Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 6165 din 16.09.2013


Operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU; JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 6165/2013

Şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol  fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 09.09.2013, în cauză civilă privind pe petenţii  CC, CG, DS, NG, BN, BE , în contradictoriu cu intimaţii BEJ … şi  LG, având ca obiect contestaţie la executare.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost  consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din 09.09.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când  instanţa pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea cauzei la 16.09.2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,  se constată depuse la dosarul cauzei concluzii scrise din partea contestatorilor după care , instanţa deliberând pronunţă următoarea sentinţă.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 8474/318/2013, petenţii CC, CG, DS, NG, BN, BE , în contradictoriu cu intimaţii BEJ … şi  LG, au formulat  contestaţie la executare împotriva  formelor de executare din dosarul 43/E/2013, solicitând admiterea contestaţiei la executare şi anularea formelor de executare.

În motivare arată că intimatul creditor a pus în executare s.c nr. 7834/2011 şi consideră că executarea este nelegală , întrucât suma de 1400 lei urma să se compenseze cu sumele datorate de acesta debitorilor, prin s.c 9222/2010, ce face obiectul dosarului de executare 44/E/2013, că modul de calcul privind cheltuielile de executare nu au la bază nici un document justificativ.

În dovedirea depune împuternicire avocaţială, chitanţă privind onorariu avocat, taxe judiciare de timbru, somaţia executorului judecătoresc, încheierea privind cheltuielile de executare , s.c 7834/2011, încheierea 2607/2013, depunând ulterior copii de pe înscrisuri pentru a fi comunicate părţilor.

Se înaintează în copie legalizată dosarul de executare 43/E/2013, de la filele 53-99, executorul judecătoresc solicitând contravaloarea xeroxului a 88 de pagini , respectiv un leu pe pagină.

Intimatul creditor nu depune întâmpinare, fiind reprezentant prin împuternicire de avocat.

Petenţii depun concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele:

Între părţi s-a desfăşurat un litigiu care s-a încheiat prin sentinţa civilă nr. 7834/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 410/2012, prin care  s-au respins cererile de chemare în judecată ale petenţilor, fiind obligaţi în solidar la plata sumei de 1400 lei către creditor, reprezentând cheltuieli de judecată.

Creditorul la data de 10.04.2013 formulează cerere de executare silită, cu privire la plata acestei sume, prin încheiere se admite cererea şi se întocmeşte dosarul de executare silită 43/E/2013 al BEJ ….. Prin încheierea 2607/2013 se încuviinţează executarea silită şi se întocmeşte încheiere privind cheltuielile de executare în cuantum de 383 lei. Se întocmesc somaţii  pentru petenţi, în sensul de a achita fiecare suma de 175 lei, debitoarele  VG şi ME  înaintează adrese către executorul şi arată că şi-au achitat suma datorată, executorul revine cu somaţii la debitori, în sensul de a plăti suma de bani,debitorii formulând ulterior prezenta contestaţie la executare. Instanţa reţine că debitorii nu au făcut dovada executării de bunăvoie sau prin executare silită până în momentul de faţă a obligaţiei de plată stabilită irevocabil prin titlul executoriu. Referitor la motivul invocat de petenţi, în sensul compensării sumei de 1400 lei cu alte datorii dintr-un alt dosar de executare 44/E/2013, instanţa apreciază că o altfel de cerere se putea soluţiona cu acordul creditorului şi la executorul judecătoresc, conform art. 645 alin. 2 C.p.c. , mai ales că , aşa cum rezultă din  înscrisul existent la fila 99 verso, între părţi mai este un dosar de executare 44/E/2013 şi o contestaţie la executare , ce face obiectul dosarului 8478/318/2013 al Judecătoriei Tg-Jiu cu privire la un alt titlul executoriu. În cauza de faţă instanţa verifică legalitatea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 43/E/2013 , astfel încât nu poate reţine acest motiv ca fiind întemeiat în vederea admiterii contestaţiei la executare. Referitor la cheltuielile  de executare solicitate în acest dosar în sumă de 383 lei, aşa cum rezultă din încheierea executorului judecătoresc, acesta evidenţiază concret suma de 383 lei , respectiv 23 de lei taxe de timbru, 140 lei onorariu executor judecătoresc conform OMJ 2550/2006 modificat prin OMJ 2561/2012 , 170 lei cheltuieli de  executare conform anexei 1 din Hotărârea 2 din 17.02.2007 a Congresului UNEJ privind înregistrarea dosarului , formarea dosarului, redactare , emiteri somaţie, 50 lei consultaţie, constituire acte executare , sume ce se încadrează în dispoziţiile legale.

Având în vedere faptul că motivele invocate de petent nu sunt întemeiate, în baza art. 711  şi următoarele C.p.c,  va respinge contestaţia  ca neîntemeiată.

Referitor la cererea executorului judecătoresc de plată a fotocopiilor din dosarul de executare şi înaintate la prezenta cauza în baza art. 9 lit. i-j din OUG 80/2013 coroborat cu dispoziţiile art. 716 c.p.c , instanţa va  obliga  contestatorii în solidar la plata sumei de 88 lei în contul BEJ …, reprezentând contravaloarea copiilor xerox din dosarul de executare silită nr. 43/E/2013.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată de petenţii  CC , domiciliat în …., CG, domiciliat în … judeţul Gorj, DS, domiciliată în …., NG, domiciliat în …, BE domiciliată în …, BN, domiciliat în … în contradictoriu cu pârâtului LG, domiciliat în … şi  BEJ  … , cu sediul în  ….

Obligă contestatorii , în solidar , la plata sumei de 88 lei în contul BEJ …., reprezentând contravaloarea copiei dosarului de executare silită.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică  din  16 Septembrie 2013, la Judecătoria Tg-Jiu.

PREŞEDINTE, GREFIER ,