Nelegala citare. Rejudecare
Prin sentinţa penală nr. 1844/2007 Judecătoria Vaslui l-a condamnat pe inc. A.M. la pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea 243/2002, a infracţiunii prev. de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 112/2001, aprobată prin Legea 252/2002şi a infracţiunii prev. de art. 293 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 36/A din 20 februarie 2008 s-a desfiinţat această sentinţă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, aceleeaşi instanţe pentru nelegala citare a inculpatului care, conform dispoziţiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, trebuia citat prin afişare la Consiliul Local Vaslui, în a cărui rază teritorială se află organul care a efectuat urmărirea penală.
Curtea de Apel Oradea
Judecarea cauzei cu procedura de citare neîndeplinită.
Judecătoria Fetești
Act administrativ. Plangere contraventionala. Respectarea perioadei minime de odihna zilnica
Tribunalul Maramureș
Procedura de citare
Curtea de Apel Timișoara
Citarea inculpatului. Locul de citare. Inculpat aflat în străinătate pentru executarea unei alte pedepse.
Curtea de Apel Galați
Art. 278 1 Cod procedură penală; Necesitatea audierii persoanei care a formulat plângere; necitarea persoane faţă de care s-a făcut plângerea