Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.

Decizie 152 din 04.03.2016


Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea. Nelegala anulare a actiunii ca netimbrata in conditiile in care comunicarea adresei prin care i se aducea la cunoştinţă contestatoarei obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru s-a realizat în mod nelegal, la o altă adresă decât adresa sediului indicat şi către o altă persoană decât cea îndreptăţită să o primească. Anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, în împrejurarea în care contestatoarei nu i s-a adus în mod legal la cunoştinţă obligaţia de a timbra, este nelegală.

Decizia nr. 152/04.03.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 2x.0x.201x,, contestatoarea B.T. SA. - Sucursala G. a formulat, în contradictoriu cu intimata SC A.S. SRL, contestaţie la executare, împotriva executării silite pornite în dosarul nr. 8x/TS/201x al BEJ T.S. De asemenea, contestatoarea a solicitat ca până la soluţionarea contestaţiei instanţa să dispună suspendarea executării şi anularea măsurilor de executare silită înfiinţate de executorul judecătoresc asupra sa.

Legal înştiinţată, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca nefondată.

Contestatoarei i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei sub sancţiunea anulării ca netimbrată. De asemenea, i-a pus în vedere să achite taxă de timbru în sumă de 50 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării.

În şedinţa publică din data de 1x.0x.201x intimata a invocat excepţia netimbrării în ceea ce priveşte contestaţia la executare.

Prin Încheierea nr. 4xxx/0x.1x.201x, pronunţată de Judecătoria Galaţi,  instanţa a admis excepţia netimbrării cererii având ca obiect contestaţie la executare, a anulat cererea ca netimbrată şi a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

Instanţa a apreciat că verificarea timbrajului, reprezintă pentru instanţele judecătoreşti o sarcină legală administrativă şi nu constituie obiect al activităţii de judecată, de aceea, analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză şi nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte.

De asemenea, s-a reţinut că, în speţă, contestatoarea avea cunoştinţă despre obligaţia stabilită de instanţă, potrivit legii, deoarece i s-a pus în vedere prin rezoluţia din data de 0x.0x.201x.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, în fapt, contestatoarea avea cunoştinţă despre obligaţia de a timbra deoarece a achitat suma de 50 lei aferentă capătului de cerere privind suspendarea executării silite, obligaţie transmisă acesteia prin aceeaşi rezoluţie.

Împotriva Încheierii a declarat apel contestatoarea, solicitand anularea Încheierii contestate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivare, a arătat că Încheierea contestată este nelegală şi neîntemeiată, prima instanţă interpretând în mod greşit actele aflate la dosarul cauzei.

A învederat apelanta că instanţa a pus în vedere obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 1000 lei către intimata SC A.S. SRL şi nu către contestatoarea B.T. SA – Sucursala G.

Apelanta a precizat că, la fila 14 din dosar, se află dovada de comunicare a adresei în care a fost menţionată obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, însă, deşi adresa trebuia să fie comunicată contestatoarei, aceasta a fost trimisă către SC A.S. SRL, dovada de comunicare fiind semnată chiar de administratorul intimatei, numitul D.A.

Instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Este adevărat că, potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată se sancţionează cu anularea acţiunii, potrivit art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 şi art. 200 raportat la art. 197 C.proc.civ.

Tribunalul reţine, însă, că, potrivit art. 31 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată.

 Potrivit art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

De asemenea, conform art. 200 alin. 3 şi alin. 4 C.proc.civ.,  raportat la art. 197 C.proc.civ., când dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este ataşată cererii de chemare în judecată,  reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii, iar dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

În consecinţă, stabilirea taxei judiciare de timbru şi aducerea la cunoştinţa reclamantului a obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanţă reprezintă condiţii necesare, prealabile, în lipsa cărora sancţiunea nulităţii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru nu poate fi dispusă.

În fapt, prin Rezoluţia din data de 0x.0x.201x, instanţa a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, aferentă contestaţiei la executare şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, aferentă cererii de suspendare a executării silite.

Este de remarcat că dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, aferentă cererii de suspendare a executării silite, a fost ataşată, în copie, cererii de chemare în judecată la momentul înregistrării acesteia. Nu se poate  reţine, astfel, că taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei a fost achitată la solicitarea instanţei.

În ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, în cuprinsul adresei emise la data de 0x.0x.201x, ce era destinată a fi comunicată contestatoarei, s-a menţionat obligaţia acesteia din urmă de a face dovada achitării acestei taxe, sub sancţiunea anulării.

Adresa menţionată nu a fost comunicată, însă, contestatoarei, la sediul indicat al acesteia din G., ci a fost înmânată numitului D.A. care a semnat dovada de înmânare în comuna B.

Potrivit  art. 155 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., persoanele juridice de drept privat vor fi citate  prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor. Totodată, potrivit art. 162 alin. 1 C.proc.civ., înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1 - 5 şi pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa.

În sensul art. 163 alin. 1 C.proc.civ., comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.

Astfel, în situaţia contestatoarei, comunicarea actelor de procedură putea fi realizată exclusiv la sediul indicat în G., iar persoanele îndreptăţite să primească această comunicare sunt  funcţionarul sau persoana însărcinaţi cu primirea corespondenţei, respectiv administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicul sau agentul de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa.

Or, comunicarea  adresei prin care i se aducea la cunoştinţă contestatoarei obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei s-a realizat în mod nelegal, la o altă adresă decât adresa sediului indicat şi către o altă persoană decât cea îndreptăţită să o primească.

În consecinţă, este nelegală anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, în împrejurarea în care contestatoarei nu i s-a adus în mod legal la cunoştinţă obligaţia de a timbra.

Pentru toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., constatând că prima instanţă nu a intrat în judecata fondului nici în ceea ce priveşte contestaţia la executare şi nici în ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii cauzei, a fost admis apelul, anulata sentinţa contestată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.