Anulare act administrativ

Titlu: anulare act administrativ

Domeniul asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINŢA nr. 826/2015

Şedinţa publică din 26 iunie 2015

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 16.06.2015, în cauza privind pe reclamanta SCUD- reprezentată legal prin administrator UI, în contradictoriu cu pârâtele DG şi AJ, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura completă din ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor şi cuvântul părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 16 iunie 2015, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 26.06.2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 10 martie 2015, sub nr…….., reclamanta SCUD a chemat în judecată pârâtele DG şi AJ, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestora la anularea deciziei nr……… privind soluţionarea contestaţiei, emisă de DG, anularea Raportului de inspecţie fiscală nr……….emis de organul de control din cadrul D.G. - AJ şi anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr………, emisă de D.G. - AJ iar în subsidiar, a solicitat anularea Deciziei nr…… şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada 07.07.2014-18.07.2014, organele de inspecţie fiscală din cadrul DG - AJ au efectuat inspecţie fiscală la societate, pentru perioada 01.06.2013-31.03.2014. La finalul activităţii de control organele de inspecţie fiscala au întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr……, în baza căruia DG a emis Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr……….

Întrucât, în opinia sa, organele de inspecţie fiscală au aplicat greşit dispoziţiile legale în vigoare, a formulat, în termen legal, către DG plângere împotriva actelor arătate mai sus.

Reclamanta a precizat că această contestaţie a fost soluţionată în data de 15.09.2014 prin Decizia nr……. prin care s-a dispus suspendarea soluţionării pe fond a contestaţiei sale.

Astfel, cu privire la obligaţiile fiscale impuse în urma controlului, în sumă de 6.642 lei reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente, echipa de inspecţie fiscală a apreciat în mod greşit, eludând dispoziţiile legale în vigoare, că tranzacţia privind achiziţionarea unui automotostivuitor nu reprezintă operaţiune reală, fiind efectuată în scopul de a reduce baza impozabilă. Societatea reclamantă a achiziţionat de la vânzătorul SCT conform facturii, seria …… nr……, bunul automotostivuitor, acesta fiindu-i necesar pentru desfăşurarea activităţii, achitând prin bancă contravaloarea acestuia. Operaţiunea de achiziţionare a bunului a fost înregistrată de către reclamantă în jurnalul de cumpărări întocmit pentru luna noiembrie 2013 întocmind nota de recepţie nr…….. Plătind contravaloarea bunului achiziţionat, reclamanta a considerat că era legal să deducă cheltuieli privind taxa pe valoarea adăugată şi impozit pe venit.

S-a reţinut în mod nelegal prin Raportul de inspecţie fiscală contestat faptul că documentele întocmite cu ocazia achiziţionării bunului „automotostivuitor” nu au calitatea de documente justificative. Factura fiscală seria ….. este întocmită în conformitate cu art. 155 Cod fiscal, dobândind calitate de document justificativ conform prevederilor O.M. nr.3512/2008. Mai mult decât atât, aceasta este urmată de celelalte documente financiar contabile întocmite de societatea reclamantă şi de plata contravalorii bunului.

Un alt aspect pe care l-a învederat reclamanta este acela că, deşi prin Raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că vânzătoarea SCT nu a depus decontul de TVA în care această operaţiune să figureze, neplătind astfel obligaţiile fiscale generate de tranzacţie, aceasta a depus declaraţia informativă 394 în care operaţiunea în speţă figurează.

Mai mult, reclamanta a considerat că este în faţa unei duble impuneri, către societatea vânzătoare şi către societatea SUD, pentru aceleaşi sume de bani. În condiţiile în care nici la această societate nu s-a efectuat în mod real un control, nu pot fi stabilite în sarcina sa plăţi de sume de bani generate de o factură ce a fost achitată de către reclamantă, reprezentantul societăţii nefiind vinovat de faptul că vânzătoarea nu a declarat sumele de bani încasate şi ca ulterior reprezentanţii acesteia nu au putut fi contactaţi.

Astfel, reclamanta a fost privită ca o beneficiară reală, de bună credinţă a vânzării bunului facturat, deşi acesta a fost vizionat la fata locului şi nu s-a luat în considerare că a achitat contravaloarea acestuia şi că îi era permis de lege să deducă aceste cheltuieli real efectuate.

Un alt aspect pe care l-a învederat, aspect învederat de altfel şi organelor de inspecţie fiscală cu ocazia controlului, este acela că dovada existenţei fizice a bunului achiziţionat o reprezintă şi o serie de acte de vânzare şi înregistrare contabilă întocmite anterior  achiziţionării de  către reclamantă,  a acestuia. Bunul „automotostivuitor” a fost cumpărat la data de 04.04.2011 de către societatea T de la persoana fizică BE, aceasta înstrăinându-l către SCT în data de 08.04.2011 conform facturii fiscale nr.41.

Având în vedere că pârâta nu a dorit să se pronunţe asupra fondului contestaţiei formulate şi văzând dispoziţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ conform căruia instanţa are posibilitatea legală de a soluţiona fondul contestaţiei, reclamanta a solicitat soluţionarea pe fond a contestaţiei şi admiterea cererii sale în sensul anulării tuturor actelor atacate prin prezenta.

Cu privire la suspendarea pe fond a contestaţiei sale, s-a reţinut, în motivarea Deciziei nr……, ca urmare a controalelor efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale, ca achiziţionarea bunului nu reflectă o operaţiune reală, fiind înaintată către PTG, plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de Legea nr.241/2005.

Faţă de situaţia de fapt DG a apreciat că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de soluţionarea laturii penale întrucât prioritatea de soluţionare în speţă o au organele penale.

S-a invocat în susţinere, art.214 alin. l, lit. a din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform căruia „(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă”. Textul de lege mai sus menţionat prevede posibilitatea suspendării soluţionării cauzei, el neavând un caracter imperativ.

Mai mult, condiţia eventualei suspendări este existenţa unei infracţiuni a cărei constatare să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în cadrul procedurii administrative, în speţă nefăcându-se dovada existenţei unei strânse legături între obiectul contestaţiei fiscale şi faptele cercetate de organele de urmărire penală.

Cum Codul de procedură fiscală nu mai conţine nici o altă dispoziţie legală care să o împiedice să atace o asemenea decizie sau care să impună formularea unei acţiuni în contenciosul administrativ numai după finalizarea cercetării penale şi având în vedere principiul liberului acces la justiţie consacrat de Constituţie, prin prezenta, reclamanta a înţeles să atace soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, solicitând instanţei obligarea la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Potrivit art.28 alin.2 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 „instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul-persoana vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii”. Prin analogie nici organul administrativ nu poate face acest lucru.

În acest sens, reclamanta a apreciat că suspendarea soluţionării contestaţiei se justifică numai în măsura în care constatările organelor de urmărire penală ar avea o influenţă asupra contestaţiei. Ori, organele fiscale sunt competente să identifice obligaţiile fiscale indiferent dacă acestea ar fi denaturate ca urmare a săvârşirii vreunei infracţiuni, neputându-se reţine nici sub acest aspect temeinicia suspendării soluţionării contestaţiei.

În situaţia dată, pârâta trebuia să analizeze contestaţia reclamantei pe fond şi să aprecieze asupra acesteia.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus, în copie certificată  pentru conformitate cu originalul, în 2 exemplare, decizia nr……. privind soluţionarea contestaţiei, emisă de DG; raportul de inspecţie fiscală nr…… emis de organul de control din cadrul D.G. - AJ; decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr….., emisă de D.G. - AJ, declaraţia informativă 394 depusă de vânzătoare; contractul de vânzare-cumpărare motostivuitor din data de 04.04.2011 şi nota de recepţie din 14.04.2011 şi factura fiscală nr. 41/08.04.2011.

În temeiul dispoziţiei art.  205 Cod procedură civilă, pârâta AJ, în nume propriu şi în numele şi pentru pârâta DG a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii  formulată de reclamanta SCUD.

În motivarea întâmpinării a arătat că, acţiunea reclamantei este neîntemeiată întrucât prin Raportul de inspecţie fiscală nr. ……., organele de inspecție fiscală au considerat că tranzacţia derulată între SCUD în calitate de beneficiar şi SCTT în calitate le furnizor, a fost nereală, scopul înregistrării acesteia fiind diminuarea TVA de plată aferentă perioadei în care a fost înregistrată ca urmare a deducerii TVA, precum şi diminuarea impozitului pe profit aferent. Astfel, neacceptarea de către echipa de control, a deductibilităţii cheltuielilor cu amortizarea mijlocului fix autostivuitor) şi TVA aferent tranzacţiei cu SCTT nu a avut ca motiv existenţa sau inexistenţa documentelor enumerate în contestaţie ci nerealitatea tranzacţiei respective.

Astfel, în lipsa unei operaţiuni reale, în sfera taxei, existenţa unei facturi conforme cu prevederile legale sau a oricăror alte documente nu conferă persoanei impozabile dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată. În acest sens sunt relevante prevederile art.145, alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare conform cărora orice persoană impozabilă are dreptul de a deduce taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa europeană, pârâta face referire la Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul C-255/02-Halifax & Others, potrivit căreia orice artificiu care are drept scop esenţial doar obţinerea unui avantaj fiscal, operaţiunea neavând conţinut economic, va fi ignorat şi situaţia „normală” care ar fi existat în absenţa acestui artificiu va fi reabilitată.

Astfel, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă, respectiv existenţa documentelor justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, societatea nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrisă în aceste facturi întrucât operaţiunile nu sunt reale, iar operaţiunile efectuate au fost desfăşurate strict în vederea obţinerii unor avantaje de natură i fiscală.

Caracterul fictiv al tranzacţiei rezultă şi din Procesul verbal nr. …. transmis de DR, conform căruia „SCT nu mai desfăşoară activitate la adresa respectivă, că nu are declarate alte puncte de lucru, nu a avut declarate persoane angajate cu contracte de muncă şi nu a putut fi luată legătura cu administratorul sau alt reprezentant legal al societăţii, în vederea efectuării unui control, iar din nota explicativă dată de fostul administrator rezultă că la data ieşirii din societate a acestuia nu au fost predate stocuri de mărfuri, mijloace fixe, utilaje sau alte bunuri”.

De asemenea, potrivit adresei nr. …… transmisă de DR reclamanta a fost cuprinsă în cadrul unei sesizări penale în lanţ alături de alte societăţi în relaţia comercială derulată cu SCT.

Pârâta a mai precizat că prin înregistrarea în evidenţa contabilă a facturii emisă în numele SCT, factură care nu are la bază o operaţiune reală, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 6.642 lei reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii de plată, echipa de control considerând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute te art. 9, alin. 1, lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu adresa nr. …., organele de inspecţie fiscală au înaintat PTG sesizarea penală nr. …… întocmită pentru domnul UI în calitate de administrator la SCUD şi pentru SCUD, precum şi procesul verbal nr. ….

Un alt aspect precizat de pârâtă este faptul că, luând în considerare constatările organelor de inspecţie fiscală, motivele prezentate de contribuabil, documentele existente la dosarul cauzei precum şi actele normative în vigoare pe perioada verificată, s-au reţinut următoarele:

Cu privire la suma totala de 6.642 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, astfel,  debit în sumă de 333 lei; dobânzi în sumă de 14 lei; penalităţi de întârziere în sumă 7 lei şi TVA suplimentar, astfel, debit în sumă de 6.000 lei; dobânzi în sumă de 192 lei şi penalităţi de întârziere în sumă 96 lei. Astfel, prin prezenta cauză supusă soluţionării s-a pus problema dacă pârâta  D.G., prin SSC, se poate investi cu soluţionarea pe fond a cauzei în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală din cadrul A au sesizat organele de cercetare şi urmărire penală din cadrul PTG, cu privire la această sumă.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 6.642 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 333 lei, TVA în sumă de 6.000 lei şi accesorii aferente acestora, în sumă totală 309 lei, pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, s-a constatat faptul că prin sesizarea penală nr. ……formulată către PTG - A, menţionează faptul că prin înregistrarea în evidenţa contabilă a unor documente care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, petenta a dedus cheltuieli cu amortizarea şi TVA, în sumă de 2.083 lei, respectiv în sumă de 6.000 lei.

Având în vedere aceste aspecte, A, prin procesul verbal nr. ……, transmis cu adresa nr. ….., a apreciat că societatea, prin evidenţierea unor operaţiuni fictive, a urmărit evitarea plăţii către bugetul statului a taxelor şi impozitelor datorate.

Pârâta a invocat dispoziţiile art.214, alin. 1 lit. a şi alin. 3 din OG nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, care se referă la suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi anume: (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată , soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a terminat suspendarea”.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. ….., emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. ….. şi a procesului verbal nr. …… din 20.05.2014 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei supuse soluţionării.

În acest sens, pârâta consideră că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere principiul de drept „penalul ţine în loc civilul”.

S-a mai reţinut că, potrivit doctrinei, acţiunea penală are întâietate faţă de acţiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor 2 acţiuni este săvârşirea infracțiunii sau existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, soluţionarea acţiunii civile este condiţionată de soluţionarea acţiunii penale în privinţa existenţei faptei.

Totodată, a precizat că şi Curtea Constituţională prin Decizia nr……., a pronunţat în sensul că „înaintarea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art.19 alin. 2 din Codul de procedură penală, scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existenţei sau nu a infracţiunii cu privire la care instanţa are unele indicii”.

În acest sens, este şi DCC nr.72 din 28 mai 1996, prin care CC a reţinut că nu trebuie ignorate nici prevederile art.22 alin. 1 din Codul de procedură penală potrivit cărora „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi faptul că prioritatea de soluţionare o au organele de urmărire penală, care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptelor, potrivit principiului de drept „penalul ţine în loc civilul”, consacrat prin art.19, alin.(2) din Codul de procedură penală, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, D.G. nu se poate investi cu soluţionarea pe fond a cauzei, pentru suma totală de 6.642 lei procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art.214, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează: (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. 2, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu”.

De asemenea, pct.10.1 din OP nr.450/24.04.2013, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, statuează că: „10.1 Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 213 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, numai după încetarea definitivă şi executorie a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate.[...]”.

Având în vedere cele precizate anterior, s-a reţinut că până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală, DG nu se poate învesti cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care se va suspenda soluţionarea contestaţiei pentru suma totala de 6.642 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu cele precizate anterior.

Faţă de aceste aspecte, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actelor contestate ca temeinice şi legale.

Deşi prin rezoluţia din data de 24 martie 2015, reclamantei i s-a comunicat, în copie, întâmpinarea formulată de pârâte, nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La solicitarea instanţei, PTG comunicat faptul că, prin ordonanţa cu nr. ….. din data de 23.02.2015, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 reținându-se în esenţă că, „evidenţierea în actele contabile a SCUD a facturii fiscale nr. …… emisă de STT are la bază efectuarea unei operaţiuni reale, corespunzător achiziţiei unui automotostivuitor tip YALLE de 2,5 t, bun identificat fizic ca fiind în posesia societăţii beneficiare care a plătit în mai multe tranşe suma de 31.00 lei”. S-a apreciat astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală sub aspectul laturii obiective a acesteia.

Totodată, prin aceiaşi ordonanţă s-a mai dispus şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către IP cu privire la faptele de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, având în vedere necesitatea stabilirii împrejurărilor în care SCT (reprezentată de administrator SS) a achiziţionat automotostivuitorul tip YALLE de 2,5 t de la numitul BE (care neagă însă o astfel de operaţiune), respectiv a împrejurărilor în care STT a omis a evidenţia în actele contabile operaţiunea de înstrăinare a aceluiaşi bun către SCUD. În prezent, cauza astfel disjunsă şi a fost înregistrată pe rolul PTG sub nr. …… fără ca cercetările din acest dosar să mai vizeze pe „SCUD ori pe administratorul acesteia UI.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii în raport de motivele de fapt şi de drept invocate de părţi şi prin prisma materialului probator administrat în cauză, tribunalul o reţine ca fiind întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Urmare a controlului efectuat de organele de inspecţie fiscală din cadrul AJ şi finalizat prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. ………, a fost emisă Decizia de impunere nr. ……….., prin care au fost stabilite în sarcina societăţii comerciale SCUD, obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 6.642 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar – 354 lei şi TVA suplimentar – 6.288 lei.

 Împotriva deciziei de impunere, reclamanta SCUD a formulat contestaţie fiscală conform dispoziţiilor art. 205 Cod de procedură fiscală.

Prin Decizia nr. ..........., DG a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Cod de procedură fiscală, suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă, ca urmare a faptului că organele de inspecţie fiscală fiscal au sesizat PTG cu adresa nr. ……, sesizarea penală întocmită pentru UI în calitate de administrator al SCUD  şi pentru SCUD.

Tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei, atunci când organul ce a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Se observă aşadar că, în materie fiscală dispoziţiile art. 214 Cod procedură fiscală reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 413 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă, întâietatea rezolvării acţiunii penale fiind în mod evident justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 27 alin.7 Cod procedură penală.

De altfel, art. 28 alin. 1 din Codul de procedură penală prevede că „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o”.

Cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea, pentru identitate de raţiune şi în materie fiscală, în privinţa suspendării facultative a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ-fiscale.

Adoptarea măsurii suspendării este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care ar avea o constatare, de către organele competente, a elementelor constitutive ale unei infracţiuni, asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În speţă însă, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 reținându-se în esenţă că, „evidenţierea în actele contabile a SCUD  a facturii fiscale nr. ……. emisă de SCUD are la bază efectuarea unei operaţiuni reale, corespunzător achiziţiei unui automotostivuitor tip YALLE de 2,5 t, bun identificat fizic ca fiind în posesia societăţii beneficiare care a plătit în mai multe tranşe suma de 31.00 lei”, astfel că s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală sub aspectul laturii obiective a acesteia.

Împrejurarea că faţă de reprezentanţii societăţii care a vândut reclamantei automotostivuitorul tip YALLE se continuă cercetările cu privire la faptele de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 şi respectiv art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, nu justifică menţinerea măsurii suspendării contestaţiei administrative, dispoziţiile art. 214 Cod procedură fiscală vizând în mod evident posibila săvârşire de infracţiuni de către reprezentanţii sau prepuşii societăţii în cauză şi nu de către cei care reprezentau sau săvârşeau acte de comerţ în numele partenerilor contractuali.

De altfel, este şi în interesul organelor fiscale să clarifice situaţia reclamantei, care, potrivit emisă Decizia de impunere nr. …….., datorează bugetului de stat 6.642 lei, neexistând nici o raţiune pentru întârzierea soluţionării contestaţiei, care are drept consecinţă şi întârzierea executării obligaţiilor bugetare suplimentare stabilite în sarcina acesteia.

Pe de altă parte, atâta timp cât contestaţia formulată de reclamantă nu este soluţionată de organul fiscal pe fond printr-o decizie în conformitate cu dispoziţiile art. 216 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa nu poate proceda la analizarea legalităţii deciziei de impunere, potrivit art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, aşa cum solicită reclamanta.

Faţă de considerentele ce preced, tribunalul va admite în parte contestaţia dedusă judecăţii şi va anula decizia nr. …… emisă de pârâta DG cu consecinţa obligării acestei pârâte să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamanta SCUD.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte contestaţia promovată de reclamanta SCUD, în contradictoriu cu pârâtele AJ şi DG.

Anulează decizia nr. ….. emisă de pârâta DG şi obligă această pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamanta SCUD.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 26 iunie 2015, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare