Coroborarea declaraţiilor testimoniale cu starea de fapt reţinută în cuprinsul procesului verbal contravenţional

Sentinţă civilă 2084/2015 din 19.10.2016


COROBORAREA DECLARAŢIILOR TESTIMONIALE CU STAREA DE FAPT REŢINUTĂ ÎN CUPRINSUL PROCESULUI VERBAL CONTRAVENŢIONAL

Instanţa a încuviinţat audierea de martori în congruenţă cu interogatoriul petentului contravenient, raportat la probatoriul cu înscrisuri depus de intimat, pentru a stabili corectitudinea celor constatate de agentul constatator.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2084/2015, pronunţată în dosarul nr. 8436/190/2014.

Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanţe la data de 26.08.2014, petentul C.I. a solicitat instanţei să dispună în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. X din data de 24.08.2014; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petentul a arătat că la data de 24.07.2014 era de serviciu în calitate de angajat al S.C. T S.A., iar la ora 22:10 a plecat din garajul societăţii pe traseu. În jurul orei 22:25 – 22:27 se afla în staţia Ştefan cel Mare de unde s-au îmbarcat pasageri.

Petentul a menţionat că nu a avut loc nici un incident de genul celui arătat în mod eronat de agentul constatator în procesul-verbal contestat în prezenta cauză, precum şi faptul că dacă el ar fi acroşat un autoturism s-ar fi oprit şi ar fi anunţat atât proprietarul vehiculului cât şi societatea unde lucrează pentru a putea încheia un proces-verbal pe cale amiabilă.

S-a arătat că petentul nu se consideră vinovat de producerea evenimentului rutier, fiind nelegal şi netemeinic procesul-verbal atacat. Aceste aspecte petentul a menţionat că înţelege să le probeze cu 2 martori care lucrează la un magazin din apropiere.

Petentul a învederat că aspectele consemnate în procesul-verbal sunt rezultatul unei interpretări eronate a realităţii faptice, astfel că se impune anularea ca nelegal şi netemeinic a procesului-verbal în baza art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001.

S-a menţionat că în cauză ar fi incidentă prezumţia de nevinovăţie a petentului astfel cum a fost aceasta consacrată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi faptul că sarcina probei aparţine intimatului.

În drept, a invocat prev. art. 223 alin. 1 şi 3 C.proc.civ., dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 şi ale O.U.G. nr. 195/2002.

În probaţiune, a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri (f. 6-7) şi proba testimonială cu martorii: S.F., D.S. şi M.I.

Plângerea contravenţională a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei (f. 4), astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 23.09.2014 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 12-13) prin care a solicitat instanţei să dispună respingerea plângerii ca neîntemeiate.

În motivare, intimatul a arătat că prin procesul-verbal atacat petentul a fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 rap. La art. 100 alin. 2 şi art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. 195/2002 şi i s-a aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 360 de lei, precum şi sancţiunea avertismentului. Totodată, petentului i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Intimatul a precizat că nu a fost constată personal contravenţia de către agentul constatator, ci starea de fapt a fost stabilită în urma efectuării unor verficări pentru soluţionarea petiţiei depuse către C.B.T., proprietarul autoturismului avariat.

S-a menţionat că din verificările efectuate la locul producerii accidentului a rezultat că acesta a fost produs de către un autobuz care aparţine S.C. T S.A. în data de 24.07.2014 în jurul orei 22:10, anume de autobuzul cu nr. de înmatriculare Y.  Intimata a arătat că în urma examinării avariilor celor două autovehicule şi a foilor de parcurs ale autobuzului s-a stabilit că autobuzul a fost condus în ziua şi la data producerii accidentului de către petent.

Încadrarea juridică dată faptei este corectă, a precizat intimatul

În drept, a invocat dispoziţiile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 rap. La art. 100 alin. 2 şi art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002; art. 21 alin. 3 teza 1, art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 223 alin. 3 C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat instanţei să încuviinţeze proba cu înscrisuri (f. 14-25), precum şi proba testimonială cu martorul Gh. C.

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 20.11.2014 instanţa în baza art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a lui C.B.T., precum şi a societăţilor de asigurare a petentului şi a intervenientului forţat în calitate de asigurători.

La termenul de judecată din data de 08.01.2015 intervenientul forţat a depus întâmpinare (f. 43-44) prin care a solicitat instanţei să dispună respingerea plângerea plângerii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intervenientul a arătat că faptele reţinute în procesul-verbal atacat sunt în deplină concordanţă cu probele administrate de către agentul constatator şi că sunt infirmate susţinerile petentului că nu a avut loc vreun accident la acel moment.

În drept, a invocat art. 205 C.proc.civ.

În probaţiune, a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri (f. 45-48)

Instanţa a încuviinţat şi administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri pentru petent, intimat şi intervenientul forţat. A încuviinţat pentru petent proba testimonială cu martorii S.F. şi M.I., pentru intimat cu martorul Gh. C., iar pentru intervenient cu martorul D.S. Declaraţiile celor 4 martori audiaţi se află la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor de drept aplicabile, instanţa constată:

În fapt, prin procesul-verbal seria CP nr. X din data de 24.08.2014 întocmit de intimat, petentul a fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 rap. la art. 100 alin. 2 şi art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. 195/2002 şi i s-a aplicat sancţiunea contravenţională principală a amenzii în cuantum de 360 lei, precum şi sancţiunea avertismentului. Cu titlu de sancţiune complementară petentului i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

În procesul-verbal anterior menţionat s-a reţinut următoarea stare de fapt: „în data de 24.07.2014, la ora 22:05, petentul a condus autobuzul cu nr. de înmatriculare X pe str. Ştefan cel Mare intersecţie cu str. Tudor Vladimirescu din mun. Bistriţa, iar la efectuarea virajului spre dreapta pentru a intra în staţia de autobuz, a acroşat cu partea laterală dreaptă autoturismul cu nr. de înmatriculare Y care se afla parcat pe trotuarul din partea stângă pe str. Tudor Vladimirescu, sensul de mers către str. Avram Iancu. De asemenea, acesta nu s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă pentru soluţionarea accidentului, nici nu a încheiat formularul de constatare amiabilă de accident în termen de 24 de ore”.

În drept, art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede: „săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”.

Art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 postulează: „amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b)”.

Totodată, art. 100 alin. 3 lit. g din acelaşi act normativ are următorul conţinut: „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: g) nerespectarea prevederilor art. 79 alin. (2)”. Iar art. 79 alin. 2 prevede: „în situaţia prevăzută la alin. (1), conducătorul de vehicul este obligat să se prezinte imediat la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare”.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este supus controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei.

Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că, acesta a fost întocmit cu  respectarea dispoziţiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 şi care pot fi reţinute de instanţa de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, denumirea şi sediul contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Instanţa constată că petentul nu a invocat incidenţa niciunui motiv de nulitate absolută sau relativă al procesului-verbal prin plângerea contravenţională, nici ulterior în faţa instanţei, deşi a fost prezent şi asistat la fiecare termen de judecată.

Petentul a menţionat în plângere că solicită admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal ca netemeinic întrucât cele consemnate în cuprinsul acestuia ar fi rezultatul unei interpretări eronate a realităţii faptice, astfel instanţa constată că petentul a formulat apărări doar cu privire la temeinicia procesului-verbal atacat, iar nu şi cu privire la legalitatea acestuia.

Ca regulă, sub aspectul temeiniciei, instanţa constată că procesul-verbal de contravenţie este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calităţii de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumţie de validitate şi temeinicie, prezumţie care este însă relativă şi care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Astfel cum reiese şi din întâmpinarea depusă de către intimat procesul-verbal atacat nu a fost încheiat pe baza unor constatări personale a faptelor reţinute în sarcina petentului.

Instanţa reţine că în situaţia în care agentul nu a constatat personal fapta contravenţională, prezumţia de temeinicie nu poate funcţiona, întrucât nu îşi găseşte raţiunea, conform celor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume cauzele Anghel C. României şi Neaţă c. României. Aşadar, motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent, agentul în această situaţie, consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realităţii. Este evident că această raţiune nu se regăseşte în situaţia în care fapta nu este constatată personal.

Având în vedere cele reţinute, în cauza de faţă nu este incidentă prezumţia de temeinicie a procesului-verbal atacat, astfel sarcina probei în susţinerea acestuia, potrivit regulilor generale, aparţine organului emitent, intimatului în cauza de faţă.

Având în vedere înscrisurile depuse de către intimat, instanţa reţine că intimatul a făcut dovada că cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal contestat sunt în concordanţă cu realitatea.

Astfel cum reiese din sesizarea de la fila 15 intervenientul forţat a anunţat organele competente cu privire la faptul că în data de 27.07.2014 a descoperit că autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare Y, care se afla parcat în faţa blocului, este „avariat, este îndoit în partea din spate dreapta, având aripa înfundată, spoilerul zgâriat şi farul din partea dreaptă avariat, având urme de culoare albastră”.

Cele reţinute de către agentul constatator în procesul-verbal atacat sunt susţinute de declaraţia de la fila 21 de la dosarul cauzei în care şeful de coloană de la societatea la care este angajat petentul, S.C. T S.A, a menţionat că în urma verificării autobuzelor a constatat că autobuzul cu nr. de înmatriculare X prezenta urme de avarii pe partea dreaptă spate.

Aceste aspecte reies şi din fotografiile de la dosarul cauzei (f. 45-48), anume faptul că autobuzul purta urme de vopsea de culoare roşie, iar autoturismul conţinea urme de vopsea de culoare albastră.

În acelaşi sens este şi declaraţia numitei D.S. (f. 22-23) care a menţionat: „în timp ce mă aflam la locul de muncă unde închideam magazinul la care lucrez, la un moment dat am auzit o bufnitură pe colţul intersecţiei Tudor Vladimirescu cu Ştefan cel Mare, ocazie cu care am constatat că un autobuz aparţinând  T a acroşat un autoturism de culoare roşie, parcat chiar pe capătul intersecţiei”.

În acelaşi sens a declarat D.S., fiind audiată în calitate de martor în prezenta cauză (f. 61).

Martora S.F. a declarat în faţa instanţei că a observat cum un autobuz care intra în staţia Ştefan cel Mare a acroşat un autoturism de culoare roşie.

Instanţa constată că petentul nu a contestat niciun moment că era de serviciu în data de 24.07.2014, anume că lucrează în calitate de şofer la S.C. T S.A. şi că conducea pe ruta care include şi staţia Ştefan cel Mare.

Petentul a învederat atât în plângere, cât şi cu ocazia dezbaterilor că la ora 22:10 a plecat cu autobuzul din garaj, iar în jurul orei 22:25 – 22:27 a ajuns în staţia Ştefan cel Mare. Astfel a precizat că cele cuprinse în procesul-verbal contestat sunt netemeinice, deoarece s-a reţinut ora 22:05. În susţinerea celor menţionate petentul a depus graficul de circulaţie pentru linia din zona industrială, de unde reiese că autobuzul pleacă din garaj la ora 22:10 şi ajunge în staţia Ştefan cel Mare la ora 22:30.

Având în vedere probele coroborate anterior, instanţa reţine că cele susţinute de petent nu sunt întemeiate.

În primul rând nu se poate reţine cu certitudine ora la care petentul a ajuns cu autobuzul în staţia Ştefan cel Mare unde a avut loc accidentul, din graficul de circulaţie reiese doar ora la care ar fi trebuit să ajungă în acea staţie.

Totodată, instanţa are în vedere faptul că martorele D.S. şi S.F. au observat momentul în care un autobuz a acroşat o maşină de culoare roşie în staţia Ştefan cel Mare, iar martora D.S. a menţionat în mod expres atât în declaraţia dată în faţa agentului cât şi în faţa instanţei că autobuzul care a acroşat maşina aparţinea S.C. T S.A.

Instanţa are în vedere şi declaraţia de la fila 21, precum şi corespondenţa dintre avariile purtate de cele autovehicule, astfel cum rezultă din fotografiile de la filele 45-48.

Astfel cum reiese din declaraţiile celor 2 martore acestea lucrează la un magazin din aproprierea staţiei Ştefan cel Mare, magazin care are program în mod obişnuit până la ora 22:00, dar în seara evenimentului martora D.S. a precizat că întrucât era vară a închis puţin mai târziu. Ambele martore au menţionat că după ce închid magazinul fac ordine, curăţenie în magazin şi apoi închid şi pleacă. Astfel, deşi martorele au menţionat că au auzit un zgomot în jur de ora 22:10 – 22:15, având în vedere cele reţinute este posibil ca autobuzul să fi acroşat autoturismul de culoare roşie câteva minute mai târziu raportat la faptul că în acea seară au închis magazinul puţin mai târziu, iar până au făcut curăţenie au mai trecut câteva minute.

 Totodată, instanţa reţine că este posibil ca autobuzul condus de către petent să fi ajuns în staţia din Ştefan cel Mare puţin mai devreme de ora 22:30 (ora la care ar fi trebuit să ajungă potrivit graficului de circulaţie), deoarece dată fiind ora înaintată este incidentă o prezumţie simplă că nu existau foarte multe persoane care circulau la acel moment cu autobuzul.

Instanţa constată că declaraţia martorului M.I. (f. 62) nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, întrucât acesta a precizat că îşi aminteşte exact că în acea seară nu a auzit niciun zgomot care să îi atragă atenţia nici înainte să urce şi nici după, el fiind în staţia din Ştefan cel Mare aşteptând autobuzul. Martora D.S. a menţionat că în staţia Ştefan cel Mare nu se afla nicio persoană.

În concluzie, având în vedere probele administrate în cauză instanţa constată că procesul-verbal atacat este temeinic cu privire la contravenţia prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu privire la contravenţia prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. g din acelaşi act normativ, instanţa constată că şi reţinerea acesteia este temeinică întrucât petentul nu a menţionat niciun moment că s-ar fi prezentat imediat la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare sau că ar fi încheiat o constatare amiabilă de accident.

Pentru aceste considerente, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 7373808 din data de 24.08.2014 este temeinic.

Referitor la proporţionalitatea sancţiunilor, instanţa apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanţa constată că petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 360 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, iar pentru cea prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. g din acelaşi act normativ i s-a aplicat sancţiunea avertismentului şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanţa constată că nivelul amenzii aplicate petentului corespunde pericolului social al faptei şi conduitei acestuia.

Având în vedere cele reţinute mai sus cu privire faptele comise de către petent şi temeinicia acestora, instanţa apreciază ca fiind proporţionale sancţiunile aplicate petentului prin procesul-verbal atacat.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge plângerea şi va menţine procesul-verbal de contravenţie seria CP, nr. 7373808 din data de 24.08.2014, încheiat de intimat.

În baza art. 453 şi art. 452 C.proc.civ. instanţa va obliga petentul la plata către intervenientul forţat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei nr. 101 din data de 10.01.2015.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul C.I. solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul anulării procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. X întocmit în data de 24.08.2014 de IPJ Bistriţa ca fiind neîntemeiat şi în consecinţă exonerarea contravenientului de plata amenzii.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispoziţiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este nefondat sens în care va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul C.I.