Procedura de citare

Din cuprinsul normelor citate rezultă că una dintre ipoteze în care în apel se poate dispune anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare este cea în care apelantul nu a fost legal citat în procedura derulată în faţa primei instanţe.

Cât priveşte citarea prin publicitate, Tribunalul reţine că aceasta este o procedură specială, excepţională, ce se dispune numai în situaţia în care reclamantul probează că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a afla domiciliul actual pârâtului, însă nu a reuşit să obţină date în acest sens. Drept urmare, pentru a se putea dispune citarea prin publicitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ şi imperativ următoarele condiţii: pârâtul să nu fi fost legal citată, reclamantul să formuleze o cerere în acest sens şi să se probeze de către reclamant că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a domiciliul pârâtului sau un loc unde acesta ar putea fi legal citat.

Ultimele două condiţii nu au fost îndeplinite în cauză la momentul la care instanţa fondului a dispus citarea prin publicitate a pârâtului.

Relativ la cea de-a doua condiţie, Tribunalul reţine că citarea prin publicitate poate fi dispusă doar dacă reclamantul solicită în mod expres acest lucru. Astfel, chiar neîndeplinită fiind procedura de citare cu pârâtul, instanţa nu poate dispune din oficiu în acest sens. Această concluzie rezultă din cuprinsul art. 167 C. proc. civ., care arată că instanţa ,,încuviinţează” citarea prin publicitate, sintagmă ce presupune existenţa unei cereri, în condiţiile în care instanţa nu poate ,,încuviinţa” o măsură dispusă din oficiu. Totodată, este de remarcat că premisa citării prin publicitate o constituie existenţa unor verificări temeinice prealabile efectuate de către reclamant cu privire la domiciliul pârâtului, verificări care nu ar putea fi realizate dacă măsura ar fi dispusă din oficiu de către instanţă. Dacă reclamantul nu formulează cerere de citare prin publicitate, soluţia este cea a suspendării judecăţii, conform art. 242 alin. 1 C. proc. civ. (întrucât judecata nu poate continua în lipsa unei părţi legal citate), iar nu cea a citării din oficiu prin publicitate. Or, raportat la încheierea de şedinţă din data de 10 octombrie 2016 nu rezultă că intimata ar fi solicitat citarea apelantului prin publicitate şi nici nu există la dosar o cerere în acest sens

Prin sentinţa civilă nr. 5367 din 27.06.2017 a Judecătoriei Baia Mare s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta B I M, în contradictoriu cu pârâtul B I, şi în consecinţă s-a desfăcut din culpa pârâtului, căsătoria încheiată la data de 23.05.1992 în Baia Mare. Pe viitor reclamanta va relua numele de familie „N”.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin acţiunea de divorţ formulată şi înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta B I M a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B I, desfacerea căsătoriei încheiată la data de 23.05.1992 în faţa delegatului de stare civilă de pe lângă Primăria Baia Mare din vina ambelor părţi sau prin acordul părţilor; după desfacerea căsătoriei reclamanta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „N”, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii  reclamanta arată că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1992, copii rezultaţi din căsătorie fiind în prezent majori.

De cinci ani de zile sunt despărţiţi în fapt, pârâtul fiind cel care s-a înstrăinat de familie.

În drept au fost invocate disp. art. 373 lit. b lit. c coroborat cu art. 379, art. 383 alin. 3 C. civ., art. 451 C. pr. civ.

În probaţiune s-au depus: certificatul de căsătorie în original, copie cartea de identitate, dovada taxei de timbru.

Pârâtul B I a fost reprezentat de curator special avocat CA întrucât nu se cunoaşte adresa acestuia, fiind plecat din ţară.

Analizând probaţiunea administrată în cauză, prima instanţă a reţinut culpa exclusivă a pârâtului B I în destrămarea relaţiilor de familie, manifestându-se agresiv faţă de reclamantă câtă vreme a locuit împreună, respectiv în ultimii ani  de convieţuire.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B I, care a solicitat admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate în sensul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei-intimate (sau din culpa comună a părţilor); cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că atât el cât şi soţia sa au avut ultimul domiciliu comun la adresa din Baia Mare, str. V Babeş,  nr.41/54 judeţul Maramureş însă de mai mulţi ani amândoi locuiesc şi  muncesc în străinătate, apelantul în Germania şi soţia sa în Italia.

Este adevărat că relaţia acestora nu mai este una strânsă însă având împreună doi copii au păstrat tot timpul legătura şi comunicarea dintre ei a fost şi este una civilizată. În concret apelantul arată că vorbesc la telefon sau pe reţelele de socializare ori de câte ori este nevoie.

Dincolo de discuţiile referitoare la copii, apelantul arată că în anul 2015 i-a solicitat soţiei sale să îi trimită în original certificatul de căsătorie deoarece avea nevoie să dovedească autorităţilor germane starea sa civilă (anumite impozite datorate statului german sunt reduse pentru persoanele căsătorite) ocazie cu care i-a comunicat şi adresa sa din Germania. Soţia sa a răspuns rugăminţii sale şi i-a trimis prin poştă actul solicitat, după care acesta a rămas la apelant.

In primăvara anului 2016 părţile au convenit să facă demersurile necesare pentru a desface căsătoria pe cale amiabilă şi pentru a partaja patrimoniul comun. Astfel, în luna mai a anului 2016 au revenit amândoi în Baia Mare, au pregătit dosarul şi chiar s-au deplasat împreună cu maşina spre un birou notarial. În ultima clipă, intimata s-a răzgândit în privinţa modalităţii de partajare a bunurilor comune şi din acest motiv nu au mai făcut niciun demers dosarul cu certificatul de căsătorie rămânând la ea. Tot atunci mi-a spus că probabil o să apeleze la instanţa de judecată şi că o să să-l anunţe. După acest episod relaţia părţilor a continuat ca înainte şi fiecare s-a întors în ţările în care muncesc.

În seara zilei de 23 septembrie 2017, apelantul a revenit în ţară, şi pentru că nu avea la el o cheie de la apartament, a luat legătura cu fiica lor, A, care era în Cluj însă mi-a spus că pot să merg liniştit pentru că reclamanta este în apartament. Într-adevăr în apartament era soţia apelantului şi timp de câteva zile ani au locuit împreună acolo. Abia în data de 27 septembrie 2017, în timp ce stăteam amândoi la cafea, intimata a scos cu indiferenţă plicul în care a găsit hotărârea atacată şi i-a spus că a primit-o prin poştă.

Citind hotărârea apelantul a luat la cunoştinţă despre existenţa procesului şi văzând considerentele „nu se cunoaşte adresa" a întrebat-o pe intimată de ce nu i-a spus de proces şi de ce nu a indicat adresa sa din Germania pe care o ştie. Pe un ton degajat reclamanta intimată i-a spus că nu a vrut să se complice şi că asta a fost modalitatea cea mai rapidă

În concluzie, intimata a demarat acest litigiu, i-a ascuns acest demers şi a minţit instanţa spunând că nu îi cunoaşte adresa din Germania. Ca urmare a acestei atitudini procesul s-a judecat în lipsa sa apelantul fiind privat de posibilitatea de a se apăra sau de a formula o eventuală cerere reconvenţională.

Potrivit art.155 alin. 1 pct. 13 C. Proc. Civ. vor fi citate persoanele care se află în străinătate, dacă au domiciliul sau reşedinţa cunoscută doar în ipoteza contrară se aplică prevederile art. 167 C. Pr. Civ..

Apelantul mai arată că are reşedinţa în Germania, iar adresa de reşedinţa era cunoscută foarte bine de intimată şi de autorităţile române.

Intimata B I M a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Intimata a arătat că apelantul solicită în mod cu totul nejustificat trimiterea în rejudecare a cauzei, pentru următoarele:

Conform art. 480 alin. 3 CPC „În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

În speţă, se invocă cu totul neîntemeiat şi nedovedit de către apelant că reclamanta cu  rea-credinţă nu a indicat reşedinţa din Germania a pârâtului deşi cunoştea acest lucru şi că, în acest fel acesta a fost lipsit de dreptul la apărare.

Reclamanta într-adevăr nu cunoaşte nici la acest moment reşedinţa din Germania a apelantului, astfel că apreciază că instanţa de fond a făcut corect aplicabilitatea art. 167 CPC şi a numit un curator în reprezentarea intereselor acestuia.

Pe cale de consecinţă, apreciind că partea –pârâtul - a fost legal citată la domiciliul sau din Baia-Mare, singurul de altfel cunoscut de către reclamantă, nu se impune anularea hotărârii date de către instanţa de fond şi trimiterea cauzei în rejudecare.

In ipoteza respingerii cereri de anulare cu trimitere a cauzei în rejudecare, apelantul solicită instanţei de apel modificarea hotărârii atacate şi pronunţarea divorţului din vina reclamantei sau din vina ambelor părţi.

Cu referire la acest aspect, distinct de faptul că hotărârea apelată este legală şi nu se impune modificarea acesteia, dacă totuşi instanţa de apel nu va aprecia în acelaşi sens, intimata arătă că motivele pe fondul cauzei nu corespund deloc realităţii. Este adevărat că a plecat la muncă în Italia şi că fiica lor B A, minoră la acea vreme, a rămas în grija tatălui acesteia însă intimata a fost nevoită să plece la muncă în Italia unde se află şi în prezent, întrucât nevoile financiare necesare creşterii copiilor au crescut iar din veniturile câştigate în România nu putea face faţă nici măcar cheltuielilor lunare. Cum pârâtul a refuzat să plece la muncă a fost nevoită să facă ea acest lucru; prin urmare, nu se poate reţine că a părăsit domiciliul conjugal aşa cum susţine apelantul.

Analizând apelul cu care a fost investită prin raportare la normele juridice incidente şi la probele administrate, instanţa a reținut faptul că la data de 4 iunie 2016 intimata a sesizat prima instanţă cu o cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor. În etapa scrisă, procedura de citare cu apelantul s-a îndeplinit prin depunerea la cutia poştală. La primul termen de judecată, din octombrie 2016, intimata a arătat că apelantul are domiciliul în Germania şi că nu poate indica adresa de domiciliu a acestuia. Faţă de acest aspect, instanţa a dispus citarea apelantului prin publicitate şi numirea pentru acesta a unui curator special din rândul avocaţilor înscrişi în Baroul Maramureş. Apelantul nu a fost prezent la nici un termen de judecată. Prin sentinţa civilă nr. 5367/27 iunie 2017 prima instanţă a admis cererea intiM şi a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a apelantului.

Prin apelul formulat, apelantul a solicitat în principal admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând, în esenţă, faptul că acesta în mod nelegal a fost citat prin publicitate.

Conform art. 480 alin. 2 şi 3 C. proc. civ. ,,(2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. (3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.” În materia citării prin publicitate, art. 167 alin. 1 C. proc. civ. statuează: ,,Când reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate.”

Din cuprinsul normelor citate rezultă că una dintre ipoteze în care în apel se poate dispune anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare este cea în care apelantul nu a fost legal citat în procedura derulată în faţa primei instanţe.

Cât priveşte citarea prin publicitate, Tribunalul reţine că aceasta este o procedură specială, excepţională, ce se dispune numai în situaţia în care reclamantul probează că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a afla domiciliul actual pârâtului, însă nu a reuşit să obţină date în acest sens. Drept urmare, pentru a se putea dispune citarea prin publicitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ şi imperativ următoarele condiţii: pârâtul să nu fi fost legal citată, reclamantul să formuleze o cerere în acest sens şi să se probeze de către reclamant că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a domiciliul pârâtului sau un loc unde acesta ar putea fi legal citat.

Ultimele două condiţii nu au fost îndeplinite în cauză la momentul la care instanţa fondului a dispus citarea prin publicitate a pârâtului.

Relativ la cea de-a doua condiţie, Tribunalul reţine că citarea prin publicitate poate fi dispusă doar dacă reclamantul solicită în mod expres acest lucru. Astfel, chiar neîndeplinită fiind procedura de citare cu pârâtul, instanţa nu poate dispune din oficiu în acest sens. Această concluzie rezultă din cuprinsul art. 167 C. proc. civ., care arată că instanţa ,,încuviinţează” citarea prin publicitate, sintagmă ce presupune existenţa unei cereri, în condiţiile în care instanţa nu poate ,,încuviinţa” o măsură dispusă din oficiu. Totodată, este de remarcat că premisa citării prin publicitate o constituie existenţa unor verificări temeinice prealabile efectuate de către reclamant cu privire la domiciliul pârâtului, verificări care nu ar putea fi realizate dacă măsura ar fi dispusă din oficiu de către instanţă. Dacă reclamantul nu formulează cerere de citare prin publicitate, soluţia este cea a suspendării judecăţii, conform art. 242 alin. 1 C. proc. civ. (întrucât judecata nu poate continua în lipsa unei părţi legal citate), iar nu cea a citării din oficiu prin publicitate. Or, raportat la încheierea de şedinţă din data de 10 octombrie 2016 nu rezultă că intimata ar fi solicitat citarea apelantului prin publicitate şi nici nu există la dosar o cerere în acest sens.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie, şi cea mai importantă, pentru a preveni prejudicierea drepturilor procesuale ale pârâtului, legiuitorul a prevăzut că acesta poate fi citat prin publicitate doar atunci când, fiind făcute toate demersurile posibile de către reclamant pentru aflarea domiciliului acestuia sau a locului unde ar putea fi citat, nu s-a ajuns la nicio finalitate. Doar într-o atare situaţie, pentru a nu îngrădi accesul reclamantului la justiţie, este permisă citarea prin publicitate a pârâtului. Transpunând aceste considerente la prezenta cauză, Tribunalul reţine că, din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 10 octombrie 2016 şi a înscrisurilor aflate la dosarul de fond, nu rezultă că reclamanta intimată ar fi încercat măcar să identifice domiciliul actual al pârâtului sau locul unde acesta ar fi putut fi citat. Din contră, aceasta s-a rezumat la a afirma că nu poate indica adresa de domiciliu a apelantului, fără a arăta măcar demersurile pe care le-a făcut în acest sens şi cu atât mai puţin a le proba. Or, se impunea efectuarea măcar a unor minime verificări, în condiţiile în care, prin însăşi cererea de chemare în judecată s-a arătat că din căsătoria părţilor au rezultat doi copii, majorii la data cererii, fiind astfel extrem de plauzibil ca aceştia să fi deţinut datele de contact ale apelantului. Mai mult, chiar dacă adresa de domiciliul a apelantului nu era cunoscută, apelantul putea fi citat prin mijloacele alternative prevăzute de art. 154 alin. 6 C. proc. civ.

Domenii speta

Spete similare