Acţiune în pretenţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 04.08.2016, sub nr.……/259/2016, repartizată în mod aleatoriu, reclamanta S.St.C. “Proiectare” Întreprindere Individuală, a chemat în judecată pe pârâta D.V. T.S.R.L., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata la plata sumei de 7676,75 lei, suma facturată şi neplătită, exclusiv accesoriile;obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a accesoriilor aferente, conform contract precum şi plata acestora în continuare până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, că suma de 7676,75 lei, reprezintă un sold debitor, rezultat din facturi emise şi scadente, în baza contractului pentru serviciile externe de prevenire şi protecţie, seria B nr. 1235948 din 07.01.2009, încheiat între firme, iar pârâta nu a respectat obligaţia de plata a facturilor.

În evidentele sale contabile, la data de 31.07.2016, firma D.V.T.S.R.L, figurează cu un sold debitor in suma de 7676,75 lei, suma facturată şi neplătită, aferentă facturilor fiscale emise conform datelor şi calculelor de mai jos: factura P…../…...2015 în valoare de 176.75 lei termen de plată 15.04.2015 zile întârziere 473, factura P…./…..2015 în valoare de 1500 lei termen de plată 22.06.2015 zile întârziere 405, factura P…./…..2015 în valoare de 1500 lei termen de plată 30.09.2015 zile întârziere 305, factura P…./….2015 în valoare de 1500 lei termen de plata 21.12.2015 zile întârziere 223, factura P…../….2016 în valoare de 1500 lei termen de plata 05.04.2016 zile întârziere 117, factura P…./…..2016 în valoare de 1500 lei termen de plata 06.07.2016 zile întârziere 25.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Cod civil, precum şi cele ale Codului procedură civila.

În dovedirea cererii, reclamanta a înţeles să solicite încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiză judiciară în specialitatea financiar-contabilitate precum şi orice alt mijloc de proba a cărui utilitate şi necesitate ar reieşi din dezbateri.

În cadrul probei cu expertiză în specialitatea financiar-contabilitate a solicitat încuviinţarea următoarelor obiective:stabilirea, pe baza actelor contabile, daca s-au înregistrat facturile pe care se întemeiază acţiunea; calcularea penalităţilor, determinate in temeiul contractului.

A solicitat judecarea cauzei, în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile din C. proc. civ.

În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: contractul încheiat între firme, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în 2 exemplare.

În conformitate cu dispoziţiile din C. proc. civ., reclamanta a solicitat ca instanţa să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

 Prin rezoluţia din data de 05.08.2016, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia pârâtei, care a primit aceste înscrisuri la data de 10.08.2016, depunând întâmpinare la data de 05.09.2016.

 Prin întâmpinare, pârâta a solicitat ca, în urma probatoriului ce urmează să fie administrat, să se dispună:

(i) pe cale de excepţie, anularea în parte a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte petitul nr. 2 prin care se solicită obligarea subscrisei la plata penalităţilor de întârziere raportat la faptul că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă acestei pretenţii, urmând ca:

1. pe fondul cauzei să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată în raport de argumentele prezentate prin respectiva întâmpinare.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că la data de 07.01.2009 subscrisa D.V.T.S.R.L. (în continuare „D.V.") a încheiat cu reclamantul S.Ştefan C.P. Întreprindere Individuală (în continuare „S. C.") un contract având ca obiect furnizarea de servicii externe de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Pârâta  a mai arătat că relaţia contractuală s-a derulat în condiţii de încredere reciprocă astfel că pe întreaga perioadă contractuală nu a existat nici măcar o corespondenţă sau discuţie prin care să verifice modul în care prestatorul S. C. îşi onorează obligaţiile contractuale sau, după caz, acesta să se notifice întârzierea la plata a facturilor emise în temeiul contractului. Concret, subscrisa D.V. a acordat o încredere totală prestatorului S.C. şi nu a cerut acestuia niciodată să ne comunice rapoarte de activitate sau confirmări cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract. Pe acest considerent a şi acceptat la plată facturile fiscale emise de prestatorul S.C. în temeiul contractului, facturi care însă au fost achitate doar la momentul la care prestatorul a solicitat în mod expres acest lucru. A considerat că este extrem de important de reţinut acest aspect din moment ce prestatorul S.C. vine şi invocă la acest moment curgerea unor penalităţi de întârziere în condiţiile în care acesta a solicitat ca plata facturilor să nu fie făcută la scadenţă ci doar la momentul la care acesta solicită în mod expres, justificând că are mai multe litigii (printre care şi un dosar de divorţ/partaj) care i-ar afecta aceste resurse financiare. Mai mult, între subscrisa D. V. şi reclamantul S. C. a intervenit în întreaga perioadă de derulare a contractului în discuţie mai multe compensări justificate de faptul că acesta achiziţiona de la noi cantităţi de vin. Or, tot timpul aceste compensări s-au făcut între creanţele principale şi nici măcar nu s-a făcut referire la existenţa unor penalităţi de întârziere.

De asemenea, ca o confirmare a acestei înţelegeri, periodic reclamantul S. C. a solicitat să îi confirme soldul de plată existent fără să ne ceară totodată o confirmare a cuantumului penalităţilor de întârziere sau a numărului zilelor de întârziere acumulate. De asemenea, pe toată durata executării contractului acesta nu le-a transmis nicio notificare de plată în care să se afirme neîndeplinirea obligaţiei de plată sau, după caz, că le revine obligaţia de a plăti penalităţi de întârziere pentru facturile emise şi neachitate în condiţiile în care nu a existat o neexecutare culpabilă nouă.

În mod cu totul neaşteptat, începând cu sfârşitul lunii iulie 2016 reclamantul S.C. şi-a schimbat total comportamentul faţă de subscrisa D. V. şi fără să justifice aceasta schimbare a promovat prezenta acţiune pentru a recupera un debit care niciodată nu a refuzat să îl achite. Mai grav este faptul că acesta a premeditat totul înainte să promoveze prezenta acţiune, astfel că în această perioadă anterioară, a solicitat de la reprezentanţii subscrisei D.V. mai multe documente (planul de prevenire şi protecţie precum şi planul privind identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor) sub pretextul că trebuie să le actualizeze. De asemenea, a solicitat să îi fie semnată o factură fiscală de penalităţi pentru facturile aflate în sold, demers care nu l-a mai întreprins niciodată în perioada contractuală de mai bine de 7 ani de zile.

În faţa acestui demers tendenţios, a încercat să înţelege de la reclamant care este justificarea acestei schimbări de comportament în relaţia contractuală. Reclamantul S.C. a refuzat categoric să comunice, situaţie care l-a determinat să verifice, de asemenea, în ce mod acesta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale pe întreaga perioadă contractuală, constatând în acest sens că reclamantul Soare Cristei şi-a îndeplinit parţial obligaţiile asumate prin contract.

Chiar şi raportat la aceste constatări a decis totuşi să achite întreg debitul principal reclamat, respectiv 7.676,65 lei.

II. Apărări cu privire la cererea de chemare în judecată

(i)Excepţia nulităţii capătului de cerere prin care se solicită obligarea la plata unor penalităţi de întârziere.

Raportat la pretenţia reclamantului cu titlu de debit principal, respectiv 7.676,65 lei,  a constatat că taxa judiciară de timbru achitată în cuantum de 489 lei vizează exclusiv această pretenţie dar nu şi penalităţile de întârziere.

Cum dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 stipulează regula conform căreia taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere care are o finalitate distinctă, consideră că reclamantului S.C. îi revine obligaţia legală să achite o taxă judiciară de timbru raportat şi la cuantumul penalităţilor de întârziere.

Pe cale de consecinţă, a considerat că îi revine reclamantului să îşi precizeze valoarea pretenţiei cu titlu de penalităţi de întârziere şi să timbreze corespunzător, urmând ca în caz contrar să fie anulat acest capăt de cerere în raport de dispoziţiile art. 197 cod procedură civilă raportat la art. 33 din O.U.G. nr. 8/2013.

(ii)Apărări cu privire la fondul cauzei

1) Sub aspectul pretenţiei principale şi în ansamblu cu privire la penalităţile de întârziere solicitate prin cererea de chemare în judecată, vă rugăm să aveţi în vedere următoarele:

Cu titlu preliminar, a remarcat că din modul de redactare a cererii de chemare în judecată reclamantul S.C. urmăreşte să convingă instanţa de judecată că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract iar subscrisa D. V. ar fi refuzat cu rea credinţă să-şi îndeplinească obligaţiile de plată corelative.

Realitatea este însă diferită în sensul că reclamantul S. C. şi-a onorat parţial obligaţiile ce îi revin atât în raport de prevederile contractuale cât şi ale dispoziţiilor legale incidente în timp ce subscrisa D.V. nu a efectuat plăţile aferente facturilor pentru că aceasta a fost convenţia verbală cu reclamantul.

2) Apărări cu privire la netemeinicia pretenţiei invocate .

Pârâta a  mai arătat că legislaţia incidentă  conferă posibilitatea să externalizeze serviciile privind securitatea şi sănătatea în muncă, aspect reglementat de art.8 alin.4 din Legea nr. 319/2006, astfel că a decis ca aceste obligaţii ce le revin subscrisei D.V. să fie externalizate către reclamantul S.C., sens în care a fost semnat contractul cu acesta la data de  07.01.2013.

Raportat la prevederile contractuale  a solicitat a se reţine că reclamantul S.C. şi-a asumat, cu titlu de obligaţii principale (i) elaborarea programului de instruire — testare la nivelul întreprinderii, respectiv (ii) elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor precum şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite (art. 1 pct. 1.1 din contract).

Din cercetările efectuate de subscrisa D.V. în contextul demersului judiciar iniţiat de reclamant a constatat că doar o parte din aceste obligaţii au fost îndeplinite. Astfel, deşi reclamantului i-a revenit obligaţia de a instrui toţi lucrătorii/angajaţii subscrisei D.V., a constatat că pe durata executării contractului (2009 — 2016) reclamantul S. C. nu a reluat programul de instruire cu privire la angajaţii noi.

De asemenea, reclamantul avea obligaţia de a derula programe de instruire în mod periodic şi ulterior să verifice, prin chestionare, în ce măsură informaţiile transmise de reclamant au fost însuşite de lucrători/angajaţi.

Or, la o simplă verificare a dosarelor de muncă ale propriilor angajaţi a constatat că reclamantul S.C. nu a mai derulat programe de instruire cu angajaţii în mod constant, neexistând dovezi în acest sens, şi pe cale de consecinţă nici nu a verificat prin chestionare nivelul de cunoştinţe al salariaţilor în ceea ce priveşte procedurile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.

Astfel, la o analiză comparativă a obligaţiilor reglementate prin contract şi cele stabilite prin normele incidente, constată că doar jumătate din obligaţiile asumate au fost şi executate.

De asemenea, reclamantul S.C. şi-a asumat obligaţia să identifice pericolele şi să evalueze riscurile pentru fiecare componentă a sistemului de muncă precum şi să elaboreze şi să actualizeze planul de prevenire şi protecţie (art. 1 pct. 1.2.1 şi pct. 1.2.2 din contract). Aceste obligaţii sunt oricum reglementate şi de art. 15 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 319/2006.  A relevat că reclamantul a premeditat în mod neonest acest demers judiciar astfel că acesta a solicitat de la subscrisa D.V., undeva la sfârşitul lunii iulie 2016, planul de prevenire şi protecţie precum şi planul privind identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru o eventuală actualizare care cel mai probabil nu a mai realizat-o de câţiva ani de zile.

Cum aceste obligaţii revin reclamantului şi trebuie executate periodic, s-a prezumat că solicitarea acestor documente de către reclamant nu face decât să confirme încă o dată că acesta nu şi-a onorat toate obligaţiile contractuale astfel cum sunt acestea detaliate prin contract şi reglementate de legislaţia incidenţă.

Excepţia de neexecutare fiind un mijloc de apărare pus la dispoziţia părţii contractante care se poate apăra în faţa unui demers iniţiat de cealaltă parte care urmăreşte obţinerea contravalorii unor servicii/bunuri deşi obligaţiile asumate de aceasta din urmă nu au fost executate în mod conform, consideră că instanţa de judecată are toate argumentele pentru ca în cazul dedus judecăţii să reţină apărările noastre cu privire la caracterul nedatorat al pretenţiilor invocate de reclamant chiar dacă a înţeles să achite întreg debitul principal.

3) Apărări cu privire la pretenţia reprezentând penalităţi de întârziere

Sub un prim aspect,  a solicitat a se avea în vedere faptul că pe întreaga perioadă contractuală, de mai bine de şapte ani, reclamantul S.C. nu a pretins niciodată penalităţi de întârziere deşi au existat şi alte facturile emise în executarea contractului decât cele menţionate cererea de chemare în judecată, facturi care de asemenea nu au fost achitate la scadenţă ci la momentul la care reclamantul a solicitat acest lucru.

Justificarea acestui mod de onorare a obligaţiilor de plată din partea subscrisei D. V. s-a fundamentat pe o înţelegere intervenită între ei, părţile, în sensul că plata facturilor fiscale să se facă doar la momentul la care reclamantul le solicita, aspect justificat de faptul că acesta avea anumite litigii care i-ar fi afectat resursele financiare ce urmau să fie încasate de la subscrisa D.V.

Oricum, acest fapt rezultă din fişa client anexată din care rezultă că între momentul scadenţei facturii şi momentul plăţilor sunt diferenţe considerabile. Or. faptul că reclamantul nu a solicitat niciodată, până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, calcularea unor penalităţi de întârziere indiferent de facturile emise nu face decât să confirme această înţelegere intervenită între părţi.

Mai mult decât atât, nici măcar reclamantul S.C. nu şi-a înregistrat în contabilitatea proprie penalităţi de întârziere raportat la facturile emise de subscrisa D.V. iar acest lucru rezultă extrem de clar din extrasele de cont prin care, de-a lungul timpului, le-a solicitat confirmarea soldurilor de la acele momente. Cum reclamantul S.C. nu a menţionat în niciunul din aceste extrase de cont niciun cuantum al penalităţilor de întârziere, este evident că acesta nu a considerat că sunt culpabili de neplata la scadenţă a facturilor emise, fapt care de asemenea confirmă convenţia acestora ca plata facturilor să se facă doar la momentul la care acesta le solicită acest lucru. Mai mult, cum nu există nici măcar o notificare prin care reclamantul S.C. să le solicite efectuarea unei plăţi, nu se poate vorbi de o rea credinţă în ceea ce-i priveşte şi pe cale de consecinţă de posibilitatea ca subscrisa D.V. să fim obligaţi la plata acestor penalităţi de întârziere.

Sub un al doilea aspect, dar în confirmarea aceleiaşi convenţii dintre ei părţile, urmează să fie analizate şi prevederile art. 2.12 din contract care stabileşte faptul că prestatorul va stabili anual penalităţile care se facturează la depăşirea termenelor de plată.

Cum însă reclamantul S.C. a pretins la acest moment penalităţi de întârziere aferente unor facturi fiscale emise în perioada 2015 - 2016 fără ca până la acest moment să fi stabilit vreodată un cuantum al penalităţilor de întârziere aferente facturilor neplătite la scadenţă, reprezintă încă o dovadă a faptului că părţile au agreat ca pentru sumele facturate să nu fie calculate penalităţi de întârziere.

Dacă reclamantul s-ar fi simţit nedreptăţit în ceea ce priveşte neonorarea la termen a prevederilor contractuale, în mod evident că ar fi facturat penalităţi de întârziere la fiecare final de an, astfel cum este stipulat la art. 2.12 din contract. Faptul că acesta nu a procedat într-o astfel de manieră reconfirmă existenţa acestei înţelegeri între noi părţile şi oricum această opţiune de a nu factura penalităţi la fiecare final de an, conform art. 2.12 din contract, conduce la decăderea acestuia din dreptul de a mai pretinde penalităţi de întârziere pentru anii 2013 - 2015 la acest moment.

Astfel, faptul că reclamantul S.C. a cerut confirmare de sold la fiecare final de an dar niciodată nu a pretins că în afara debitului principal s-ar fi acumulat anumite penalităţi de întârziere, certifică în mod definitiv faptul că acestea nu sunt datorate pentru că reclamantul S.C. a solicitat ca plăţile să nu se efectueze, respectiv pentru faptul că acestea putea fi solicitate doar la finele fiecărui an calendaristic conform art. 2.12 din contract.

Sub un ultim aspect, solicită a se avea în vedere şi faptul că între subscrisa D.V. şi reclamantul S.C. a intervenit în întreaga perioadă de derulare a contractului în discuţie mai multe compensări justificate de faptul că acesta achiziţiona de la noi cantităţi de vin. Or, tot timpul aceste compensări s-au făcut între creanţele principale şi nici măcar nu s-a făcut referire la existenţa unor penalităţi de întârziere.

Toate aceste considerente aspecte urmează să fie analizate prin prisma principiului bunei credinţe care trebuie să guverneze orice raport juridic şi în special contractele sinalagmatice (art. 970 cod civil - „Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă"). Or, cum în cazul de faţă am probat faptul că reclamantul nu a pretins niciodată penalităţi de întârziere de la subscrisa D. V. şi nici nu nu-a notificat existenţa unor întârzieri la plată, comportament care oricum nici nu putea fi adoptat pentru că reclamantul le-a solicitat să efectueze plăţile doar la momentul la care acesta le indica, consideră că nu pot fi obligaţi la plata unor penalităţi de întârziere pentru că nu sunt în culpă.

În raport de circumstanţele prezentate, apreciază că este evident că reclamantul S.C. încearcă să îşi valorifice drepturile cu rea credinţă, fapt care conduce la invalidarea demersului judiciar iniţiat iar sancţiunea corectă este respingerea pretenţiei cu privire la creanţa accesorie.

Concluzionând sub toate aceste aspecte, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, urmând ca în raport de dispoziţiile art. 451 cod procedură civilă să fie obligat reclamantul S.C.la plata cheltuielilor de judecată.

In drept au fost invocate ne întemeiem pe dispoziţiile codului civil şi a legislaţiei care reglementează securitatea şi protecţia în muncă.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă se solicită judecarea prezentei cauze şi în lipsa sa de la dezbateri.

În dovedirea întâmpinării şi combaterea cererii introductive, pârâtul a înţeles să solicite  următoarele probe:  înscrisuri - cele anexate prezentei (anexa nr. 1); proba cu interogatoriu - urmează să fie depus la momentul administrării; proba cu martori – P.Şt., responsabil în cadrul subscrisei cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă; proba cu expertiza specialitatea securitatea şi sănătatea în muncă cu următorul obiectiv „să se stabilească prin raportare la obligaţiile stabilite în contract şi dispoziţiile legale incidente în ce procent prestatorul S.Şt C. P. Î.I. şi-a îndeplinit obligaţiile în perioada 2015 - 2016"; proba cu expertiza contabilă cu următorul obiectiv - identificare modului de înregistrare în contabilitate a plăţilor efectuate de D.V. S.R.L. - respectiv dacă plăţile efectuate pe durata executării contractului (2015 - 2016) au stins doar debitele principale sau şi penalităţile de întârziere;

În susţinerea întâmpinării, pârâtul a depus înscrisurile aflate la filele 20- 41 ale dosarului cauzei.

Prin rezoluţia din data de 12.09.2016 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulată de pârât, reclamantei, care la data de 19 septembrie 2016 a formulat răspuns la întâmpinare aflată la filele: 43-46 ale dosarului cauzei, prin care relevă următoarele: 

Activităţile care sunt desfăşurate de serviciile externe de prevenire şi protecţie, abilitate, cât şi dovedirea lor sunt stabilite în Legea securităţii şi sănătăţii în munca nr.319/2006 şi în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006 ( art. 14,15, 28, 34, 37), aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1425/2006, cu modificările si completările ulterioare.

Firma S.ST.C." Proiectare " Întreprindere Individuală, prin serviciul extern de prevenire şi protecţie, abilitat, asigurat, pe baza de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, şi anume cele specificate în legislaţie, şi nu cele din simplele afirmaţii ale pârâtei.

În cazul firmei D.V. Tohani SRL, în baza materialelor aflate în proprietatea firmei S.ST.C. "Proiectare" Întreprindere Individuală, serviciul extern de prevenire şi protecţie a asigurat desfăşurarea de activităţi legale, care sunt precizate în contractul încheiat între părţi, la pct. 1.1 si pct. 1.2 , precum şi în actul adiţional nr.1 din 06.05.09, la acelaşi contract.

Din aceste acte, reiese clar, fără putinţă de tăgada, că lucrările conform actului adiţional la contract, nr.1 din 06.05.09, nu sunt tarifate.

Astfel, firma D.V.Tohani S.R.L, prin aplicarea acestor servicii la executarea îndatoririlor de serviciu stabilite în contractul individual de muncă, în regulamentul intern, în fişa postului, în deciziile scrise, în dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia, în toate etapele procesului de muncă, a asigurat, până la suspendarea contractului, securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, obligaţie generală a angajatorilor, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale legii speciale, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

In acest scop a fost emisa si decizia firmei D.V.Tohani SRL, responsabili pentru aplicarea acestor prevederi fiind personalul propriu, adică conducătorii locurilor de munca şi lucrătorul desemnat cu desfăşurarea activităţilor de prevenire si protecţie.

Potrivit legii speciale, semestrial, se înaintează la ITM Prahova, rapoarte de activitate, ca acte doveditoare ale serviciului prestat.

Aceste rapoarte, care evidenţiază şi activităţile desfăşurate la firma D. V.TOHANI S.R.L, sunt înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova, corespunzător cu nr. 5886/08.07.2009, 356/14.01.2010, 6049/15.07.2010, 271/10.01.2011, 5540/15.06 (07).2011, 216/09.01.2012, 12723/04.07.2012, 388/09.01.2013, 9897/03.07.2013, 14/06.01.2014, 9532/01.07.2014, 30/05.01.2015, 11658/01.07.2015, 280/06.01.2016, 12268/23.06.2016.

Neavând niciun motiv legal, firma D.V.Tohani S.R.L. nu a reziliat contractul, conform clauzei de la pct.7.2. din contract.

Această clauză prevede, în mod expres, posibilitatea rezilierii contractului în cazul în care prestatorul ( S.ST.C. "Proiectare" Întreprindere Individuala ), nu si-ar fi respectat obligaţiile contractuale potrivit art.2.pct.2.2 - 2.8 si art.2. pct. 2.13.

Însăşi existenţa contractului este o dovada pentru Inspecţia Muncii ca acel angajator organizează activităţile de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă conform legii ( art.14, 28, 33 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1425/2006, cu modificările si completările ulterioare).

-ITM Prahova nu a sancţionat firma D.V.T.S.R.L pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la serviciile prestate de către serviciul extern de prevenire si protecţie, abilitat, al firmei S.ST.C. "Proiectare" Întreprindere Individuala.

-ITM Prahova a analizat activitatea serviciului extern de prevenire şi protecţie, abilitat, al firmei S.ST.C. "Proiectare" Întreprindere Individuala şi nu a propus retragerea abilitării sau vreo altă sancţiune.

-ITM Prahova a controlat periodic modul în care se respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la firma D.V.T. SRL şi nu a constatat neconformităţi generate de serviciile prestate ale firmei S.ST.C. " Proiectare " Întreprindere Individuală.

Urmare acestor controale la firma D.V.T.SRL, au fost emise procese-verbale de control, înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, corespunzător cu seria PH, Nr. 2109/2009, 3571/2009, 4732/2010, 5958/2010, 7405/2011, 8844/2011, 11741/2012, 3685/2013, 8397/2014, 12681/2015.

Din aceste procese-verbale de control nu rezulta situaţia ca serviciile prestate de către firma S.ST.C. " Proiectare " Întreprindere Individuală, sunt efectuate intr-un procent de 50 %, aşa cum propune întâmpinarea depusă la dosar.

Dar, dacă ar fi aşa,  cum susţine întâmpinarea depusă la dosar, în acest moment, firma D.V.T. S.R.L. nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare, specifice pentru activitatea declarata la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova şi, datorită acestei întâmpinări, se impun, de îndată, masuri ca securitatea şi sănătatea lucrătorilor să fie corespunzătoare, obligaţie legală a angajatorului, în caz contrar, acesta fiind pasibil de sancţiuni penale.

Niciodată nu au fost discuţii privind acceptarea de întârzieri ale plăţilor ci, din contra, solicitările erau pentru efectuarea tuturor plaţilor restante, dar toate cererile se soldau cu promisiuni care, in timp, au rămas tot promisiuni.

Ca urmare a nerezolvării situaţiei, pentru comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse, ramase neachitate, in continuare, am sensibilizat firma D.V.Tohani S.R.L, cu documente financiar-contabile legale, adică extrasele de cont, spre deosebire de scenariul întâmpinării depuse la dosar.

Documentul ( extras de cont) mai este folosit şi pentru inventarierea datoriilor firmei D.V.Tohani SRL, în relaţia cu firma S.ST.C. " Proiectare " Întreprindere Individuală.

Conform prevederilor contractuale ale art. 10.2., modificarea acestui contract se face, în scris, prin act adiţional iar art. 6.1. prevede dreptul să solicit accesorii(daune moratorii, până la plata întregii sume cât şi daune compensatorii) pentru acoperirea întregului prejudiciu cauzat de întârzierea la plata de către firma D.V. Tohani SRL.

În drept, Cod civil, Cod procedură civilă, Legea privind Codul de procedură fiscală, nr.207/2015, Ordonanţa Guvernului nr.92/ 2003 privind codul de procedură fiscală, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu, a probei cu martori (inspectorul ITM Prahova care a controlat firma D.V. Tohani S.R.L – B.D. ) a probei cu expertiză judiciară în specializarea „ Protecţia Muncii" si a probei cu expertiză judiciară în specialitatea financiar-contabilitate precum si orice alt mijloc de proba a cărui utilitate si necesitate ar reieşi din dezbateri.

În cadrul probei cu expertiză judiciară în specializarea „ Protecţia Muncii " a solicitat încuviinţarea următoarelor obiective:dacă contractul intre parti respecta prevederile legale in domeniu; daca obligaţiile din contract au fost indeplinite de către serviciul extern de prevenire si protecţie; daca obligaţiile din contract se refera la Comitetul de securitate si sănătate in munca.

În cadrul probei cu expertiză în specialitatea financiar-contabilitate a solicitat încuviinţarea următoarelor obiective: stabilirea, pe baza actelor contabile ale părţilor, daca s-au înregistrat facturile pe care se întemeiază acţiunea, în contabilitatea pârtilor; stabilirea, pe baza actelor contabile ale pârtilor, daca s-au efectuat serviciile stabilite in contract; calcularea penalităţilor, determinate în temeiul contractului, pentru perioada 04.11.2011 - 04.08.2016; daca prestarea de servicii este considerată efectuată la data emiterii facturii; calcularea dobânzilor sumelor de bani neplătite, pentru perioada 04.11.2011-04.08.2016, determinate în temeiul Legii privind codul de procedura fiscală.

In temeiul prevederilor codului de procedura civila a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

În dovedirea celor susţinute, reclamanta a depus înscrisurile aflate la filele: 47-51 ale dosarului cauzei. 

Prin rezoluţia din data de  29.09.2016, s-a fixat primul termen de judecată la data de  26.10.2016, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 10 octombrie 2016 reclamanta a depus la dosar cerere de încuviinţare a probelor, precum şi cerere pentru depunerea de înscrisuri, la care a anexat înscrisurile aflate la filele: 60-80 ale dosarului cauzei.

Prin cererea de încuviinţare a probelor, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri,  proba cu interogatoriu,  proba cu martori (Inspectorul ITM Prahova care a controlat firma D.V. Tohani SRL-Ş.D. ), proba cu expertiză judiciară în specializarea „ Protecţia Muncii", proba cu expertiză judiciară în specialitatea financiar - contabilitate.

În cadrul probei cu expertiză judiciară în specializarea  „Protecţia Muncii" a solicitat încuviinţarea următoarelor obiective: daca contractul intre parti respecta prevederile legale in domeniu; daca obligaţiile din contract au fost îndeplinite de către serviciul extern de prevenire si protecţie; daca obligaţiile din contract se refera la activităţile desfăşurate de firma D.V. Tohani S.R.L cu zilieri; dacă obligaţiile din contract se refera la activităţile desfăşurate de Comitetul de securitate si sănătate in munca al firmei D.V. Tohani S.R.L.

În cadrul probei cu expertiză în specialitatea financiar-contabilitate solicităm încuviinţarea următoarelor obiective: stabilirea, pe baza actelor contabile ale părţilor, daca s-au înregistrat facturile pe care se întemeiază acţiunea, în contabilitate, inclusiv cu specificarea sumelor corespunzătoare din aceste facturi, datorate şi neplătite, de la termenul scadent al fiecărei facturi pana la data de 04.08.2016, data înregistrării acţiunii; stabilirea, pe baza actelor contabile ale pârtilor, daca s-au efectuat serviciile stabilite in contract; calcularea penalităţilor, in temeiul pct. 6.1. din contract pentru sumele neplătite din facturile pe care se întemeiază acţiunea, de la termenul scadent al fiecărei facturi pana la data de 04.08.2016, data înregistrării acţiunii; daca prestarea de servicii este considerata efectuata, la data emiterii facturii; calcularea daunelor compensatorii – dobânzi, Determinate in temeiul pct. 6.1. din contract si prevederilor privind calculul dobânzilor din Legea privind codul de procedura fiscala, pentru sumele neplătite din facturile pe care se întemeiază acţiunea, de la termenul scadent al fiecărei facturi pana la data de 04.08.2016, data înregistrării acţiunii.

La primul termen de judecată ce a fost fixat conform disp. art. 201 C.P.C. la data de 26.10.2016, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Mizil nr.3/3.10.2016, s-a acordat cauzei termen de judecată la data de 07.11.2016.

La termenul de judecată din data de 07.11.2016, instanţa a acordat cauzei un nou termen de judecată la data de 14.12.2016 în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a  reţinut următoarele:

 În ceea ce priveşte excepţia nulităţi capătului de cerere privind obligarea la plata penalităţilor contractuale instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Motivarea excepţia nulităţi capătului de cerere privind obligarea la plata penalităţilor contractuale este în esenţă neachitarea taxei judiciare de timbru aferentă acestei pretenţii.

Instanţa  a reţinut că în procedura scrisă cererea de chemare în judecată nu a fost regularizată sub aspectul obligaţiei reclamantei de a achita o taxa judiciară de timbru pentru acest capăt de cere întrucât instanţa a considerat timbrarea corespunzătoare a întregii cereri de chemare în judecată.

Asupra fondului cauzei:

Între părţi a fost încheiat contractul pentru serviciile externe de prevenire si protecţie, seria B nr. 1235948 din 07.01.2009. În art.2 din contract părţile au stabilit serviciile ce urmau a fi prestate de reclamantă. Preţul serviciilor se regăseşte la art.4 defalcat pe fiecare tip de serviciu prestat. Acest preţ urma a se plăti conform art.5 în baza facturii emise de reclamantă într-un termen de 14 zile de la data emiterii facturii. Prin acordul părţilor au fost stabilite penalităţi de întârziere de 0,5% din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere.

Contractul a fost încheiat la data de 07.01.2009 pentru om perioadă de un an cu reînnoire automată până la denunţarea uneia dintre părţi.

Valabilitatea acestei convenţii pentru perioadele menţionate în cererea de chemare în judecată nu a fost contestată de pârâtă. 

În ceea ce priveşte executarea obligaţiilor asumate de reclamantă instanţa reţine că, în baza înscrisurilor aflate la dosar decizia nr.48/24.09.2009, facturile fiscale de la filele 62-68 însuşite de pârâtă, extrasul de cont din data de 31.08.2015 prin care pârâta confirmă debitul înregistrat la acea dată şi care cuprinde şi o parte a pretenţiilor reclamantei, extras bancar, fila 71, prin care arată achitarea obligaţiei de plată, la data de 26.08.2016, a pretenţiilor reclamantei, adresa nr.17990/P-11670 din 28.09.2016 şi rapoartele de activitate anexate, filel 72-77.

Reclamanta, prin plata voluntară a pretenţiei de 7676,65 lei din  data de 25.08.2016 a achiesat la întinderea pretenţiilor reclamantei.

Potrivit art.1350 din Codul civil privind răspunderea contractuală (1) Orice persoana trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi si este obligata sa repare acest prejudiciu, in condiţiile legii. (3) Daca prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta in favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Instanţa a  reţinut îndeplinirea condiţiile răspunderii  civile contractuale în sarcina pârâtei sunt întrunite, astfel:

- existenţa unei fapte ilicite,  care în speţa de faţă  se concretizează în nerespectarea prevederilor contractuale de către aceasta, in sensul neachitării în termenul de 14 zile de la data emiterii facturilor a obligaţiilor;

- existenţa unui prejudiciu patrimonial, fapt reţinut de instanţă  în baza art. 1350 Noul Cod civil şi a facturilor fiscale de la filele 62-68 însuşite de pârâtă, din aceste documente rezultă un prejudiciu în sumă de 7676,65 lei.

- raportul de cauzalitate  între faptă şi prejudiciu, fapt reţinut de instanţă, în baza situaţiei de fapt mai sus expusă;

- vina pârâtei, care  în temeiul articolului 1548 Cod Civil este prezumată. Fiind o prezumţie relativă, aceasta putea fi răsturnată de către pârâta. Pârâte nu a reuşit acest lucru, dimpotrivă din plata sumei de 7676,65 lei din  data de 25.08.2016 a achiesat la întinderea pretenţiilor reclamantei.

Faţă de achitarea pretenţiei principale de 7676,65 lei din  data de 25.08.2016 instanţa a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata acestei sumei ca rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte plata penalităţilor instanţa a  reţinut că acestea au fot stabilite conform art.6.1 din contract la 0,5% din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective. Cum plata debitului principal a avut loc la data de 25.08.2016, obligaţia pârâtei de plată subzistă până la această dată.

Faţă de aceste considerente instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată şi văzând culpa procesuală a pârâtei o  obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 489 lei.

Domenii speta

Spete similare