Contestaţie. Verificare măsuri preventive în procedura de cameră preliminară. Încetare temeiuri care au determinat luarea măsurii preventive fată de inculpat.

Decizie 136/P/CP din 15.09.2015


Potrivit art.242 (1,2) cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi revocată dacă au încetat temeiurile care au determinat-o sau au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Din actele dosarului, fapta în materialitatea ei este confirmată de probele administrate de către procuror, precum şi de către apărare care neagă numai caracterul penal al acestora; însă dacă în cazul inculpatei, există motive verosibile că inculpata ar fi cunoscut natura penală a faptelor pentru care s-a emis actul de inculpare - fiind cea care a discutat constant cu denunţătorul, a asistat la darea banilor, în cazul inculpatului urmărirea penală a demonstrat că persoana pentru care s-ar fi dat mita era pacienta acestuia, că putea naşte prin cezariană, situaţie în care nu se mai justifică măsura preventivă faţă de inculpat.

Art. 207 Cod procedură penală

Art.242 (alin. 1, 2) Cod procedură penală

Art.4251 alin.(7) pct.1. lit.b) Cod procedură penală

1. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr.426/P/2015  din 15 iulie 2015, au fost trimişi în judecată inculpatul [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „luare de mită” prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal şi inculpata [...], pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la „luare de mită” prev de art.48 cod penal – art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal şi complicitate la „dare de mită” prev. de art.48 Cod penal – art.290 alin.1 Cod penal prin aceea că prin intermediul inculpatei [...], asistentă medicală, inculpatul [...] a acceptat pretinderea şi a primit tot cu ajutorul acesteia suma de 350 euro  de la denunţător pentru efectuarea unei operaţii prin cezariană.

2. Dosarul a parcurs procedura camerei preliminare, iar inculpaţii nu au depus în termenul stabilit excepţii sau cereri prevăzute de art.342 -344 alin.2 Cod procedură penală.

Cu privire la măsurile preventive, prin  încheierea de şedinţă nr.237 din data de 08.09.2015, pronunţată în dosarul nr.4774/118/2015 de finalizare a camerei preliminare şi dispunere a începerii judecăţii, judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia Penală, a menţinut, în baza art.348 alin.1 cod procedură penală raportat la art.207 alin.7  cod procedură penală, măsura preventivă a controlului judiciar cu obligaţiile aferente, luată faţă de inculpaţii [...] şi [...] prin ordonanţele din 27 06 2015 date de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr 426/P/2015, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din 22 07 2015 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul penal nr 4774/118/2015, pe o perioadă de 60 de zile, de la 08 09 2005 până la 06 10 2015 inclusiv, respingând, ca nefondată, cererea inculpatului [...] privind modificarea controlului judiciar în sensul înlăturării obligaţiei de a nu desfăşura activitatea de medic ginecolog în cadrul Spitalului Municipal Mangalia, respectiv cererea inculpatei [...] privind revocarea măsurii controlului judiciar, având în vedere următoarele:

- măsura controlului judiciar a fost luată în cursul urmăririi penale, de către procuror, prin ordonanţele din 27 06 2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr 426/P/2015, apoi măsurile preventive au fost menţinute de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea din 22 07 2015 a Tribunalului Constanţa, modificându-se şi unele din obligaţiile impuse prin acestea.

- în cauză subzistă în continuare probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea  rezonabilă a săvârşirii de către inculpaţi a unor acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

- măsura preventivă este necesară în continuare pentru buna desfăşurare a judecăţii în cauză, în sensul prevenirii denaturării unor mijloace de probă, al punerii de acord în declaraţii între cei doi inculpaţi, având în vedere poziţiile procesuale ale acestora şi faptul că anumite stări de fapt, prin natura raporturilor de muncă dintre [...] şi [...] ce presupune confidenţialitate în mare parte din timpul în care au lucrat împreună, nu pot fi cunoscute decât de către cei doi inculpaţi.

- cererea inculpatului [...] privind modificarea controlului judiciar în sensul înlăturării obligaţiei de a nu desfăşura activitatea de medic ginecolog  în cadrul Spitalului Municipal Mangalia este nefondată, întrucât prezenţa inculpatului în cadrul spitalului Mangalia ar crea o imposibilitate pentru organul de supraveghere de a verifica respectarea obligaţiei inculpaţilor de a nu lua contact unul cu celălalt, fie direct fie prin intermediari, existând date  ce rezultă din coroborarea apărărilor acestora că au interes în a se pune de acord în declaraţii, putându-se prejudicia astfel aflarea adevărului.

3. Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpaţii [...] şi [...] au contestat menţinerea măsurii preventive motivând că sunt nevinovaţi.

4. Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate, prin prisma criticilor formulate de contestatori şi din oficiu, se constată următoarele:

Potrivit art.242 (1,2) cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi revocată dacă au încetat temeiurile care au determinat-o sau au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Din actele dosarului, fapta în materialitatea ei este confirmată de probele administrate de către procuror, precum şi de către apărare care neagă numai caracterul penal al acestora; însă dacă în cazul inculpatei, există motive verosibile că inculpata ar fi cunoscut natura penală a faptelor pentru care s-a emis actul de inculpare-fiind cea care a discutat constant cu denunţătorul, a asistat la darea banilor, în cazul inculpatului [...] urmărirea penală a demonstrat că persoana pentru care s-ar fi dat mita era pacienta acestuia, că putea naşte prin cezariană.

Însă, la acest moment când s-a finalizat şi camera preliminară, pe fondul lipsei unor probe directe de luare-dare de mită, cel puţin ale discuţiilor dintre inculpaţi privind înţelegerea pentru comiterea faptelor, nu mai sunt temeiuri care să justifice menţinerea măsurii controlului judiciar; în acest sens, se are în vedere chiar susţinerea apărării inculpatei [...] care a precizat pe lângă nevinovăţia acesteia, lipsa oricărei contribuţii a inculpatului [...], rămânând ca numai pe parcursul judecăţii să se confirme sau nu acuzarea.

Astfel, încetând temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive faţă de inculpatul [...], pe calea admiterii contestaţiei conform art.4251 alin.(7) pct.2. lit.a) cu ref. la art.242 alin.(1) cod procedură penală, se va revoca măsura controlului judiciar.

Cu privire la inculpata [...], fiind probe din care rezultă bănuiala legitimă a comiterii faptelor aşa cum am arătat anterior, la acest moment, negăsind niciun caz de nulitate a hotărârii atacate, contestaţia formulată de către aceasta este neîntemeiată şi, în baza art.4251 alin.(7) pct.1. lit.b) cod procedură penală, va fi respinsă.