Revizuirea Sentinţei penale

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BEIUŞ -JUDEŢUL BIHOR

DOSAR NR. 2..l..

SENTINŢA PENALĂ NR. 5/2015

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş este reprezentat de procuror B C

Pe rol este pentru azi judecarea cererii formulată de către condamnatul C  S , în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, judeţul Prahova, în executarea unei pedepse privative de libertate, privind revizuirea Sentinţei penale nr. 18.... pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 9..… rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6..…. pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 9..…..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă apărătorul din oficiu al condamnatului, av.C  M , în substituirea av. P P  C , în baza delegaţiei de substituire nr. 3/06.10.2015, depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Sesizarea se examinează cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 506/30.06.2015 .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că la prezentul dosar a fost ataşat dosarul Judecătoriei Beiuş nr. 926/187/P/2010, la care se află ataşate dosarele Judecătoriei Beiuş ,precum şi dosarele cu acelaşi numere, formate în căile de atac .

Totodată, la data de 02.10.2015, prin serviciul e-mail, iar la data de 06.10.2015, a parvenit la dosar o declaraţie dată de către condamnatul C  S , prin care acesta, în conformitate cu prev. art. 353 alin.2 şi 6 coroborate cu prev. art.364 alin. 4 C.pr.pen., solicită să nu fie prezent la judecată şi să fie reprezentat de avocatul ales/ din oficiu.

 În baza art. 364, al.4 C.pr.penală, instanţa apreciază că cererea de revizuire poate fi judecată şi fără prezenţa condamnatului, apărarea acestuia fiind asigurată de avocatul din oficiu.

 Instanţa, consideră că, prioritar oricăror aspecte invocate în motivarea cererii, se impune a fi examinată admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, astfel că acordă cuvântul asupra admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Apărătorul din oficiu al condamnatului, av. C  M , solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii de revizuire, având în vedere faptul că asupra motivelor  de revizuire formulate de către condamnatul C  S , instanţele de judecată  s-au pronunţat de mai multe ori, fiind pronunţate în acest sens mai multe hotărâri definitive.

J U D E C Ă T O R I A

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanţă la 21.09.2015, condamnatul C  S , în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr.18/18.01.2011 pronunţată  în dosarul nr.9… al Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.6..pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

În motivarea cererii condamnatul a arătat faptul că, prin Sentinţa penală nr.18/18.01.2011 pronunţată  în dosarul nr.9… al Judecătoriei Beiuş, a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 al.1, al.2 lit.b şi c, al.21 lit.a şi b cod penal anterior, cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, din acelaşi cod, sentinţă ce a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de către acesta, prin decizia penala nr.667/R/13.09.2011 a Curţii de Apel Oradea.

Totodată, condamnatul a arătat faptul că, după pronunţarea acestei sentinţe(18.01.2011)şi până la judecarea recursului declarat de către acesta (13.09.2011), respectiv la data de 01.06.2011, în baza prevederilor art.223 Cod de procedură penală anterior, a formulat un denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care a adus la cunoştinţă săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către lucrătorul de politie P N  G , prevăzută de art.254 alin. l Cod penal anterior, constând în acceptarea promisiunii oferirii unei sume de bani, urmând ca primirea acesteia se facă ulterior.

În baza acestui denunţ, procurorul din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, cu sprijinul direct al denunţătorului C  S  a procedat la organizarea unui flagrant, ocazie cu care în ziua de 09.06.2011, lucrătorul de politie P  N  G  a primit suma de 200 euro şi un telefon mobil de la C  S , fiind surprins de către organul de urmărire penală în timp ce primea aceste foloase materiale.

Denunţul a fost înregistrat sub nr.97/P/2011 şi ca urmare a informaţiilor relevante puse la dispoziţie de către acesta si apoi a contribuţiei sale la dovedirea faptei de luare de mită, de către lucrătorul de politie, prin participarea directă la procedura prinderii acestuia în flagrant, procurorul de caz, prin rechizitoriul nr.97/P/2011 din 23.06.2011 a dispus trimiterea în judecată a numitului P  N  G  pentru infracţiunea de luare de mita prev. de art.254 alin.2 cod penal rap. la art.7 alin. l din Legea nr.78/2000.

Astfel,pe baza probelor administrate în fata procurorului, numitul  P  N –G  a fost condamnat în regim de detenţie la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 148/2011, a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală 3926/04.11.2011 a ÎCCJ .

Cu prilejul soluţionării de către Curtea de Apel Oradea a recursului declarat de către condamnatul C  S , împotriva Sentinţei penale nr.18/18.01.2011 pronunţată  în dosarul Judecătoriei Beiuş nr.926/187/2010, acesta a depus la dosar un înscris emis de către DNA – ST Ploieşti, din care rezulta faptul că, prin rechizitoriul nr.97/P/2011 din 23.06.2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art.255 Cod penal anterior, întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255, al.3 C.penal anterior, în sensul că nu este pedepsit pentru dare de mită făptuitorul care denunţa fapta mai înainte să se fi sesizat din oficiu organul de urmărire penală despre săvârşirea acesteia.

Condamnatul C  S  arată că, deşi a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, Curtea de Apel Oradea a constatat că înscrisurile depuse  la dosar sunt insuficiente pentru a se face dovada existenţei cauzei de reducere a pedepsei şi nu a făcut aplicarea acestui text de lege.

În motivarea cererii privind admisibilitatea în principiu condamnatul  a arătat că, potrivit dispoziţiei art.19 din Legea nr.682/2002, privind protecţia martorilor, modificată prin OUG nr.157/2005, în forma în vigoare la data formulării denunţului, 01.06.2011, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2, lit.a, pct.1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă iar, înainte sau în timpul urmăririi penale  ori a judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzută de lege.

Totodată, condamnatul C  S  a invocat prevederile art. 2, lit.”a”, pct.2 şi ale art. 2, lit.”h”, din Legea nr. 682/2002 şi a apreciat faptul că, denunţul la care se referă art. 19 din Legea nr. 682/2002, poate fi formulat şi de către inculpatul care este judecat pentru o infracţiune gravă (prevăzută de art.211 al.1, al.2 lit.b şi c, al.21 lit.a şi b cod penal anterior) pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani) şi poate viza săvârşirea de către o altă persoană a unei infracţiuni de corupţie.

Astfel, condamnatul C  S , judecat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 al.1, al.2 lit.b şi c, al.21 lit.a şi b cod penal anterior, a denunţat în timpul judecăţii cauzei sale pentru această  infracţiune, fapta de luare de mită comisă de către subcomisarul P  N  G şi, prin contribuţia sa la prinderea în fragrant a acestuia, a facilitat tragerea acestuia la răspundere  penală .

Din interpretarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, rezultă faptul că este necesar să se dovedească atât formularea denunţului pentru o infracţiune gravă, cât şi facilitarea tragerii la răspundere penală a celui denunţat pentru această infracţiune.

Astfel, la data formulării denunţului, cauza penală în care C  S era judecat pentru fapta de tâlhărie se afla pe rolul Curţii de Apel Oradea, iar cauza în care era judecat P  N  G  se afla pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, fiind soluţionată în primă instanţă la data de 14.07.2011 şi în recurs la ICCJ, la data de 04.11.2011, iar recursul declarat de către C  S  împotriva Sentinţei penale nr. 18/2011 a Judecătoriei Beiuş a fost judecat la data de 13.09.2011, prin urmare anterior datei de 04.11.2011.

Condamnatul a arătat faptul că, a facilita tragerea la răspundere penală a unui făptuitor pentru o infracţiune pe care a săvârşit-o şi care a fost denunţată de către o altă persoană, înseamnă a stabili cu caracter definitiv răspunderea penală a făptuitorului, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare. Activitatea de facilitare  a denunţătorului nu are vreo relevanţă penală dacă pe baza ei nu s-a dispus condamnarea celui denunţat, adică acesta nu a fost tras la răspundere penală, iar la data de 13.09.2011 nu era îndeplinită această condiţie deoarece hotărârea de condamnare a lui P  N  G  nu era definitivă.

Condamnatul C  S  apreciază că trebuia aplicat art.19 din Legea nr. 682/2002, deoarece aplicarea acestui text este imperativă nefiind lăsată la aprecierea instanţei de judecată şi are caracter obligatoriu, în sensul că denunţătorul beneficiază şi nu că poate beneficia de reducerea la jumătate a pedepsei pentru fapta de tâlhărie şi aplicarea textului de lege  nu rămâne la latitudinea judecătorului.

Însă, în practica judiciară există divergenţe cu privire la mijlocul procedural prin care instanţa face aplicarea acestui text de lege atunci când cauza penală în care este judecat denunţătorul rămâne definitiva anterior datei la care rămâne definită cauza penală în care este judecat inculpatul denunţat de comiterea unei infracţiuni grave, aşa cum este definita în art.2 lit. h din Legea nr. 682/2002, adică se afla în faza de executare a hotărârii penale.

Unele instanţe au considerat că aplicarea acestui text de lege se face pe calea contestaţiei la executare, fiind incidente prevederile art.461 lit.d C.pr.pen anterior (a intervenit o cauză de micşorare a pedepsei), în prezent art.598 lit.d cpr.penală.

Alte instanţe au considerat ca acest temei legal trebuie valorificat pe calea revizuirii, iar nu a contestaţiei la executare, constituind o împrejurare noua necunoscută instanţei la soluţionarea fondului cauzei prev. de art.394 lit.a C.pr.penală anterior (art.453 lit.”c” C.pr.penală,) fiind indicată în acest sens  Decizia penala nr.404/26.11.2014 a Tribunalului Dâmboviţa, nr.1944/ 03.03.2005 si nr.954/10.03.2011 ale ICCJ-Sectia Penală.

Astfel, din considerentele ultimelor două decizii, rezultă că aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002 ţine de fondul cauzei in care este judecat denunţătorul si faptul condamnării definitive a celui denunţat pentru o infracţiune grava după judecarea definitiva a denunţătorului, constituie o împrejurare noua pe care instanţa de fond nu a cunoscut-o până la judecarea definitiva a cauzei, ce se încadrează în cazul de revizuire prev. de art.453 lit.”a” C.pr. penală.

Dacă cauza penală în care s-a pronunţat condamnarea celui denunţat s-a judecat definitiv mai înainte de a se judeca cauza penală în care este judecat denunţătorul, aplicarea art. 19 se face în cursul procesului, indiferent dacă cauza se afla în prima instanţa sau în calea ordinara de atac (recurs, în prezent apel), dacă la dosarul de fond au existat probe care să permită instanţei să constate că sunt întrunite toate condiţiile cumulative ale acestui text de lege; in caz contrar, denunţătorul poate să solicite pe cale separată, aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prezentând probele necesare dovedirii acestei cauze.

Administrarea probelor necesare se poate face si din oficiu de către instanţa în faţa căreia se solicită aplicarea art. 19, prin solicitarea de relaţii de la organul de urmărire penală care a instrumentat cauza privind infracţiunea denunţată şi care este obligat să-i trimită copii  de pe actele de urmărire penală ori de la instanţa care a judecat infracţiunea denunţată.

Totodată, condamnatul a arătat faptul că, în faţa Curţii de Apel Oradea, acesta nu a putut proba cu înscrisuri existenta condiţiilor de aplicare a art.19, însă, din oficiu, această instanţa, daca manifesta rol activ în aflarea adevărului si lămurirea cauzei sub toate aspectele, ar fi trebuit sa solicite informaţii de la DNA-ST Ploieşti, Curtea de Apel Ploieşti si ICCJ, pentru a procura dovezi care sa constate aplicabilitatea acestei cauze de reducere a pedepsei.

Însă, cum revizuientul nu a putut proba împrejurările care conduc la aplicarea art.19 în fata instanţei de fond (Judecătoria Beiuş) si instanţei de recurs (Curtea de Apel Oradea) si aceste instanţe nu au cunoscut faptul condamnării pentru infracţiunea denunţată de acesta, după rămânerea definitiva a condamnării lui P  N , condamnatul C  S  a arătat că poate cere revizuirea laturii penale şi aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002.

A nu permite revizuientului să solicite exercitarea unei cai de atac, în condiţiile în care condamnarea pentru infracţiunea pe care a denunţat-o a rămas definitiva ulterior datei la care s-a judecat definitiv cauza sa, înseamnă a crea o discriminare in raport cu persoanele care au beneficiat de aceasta cauză în timpul judecaţii in fond, dar în cazul cărora cauza penală pentru infracţiunea denunţata s-a definitivat anterior rămânerii definitive a cauzei în care era judecat denunţătorul.

Or, această situaţie nu îi este imputabilă condamnatului C  S  care nu avea posibilitatea de a controla data la care să se judece cele două cauze sau să obţină amânarea judecării propriei cauze după ce se judeca definitiv cauza referitoare la infracţiunea pe care a denunţat-o.

Aşadar, pentru situaţii juridice identice, soluţiile instanţei trebuie sa fie identice, în sensul că instanţa trebuie sa aplice art. 19, indiferent de data la care se judeca cauza penală pentru infracţiunea denunţată (decizia nr.86/2003 a Curţii Constituţionale în materia aplicării graţierii condiţionate si faptelor comise până la intrarea in vigoare a Legii nr.543/2002, nu numai pentru faptele penale pentru care hotărârea de condamnare a rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a legii .

De altfel, din conţinutul art. 19 nu rezultă decât condiţia că denunţul sau facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penala să se facă în timpul urmăririi penale sau al judecaţii cauzei penale vizând infracţiunea pentru care este cercetat/judecat denunţătorul, fără a prevedea vreun termen limită până la care să se dea eficienţa juridică acestei situaţii, adică sa fie recompensat denunţătorul.

Astfel, din moment ce legea nu prevede un termen limita de aplicare a art. 19 din Legea nr.682/2002 (trebuie sa se facă distincţie între întrunirea condiţiilor de aplicare si aplicarea efectivă, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsa la jumătate), aplicarea lui se poate face şi după rămânerea definitiva a hotărârii penale prin care denunţătorul a fost condamnat.

Totodată, potrivit deciziei nr.67/26.02.2015 a Curţii Constituţionale (publicata in Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 185 din 18 martie 2015), prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art.19 din Legea nr.682/2002, în măsura în care se aplica cauza de reducere a pedepsei numai pentru cel care a denunţat o infracţiune grava, se încalcă art. 16 din Constituţia României, care se referă la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Atunci nu exista niciun motiv rezonabil pentru care un martor care a săvârşit o infracţiune care nu se încadrează în enumerarea exhaustivă a art.2 lit. h) din legea supusa controlului Curţii, dar a contribuit decisiv la tragerea la răspundere penala a unei persoane care a săvârşit o infracţiune grava, să nu beneficieze, la rândul său, asemeni martorului care a comis o infracţiune gravă, de beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.

În considerarea aceloraşi argumente juridice nu există vreun motiv obiectiv  şi rezonabil pentru a aplica un tratament diferit în ceea ce priveşte  aplicarea art. 19 denunţătorului, în raport de momentul la care se judecă cauza penală vizând infracţiunea denunţată; orice denunţător, care întruneşte cerinţele art. 19, trebuie să beneficieze în mod egal de efectele juridice ale aplicării textului şi indiferent de data la care solicita aplicarea acestuia, respectiv înainte de definitivarea cauzei sale penale sau după definitivarea acesteia.

Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în motivarea deciziei citate, scopul legiuitorului a fost acela de a încuraja cetăţenii pentru respectarea legii, prin oferirea de informaţii organelor judiciare despre cei care comit infracţiuni grave şi, cum C  S a denunţat o infracţiune gravă, în sensul art. 2, lit.”h” din Legea nr.682/2002 şi a facilitat condamnarea definitivă a numitului P  N , trebuie să i se aplice art. 19 şi să beneficieze de reducerea la jumătatea a limitelor de pedeapsă.

Condamnatul C  S , a arătat că înţelege să invoce neconstituţionalitatea art. 19 din Legea nr.682/2002 în măsura în care acesta se interpretează în sensul ca denunţătorul unei infracţiuni grave poate beneficia de reducerea la jumătate a pedepsei numai dacă cauza penală în care se judecă infracţiunea denunţată se soluţionează definitiv înainte de a se judeca cauza penala în care este judecat denunţătorul şi, în baza art.29 din Legea nr.47/1992, a solicitat instanţei să pună în discuţie această excepţie şi sa admită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale deoarece o astfel de interpretare contravine art.16 , alin.1 din Constituţia României, care se refera la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, inclusiv penale, fără privilegii şi discriminări.

În susţinerea excepţiei, contestatorul a solicitat instanţei să aibă în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 1/1994, nr.86/2003, nr.476/2006, nr.573/2 011, nr.366/2014 şi nr.67/2015 şi să stabilească faptul că denunţătorul poate solicita pe calea revizuirii (cazul de revizuire prev. de art.394 lit.”a” C.pr.penală), după rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare, aplicarea in baza art.19 din Legea nr.262/2002, dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuirii.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către revizuient, rezultă că DNA nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către subcomisarul P  N , ci sesizarea s-a realizat de către C  S , prin denunţ, situaţie faţă de care parchetul nu ar fi dispus cercetarea si apoi trimiterea în judecată a inculpatului, deoarece nu avea cunoştinţa din propriile informaţii de săvârşirea faptei de luare de mită.

Reţinerea vinovăţiei lucrătorului de politie nu se putea face numai pe baza denunţului, care constituie doar un act de sesizare a organului de urmărire penală, ci s-a făcut pe baza depoziţiilor de martor ale lui C  S şi a participării directe a acestuia la procedura prinderii în flagrant a poliţistului, de la care a primit foloasele materiale.

Astfel, în lipsa acestor activităţi ale revizuientului, nu s-ar fi probat fapta de luare de mită, ceea ce înseamnă ca contribuţia lui a fost esenţială.

Din considerentele sentinţei penale nr.148/2011 şi ale deciziei penale nr. 3926/2011 a ICCJ rezultă care au fost probele determinante de vinovăţie pe care le-au avut în vedere instanţele pentru condamnarea inculpatului P  N –G  şi printre ele se enumeră şi probele administrate cu contribuţia lui C  S .

Condamnatul a arătat, de asemenea, faptul că infracţiunea de dare de mită este distinctă de cea de luare de mită, chiar daca ele sunt interdependente si denunţătorul faptei de luare de mita comisa de un funcţionar public, beneficiază atât de cauza de nepedepsire prev. de art.255 alin.3 cod penal anterior, cât si de cea de reducere a pedepsei prev. de art.19, deoarece au un conţinut şi scop diferit şi se aplică în legătura cu infracţiuni diferite.

Aşadar, nu se poate susţine că nu se aplică art. 19 din Legea nr.682/2002, deoarece revizuientul a beneficiat de art.255 alin.3 cod penal anterior pentru fapta de dare de mită.

În motivarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, condamnatul a arătat faptul că, potrivit art. 453, lit.”a” C.pr.penală, revizuirea unei hotărâri penale definitive se poate dispune, printre altele, dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţată în cauză.

Condamnatul a invocat  prevederile art. 459, al.2 C.pr.penală privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi a solicitat a se constata faptul că prima condiţie, cea de la litera „a” este realizată, întrucât cererea în favoarea condamnatului se poate face oricând (art. 457 C.pr.penală) şi cererea este formulată de către condamnatul C  S  (art. 456 alin.1 lit.”a” C.pr.penală).

Condiţia de la litera„b” este îndeplinită deoarece cererea întruneşte condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 456, alin.2 şi 3 C.pr.penală, privitoare la motivarea cererii, formularea ei scrisă şi precizarea mijloacelor de probă invocate în susţinerea ei.

Condiţia de la litera „c” este îndeplinită deoarece cererea se întemeiază pe dispoziţiile art.453, lit.”a” C.pr. penală, constând în recunoaşterea de către instanţele care au soluţionat fondul cauzei în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii a împrejurării privitoare la condamnarea inculpatului P N , la denunţul revizuientului, ce are ca efect aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a cărei neaplicare de către aceste instanţe a condus la darea unei hotărâri netemeinice sub aspectul stabilirii răspunderii penale a revizuientului.

 Condiţia de la litera „d” este îndeplinită deoarece faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv (o cerere de revizuire bazată pe acest temei faptic şi juridic nu a mai fost prezentată până în prezent) şi nici mijloacele de probă precizate nu au fost indicate într-o altă cerere de revizuire, neoperând autoritatea de lucru judecat.

Condiţia de la litera „e” este realizată deoarece faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei temeiului prevăzut de art. 453, lit.”a”, aşa cum a fost precizat în această cerere de revizuire.

În acest sens, reţinerea faptului condamnării poliţistului P N , pe baza denunţului lui C  S , în condiţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, aşa cum rezultă din mijloacele de probă indicate, conduce la constatarea netemeiniciei Sentinţei penale nr. 18/2011 a Judecătoriei Beiuş, deoarece are ca efect pronunţarea unei soluţii de fond care stabileşte o altă  răspundere penală a acestuia.

În concluzie, condamnatul a solicitat instanţei să constate că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 455-456 C.pr.penală şi admiterea în principiu a cererii de revizuire şi fixarea unui termen de fond pentru judecarea acesteia.

În probaţiune, condamnatul a depus la dosar înscrisurile reprezentate de: Decizia penală nr. 4.., pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul  nr. 28… şi Decizia nr. 39…., pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală în dosarul nr. 5…..

Din examinarea actelor şi lucrărilor  de la dosar instanţa reţine  următoarele:

Prin sentinţa penală nr.18/18.01.2011, pronunţată de Judecătoria Beiuş, în dosarul penal nr.926/187/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr.6… pronunţată în dosarul nr. 9…. a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus condamnarea inculpatului C  S , la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev.de art. 211 al.1, al.2 lit. b şi c, al.21 lit. a şi b cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b cod penal

 În baza art.71 al.1 şi 2 cod penal s-a interzis inculpatului C  S  exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata pedepsei principale, iar în baza art.88 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului  durata reţinerii şi arestării preventive, de la 07.01.2010 până la 16.09.2010 inclusiv. Totodată a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi ţara a inculpatului C  S , dispusă prin decizia penală nr.4… pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.7…, precum şi a obligaţiilor care decurg din aceasta.

Ca stare de fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 10 decembrie 2008, în jurul orelor 1730, inculpatul C  S  împreună cu complicii I  I , L G , M  M  şi M  M  V  a agresat-o pe partea vătămată P  L , cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale, după care a smuls o plasă din mâna acestuia în care se afla suma de 31.000 de euro şi 9.000 de lei, inculpaţii având asupra lor un pistol  în stare de funcţionare şi trei cartuşe.

 Inculpatul C  S  a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, astfel cum ea a fost descrisă în rechizitoriu, iar inculpaţii M  M  V , I  I  şi M  M  au recunoscut implicarea lor în fapta din 10 decembrie 2008 în care a fost implicată partea vătămată P L , dar au precizat în faţa instanţei că scopul deplasării lor în oraşul B  împreună cu inculpaţii C  S  şi L  G  a fost acela de a sustrage banii părţii vătămate din locuinţa acestuia şi nu de a o tâlhări.

Împotriva sentinţei penale nr.18/18.01.2011 pronunţată de Judecătoria Beiuş, condamnatul C  S a declarat recurs, cale de atac în care, printre altele, a invocat nelegalitatea hotărârii sub aspectul nereţinerii circumstanţelor atenuante, întrucât a fost singurul care a recunoscut fapta comisă, iar într-un dosar al DNA –Serviciul Teritorial Ploieşti  a colaborat cu organul de urmărire penală şi a contribuit la descoperirea unor persoane  implicate în activităţi infracţionale, iar în acest sens pot fi reţinute în favoarea sa dispoziţiile legale de reducere a pedepsei prev. de art.19 din Legea nr.682/2002

Prin decizia penală nr.6….1  pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 9…a  fost  respins ca nefondat recursul penal declarat de către condamnat  şi a fost menţinută în întregime sentinţa atacată.

În considerentele acestei decizii penale, referitor la cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art.19 din Legea nr.682/2002 privind protecţia martorilor, care ar conduce la o reducere a limitelor pedepsei prevăzute de lege cu ½,  Curtea a apreciat că nu sunt incidente.  S-a arătat că inculpatul a depus la dosarul cauzei o adresă a DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că la data de 23.06.2011 s-a dispus o soluţie de neînceperea urmăririi penale, existând o cauză de nepedepsire prevăzută în articolul 255 aliniatul 3 Cod penal, respectiv ipoteza denunţării infracţiunii înainte de sesizarea organelor de urmărire penală. În legătură cu acest aspect, este de remarcat faptul că în raport de modul de redactare a articolului 19 din Legea nr. 682/2002, reiese intenţia legiuitorului cu privire la producerea rezultatului, respectiv identificarea şi tragerea la răspunderea penală a persoanei faţă de care s-a formulat denunţul. În contextul în care inculpatul nu a putut face dovada unui demers judiciar, decât în parte, care să conducă la producerea unui rezultat cerut de lege, nu i se pot aplica dispoziţiile legale invocate şi, implicit, beneficiul reducerii cu 1/2 a limitelor de pedeapsă aplicate în prezenta cauză.

Împotriva deciziei penale nr.667/R/13.09.2011  pronunţată de Curtea de Apel Oradea, condamnatul C  S , a formulat contestaţie în anulare, cale de atac în care a invocat  faptul că instanţa de recurs a omis să se pronunţe  asupra solicitării sale de a se aplica  dispoziţiile  art.19 din Legea nr.682/2002.

Prin decizia penală nr.8….1  pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 9….0* a  fost  respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul C  S  şi a fost menţinută în întregime decizia penală atacată.

Condamnatul C  S  a formulat şi contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr.18/187.01.2011, depunând la dosar rezoluţia de începere  a urmăririi penale  nr.9… a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr….1 a Curţii de Apel Ploieşti privind condamnarea inculpatului P  N  G  şi un denunţ făcut de către contestator la Parchetul Naţional –Serviciul Anticorupţie.

Prin sentinţa penală nr.3…1 pronunţată de  Judecătoria Beiuş în dosarul  nr. 2….1 a fost respinsă  contestaţia la executare formulată de contestator C  S  împotriva sentinţei penale nr.18/187.01.2011, ca neîntemeiată.

O altă cerere de contestaţie la executare formulată de condamnatul C  S  împotriva sentinţei penale nr.18/1… a Judecătoriei Beiuş fost respinsă prin sentinţa penală nr.219/2013 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 1…...

De asemenea condamnatul C  S a  formulat  şi cereri de revizuire împotriva aceleiaşi sentinţe penale nr.18/187.01.2011 a Judecătoriei Beiuş.

Astfel, în dosarul nr.1…. al Judecătoriei Beiuş s-a pronunţat sentinţa penală nr.21/08.08.2012 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de către C  S , iar ulterior, Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 9…. a menţinut această hotărâre prin respingerea  ca nefondat a recursului declarat de  către revizuentul C  S .

Printre alte aspecte, în considerentele deciziei penale nr. 9…2. 2012, Curtea de Apel Oradea  a reţinut următoarele:

,, Condamnatul revizuient a solicitat revizuirea sentinţei penale nr.18 din 18….a Judecătoriei Beiuş definitivă prin  decizia penală nr.6…. a Curţii de Apel Oradea arătând că, s-au descoperit fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, respectiv a colaborat cu organele de anchetă înlesnind identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit fapte de corupţie, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile articolului 19 din Legea nr.682/2002.

În drept a invocat prevederile articolului 394 litera a din Codul de procedură penală (filele 5 şi 6 din dosarul instanţei de fond).

Curtea constată că în cererea de revizuire formulată, condamnatul nu a prezentat nicio faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de instanţă la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, de natură să determine pronunţarea unei alte soluţii. Aspectele învederate de revizuient au fost supuse analizei de către instanţa de control judiciar cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei penale de condamnare.

Ca atare, deşi cererea de revizuire a fost întemeiată pe unul din cazurile prevăzute expres de lege, în realitate nu se invocă fapte şi împrejurări necunoscute la momentul soluţionării fondului cauzei, ci fapte şi împrejurări despre care curtea de apel a avut cunoştinţă la judecarea recursului declarat de inculpatul C  S , revizuient în prezenta cauză.

Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar considera că este vorba despre fapte şi împrejurări  noi, cererea de revizuire nu este admisibilă întrucât potrivit articolului 394 al.2 din Codul de procedură penală, cazul de la litera a constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor şi împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Ori, prin aplicarea articolului 19 din Legea nr.682/2002 nu se poate ajunge la o soluţie de achitare sau de încetare a procesului penal, ci numai la o reducere a pedepsei, ceea ce nu este posibil pe calea revizuirii.

Prin urmare, curtea constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza articolului 385/15 punctul 1 litera b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul revizuient.,,

Totodată, în dosarul nr.6… al Judecătoriei Beiuş s-a judecat o altă cerere de revizuire formulată de către revizuient împotriva aceleiaşi hotărâri de condamnare. Cererea a fost respinsă prin sentinţa penală nr.9… ca fiind inadmisibilă, tocmai prin raportare la faptul că anterior petentul a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi hotărâri de condamnare şi bazată pe aceleaşi motive, potrivit cărora  a colaborat cu  Parchetul de pe lângă ICCJ-Serviciul Teritorial Ploieşti, înlesnind identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane pentru o infracţiune de corupţie prevăzută de Legea nr. 78/2000, menţionând că prin adresa nr.207/VII 1/2011  a Parchetului de pe lângă ICCJ-Serviciul Teritorial Ploieşti se face cunoscut că poate beneficia de  prevederile articolului 19 din Legea nr.682/2002.

De asemenea, prin sentinţa penală nr. 18/04.03.2013, pronunţată în dosarul penal nr.10….3 al Judecătoriei Beiuş s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C  S , împotriva sentinţei penale nr.18/18.01.2011, pronunţată de Judecătoria Beiuş. Si aceasta cerere de revizuire s-a întemeiat pe aceleaşi motive ce ţin de colaborarea acestuia cu organele de urmărire penale în denunţarea unei fapte de corupţie săvârşită de către un lucrător de poliţie din cadrul Teritorial Ploieşti, înlesnind identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane pentru o infracţiune de corupţie prev. de Legea nr.78/2000, menţionând că prin adresa nr. 97/P/2011 din 06.02.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Alte cereri de revizuire formulate de către condamnatul C  S  au  fost respinse prin sentinţa penală nr.2/22.01.2015, pronunţată în dosarul nr. 2…./a1 al Judecătoriei Beiuş,  hotărâre menţinută prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de revizuient prin decizia penală nr. 388/A/02.06.2015 a Curţii de Apel Oradea, respectiv prin sentinţa penală nr…..,pronunţată în dosarul penal nr.1…./a1 al Judecătoriei Beiuş,

Actele depuse la dosar de către condamnat relevă că, prin sentinţa penală nr. 4….4 pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. 2…..013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 404/26.11.2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. 2839/262/2013 a fost  respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul C  S , iar prin decizia nr. 3….1, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală în dosarul nr. 5… a  fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P  N  G  împotriva sentinţei penale nr.148/2011 a Curţii de Apel Ploieşti privind condamnarea  acestui inculpat.

Faţă de aspectele mai sus prezentate, instanţa reţine incidenta în cauză a următoarelor dispoziţii legale:

Art. 452 NCPP

Hotărârile supuse revizuirii

(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

(2) Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

ART. 453

Cazurile de revizuire

(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

ART. 459

Admiterea în principiu

(1) La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei.

(2) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu( cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 506/30.06.2015 ).

(3) Instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

(4) În cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

(5) În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Instanţa constată ca motivele de revizuire invocate de către condamnat în cererea sa, aşa cum au fost descrise  îşi au corespondentul în art. 453 lit. a  din Cod de procedură penală, dispoziţii aproape identice de altfel cu cele din reglementarea anterioară consacrate de art.494 alin 1 lit. a Cod procedură penală din 1968.

Examinând condiţiile de  admisibilitate în principiu ale prezentei cereri de revizuire instanţa consideră că acestea nu sunt întrunite cumulativ, astfel încât  cererea de revizuire formulată de către condamnatul C  S  nu poate fi admisă în principiu, deoarece nu se poate reţine respectarea cerinţei consacrată de art. 459, alin 3, lit. d C.p.pen potrivit căreia:  faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au  fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Se poate observa faptul că, atât cererile de revizuire anterioare, cât şi cererea prezentă se întemeiază în esenţă pe aceleaşi motive care ţin de colaborarea condamnatului C  S l cu organele de urmărire penală şi de înlesnirea identificării şi tragerii la răspundere penală a lucrătorului de poliţie P  N  G , care a săvârşit fapte de corupţie şi în baza cărora condamnatul apreciază că îi sunt aplicabile prevederile articolului 19 din Legea nr.682/2002.

Această motivaţie se regăseşte şi în  hotărârile mai sus prezentate, prin care revizuientului i s-au respins cereri similare.

Or, în aceste condiţii, invocarea unei împrejurări ce a fost învederată de  către condamnatul C  S  în faţa instanţei de recurs şi a instanţei ce a soluţionat contestaţia în anulare, constituind un element de baza al  apărării inculpatului în căile de atac declarate împotriva sentinţei penale nr.18/18.01.2011 a Judecătoria Beiuş, precum şi în majoritatea cererile de revizuire formulate anterior nu poate avea în nici un caz acel caracter de noutate pretins de art. 453 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală.

Prin probe noi, necunoscute instanţei, se înţelege acele fapte sau împrejurări, care au fost cu totul străine dosarului cauzei şi pe care instanţa nu le-a sesizat sub nici o formă.

Referitor la conţinutul sintagmei fapte şi împrejurări noi, în jurisprudenţă s-a constatat că nu îndeplinesc acestă condiţie aspectele învederate care au fost avute în vedere de instanţe în fazele anterioare procesului penal.

Astfel, instanţa reţine că întreaga jurisprudenţă şi doctrina dezvoltată anterior referitor la conţinutul noţiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei îşi păstrează validitatea şi sub imperiul noii legislaţii procesual penale.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453, al.1, lit. a noul Cod procedură penală, pe care se întemeiază prezenta cerere, permite revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Din coroborarea dispoziţiilor 453, al.1, lit. a cu cele ale alineatului 3 şi 4 din textul indicat, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este triplu condiţionată, în sensul că: faptele sau împrejurările trebuie să fie noi, complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza; ele trebuie să fie invocate în favoarea persoanei condamnate şi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate prin hotărârea de definitivă.

Cu alte cuvinte, revizuirea întemeiată pe acest caz este totală, dar spre deosebire de codul penal anterior, art.394, al.2 Cod procedură penală din anul 1968(care permitea exercitarea revizuirii inclusiv împotriva unei hotărâri de achitare) prin invocarea lui nu se mai poate tinde la o soluţie de condamnare.

Jurisprudenţa a stabilit totodată că, în cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte ori împrejurări noi TREBUIE SĂ SE URMĂREASCĂ ACHITAREA CONDAMNATULUI, iar nu menţinerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice, întrucât, în acest din urmă caz, cererea trebuie respinsă în principiu(C.S.J. Secţia penală decizia  nr. 853/2002)  .

Totodată, s-a statuat că, nu poate servi ca temei pentru admiterea unei cereri de revizuire o împrejurare care nu este de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, ci numai existenţa unui temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei (C.S.J. Secţia penală decizia nr.2101/1997, Trib. Suprem decizia nr. 2487/1974).

Din motivele invocate de către revizuent în cererea sa, rezultă faptul că acesta solicită aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu scopul de a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă şi stabilirea în sarcina acestuia unei răspunderi penale mai favorabile, or în acest context, faţă de aspectele mai sus prezentate, prezenta cerere de revizuire formulată de către condamnatul C  S , se dovedeşte a fi atât inadmisibilă, în raport de prev. art. 459 alin.3 lit. d  NCPP,, cât şi vădit neîntemeiată, în raport de prev. art. 453 alin.1 lit. a  NCPP..

Referitor la  excepţia de neconstituţionalitate invocată în motivarea cererii de către condamnat  cu privire la prev. art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa apreciază că este lipsită de obiect, în contextul în care potrivit  art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 neconstituţionalitatea poate viza o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, iar nu modul de interpretare a unei dispoziţii legale de către instanţă, astfel cum a înţeles condamnatul să invoce în prezenta speţă, întrucât modalitatea dată de instanţă interpretării textului vizează dezlegarea fondului litigiului şi poate face obiectul unei eventuale căi de atac.

Condiţiile de admisibilitate ale sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată sunt cele reglementate expres de dispoziţiile art.29 din Legea nr.47/1992, însă, în cauza de faţă,pentru aspectele  mai sus prezentate,  nu se poate reţine îndeplinirea acestora.

Faţă de considerentele de mai sus,  instanţa, în baza art. 459 alin. 5 Cod de procedură penală va respinge cererea de revizuire formulată de către condamnatul C  S împotriva sentinţei penale nr. 18/18.01. 2011 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 9…, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6… pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 9…...

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga revizuentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

 În baza art. 272 Cod de procedură penală va obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 260 lei onorariu de avocat din oficiu, pentru av. P  P  C , din cadrul Baroului Bihor, având delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.  3488/29.09.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 459 alin.5 Cod procedură penală respinge cererea de revizuire formulată de către condamnatul C  S ,  împotriva Sentinţei penale nr.18.. pronunţată de către Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 9….. rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 6…. pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. ...

În baza art. 275, alin.2 Cod de procedură penală obligă revizuentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 260 lei onorariu de avocat din oficiu, pentru av. P  P  C , din cadrul Baroului Bihor, având delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.  3…...

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 06 octombrie 2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare