Contestație la executare

Prin decizia civilă nr. 210/04.03.2016, tribunalul a respins excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimați.

A respins  apelul  declarat către  apelanta-contestatoare  S.C. SC S.R.L, ca nefondat.

A obligat apelanta la plata  sumei de 1000 lei  către intimatul MRV, cu  titlu de cheltuieli  de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1436 din data de 27 octombrie 2015 Judecătoria RV a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţie invocată de către  intimate.

A respins ca inadmisibilă contestaţia la executare  formulată de contestatoarea SC SC SRL  în contradictoriu cu  intimaţii BEJ AI,  MRV şi CLRV şi a obligat  contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa aceasta, analizând excepţia invocată, cu prioritate, instanţa  a constatat că s-a solicitat de către contestatoare  anularea formelor de executare, ca urmare a aşa-zisei nevalabilităţi a titlului executoriu, ca efect accesoriu al contestaţiei la titlu, invocând aspecte de fond împotriva deciziei civile nr.237/19 iunie 2014, pronunţată de TT.

 Dispoziţiile  art. 712 Cod procedură civilă,  prevăd că în situaţia în care executarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, debitorul nu poate invoca, pe calea contestaţiei, motivele de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

S-a arătat că decizia civilă nr. 237/2014 pronunţată de TT este definitivă, iar  contestatoarea solicită anularea formelor de executare nu ca urmare a nerespectării dispoziţiilor privitoare la executarea silită sau la efectuarea actelor de executare ci ca urmare a aşa zisei valabilităţi a  titlului executoriu ce deja a fost analizat.

Cum prevederile legale mai sus menţionate  nu permit instanţei investită cu soluţionarea  contestaţiei la executare să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei unui astfel de titlu şi  să analizeze valabilitatea unei hotărâri definitive, actele de executare fiind  pe deplin valabile, instanţa  a admis excepţia inadmisibilității contestaţiei la executare,  şi  a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare  formulată de contestatoare.

Motivele invocate în sensul că o altă societate comercială s-a aflat într-o situaţie similară cu cea a contestatoarei dar faţă de acea societate s-au acordat despăgubiri prealabile astfel încât acţiunea intimatei este nelegală întrucât concesionarii mai multor spaţii au parte de regimuri de tratament diferite în sensul că despăgubirile legale se acordă la date diferite raportat la adoptarea Hotărârii CL referitoare la denunţarea contractelor, nu sunt de natură a schimba situaţia de fapt şi de drept în care se află contestatoarea, care în prezenta cerere contestă valabilitatea aceluiaşi titlu executoriu ce a fost analizat.

S-a reţinut că i s-a acordat contestatoarei suma de 35.600 lei cu titlu de despăgubiri,  potrivit  OP nr. 3742/13.11.2013.

De altfel şi pe fondul contestaţiei,  motivul invocat referitor la faptul că intimata a emis Hotărârea nr. 215 din 3.09.2014 cu privire la SC APC SRL  şi că aceasta faţă de alţi concesionari înţelege să acorde despăgubiri prealabile este nefondat deoarece şi contestatoarei i-au fost acordate despăgubiri ca urmare a denunţării unilaterale a contractului.

În baza art. 453 C.pr. civ.  a obligat  contestatoarea la plata către intimate a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea solicitând  admiterea apelului,  în principal anularea  sentinţei instanţei de fond ca fiind  pronunţată  cu  nerespectarea dreptului  la apărare, precum şi cu încălcarea  principiului  contradictorialităţii, în subsidiar anularea  sentinţei  ca fiind  netemeinică  şi  nelegală şi  în rejudecare să  se dispună  admiterea contestaţiei, respectiv  suspendarea  provizorie  a executării  silite, suspendarea executării  silite, anularea  încheierii  de încuviinţare  a executării  silite precum şi  a tuturor actelor de executare şi  obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat  printr-un  prim motiv de apel că  hotărârea instanţei de  fond a fost  dată  cu  încălcarea  dreptului  la apărare. La termenul de  judecată  din 06.10.2015 a fost admisă cererea de amânare a apelantei  şi  a fost  acordat  un nou  termen de judecată la data de 13.10.2015. fiind în imposibilitate  de prezentare obiectivă, dar  mai  ales  având în vedere că  apelanta  nu  a fost de acord cu  substituirea  avocatului, acesta a formulat  la 09.10.2015 cerere de preschimbare a termenului  din 13.10.2015. la termenul de judecată  din 13.10.2015 instanţa de fond nu  s-a pronunţat  pe cererea de preschimbare a termenului de  judecată  şi  a respins cererea de amânare şi pentru a da posibilitate  părţilor  să  depună  concluzii  scrise a amânat  pronunţarea  pe excepţiile invocate de către intimată. În acest mod a fost  încălcat  dreptul  la apărare, apelanta fiind în imposibilitate  de a-şi  pregăti apărarea  întrucât nu  a cunoscut excepţiile.

De asemenea,  hotărârea  a fost  dată  cu  încălcarea principiului  contradictorialităţii având în vedere că instanţa de fond  s-a pronunţat  pe această  excepţie  deşi  nu  a fost  pusă  în  discuţia părţilor, iar  actul  prin care a fost invocată excepţia  nu  a fost  comunicat apelantei. Nu  poate fi respinsă  ca inadmisibilă  o  contestaţie la executare, care îndeplineşte  condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitate. Pentru acest  motiv,  admiterea excepţiei  inadmisibilităţii acţiunii  este contrară  legii  şi  se impune  ca această  soluţie  să  fie anulată.

Titlul  executoriu este dat în considerarea unui  act administrativ nelegal şi  anume hotărârea nr. 49 a CLRV. Cererea de evacuare  a avut la bază hotărârea nr. 49 a CLRV asupra căreia  în prezent a fost admisă  excepţia de nelegalitate a acestei  hotărâri. Astfel, prin  această  hotărâre  s-a dispus  încetarea contractelor de cesiune începând cu  data de 01.05.2011. Hotărârea  reprezintă  un act  administrativ cu  caracter individual care produce efecte juridice  cu privire la persoanele determinate  în cuprinsul acestuia – părţile  din contractele de concesiune. În dosarul  nr. 2291/292/2013 tribunalul a reţinut că  hotărârea  nr. 49/2011  este nelegală  întrucât denunţarea  unilaterală a contractului  de concesiune  s-a făcut  cu  încălcarea  art. 9 alin. 1 lit. b din contract şi  art. 35 alin.1 lit. b din Lg. nr. 219/1998 şi  anume  fără  plata  către concesionar  a unei  juste  şi  prealabile despăgubiri. În aceeaşi decizie  tribunalul a constat că  întrucât  apelanta-reclamantă a solicitat  evacuarea intimatei din imobil, în temeiul  art. 1 din Hotărârea nr. 49 a CLRV constatată nelegală, urmare a admiterii  excepţiei de nelegalitate potrivit art. 4 din Lg. nr. 554/2004, analizarea  clauzelor  contractuale sub aspectul  încetării contractului, respectiv a existenţei  interesului  în rezilierea  contractului sunt de prisos, faţă de  soluţia dată  excepţiei  de nelegalitate a actului. Având în vedere  cele  arătate, apelanta consideră că  instanţa de fond trebuia  să  analizeze noua  situaţie de fapt, în sensul că  titlul executoriu a fost  dat  în considerarea  legalităţii  Hotărârii nr. 49, în prezent nelegală.

Apreciază  că  dacă  s-ar  menţine  soluţia instanţei  de fond ar  rezulta o  soluţie  discriminatorie, această hotărâre  este un act  administrativ nelegal pentru  anumite persoane, dar  legal  pentru  altele.

În mod greşit instanţa de fond  nu  a avut în vedere  toate motivele  contestaţiei  la executare, rezumându-se la a respinge  contestaţia la executare  ca inadmisibilă. Nu  numai  motivele contestaţiei  la executare, ci  şi  precizările  şi  completările ulterioare trebuiau  avute în vedere , iar  instanţa  să  analizeze situaţia nou  ivită  şi  să  constate că  executarea  este contrară  nu numai  legii, ci  şi  pronunţărilor  ulterioare.

Concluzionând, a mai  arătat  că  în prezent contractul  de concesiune  se derulează  şi  îşi  produce efectele, intimaţii  încasează  lunar  chiria aferentă, însă  în paralel au  demarat  executarea silită, fără niciun temei.

In drept şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art.  468 şi  urm. C.pr. civ.

La data de 13.01.2016  intimaţii MRV şi CLRV au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat, în esenţă  că în cauză  criticile  aduse  sentinţei  de fond sunt  nefondate.

Astfel, s-a arătat că la în data de 06.101.20156  a fost  formulată  de către contestatoare cerere  de amânare  care a fost  admisă  de către instanţa de fond. Ulterior  s-a formulat  o  altă  cerere de amânare de către apărătorul  contestatoarei , pe motiv că  ar  avea de susţinut o  altă  cauză  şi  că  partea pe care o  reprezintă  nu  este de acord cu  substituirea, nefăcând dovada  că societatea  apelantă nu  ar  fi  de acord cu substituirea, astfel  dat  fiind că  s-a solicitat  din nou  amânarea, cât şi  faptul că  obiectul cauzei  îl  constituie  o  contestaţie la executare, instanţa  a respins cererea, însă  a amânat  pronunţarea, nefiindu-i  astfel  încălcat  dreptul  la apărare.

În ceea ce priveşte  faptul  că i  s-ar  fi  încălcat  principiul  contradictorialităţii, apreciază  că şi  această  critică  este  nefondată întrucât  au  invocat  excepţia inadmisibilităţii cererii încă  din data de 26.05.2015, când şi  contestatoarea a  avut posibilitate de a formula  apărări  pe această  excepţie. Această  excepţie a fost  invocată  oral  în faţa instanţei  de judecată  cât şi în scris.  Nu avea nicio obligaţie să comunice  contestatorului  concluziile scrise  formulate pe  această  excepţie, şi  chiar  şi aşa  societatea contestatoare  putea să  ia cunoştinţă  pe lângă  susţinerile orale  şi  de cele scrise de la dosarul cauzei.

Societatea contestatoare solicită anularea formelor de executare nu ca urmare a nerespectării  dispoziţiilor privitoare  la executarea silită  însăşi  sau  la  efectuarea  unor acte  de executare contrar  legii, ci  ca urmare a nevalabilităţi titlului  executoriu, astfel încât  instanţa de judecată nu poate să  analizeze valabilitatea unei  hotărâri  judecătoreşti  definitive, actele  de executare fiind  pe deplin valabile. Motivele invocate de către apelantă, în sensul  că  într-un alt dosar  s-a  admis excepţia  nelegalităţii  Hotărârii CL  nr. 49/2001, nu  sunt de natură  să  schimbe situaţia de fapt şi de drept în care se află contestatoarea, care în prezenta cerere contestă  valabilitatea aceluiaşi  titlu  executoriu  care a fost  analizat.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi  urm.  C.pr.civ.

În şedinţa publică din data de  26 februarie 2016, intimaţii MRV şi CLRV, prin consilier, au invocat  excepţia tardivităţii formulării apelului şi  au solicitat  admiterea acesteia.

Analizând actele şi lucrările cauzei Tribunalul reţine:

Asupra excepţiei tardivităţii apelului Tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată cu argumentul că hotărârea primei instanţe a fost comunicată apelantei la data de 16.11.2015 conform dovezii ataşate la dosarul de fond (fila 246) şi nu la data de 12.11.2015 cum susţin eronat intimaţii. În condiţiile în care apelul a fost formulat şi depus la poştă la data de 27.11.2015 (conform ştampilei aplicate pe plicul de corespondenţă ataşat la dosarul de apel –fila 56) rezultă că apelul a fost formulat în termenul procedural de 10 zile  prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului invocată de către intimaţi.

Tribunalul constată totodată că apelanta a renunţat la cererea de suspendare provizorie şi suspendare propriu-zisă  a executării silite.

Pe fondul apelului Tribunalul constată că toate criticile formulate de către apelantă sentinţei nr.1436/27.10.2015 şi procedurii desfăşurate în faţa instanţei de fond  sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul referitor la modul în care instanţa de fond a asigurat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare cu privire la excepţia inadmisibilităţii, tribunalul constată că acesta este vădit neîntemeiat. Astfel, la termenul din data de 26.05.2015 (fila 174 dos fond) la care au fost reprezentate toate părţile, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de către intimaţi. Apelanta-contestatoare, prin apărător  a pus concluzii cu privire la această excepţie iar instanţa de fond a rămas în pronunţare pe această excepţie, chiar dacă, la deliberare a decis prorogarea soluţionării excepţiei după soluţionarea definitivă a dosarului nr.678/8772015 pentru a cărui soluţie a fost dispusă suspendarea cauzei.

După repunerea cauzei pe rol (06.10.2015  s-a amânat judecata),  la termenul din data de 13.10.2015, respingând cererea de amânare formulată de contestatoare, instanţa de fond a pus din nou în discuţie excepţia inadmisibilităţii, cu toate că nu avea această obligaţie în condiţiile în care la termenul la care a fost invocată (26.05.2015) fusese pusă în discuţia ambelor părţi prezente. Totuşi, instanţa, în virtutea rolului activ a permis părţilor legal citate să-şi reitereze şi reformuleze apărările pe excepţie şi din perspectiva soluţiei pronunţate în dosarul nr. nr.678/8772015 până la a cărui soluţionare a fost dispusă suspendarea cauzei.

Mai mult, instanţa de fond a amânat pronunţarea pe excepţia inadmisibilităţii de la 13.10.2015 la 20.10.2015 şi ulterior la 27.10.2015 pentru a da părţilor posibilitatea să depună note scrise, concluzii pe care contestatoarea la depus la data de 20.10.2015 (astfel că au fost avute în vedere la pronunţare) şi respectiv reiterate la 27.10.2015.

Conclusiv, tribunalul constată că instanţa de fond a respectat în mod deplin principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al apelantei-contestatoare, oferind-i acesteia  chiar posibilităţi lărgite de a–şi exprima poziţia față de excepția invocată. Punerea în discuţia părţilor a excepţiei la data de 26.05.2015, re-punerea în discuţia părţilor legal citate a aceleiaşi excepţii la data de 13.10.2015 şi amânarea pronunţării pentru a permite formularea de note scrise, au oferit posibilităţi reale apelantei-contestatoare de a-şi formula apărări pe excepţia inadmisibilităţii.

În acest context tribunalul apreciază ca neîntemeiate criticile apelantei privitoare la modul în care instanţa de fond s-a raportat la cererea de preschimbare a termenului formulată de contestatoare.

Astfel, după ce cauza a fost suspendată la data de 26.05.2015, s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi s-a fixat termen la data de 06.10.2015 la care instanţa a încuviinţat cererea de amânare formulată de contestatoare, fixându-se termen la data de 13.10.2015.

La data de 09.10.2015, deci cu 4 zile înainte de termenul de judecată, contestatoarea a formulat o cerere de preschimbare a termenului din 13.10.2015 şi, în subsidiar, amânarea cauzei.

Dincolo de formularea echivocă a cererii de preschimbare a termenului prin care aceasta a solicitat şi amânarea cauzei şi preschimbarea termenului din data de 13.10.2015, instanţa de fond prin încheierea din 13.10.2015, în mod corect şi întemeiat a considerat că prin cererea respectivă contestatoarea solicită amânarea cauzei şi  a răspuns în mod clar acestei solicitări prin respingerea cererii de amânare. Această soluţie de amânare este una întemeiată având în vedere comportamentul procesual al contestatoarei care insista în amânări repetate în pofida faptului că instanţa de fond îi acordase anterior astfel de amânări.

Cu privire la criticile aduse de apelantă soluţiei instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii, tribunalul le apreciază ca vădit neîntemeiate.

Inadmisibilitatea contestaţiei la executare decurgând din obiectul configurat de contestatoare poate fi invocat din oficiu sau de către părţi în orice stare a procesului, nefiind limitată temporal la anumite momente cum prevede legea în cazul altor a inadmisibilităţi (cum ar fi de pildă art.193 alin.2  C.pr.civ.) Ca atare, nu este întemeiată critica apelantei din cadrul notelor scrise depuse la instanţa de fond că această excepţie ar fi fost invocată tardiv.

Pe fondul excepţiei prima instanţă a admis în mod corect, legal şi temeinic excepţia inadmisibilităţii.

Chiar dacă trebuie făcută o distincţie între inadmisibilitatea unei contestaţii (având în vedere obiectul său, respectiv actele de executare) şi inadmisibilitatea unor apărări în procedura contestaţiei ( din perspectiva motivelor invocate), totuşi, având în vedere maniera în care contestatoarea şi-a formulat criticile prin cererea introductivă, se constată că aceasta denunţă aptitudinea deciziei civile nr.237/19.06.2014 a Tribunalului T prin care s-a dispus evacuarea de a constitui un titlu executoriu valabil pentru a justifica executarea silită. Mai larg, contestatoarea prin cererea formulată dezvoltă critici referitoare la însuşi conţinutul titlului executoriu, solicitând implicit instanţei de executare să constate lipsa de temei Al acestuia pentru executarea desfăşurată împotriva contestatoarei.

Dincolo de orice dubiu în sprijinul acestei concluzii, se constată că prin cererea de apel apelanta menţionează la punctul 4 din dezvoltarea motivelor că titlul executoriu este dat în considerarea unui act administrativ nelegal şi anume Hotărârea nr.49 a CLRV. Tot astfel, invocând schimbarea ulterioară a motivelor care au stat la baza emiterii titlului executoriu, contestatoarea formulează în mod evident critici referitoare la însuşi titlul executoriu şi la valabilitatea acestuia în procedura de executare.

În condiţiile în care titlul executoriu este reprezentat în cauză de o decizie civilă pronunţată de către o instanţă judecătorească, demersul contestatoarei este vădit inadmisibil, fiind pe deplin justificată admiterea de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii.

Pe cale de consecinţă tribunalul, în temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ. a respins apelul ca nefondat şi, totodată, în temeiul art.453 alin.(1) C.pr.civ. a obligat apelanta-contestatoare la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de intimaţi în apel conform chitanţei ataşate la dosar.

Domenii speta

Spete similare