Act administrativ. Plangere contraventionala. Respectarea perioadei minime de odihna zilnica

Act administrativ. Plângere contravenţională. Respectarea perioadei minime de odihnă zilnică.

-OG 37/2007

Constituie contravenţie « nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică cu mai mult de o ora, dar mai puţin de două ore şi 30 de minute ». Faptul că şoferul nu a găsit parcare liberă pentru odihnă si nici nu a avut permeiunea societăţii la acre a descărcat marfa de a staţiona pentru odihnă, nu constituie cauze exoneratoare de răspundere.

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe petenta X, a solicitat în contradictoriu cu intimata Y anularea procesului verbal de contraventie, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.

În motivare petenta a arătat că a fost amendată pe motiv că nu s-ar fi respectat timpul minim de odihnă de către conducătorul auto. Cu privire la înregistrările aparatului tahograf se arată că acesta marchează diagramele cu o oră în avans, deoarece nu s-a operat trecerea de la ora de vară la ora de iarnă.

Se arată că în data de 12.11.2009, ora 4.20 conducătorul a ajuns la societatea Z, pentru a descărca marfa transportată, iar pâna la ora 11,20 s-a odihnit. Dat fiind că, fabrica societăţii Z este situată în apropierea A2 şi pentru că nu i s-a mai permis staţionarea, conducătorul a ieşit pe autostradă, urmând ca în prima parcare sa îşi continue perioada de repaus. La ora 11,30 şoferul a fost oprit pentru control, unde agentul a reţinut săvârşirea contravenţiei. Perioada de control a durat între 11,30 şi 12,45, iar conducătorul auto a putut să continue perioada de odihnă abia după ora 14,00. Petenta s-a apărat în sensul că perioada de repaus cuprinsă între 4,20 şi 14, 20 a fost întreruptă timp de 15 minute, iar aceasta nu poate constitui temei pentru aplicarea unei sancţiuni atât de aspre, cum este amenda de 4.000 de lei, şi mai ales că s-a datorat faptului că şoferul nu a fost lăsat să de odihnească pe platformă. Prin urmare, petenta consideră că nu sunt întrunite în persoana sa condiţiile răspundere contravenţionale.

În ce priveşte sancţiunea avertismentului ce se solicită a fi aplicat în subsidiar, petenta a arătat că se poate vorbi de o mică culpă şi a conducătorului auto, în raport cu întreruperea cu 15 minute a perioadei de repaus.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr. 2/2001, OG 37/2007, Regulamentului CEE nr. 3821/85, Regulamentului nr.561/2006.

Intimata Y, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca fiind netemeinică şi nelegală . 

În motivare arată că în fapt, la data, ora şi locul controlului în trafic, au fost depistate autovehiculele al căror conducător auto nu a respectat perioada minimă de odihnă cu mai mult de o oră dar mai puţin de 2 h şi 30 min.

Intimata a făcut trimitere la disp. Art. 4 lit.g din Regulamentului nr.561/2006 al Parlamentului European, prin care se defineşte în ce constă „perioada de repaus zilnic normală”. De asemenea, se arată că nu are importanţă că petenta nu a găsit nicio parcare liberă, dat fiind că dacă dorea să respecte perioada zilnică de odihnă atunci şoferul trebuia să oprească pe dreapta pentru a se odihni.

Intimata se opune solicitării petentei de a se înlocui sancţiunea aplicată cu avertisment dat fiind pericolul social ridicat al faptei comise se aceasta.

In drept, intimata a invocat a invocat dispoziţiile art. 115-118 C.proc.civ, OUG nr. 109/2005, ale OMTCT nr. 892/2006, OG nr. 37/2007, OG nr. 2/2001.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 12.11.2009 de intimata Y, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 4.000 lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 8 alin.2 pct. 5 din O.G. nr. 37/2007, reţinându-se nerespectarea de către conducătorul auto al petentei a perioadei minime de odihnă zilnică cu mai mult de o oră dar mai puţin de două ore şi 30  de minute, cf diagramelor din datele de 11/12.11.2009, respectiv 12.11.2009.

În urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanţa constată că plângerea a fost depusă la oficiul poştal (27.11.2009) în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal contestat urmând a proceda în continuare la analiza legalităţii şi temeiniciei procesului verbal.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că potrivit art. 8 alin.2 pct. 5 din O.G. nr. 37/2007, constituie contravenţie „nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică cu mai mult de o ora, dar mai puţin de două ore şi 30 de minute », iar amenda pentru săvârşirea acestei contravenţii se aplică potrivit art. 9 al. 1 lit. h) din acelaşi act normativ, întreprinderii/operatorului de transport rutier.

Potrivit art. 8 pct. 1 din Legea nr. 101/1994 „În fiecare perioadă de 24 de ore, şoferul beneficiază de un timp de repaus zilnic, de cel puţin 11 ore consecutive, care ar putea fi redus la un minimum de 9 ore consecutive, cel mult de 3 ori pe săptămână, cu condiţia ca un timp de repaus corespunzător să fie acordat prin compensare, înainte de sfârşitul săptămânii următoare.”

De asemenea, potrivit art. 4 lit. g teza a I-a al Regulamentului CE nr. 561/2006 al Parlamentului european şi al Consiliului din 15.03.2006, privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor CEE nr. 3821/85 şi CE nr. 2135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului CEE nr. 3820/85 al Consiliului, „perioada de repaus zilnic normală” este orice perioadă de repaus de cel puţin 11 ore, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin 3 ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin 9 ore.”

Aşa cum rezultă din înregistrările diagramelor tahograf din datele de 11/12.11.2009 şi  12.11.2009, aparţinându-i conducătorului auto rezultă că acesta nu  respectat perioada minimă de odihnă zilnică de 9 ore consecutive.

Aşa cum rezultă din înregistrarea de pe diagrama tahograf, în data de 12.11.2009, controlul ar fi avut loc la ora 12.30, ori aşa cum rezultă din procesul verbal acesta a avut loc la ora 11,30. Faţă de cele de mai sus, instanţa va constata că ora nu era setată corect în aparatul tahograf, motiv pentru care pentru a stabili ora reală va fi avut în vedere că ora de pe diagrama ar trebui dată în urmă cu o oră.

Prin urmare, beneficiind de pauză în data de 12.11.2009, numai in intervalul orar 04.30-11.15( momentul cand a plecat la drum), conducătorul auto nu avut o perioadă de 9 ore consecutive de repaus, cât prevede legea. Până la împlinirea perioadei de 9 ore, şoferul trebuia să se mai odihnească încă 2 ore si 15 de minute, şi nu doar 15 minute cum afirmă petenta în cerere.

Deşi prin plângere petenta face vorbire despre evenimente ulterioare controlului, sugerând inclusiv că din cauza acestuia soferul nu si-a putut continua perioada de odihnă, pe care oricum o intrerupsese, în aprecierea timpului de odihnă, instanţa va avea în vedere doar cele întâmplate anterior controlului, cele întâmplate după neprezentând relevanţă în vedere analizării temeiniciei faptei reţinute.

Instanţa nu consideră ca poate fi vorba de o cauză exoneratoare de răspundere faptul că o altă societate nu ar fi permis şoferului să mai rămână pe platforma sa, fiind reponsabilitatea intreprinderii de transport in a-si organiza traseul astfel incat să poată respecta dispoziţiile legale.

Referitor la cele învederate de către petentă prin notele de sedinţă, in sensul că răspunderea trebuia antrenată faţă de conducătorul auto, şi nu faţă de aceasta, instanţa va reţine că responsabilitatea pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost licenţiată îi aparţine în exclusivitate acesteia, conducătorul auto fiind un prepus, fără putere de decizie. Astfel, petenta s-a apărat în principal, în plângere prin culpabilizarea societăţii la care descărcase marfa, după care, în notele de sedinţă, prin culpabilizarea conducătorului auto, deşi în mod evident rezultă că însăşi petenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege.

În ce priveşte antrenarea în cauză a răspunderii contravenţionale a petentei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 27 alin.2 lit g HG nr. 1391/2006, potrivit cărora printre obligaţiile proprietarilor sau deţinătorilor de vehicule, persoane juridice este şi aceea de a verifica respectarea timpilor de repaus şi de odihnă, precum şi a regimului legal de viteză, prin citirea înregistrărilor aparatelor de control al timpilor de odihnă şi al vitezei de deplasare. Astfel, petenta trebuie să se asigure că şoferul vehiculelor nu va fi în imposibilitate de a respecta cerinţe privind perioada zilnică de odihnă în executarea  indicaţiilor date de aceasta.

 Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază că fapta contravenţională retinută în sarcina petentei a fost probată, motiv pentru care apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat este legal şi temeinic întocmit.

Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.

Pentru săvârşirea acestei contravenţii agentul constatator a aplicat petentei o amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei, fiind vorba de minimul prevăzut de O.G. nr. 37/2007 pentru această contravenţie, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale la momentul săvârşirii faptei.

Potrivit art. 5 al. 5 din O.G. nr. 2/2001 „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.”

Analizând pericolul social al acestui gen contravenţii, instanţa constată că dispoziţiile legale, inclusiv cele comunitare, adoptate pentru reglementarea acestui domeniu de activitate, respectiv O.G. nr. 37/2007, Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1058/2007 şi Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, au ca obiectiv prioritar verificarea condiţiilor de muncă ale conducătorilor auto, creşterea siguranţei rutiere şi respectarea principiilor concurenţei loiale între întreprinderi/operatorii de transport rutier.

Instanţa aminteşte că această contravenţie, definită prin nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică cu mai mult de o ora, dar mai puţin de două ore şi 30 de minute », nu este o contravenţie de rezultat ci una de pericol, în sensul că nu este necesară producerea unui prejudiciu, urmarea periculoasă constând tocmai în probabilitatea producerii unor urmări nefavorabile relaţiilor sociale pe care legea le protejează. Raportat la scopul dispoziţiilor legale amintite, această contravenţie este de natură a aduce atingere fiecăruia dintre cele trei categorii de obiective protejate de lege. Dintre acestea, instanţa apreciază că punerea în pericol a siguranţei circulaţiei rutiere, prin desfăşurarea activităţii de conducere pe drumurile publice în condiţii de oboseală fizică şi psihică a conducătorului auto,  prezintă o periculozitate deosebită, fiind vorba de viaţa, integritatea şi sănătatea persoanelor, şi consideră că o astfel de faptă contravenţională prezintă un pericol social deosebit de ridicat.

Gradul sporit de pericol social se reflectă în însuşi minimul în cuantum ridicat  - 4.000 lei - al amenzii contravenţionale prevăzută de lege pentru acest gen de fapte şi duce la concluzia că fapta este considerată chiar şi de legiuitor ca prezentând o gravitate sporită.

Prin urmare, luând în considerare aceste aspecte, instanţa apreciază că sancţiunea amenzii în cuantum de 4.000 lei aplicată reflectă corect gravitatea faptei, motiv pentru care o va menţine aşa cum a fost dispusă de organul constatator, resping implicit capătul de cerere privind înlocuirea cu avertisment a amenzii.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa consideră că plângerea contravenţională este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Domenii speta

Spete similare