Arest preventiv – calea de atac a contestaţiei.

Decizie 43 din 18.02.2016


Prin decizia penală nr. 43/18.02.2016 a Tribunalului Galaţi, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul CL, împotriva încheierii de şedinţă din 08.02.2016 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. xxx/233/20xx.

Analizând actele dosarului, se constată că în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive subzistă şi impun în continuare menţinerea măsurii arestării preventive în condiţiile în care inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, dimpotrivă, acesta a fost condamnat în trecut pentru infracţiuni contra patrimoniului şi contra persoanei (furt, tâlhărie şi lovire), fiind liberat condiţionat din executarea unei alte pedepse la data de 04.08.2015 potrivit fişei de cazier judiciar a inculpatului.

În acelaşi timp, instanţa de control judiciar reţine că până la acest momentul procesual nu au apărut elemente noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii arestării preventive, iar temeiurile avute în vedere iniţial se menţin. În ceea ce priveşte termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, în condiţiile în care inculpatul a fost arestat la data de 22.12.2015, se apreciază că acesta nu a fost depăşit, raportat la complexitatea cauzei.

Faţă de cele mai sus expuse, raportat la gravitatea faptei presupus a fi fost săvârşită de inculpat, a modului şi a presupuselor circumstanţe de comitere a acesteia, a persoanei inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală şi perseverează în săvârşirea de infracţiuni în condiţiile în care a fost liberat condiţionat cu puţin timp în urmă, se constată că privarea de libertate a inculpatului-contestator CL este necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, apreciindu-se că în mod corect s-a reţinut în esenţă de prima instanţă că se impune menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul-contestator CL.