJ CS prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei silvice seria … nr. … din 14.12.2016, până la soluţionarea definitivă a plângerii contravenţionale formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub nr. …

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 14.12.2016 a fost sancţionată Contravenţional cu amendă în cuantum de 25.000 lei şi complementar cu măsura confiscării masei lemnoase – 26,01 m.c. şi a mijloacelor de transport – autoutilitara marca  … nr. .. şi remorca  … nr. …

Împotrîva procesului verbal reclamanta a formulat plângere contraventională înregsitrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub numàrul ….

În plângere a arâtat că din eroare coducătorul auto a tastat pe tableta un alt număr(cod) al actului de punere în valoare cu privire la locaţia de unde urma să aibă loc transportul masei lemnoase, masa lemnoasă având documente de provenientă, respectiv aviz de însoţire.

La data de 16.12.2016,  după înregistrarea plângeriî contraventionale, în temeiul art.32 alin.3 din OG2/2001 care prevede ca plângerea suspendâ executarea,  reclamanta a solicitat prin adresă IPJ Caras-Severin, ridicarea măsurii confiscării mijloacelor de transport auto-autoutilitara marca  …. Nr. …. si remorca … nr. … până la soluţionarea deinitivă a plângeriî contaventionale. Pârâta IPJ Caraş-Severin, prin adresa nr. 260830/27.12.2016 a răspuns că nu se impune restituirea bunurilor confiscate, întrucât art.42 al.1 din OG 2/2001 prevede că bunurile confiscate se restituie doar în cazul anulării sau constatării nulităţii procesului verbal de contravenţie.

Reclamanta a mai arătat că întrucât Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice nu prevede suspendarea procesului verbal ca urmare a formulării plângerii împotriva procesului verbal, sunt aplicabile dispoziţiile art.32 alin-.3 din OG 2/2001, care prevede că plângerea suspendă executarea. Prin măsura confiscării, s-a ridicat dreptzul reclamantei de folosinţă a mijlocului de transport şi prin această măsură se prefigurează iminenţa producerii unei pagube însemnate, care afectează activitatea curentă de transport a masei lemnoase exploatate din partidele pentru care s-au eliberat acte de punere în valoare.

Se mai arată de către reclamantă că la data de 29.12.2016 Garda Forestieră Timişoara a întocmit nota de constatare nr.796/29.12.2016 prin care relevă eroarea emitentului avizelor de însoţire cu privire la completarea APV 1020237 şi nu APV 1065462, cum era corect. Prin aceeaşi notă de constatare s-a relevat faptul că la data de 14.12.2016 reclamanta avea documente legale de provenienţă pentru masa lemnoasă transportată.

Reclamanta apreciază că cererea este admisibilă şi raportat la disp.art.22 alin.6 din Legea 171/2010 privind contravenţiile silvice cât şi OG 14/2007 privind procedura de valorificare a bunurilor confiscate, deoarece legea prevede şi modalitatea confiscării valorice a bunurilor.

În drept, cererea este întemeiată pe disp.art.997 Cod procedură civilă, art.32 alin.3 din OG 2/2001.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare.

La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri, din analiza cărora Instanţa reţine în fapt următoarele:

La data de 14.12.2016, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei silvice, seria … nr.  (fila 13 dosar), reclamanta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 25.000 lei şi complementar cu măsura confiscării masei lemnoase – 26,01 mc şi a mijloacelor auto - autoutilitara marca  … nr. …  şi remorca  … nr.  . .

Împotriva procesului verbal, reclamanta a formulat plângere contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub numărul …

În drept,  conform cu art. 997 alin. 1 C.proc.civ, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Conform art. 41 alin 2 şi 3 din OG 2/2001, în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor.

Singura modalitate prin care proprietarul bunurilor confiscate (care în speță este și contravenient, nu un terț) poate contesta măsura confiscării este cea reglementată de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, prin formularea unei plângeri contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a confiscării bunurilor. Aceasta este procedura specială instituită de lege pentru contestarea acestor categorii de măsuri. Totodată, numai ca efect al urmării acestei proceduri speciale, și după constatarea nulității sau anularea procesului-verbal, se restituie bunurile confiscate de drept, sau instanța poate dispune obligarea la plata unei despăgubiri, dacă bunurile au fost valorificate anterior anulării sau constatării nulității procesului-verbal.

Potrivit unor principii de drept fundamentale, regula specială derogă de la regula generală, iar norma specială este de strictă interpretare, aplicabilitatea sa neputând fi extinsă altor situații decât cele expres reglementate.

 În speță, odată cu formularea plângerii contravenționale, proprietarul bunurilor confiscate poate invoca aspecte privind legalitatea și temeinicia sancțiunii complementare a confiscării iar restituirea bunurilor confiscate va avea loc exclusiv dacă este întrunită situația premisă (a anulării sau constatării nulității procesului-verbal de către instanță). Pentru acest motiv, instanța reține că cererea proprietarului bunurilor confiscate (reclamantă în prezenta cauză), care a urmat o altă cale specială decât cea prevăzute de lege pentru a-și realiza interesele și a i se restitui bunurile, respectiv formularea unei cereri de ordonanță președințială  nu este întemeiată.

Admiterea unei astfel de solicitări în afara cadrului plângerii contravenționale, pe calea unei ordonanțe președințiale, ar conduce la eludarea pe cale jurisdicțională a dispozițiilor art. 41 din OG 2/2001, care reprezintă legea specială. Analizând aceste dispoziții legale, se reține că instanța nu poate dispune restituirea bunurilor confiscate decât odată cu întrunirea condițiilor prevăzute de legea specială (după admiterea unei plângeri contravenționale în sensul anulării sau constatării nulității procesului-verbal),

Indiferent dacă este vorba despre bunuri de gen sau despre bunuri individual determinate, restituirea acestora operează doar ca efect al anulării procesului-verbal sau constatării nulității acestuia, iar admiterea unei ordonanțe președințiale cu acest obiect conduce nu doar la încălcarea dispozițiilor speciale aplicabile (art. 41 din OG 2/2001), ci și la prejudecarea fondului cauzei, deoarece restituirea nu poate fi făcută de sine stătător, ci numai în condițiile în care se apreciază că procesul-verbal este lovit de nulitate.

Pentru aceste motive, în baza art.997 Cod procedură civilă, Instaţa va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta …. împotriva pârâţilor IPJ CS şi D.S. CS,  pentru ordonanţă preşedinţială.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

 

Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC  C.S. SRL împotriva pârâţilor IPJ CS şi D.S. CS, pentru ordonanţă preşedinţială.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.02.2017.