Actualizarea remuneraţiei stabilite prin contract de management

Decizie 956 din 15.09.2016


Stipularea într-un contract de management a unei clauze privind actualizarea remuneraţiei lunare a managerului  în raport de salariul maxim brut plătit în instituţie  prin act aditional este doar un mijloc de a asigura managerului o remuneraţie cel putin egală cu salariul maxim brut plătit în instituţie,  în condiţiile în care legea părţilor nu condiţionează actualizarea de rezultatul vreunei evaluări.

În baza dispoziţiilor legale de mai sus, prin Deciziile nr. 64 şi 65 din 07.07.2015, directorii adjuncţi ai Muzeului B „C.I” au fost încadraţi cu salariul brut de 7 142 lei. Aşa fiind, potrivit art. 4 alin. 2 din contractul de management, pârâtul are obligaţia de a actualiza renumeraţia reclamantului în sensul stabilirii acesteia la nivelul retribuţiei directorilor adjuncţi, de la data de 08.07.2015.

  Decizia nr. 956/15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2xxx/113/2015 reclamantul C.I. a chemat în judecată Consiliul Judeţean B, în calitate de parte contractantă în contractul de management şi pe pârâtul Muzeul B „C.I” , în calitate de executant  spre a se dispune prin hotărâre judecătorească, adaptarea contractului de management potrivit clauzei înscrise la art. 4 alin. 2 din contract.

Prin sentinţa civilă nr. 5x/26.01.2016  a Tribunalului  Brăila s-a admis ca fondată acţiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean B, şi Muzeul B "C.I" şi s-a dispus actualizarea remuneraţiei reclamantului prin raportare la salariul maxim brut plătit în cadrul  Muzeului B. „C.I” de la data  de 08.07.2015.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean B criticând-o ca fiind nelegală, conform art. 488 pct. 8  N.c.p.c. şi solicitând casarea şi în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată.

Recurentul a precizat că, în conformitate cu prevederile contractului, retribuția lunară a managerului poate fi mărită sau micșorată în funcţie de evaluarea efectuată anual, susținere menținută şi în întâmpinare.

Îşi menţine excepţia invocată la fond,  respectiv prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că art. 5 din contractul de management prevede că „remuneraţia lunară a managerului se poate diminua sau majora la în funcţie de rezultatul fiecărei evaluări, raportat la realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin prezentul contract de management, precum şi la sumele alocate anual de autoritate pentru program”.

Întrucât nu exista nicio evaluare la momentul în care reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată, aceasta urmând să aibă loc în luna aprilie 2016, a apreciat prematur introdusă cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor de cultură art. (2) lit. b) managerul este definit ca fiind „Persoana fizică ce a câştigat concursul de proiecte de management cu autoritatea, în condiţiile prezentei O.U.G. managerul nu este funcționar public, nu este angajat cu contract individual de muncă şi nu are statut de funcţie de autoritate publică.”

În această situaţie, retribuţia managerului nu poate fi mărită, deoarece salariile directorilor adjuncţi ai Muzeului au fost mărite ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 27/2015, pentru completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru stabilirea unei măsuri bugetare, iar aşa cum reiese din definiţia mai sus menţionată, managerul nu este funcţionar public şi ca atare a apreciat că nu poate fi mărită retribuţia lunară pentru aspectele invocate de acesta în cererea de chemare în judecată, nefiindu-i opozabilă ordonanţa invocată mai sus.

Legiuitorul a prevăzut că remuneraţia poate fi renegociată după prima evaluare. Având în vedere că evaluarea va avea loc în aprilie 2016 pentru toată perioada solicitată nu poate fi aprobată o majorare de indemnizaţie.

Intimatul reclamant şi-a întemeiat cererea doar pe baza prevederilor art. 4 din contractul de management încheiat cu Consiliul Județean B., făcând abstracţie de celelalte prevederi ale contractului care reglementează modalitatea şi condiţiile de mărire ale retribuţiei.

 A detaliat modalitatea de mărire a retribuţiei managerului Muzeului C.I, însă a învederat instanţei de judecată că în conformitate cu prevederile art. 7 din contract autoritatea are dreptul,  printre altele, să diminueze sau să majoreze remunerația managerului, în funcţie de rezultatul fiecărei evaluări, raportat la obiectivele şi criteriile de performanţă stabilite în contract.

Intimatul reclamant C.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Muzeul B. ,,C.I” deși nu este parte în contractul dintre părţi a arătat că prev. art. 4 din contractul de management nu pot fi aplicabile în condițiile susținute de recurent.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct. 8 N.C.proc.civ. Curtea constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie, pronunţând o sentinţă legală a cărei reformare nu se impune.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin. 1 şi 2 din contractual de management managerul primeşte o remuneraţie lunară în valoare brută de 6800 lei/lunar care se actualizează prin raportare la salariul maxim brut plătit în instituţie  prin act adiţional.

Această actualizare este, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, doar un mijloc de a asigura managerului o remuneraţie cel puţin egală cu salariul maxim brut plătit în instituţie, art. 4  necondiţionând actualizarea de rezultatul vreunei evaluări.

Este adevărat că, potrivit  art. 5 din contract,  renumeraţia lunară a managerului se poate diminua sau majora în funcţie de rezultatul fiecărei evaluări, raportat la realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin prezentul contract de management, precum şi la sumele alocate anual de autoritate pentru programul minimal, dar diminuarea sau majorarea se face raportat la remuneraţia actualizată  în prealabil  conform art. 4 alin. 2 .

Astfel, singura condiţie necesară pentru a opera actualizarea este aceea a creşterii salariului maxim brut plătit în instituţie, ori această condiţie s-a îndeplinit urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 27/2015 pentru completarea O.U.G. nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare.

În baza dispoziţiilor legale de mai sus, prin Deciziile nr. 64 şi 65 din 07.07.2015, directorii adjuncţi ai Muzeului B „C.I” au fost încadraţi cu salariul brut de 7 142 lei.

Aşa fiind, potrivit art. 4 alin. 2 din contractul de management, pârâtul are obligaţia de a actualiza renumeraţia reclamantului în sensul stabilirii acesteia la nivelul retribuţiei directorilor adjuncţi, de la data de 08.07.2015.

Pentru aceste motive, Curtea constatând totodată că excepția prematurităţii este nefondată, în baza art. 496 alin 1 Cod procedură civilă şi art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.