CURTEA DE APEL GALAŢI
SECŢIA PENALĂ
BULETINUL JURISPRUDENŢEI PE ANUL 2005
Art. 177 Cod procedură penală. Greşita citare a inculpatului în cursul procesului penal. Nulitate absolută
( decizia penală nr. 56/R din 24.01.2005)
Prin decizia penală nr. 56/R/24.01.2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul formulat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 810/21.10.2004 a Tribunalului Galaţi şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Galaţi.
S-a constatat că la judecarea apelului inculpatul a fost citat în mod greşit, pe citaţiile emise fiind trecut în mod greşit numele străzii unde inculpatul îşi avea domiciliul.
S-a apreciat că judecata cauzei cu lipsa de procedură cu inculpatul este o nulitate relativă, care fiind invocată la primul termen, devine o nulitate absolută.
Nefiind legal citat în apel, inculpatul nu a cunoscut de proces şi pe cale de consecinţă a fost privat de dreptul de a-şi asigura o apărare corespunzătoare.
Judecătoria Liești
Citarea bolnavilor aflaţi în spital. Incidenţa dispoziţiilor art. 2841 c.pr.pen. Acordarea despăgubirilor în cazul încetării procesului penal.
Curtea de Apel Constanța
Citarea partilor – încalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii – art.105 al.2 Cod pr.civila, duce la încalcarea dreptului la aparare al partilor.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Aspecte legate de procedura de citare în vederea judecării cererii de angajare a răspunderii personale patrimoniale
Curtea de Apel Timișoara
Citarea inculpatului în procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de către inculpat asupra locului în care urmează a fi citat. Soluţionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut şi prin afişare
Curtea de Apel Alba Iulia
Nelegală citare. Consecinţe