Pretentii.Actiune in regres

Sentinţă civilă 201 din 01.03.2016


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.11.2015, sub nr. 1764/329/2015, reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. I.-V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 12.578,55 lei, actualizată cu dobânda legală.

În fapt, reclamantul a arătat că, la data de 11.12.2008, a acceptat să semneze în calitate de girant contractul de împrumut nr.  TC3209/11.12.2008 încheiat între CAR U. TM, în calitate de împrumutător și pârâtul C. I.-V., în calitate de împrumutat.

Ulterior, pârâtul a înregistrat restanțe la plata creditului, motiv pentru care CAR U. TM a dispus înființarea popririi asupra veniturilor reclamantului, astfel că, în perioada 16.02.2010-17.09.2013 a achitat în total suma de 12.578,55 lei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 2305 și urm. C.civ.

În dovedire, s-a cerut încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În susținerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 5-12).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 734 de lei (fila 6).

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Sub aspect probatoriu, a fost administrată în cauză proba cu înscrisuri și s-a dispus emiterea unei adrese către CAR U. TM.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 11.12.2008, între CAR U. TM, în calitate de împrumutător, pârâtul C. I.-V., în calitate de împrumutat și reclamantul S. M., în calitate de fideiusor, s-a încheiat contractul de împrumut nr.  TC3209/11.12.2008 (filele 7-8).

Potrivit. art. 10 din contract, reclamantul s-a obligat în solidar cu pârâtul pentru rambursarea la scadențele stabilite a împrumutului în sumă de 25.000 lei și a dobânzii aferente de 16.583,40 lei.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, astfel că, în privința aplicării în timp a dispozițiilor civile, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil anterior.

Astfel, potrivit art. 1669, fideiusorul ce a plătit are regres contra debitorului principal. Regresul se întinde asupra capitalului, cât și asupra dobânzilor și spezelor […] fideiusorul are regres și pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobândă.

Din cuprinsul adresei nr. P.27168 din data 15.01.2010 (fila 12) coroborat cu adeverința emisă de CAR U. TM (fila 40), rezultă că în perioada 16.02.2010-17.09.2013, reclamantului i s-au reținut, prin popriri lunare, suma totală de 12.578,55 lei, în baza contractului de împrumut nr.  TC3209/11.12.2008, în care a avut calitatea de girant pentru pârâtul C. I.-V..

Prin urmare, socotind dovedite pretențiile reclamantului S. M., instanța urmează a admite cererea de chemare în judecată formulată și a obliga pârâtul C. I.-V. la plata către acesta a sumei de 12.578,55 lei, actualizată cu dobânda legală, reprezentând debit achitat de reclamant în calitate de fideiusor al pârâtului în contractul de împrumut nr. TC3209/11.12.2008.

În baza art. 453 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Domenii speta