Anularea procesului-verbal

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinesti la data de 09.12.2015 sub nr. ………….., petentul C. T,  a solicitat anularea procesului-verbal seria PBCX nr. ……..încheiat la data de 27.11.2015 de BDNE Bacau – IPJ Bacău.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, in esenta că, la momentul opririi de catre agentul constatator se afla in interiorul localităţii Ardeoani, jud. Bacău, susţinând ca nu circula cu viteza menţionata in cuprinsul procesului verbal. La stabilirea vitezei nu a fost luata in calcul marja de eroare, astfel incat organul constatator trebuie sa dovedească îndeplinirea tuturor condiţiilor de legalitate in momentul încheierii procesului verbal de contravenţie. Solicita ca intimata sa depună următoarele înscrisuri:-plansa foto realizata de pe înregistrarea video sau înregistrarea video –CD, fila registrului radar, buletin de verificare metrologic, atestat operator radar. Se solicita admiterea plângerii si anularea procesului verbal, iar in subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

In drept : OUG 195/2002.

În apărare, intimata a depus întâmpinare prin care arătat că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ. Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliţie, astfel că procesul-verbal are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte proba contrară. Simpla susţinere a petentului, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu corespunde realităţii, nu poate răsturna prezumţia de temeinicie şi legalitate de care se bucură procesul-verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205, 206 C. proc. civ., H.G. 1391/2006 şi O.G. nr. 2/2001.

În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, inregistrare video -CD.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri si inregistrare video, s-a dispus audierea martorului din lucrari Lacatusu Adrian.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria PBCX nr. ………..încheiat la data de 27.11.2015, petentul a fost sancţionat pentru savarsirea  contravenţiei prevăzuta art. 49 alin 1 din OUG nr. 195/2002, stabilindu-se amenda contravenţionala in cuantum de 945 lei si masura complementara a reţinerii permisului de conducere. S-a reţinut in sarcina acestuia că în data de 27.11.2015 a condus auto VW cu număr de înmatriculare ……….. pe DN 2G în interiorul localității pe direcția de mers Moinești -Bacău cu viteza de 10 3 km/h  stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI 34633, aflat în mers din sens opus, fiind singur în autoturism.

Petentul nu a semnat procesul-verbal astfel întocmit, iar la rubrica alte menţiuni este consemnat faptul ca:” nu am avut viteza de 103 km/h, nu am savarsit abaterea si refuz sa semnez”. Procesul a fost încheiat in prezenta martorului asistent L. A.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu. Totodată instanţa constată că fapta din cuprinsul procesului-verbal este suficient descrisă, aceasta cuprinzând elementele necesare pentru corecta încadrare a faptei şi individualizare a sancţiunii.

Cât priveşte temeinicia procesului-verbal contestat, instanţa reţine că fapta contravenţională a fost stabilită pe baza constatărilor personale ale agentului constatator.

 Potrivit art.49 alin 1 din OUG 195/2002, limita maxima de viteza in localitati este de 50km/h.

Se observă că agentul constatator a delimitat în mod corect fapta contravenţională, care s-a consumat şi constatat în prezenţa acestuia, procesul-verbal descriind situaţia de fapt percepută în mod direct şi nemijlocit de către agent.

Fiind vorba despre percepţia directă şi nemijlocită a agentului constatator, procesul-verbal se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, actul fiind dresat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, şi de prezumţia de veridicitate, actul reflectând, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, prezumţii care, deşi nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină, cât şi de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumţii legale, în sensul pe care instanţa europeană îl dă acestor noţiuni.

În acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în privinţa prezumţiilor şi a limitelor rezonabile pe care statele nu trebuie să le depăşească în folosirea lor în materie penală, instanţa apreciază că una dintre limitele până la care poate acţiona prezumţia de temeinicie a procesului-verbal trebuie să fie dată de constatarea ex propriis sensibus a faptei de către agent. În situaţia în care fapta este constatată personal, în toate elementele sale, - ipoteză care se verifică în cauza de faţă –, procesul-verbal legal întocmit se bucură de prezumţia de temeinicie, revenindu-i petentului sarcina de face dovada contrară, iar instanţei sarcina de a asigura cadrul procesual necesar respectării dreptului la apărare al petentului. Procedând în această manieră, se realizează un just echilibru între prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului-verbal şi prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petentul.

Recent, problema a fost nuanţată de către Curte sub aspectul contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de legislaţia rutieră, care a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanţi cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenţie, constatând că instanţele naţionale au respectat toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie în materie penală (cauza Haiducu şi alţii c. României). În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulaţiei rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră, intrând în competenţa poliţiei, fiind, însă, important ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii, garanţii de natura celor mai sus-amintite.

Astfel, având în vedere principiile enunţate mai sus, instanţa constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatări personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc, instanţa apreciază că faptele percepute personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului nu este suficientă, atât timp cât acesta nu face dovada contrară ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

În această situaţie, instanţa apreciază că prin procesul-verbal întocmit de un agent constatator din cadrul unei autorităţi a statului a fost consemnată o situaţie de fapt reală care se bucură de o prezumţie de legalitate relativă pe care petentul nu a reuşit să o răstoarne prin dovada contrarie. Mai mult decât atât, petentul nu a reuşit prin probe certe să creeze o urmă de îndoială asupra vinovăţiei sale, îndoială care să îi profite.

Sub acest ultim aspect, şi anume că petentul nu a probat existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal sus-menţionat care să creeze o îndoială asupra vinovăţiei sale, deşi i-au fost respectate garanţiile procesuale prin încuviinţarea şi administrarea de probatorii şi asigurarea dreptului la apărare, instanţa aminteşte că, tot pe cale jurisprudenţială, Curtea a stabilit că nu se încalcă prezumţia de nevinovăţie a petentului atunci când, de la caz la caz, sarcina probei revine acestuia pentru a dovedi contrariul celor reţinute de organul constatator (cauza Blum contra Austriei).

În speţă, prin probele administrate, petentul nu a reuşit să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal contestat şi nici nu a făcut dovada celor susţinute prin plângerea contravenţională.

Intimata a depus alăturat întâmpinării înscrisuri: raport agent constatator, Atestat operator Autivision – Ag. Padurariu George, Buletin de verificare metrologica, fisa registrului radar,  Manual de utilizare –echipament radar mobil, planşe foto, înregistrare CD, fisa de evidenta auto pe numele C.T.

In manualul de utilizarea a echipamentului radar se precizează ca sistemul asigura determinarea cu acurateţe, in mod static sau dinamic, pe timp de zi si de noapte a vitezei autovehiculului si a direcţiei de deplasare a acestuia. Stemul realizează înregistrări video si audio de calitate a traficului rutier, precum si evidenta evenimentelor de depăşire a vitezei legale de catre autovehiculele din trafic.

Din înregistrarea abaterii pe suport digital CD, se observă faptul că petentul a circulat in interiorul localităţii, având o viteza de deplasare de 103km/h.

Cu privire la precizările făcute de către petent, instanţa reţine că eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei prevăzută la pct. 3.1.1 lit c) din Norma de Metrologie Legala NML 021-05/23.11.2005 a fost instituită în vederea admiterii cinemometrelor la verificarea metrologică a acestora, în cauză, buletinul de verificare metrologică aflat la dosarul cauzei, atestând faptul că cinemometrul se încadrează în limitele impuse de lege. Prin urmare, o eventuală eroare, în plus sau în minus, care se încadrează în aceste limite legale, poate fi în folosul ori, după caz, în detrimentul conducătorului auto, nefiind însă posibilă recalcularea vitezei acestora care a fost înregistrată cu aparate omologate.

Potrivit prevederilor art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice , aprobat prin HG nr. 1391/2006 , în situaţia în care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic , certificat , sau a unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic , poliţistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenţiei, după prelucrarea înregistrărilor si stabilirea identitarii conducătorului de vehicul.

Pentru ca înregistrarea sa poata fi folosita ca proba, potrivit prevederilor pct.3.5.1. din Norma de Metrologie Legala 021-05 NML, înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă data si ora la care a fost efectuata măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care sa poata fi pus în evidenta numărul de înmatriculare al acestuia.

De asemenea, potrivit prevederilor pct.4.2. din norme, cinemometrele vor putea fi utilizate legal daca au fost verificate metrologic au fost marcate si sigilate în conformitate cu prevederile normei si sunt însoţite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate.

Totodată , potrivit art.4 pct.4 din aceleaşi norme metrologice , măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere daca măsurătorile nu au fost efectuate în condiţii metrologice specifice sau cu încălcarea disp.art.4 pct.1 si 4 pct.2 .

Per a contrario , orice alte masuratori efectuate cu ajutorul cinemometrelor omologate si verificate metrologic constituie probe în aplicarea legislaţiei rutiere , valoarea masurata fiind si juridic relevanta .

Întrucât aparatul radar este omologat cât si verificat metrologic , valorile măsurate de acesta constituie în mod neechivoc probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere , atât în condiţiile art.102 al.3 din OUG 195/2002 republicata cât si în condiţiile secţiunii 4 din NML 021-05.

Faţă de probele administrate în cauză se constată că, din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie sau care măcar să ridice un dubiu cu privire la temeinicia procesului-verbal. Actul de sancţionare a fost încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale unui agent învestit cu prerogative de putere publică, astfel că acest act administrativ beneficiază de o prezumţie de legalitate şi temeinicie.

În consecinţă, pentru motivele mai sus expuse, instanţa reţine că se impune soluţia menţinerii procesului-verbal în discuţie şi respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată.

În baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ, în conformitate cu care sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal, având în vedere, totodată, faptul că susţinerile petentului privind circumstanţele săvârşirii faptei nu au fost confirmate de probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine că sancţiunea aplicată este legală şi proporţională cu gravitatea faptei contravenţionale săvârşite, fiind individualizată în mod corect.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată de petent ca nefondata.

Domenii speta

Spete similare