Concurs ideal de infractiuni. Aplicarea principiului ne bis in idem.

Având în vedere că fapta pentru care inculpatul este judecat în prezentul dosar este concurentă cu o altă faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani (prin sentinţa penală nr.16/13.01.2014 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosar nr. 12017/118/2012, definitivă prin decizia penală nr. 526/16.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa), instanţa de fond în mod corect a dispus contopirea pedepselor şi reducerea din pedeapsa finală aplicată a perioadei executate de la 23.10.2012 la 23.01.2013, respectiv de la 14.10.2014 la zi.

Cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem în cazul unui concurs ideal de infracţiuni, în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut că „nu se contestă faptul că, prin utilizarea noţiunii de concurs ideal, statele pot să sancţioneze de 2 ori aceeaşi faptă, cu condiţia ca cele 2 fapte să difere prin scopul aplicării sancţiunii ori prin obiectul care este protejat” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001).

Raportat la argumentele expuse în cauza CEDO menţionată mai sus, Curtea a reţinut că prin reţinerea folosirii agresiunii fizice a inculpatului [...] faţă de poliţistul [...] pentru infracţiunea de ultraj (pentru care acest inculpat a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă) se acoperă acelaşi „rău social” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001) ca şi în cazul infracţiunii de tentativă de tâlhărie care face obiectul prezentului dosar şi în care s-a reţinut de asemenea aceeaşi faptă de agresare fizică a poliţistului [...] de către inculpatul [...].

Totodată, ?i hotărârea din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României este aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că în acest dosar inculpatul este judecat în esenţă pentru aceleaşi acte de violenţă exercitate asupra poliţistului [...] pentru care a fost judecat anterior în alt dosar şi a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Art. 32 C.proc.pen. raportat la art. 233 Cod penal

Hotărârea CEDO din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României

Art.46 alin.1 Cod procedură penală

Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001

Instanta constată că prin sentinţa penală nr. 1361 din data de 18.11.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. 15041/212/2015, s-a hotărât:

„În baza art. 16 alin. 1 lit. i C.proc.pen. admite excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat şi încetează procesul penal faţă de inculpatul [...] privind săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 48 C.pen., raportat la art. 32 C.pen. raportat la art. 233 C.pen., întrucât există autoritate de lucru judecat.

În baza art. 32 alin. 1 C.pen. raportat la art. 233 C.pen., cu referire la art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie.

În baza art. 67 alin. 2 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. h,j C.pen., interzice  inculpatului [...] dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a părăsi teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, calculată de la data executării pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. d C.pen., interzice inculpatului [...] drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. h,j C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 C.pen.

Constată că infracţiunea constatată prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracţiunea prevăzută de art. 233 C.pen. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 16/13.01.2014 emisă de Tribunalul Constanţa în cadrul dosarului nr. 12017/118/2012 definitivă prin decizia penală nr. 526/16.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 40 alin. 1 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporeşte cu 10 luni, inculpatul [...] urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen.

În baza art. 45 alin. 2 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, j C.pen., interzice inculpatului [...] dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice pe o durată de 2 ani, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o durată de 5 ani şi dreptul de a părăsi teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, durate calculate de la data executării pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. d C.pen., interzice inculpatului [...] drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a, b, h, j C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 C.pen.

În baza art. 40 alin. 3 C.pen. scade din durata pedepsei închisorii aplicate perioada executată de la 23.09.2012 la 23.01.2013 şi de la 14.10.2014 la zi.

Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 16/13.01.2014 emisă de Tribunalul Constanţa în cadrul dosarului nr. 12017/118/2012 definitivă prin decizia penală nr. 526/16.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa, şi dispune emiterea unor noi forme de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Ia act că partea civilă a renunţat la pretenţiile civile.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul [...] la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 3000 de lei (1000 lei aferenţi urmăririi penale şi 2000 lei aferenţi judecăţii în primă instanţă).

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat în legătură cu acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului [...], rămân în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 04.07.2013, inculpatul [...], aflându-se pe str. [...] din Eforie Nord, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, a forţat încuietoarea portierei dreapta faţă a autoturismului Dacia Logan cu numărul de înmatriculare [...], aparţinând persoanei vătămate [...], cu intenţia de a sustrage bunuri din aceasta şi fiind surprinşi de organele de poliţie, a încercat să fugă de la faţa locului, însă a fost reţinut de către comisarul de poliţie [...] căruia i s-a alăturat poliţistul [...] din cadrul Poliţiei Eforie. În acest context, inculpatul [...] a opus rezistenţă fizică violentă imobilizării şi încătuşării din partea organului de poliţie, în sprijinul inculpatului intervenind şi inculpatul [...] care s-a interpus fizic între comisarul de poliţie [...] şi inculpatul [...], pe care comisarul de poliţie îl ţinea de braţ, inculpatul [...], pentru a obţine eliberarea coinculpatului [...], lovind cu cotul în zona gâtului pe comisarul de poliţie [...]. În urma interacţiunii fizice cu cei doi coinculpaţi, comisarul şef de poliţie [...] a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecarea 1-2 zile de îngrijiri medicale. În urma loviturii aplicate în zona gâtului, lucrătorului de poliţie, de către inculpatul [...], inculpatul [...] a reuşit să fugă de la faţa locului.

Scopul prezenţei în zonă a coinculpatului [...] transportat în zonă de către [...], era furtul prin efracţie de bunuri aflate în vehicule aparţinând turiştilor. Coinculpaţii s-au deplasat în zonă, alături de cea de-a treia persoană rămasă neidentificată, cu vehiculul Renault Megane cu numărul de înmatriculare [...], condus şi staţionat de către inculpatul [...] în zona hotelului [...], în aşteptarea coinculpatului [...] şi însoţitorului acestuia neidentificat, cât timp cei doi sustrăgeau prin efracţie bunuri din vehiculele parcate în zonă, pentru extragerea operativă a acestora din câmpul infracţional. 

În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului [...] care la data de 04.07.2013 a înlăturat prin efracţie sistemul de închidere a portierei dreapta faţă a vehiculului Dacia Logan cu numărul de înmatriculare [...] parcat în zona hotelului [...], Eforie Nord, cu intenţia de a sustrage bunuri din interiorul vehiculului, rezoluţie infracţională nematerializată întrucât inculpatul nu a identificat valori de sustras, şi fiind surprins de intervenţia lucrătorului de poliţie [...], s-a opus încătuşării prin manifestări fizice violente care au determinat şi căderea la sol a inculpatului, alături de poliţist, inculpatul beneficiind totodată şi de intervenţia coinculpatului [...] care a intervenit între cei doi aplicând un cot în zona gâtului şi maxilarului lucrătorului de poliţie fapt ce a determinat slăbirea prinsorii şi scăparea inculpatului [...] care a fugit de la faţa locului, realizează elementul material al infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 32 C.proc.pen. raportat la art. 233 C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului [...] prima instanţă a avut în vedere faptul că acest inculpat a acţionat în mod premeditat, calificat, după prospectarea temeinică prealabilă a vehiculelor pretabile a fi penetrate prin efracţie, beneficiind de sprijinul unei alte persoane la faţa locului, fapta de furt rămânând în faza tentativei datorită absenţei valorilor căutate din interiorul vehiculului al cărui sistem de închidere l-a înlăturat prompt, în mod calificat. Fapta a fost constatată în flagrant, pe fondul unor alte fapte sesizate organelor de poliţie a staţiunii Eforie Nord. A fost săvârşită în sezon estival, exploatând numărul mare de vehicule aparţinând turiştilor prezenţi pe litoral. Odată surprins în flagrant, inculpatul s-a opus imobilizării şi încătuşării din partea organului de poliţie smucindu-se violent şi beneficiind şi de sprijinul inculpatului [...] condamnat definitiv pentru lovituri aplicate lucrătorului de poliţie în aceste circumstanţe; s-a mai avut în vedere că inculpatul a distrus sistemul de închidere al portierei vehiculului [...], prejudiciul material fiind evaluat de proprietar la nivelul sumei de 500 lei cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal, dar la care a renunţat în faza judecătorească a procesului din pricina dificultăţilor de ordin material şi logistic pentru susţinerea pretenţiilor în faţa instanţei, faptul inculpatul [...] a mai suferit o condamnare pentru o infracţiune de tâlhărie pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare în executarea căreia se află la acest moment. A mai fost sancţionat pentru fapte incriminate de regimul juridic al circulaţiei rutiere în spaţiul Uniunii Europene iar după sustragerea de sub prinsoarea organului de poliţie, inculpatul [...] s-a sustras cercetărilor fiind dat în urmărire internaţională (arestat la 14.10.2014) în cadrul dosarului nr. 12017/118/2012 al Tribunalului Constanţa. Infracţiunea constatată prin prezenta hotărâre a fost comisă sub imperiul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, urmare a înlocuirii măsurii arestului preventiv, în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul [...], instanţa de fond a reţinut incidenţa principiului ne bis in idem prev. de art.6 cod procedură penală şi a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, în urma admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a constatat că inculpatul [...] a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie prev. de art.48 alin.l Cod penal rap. la art. 32 alin.l Cod penal rap. la art. 233 Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, constând în aceea că “la data de 04.07.2013, aflându-se în Eforie Nord, str. [...], în faţa hotelului [...] inculpatul [...] l-a ajutat pe suspectul [...], să-şi asigure scăparea după ce acesta fusese prins în timp ce intenţiona să sustragă bunuri din autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare [...], aparţinând persoanei vătămate [...], prin agresare fizică a comisarului şef de poliţie [...], cauzându-i acestuia vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1-2 zile de îngrijiri medicale”.

Instanţa de fond a constatat că pentru aceeaşi faptă materială, inculpatul [...] a fost trimis în judecată, anterior, prin rechizitoriul nr. 11150/P/2013 din data de 24.07.2015 în cuprinsul căruia reţinându-se că “fapta inculpatului [...] constând în aceea că, la data de 04.07.2013, în jurul orelor 13.30, aflându-se în faţa hotelului [...], l-a agresat fizic pe lucrătorul de poliţie [...] în sensul că l-a lovit cu cotul în zona maxilarului şi l-a împins, în timp ce acesta îl imobilizase pe numitul [...] întrucât l-a observat în timp ce forţase încuietoarea unui autoturism, asigurându-i astfel acestuia scăparea din imobilizare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin.2,5 C.pen.” Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub numărul 19484/212/2013 şi a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 1025/18.09.2013 definitivă prin decizia penală nr. 960/07.11.2013 a Curţii de Apel Constanţa. Prin hotărârea judecătorească definitivă s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

“La data de 04.07.2013, partea vătămată [...], lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Eforie, fiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, a desfăşurat împreună cu colegii săi, martorii [...], [...] şi [...], activitate de supraveghere a activităţii inculpatului [...], a numitului [...] şi a altei persoane rămase neidentificate, care folosindu-se de maşina marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare [...], condusă de inculpat, erau suspectaţi de comiterea unor furturi din autoturisme pe raza staţiunii Eforie Nord.

În timpul supravegherii, partea vătămată a observat cum numitul [...] împreună cu cealaltă persoană rămasă neidentificată, au forţat încuietoarea unei maşini, astfel că a solicitat intervenţia celorlalţi lucrători de poliţie în vederea prinderii celor doi. În continuare partea vătămată s-a deplasat spre cei doi suspecţi, reuşind după declinarea calităţii să îl imobilizeze pe numitul [...] în faţa hotelului [...], persoana rămasă neidentificată reuşind să fugă de la faţa locului, trecând în fugă pe lângă autoturismul unde se afla inculpatul [...].

În condiţiile în care numitul [...] încerca să scape din prinsoare, partea vătămată a fost ajutată de martorul [...] – lucrător de poliţie, aceştia reuşind să îl imobilizeze astfel pe susnumit. In aceste circumstanţe, la faţa locului s-au strâns aproximativ 15-20 persoane, în faţa cărora cei doi lucrători de poliţie şi-au declinat identitatea, martorul [...] arătându-le şi legitimaţia.

In timp ce partea vătămată şi martorul [...] îl ţineau pe numitul [...], aşteptând sosirea celorlalţi lucrători de poliţie, inculpatul [...], spre care s-a deplasat în fugă persoana rămasă neidentificată, a plecat de la maşina marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare [...] spre lucrătorii de politie, iar la momentul aproprierii de aceştia le-a cerut într-un mod agresiv să îi dea drumul numitului [...].

Martorul [...] i-a arătat si inculpatului legitimaţia şi i-a prezentat calitatea de lucrători de poliţie, a sa şi a părţii vătămate, însă inculpatul, ignorând această calitate, s-a băgat intre partea vătămată si martorul [...], după care a împins si lovit cu cotul in zona maxilarului partea vătămată, slăbind astfel strânsoarea cu care aceasta îl ţinea pe [...], acesta reuşind să se elibereze ?i să fugă.

După fuga acestuia, la faţa locului a venit şi martorul [...], care împreună cu [...] l-au condus pe inculpat in holul Hotelului [...], unde i-au solicitat sa se legitimeze, timp in care inculpatul in continuare tipa si le adresa injurii, fiind nevoie ca recepţionera hotelului, martora [...], să le ceară să înceteze. Întrucât inculpatul a susţinut că are actele de identificare în maşină, s-au deplasat împreună la autoturismul marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare [...], iar după legitimare, inculpatul a plecat de la faţa locului.”

Prima instanţa a reţinut că împotriva inculpatului [...] nu s-a formulat o acuzaţie penală în legătură cu fapta materială de “furt calificat” a cărei constatare flagrantă o urmăreau poliţiştii la data de 04.07.2013, înainte de reţinerea inculpatului [...] şi intervenţia coinculpatului [...], inculpatul [...] fiind acuzat, în prezenta cauză, pentru aceeaşi faptă materială de a fi intervenit în favoarea coinculpatului [...] pentru a asigura scăparea acestuia din prinsoarea poliţistului (astfel cum rezultă din secţiunea “în drept” a  rechizitoriului 11547/P/2013 din 12.05.2015 şi procesul verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi a acuzaţiei penale, alături de drepturile şi obligaţiile procesuale în legătură cu această acuzaţie), distinctă de acţiunile aceluiaşi inculpat [...] din cursul aceleiaşi zile de 04.07.2013, întreprinse începând cu momentul localizării pe raza staţiunii (ora 10.00) şi până la momentul intervenţiei sale asupra poliţistului (ora 13.00), faptă pentru care a fost judecat şi condamnat definitiv.

Totodată, s-a reţinut că instanţa nu poate extinde procesul penal şi pune în mişcare acţiunea penală cu privire la această faptă materială de “tentativă la furt calificat” (încadrată juridic ca “tentativă la tâlhărie” şi numai împotriva inculpatului [...] – prin aceea că a pătruns prin efracţie în vehicul cu scopul de a sustrage bunuri şi a întrebuinţat violenţe pentru a-şi asigura scăparea) documentată de organele de poliţie în cursul zilei de 04.07.2013 (inculpatul [...] fiind surprins transportând pe [...] la locul comiterii faptei de efracţie în vederea sustragerii), dar care nu face obiectul sesizării instanţei prin rechizitoriul 11547/P/2013 din 12.05.2015 în privinţa inculpatului [...], aceste instituţii procesual penale nemairegăsindu-se printre cele aflate la dispoziţia instanţei, în actuala reglementare.

 Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpatul [...].

În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a criticat greşita soluţie de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul [...] pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativa de tâlhărie, arătându-se că în mod eronat instanţa de fond a încercat în motivarea pe care a oferit-o în hotărârea pronunţată, făcând trimitere şi la acea tentativă de furt, să încerce să pronunţe o soluţie cu aparenţă de legalitate, nelegală, deoarece prin aceeaşi acţiune inculpatul [...] care pentru a-i asigura scăparea inculpatului [...] a lovit lucrătorul de poliţie în timp ce l-a surprins pe acesta din urmă încercând să sustragă bunuri dintr-un autoturism Dacia Logan, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni, respectiv ultraj  pentru care a şi fost condamnat definitiv, dar şi infracţiunea scop sau infracţiunea urmărită, şi anume, să asigure scăparea inculpatului [...] surprins de către organele de poliţie în timp ce încerca să sustragă anumite bunuri; s-a arătat că, din acest punct de vedere, se justifică condamnarea inculpatului [...] şi pentru această complicitate la tentativa de tâlhărie; inculpatul [...] de altfel a şi fost găsit vinovat prin aceeaşi hotărâre pronunţată pentru această tentativă de tâlhărie, aşadar instanţa de fond nu a exclus această infracţiune scop pe care a şi urmărit-o inculpatul [...], infracţiunea mijloc fiind aceea de ultraj pentru care a fost condamnat definitiv; s-a mai arătat şi că prin rechizitoriul iniţial prin care s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat [...] pentru ultraj s-a dispus  disjungerea cauzei pentru tentativă la tâlhărie, nu se poate spune că avem lacune din punct de vedere procedural iar susţinerile instanţei de fond consemnate în motivarea sentinţei pronunţate în sensul că niciun moment nu s-a dispus vreo cercetare sau s-ar fi apreciat asupra vreunei infracţiuni de furt calificat nu pot fi primite în condiţiile în care din tâlhărie se poate dispune schimbarea de încadrare juridică într-o tentativă la furt dacă ar putea fi vorba despre aşa ceva.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului [...] s-a solicitat să se constate că la instanţa de fond inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală, nu a solicitat schimbarea încadrării juridice, arătându-se că faptul că a declarat că nu a lovit lucrătorul de poliţie, ci doar l-a îmbrâncit ca să scape nu impunea ca instanţa de fond să nu-l judece pe inculpat pe procedura simplificată, ci pe procedura de drept comun, nu a beneficiat de reducerea pedepsei cu 1/3; în consecinţă, s-a solicitat reanalizarea probelor şi inculpatul să fie judecat după procedura simplificată cu reducerea pedepsei de 1/3; în subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei având în vedere cele expuse, faptul că inculpatul a recunoscut şi că nu a contestat niciuna din probele administrate în faza de urmărire penală; având în vedere că fapta pentru care este judecat în prezentul dosar este concurentă cu o altă faptă pentru care este condamnat la pedeapsa de 5 ani, s-a solicitat să se dispună contopirea pedepselor şi să se reducă din pedeapsă perioada executată de la 23.10.2012 la 23.01.2013, respectiv de la 14.10.2014 la zi.

La termenul din data 04.02.2016, inculpaţii [...] şi [...] au precizat personal că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art.83 lit.a) cod procedură penală.

În apel inculpatul [...] a depus la dosar un contract individual de muncă.

Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelurile formulate în cauză nu sunt fondate.

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatului [...] sub forma intenţiei directe prev. de art. 16 alin.(3) lit. a) cod penal.

În acest sens, Curtea are în vedere mijloacele de probă administrate în cauză.

Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul [...] este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, fapta inculpatului [...] care la data de 04.07.2013 a înlăturat prin efracţie sistemul de închidere a portierei dreapta faţă a vehiculului Dacia Logan cu numărul de înmatriculare [...] parcat în zona hotelului [...], Eforie Nord, cu intenţia de a sustrage bunuri din interiorul vehiculului, rezoluţie infracţională nematerializată întrucât inculpatul nu a identificat valori de sustras, şi fiind surprins de intervenţia lucrătorului de poliţie [...], s-a opus încătuşării prin manifestări fizice violente care au determinat şi căderea la sol a inculpatului, alături de poliţist, inculpatul beneficiind totodată şi de intervenţia coinculpatului [...] care a intervenit între cei doi aplicând un cot în zona gâtului şi maxilarului lucrătorului de poliţie fapt ce a determinat slăbirea prinsorii şi scăparea inculpatului [...] care a fugit de la faţa locului, realizează elementul material al infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 32 C.proc.pen. raportat la art. 233 C.pen.

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 396 alin. 2 cod procedură penală, în mod corect aceasta a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicată, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 cod penal şi a stabilit pentru inculpatul [...] o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracţiunii şi persoanei inculpatului.

Curtea constată că nu este întemeiat motivul de apel invocat de către inculpatul [...] prin care a solicitat reţinerea şi aplicarea prevederilor art.396 alin.10 cod procedură penală privind reducerea cu 1/3 a limitelor speciale de pedeapsă, instanţa de fond reţinând în mod corect prin încheierea de şedinţă din data de 13.10.2015 raportat la declaraţia inculpatului [...] dată la acelaşi termen că acest inculpat nu a recunoscut acuzaţia penală astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare al instanţei unde se face referire la agresarea numitului [...] împreună, prin referirea în sensul că l-au agresat fizic pe comisarul şef de poliţie [...].

Curtea constată că nu este întemeiat nici motivul de apel invocat de către inculpatul [...] în subsidiar, respectiv reducerea cuantumului pedepsei având în vedere cele expuse mai sus, respectiv faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei de tâlhărie în forma tentativei, dar şi faptul că ulterior comiterii acestei fapte s-a sustras urmării penale, precum şi perseverenţa infarcţională a inculpatului care a mai suferit o condamnare tot pentru comiterea unei infarcţiuni de tâlhărie.

Având în vedere că fapta pentru care este judecat în prezentul dosar este concurentă cu o altă faptă pentru care inculpatul [...] a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani (prin sentinţa penală nr.16/13.01.2014 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosar nr. 12017/118/2012, definitivă prin decizia penală nr.526/16.09.2014 a Curţii de Apel Constanţa), instanţa de fond în mod corect a dispus contopirea pedepselor şi reducerea din pedeapsa finală aplicată a perioadei executate de la 23.10.2012 la 23.01.2013, respectiv de la 14.10.2014 la zi.

Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanţă, impunându-se executarea efectivă a pedepsei aplicată inculpatului [...] raportat atât la faptul că ulterior comiterii acestei fapte s-a sustras urmării penale, precum şi perseverenţa infarcţională a inculpatului care a mai suferit o condamnare tot pentru comiterea unei infarcţiuni de tâlhărie.

În mod întemeiat instanţa de fond a constatat şi necesitatea interzicerii inculpatului [...] a dreptului de a părăsi teritoriul naţional având în vedere că acest inculpat recurge fără rezerve la sustragerea de pe teritoriul ţării în cazul conflictelor cu legea penală, faţă de care subzistă un risc ridicat de reeditare din partea acestuia, pentru considerentele expuse mai sus.

Curtea constată că nu sunt întemeiate nici motivele de apel invocate de către Ministerul Public prin care s-a criticat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi dispunerea încetării procesului penal cu privire la inculpatul [...].

În acest sens, Curtea are în vedere că în prezentul dosar inculpatul [...] a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie prev. de art.48 alin.l Cod penal rap. la art. 32 alin.l Cod penal rap. la art. 233 Cod penal cu referire la art.5 Cod penal, constând în aceea că “la data de 04.07.2013, aflându-se în Eforie Nord, str. [...], în faţa hotelului [...] inculpatul [...] l-a ajutat pe suspectul [...], să-şi asigure scăparea după ce acesta fusese prins în timp ce intenţiona să sustragă bunuri din autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare [...], aparţinând persoanei vătămate [...], prin agresare fizică a comisarului şef de poliţie [...], cauzându-i acestuia vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1-2 zile de îngrijiri medicale”.

În mod corect, instanţa de fond a constatat că pentru aceeaşi faptă materială, inculpatul [...] a fost trimis în judecată, anterior, prin rechizitoriul nr. 11150/P/2013 din data de 24.07.2015 în cuprinsul căruia reţinându-se că “fapta inculpatului [...] constând în aceea că, la data de 04.07.2013, în jurul orelor 13.30, aflându-se în faţa hotelului [...], l-a agresat fizic pe lucrătorul de poliţie [...] în sensul că l-a lovit cu cotul în zona maxilarului şi l-a împins, în timp ce acesta îl imobilizase pe numitul [...] întrucât l-a observat în timp ce forţase încuietoarea unui autoturism, asigurându-i astfel acestuia scăparea din imobilizare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin.2,5 C.pen.” Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub numărul 19484/212/2013 şi a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 1025/18.09.2013 definitivă prin decizia penală nr. 960/07.11.2013 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin hotărârea judecătorească definitivă s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

“La data de 04.07.2013, partea vătămată [...], lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Eforie, fiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, a desfăşurat împreună cu colegii săi, martorii [...], [...] şi [...], activitate de supraveghere a activităţii inculpatului [...], a numitului [...] şi a altei persoane rămase neidentificate, care folosindu-se de maşina marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare [...], condusă de inculpat, erau suspectaţi de comiterea unor furturi din autoturisme pe raza staţiunii Eforie Nord.

În timpul supravegherii, partea vătămată a observat cum numitul [...] împreună cu cealaltă persoană rămasă neidentificată, au forţat încuietoarea unei maşini, astfel că a solicitat intervenţia celorlalţi lucrători de poliţie în vederea prinderii celor doi. În continuare partea vătămată s-a deplasat spre cei doi suspecţi, reuşind după declinarea calităţii să îl imobilizeze pe numitul [...] în faţa hotelului [...], persoana rămasă neidentificată reuşind să fugă de la faţa locului, trecând în fugă pe lângă autoturismul unde se afla inculpatul [...].

În condiţiile în care numitul [...] încerca să scape din prinsoare, partea vătămată a fost ajutată de martorul [...] – lucrător de poliţie, aceştia reuşind să îl imobilizeze astfel pe susnumit. In aceste circumstanţe, la faţa locului s-au strâns aproximativ 15-20 persoane, în faţa cărora cei doi lucrători de poliţie şi-au declinat identitatea, martorul [...] arătându-le şi legitimaţia.

In timp ce partea vătămată şi martorul [...] îl ţineau pe numitul [...], aşteptând sosirea celorlalţi lucrători de poliţie, inculpatul [...], spre care s-a deplasat în fugă persoana rămasă neidentificată, a plecat de la maşina marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare [...] spre lucrătorii de poli?ie, iar la momentul aproprierii de aceştia le-a cerut într-un mod agresiv să îi dea drumul numitului [...].

Martorul [...] i-a arătat si inculpatului legitimaţia şi i-a prezentat calitatea de lucrători de poliţie, a sa şi a părţii vătămate, însă inculpatul, ignorând această calitate, s-a băgat intre partea vătămata si martorul [...], după care a împins ?i lovit cu cotul in zona maxilarului partea vătămată, slăbind astfel strânsoarea cu care aceasta îl ţinea pe [...], acesta reuşind să se elibereze si să fugă.

După fuga acestuia, la faţa locului a venit şi martorul [...], care împreună cu [...] l-au condus pe inculpat in holul Hotelului [...], unde i-au solicitat sa se legitimeze, timp in care inculpatul in continuare ?ipa ?i le adresa injurii, fiind nevoie ca recepţionera hotelului, martora [...], să le ceară să înceteze. Întrucât inculpatul a susţinut că are actele de identificare în maşină, s-au deplasat împreună la autoturismul marca Renault Megan cu numărul de înmatriculare [...], iar după legitimare, inculpatul a plecat de la faţa locului.”

Prima instanţa a mai reţinut în mod corect că împotriva inculpatului [...] nu s-a formulat o acuzaţie penală în legătură cu fapta materială de “furt calificat” a cărei constatare flagrantă o urmăreau poliţiştii la data de 04.07.2013, înainte de reţinerea inculpatului [...] şi intervenţia coinculpatului [...], inculpatul [...] fiind acuzat, în prezenta cauză, pentru aceeaşi faptă materială de a fi intervenit în favoarea coinculpatului [...] pentru a asigura scăparea acestuia din prinsoarea poliţistului (astfel cum rezultă din secţiunea “în drept” a  rechizitoriului 11547/P/2013 din 12.05.2015 şi procesul verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi a acuzaţiei penale, alături de drepturile şi obligaţiile procesuale în legătură cu această acuzaţie.), distinctă de acţiunile aceluiaşi inculpat [...] din cursul aceleiaşi zile de 04.07.2013, întreprinse începând cu momentul localizării pe raza staţiunii (ora 10.00) şi până la momentul intervenţiei sale asupra poliţistului (ora 13.00), faptă pentru care a fost judecat şi condamnat definitiv, instanţa neputând extinde procesul penal şi pune în mişcare a acţiunea penală cu privire la această faptă materială de “tentativă la furt calificat” (încadrată juridic ca “tentativă la tâlhărie” şi numai împotriva inculpatului [...] – prin aceea că a pătruns prin efracţie în vehicul cu scopul de a sustrage bunuri şi a întrebuinţat violenţe pentru a-şi asigura scăparea) documentată de organele de poliţie în cursul zilei de 04.07.2013 (inculpatul [...] fiind surprins transportând pe [...] la locul comiterii faptei de efracţie în vederea sustragerii), dar care nu face obiectul sesizării instanţei prin rechizitoriul 11547/P/2013 din 12.05.2015 în privinţa inculpatului [...], aceste instituţii procesual penale nemairegăsindu-se printre cele aflate la dispoziţia instanţei, în actuala reglementareca codului de procedură penală.

Curtea constată că soluţia procurorului din rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la data de 24.07.2014 (care a făcut obiectul judecăţii în celălalt dosar) prin care s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea acesteia la Poliţia Staţiunii Eforie pentru continuarea cercetărilor faţă de [...] sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie nu a fost corectă, atâta timp cât s-a reţinut că exista un concurs ideal de infracţiuni, nefiind respectate prevederile art.46 alin.1 cod procedură penală din care reiese că disjungerea cauzei se poate dispune cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, deci nu şi în situaţia în care o singură faptă întruneşte elementele constitutive a mai mulor infracţiuni (cazul concursului ideal de infracţiuni).

Curtea mai constată că în jurisprudenţa CEDO cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem în cazul unui concurs ideal de infracţiuni, s-a reţinut că „nu se contestă faptul că, prin utilizarea noţiunii de concurs ideal, statele pot să sancţioneze de 2 ori aceeaşi faptă, cu condiţia ca cele 2 fapte să difere prin scopul aplicării sancţiunii ori prin obiectul care este protejat” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001).

Raportat la argumentele expuse în cauza CEDO menţionată mai sus, Curtea reţine că reţinerea folosirii agresiunii fizice a inculpatului [...] faţă de poliţistul [...] pentru infracţiunea de ultraj (pentru care acest inculpat a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă) se acoperă acelaşi „rău social” (v. Hotărârea CEDO în cauza Fischer contra Austriei din 29 mai 2001) ca şi în cazul infracţiunii de tentativă de tâlhărie care face obiectul prezentului dosar şi care s-a reţinut de asemenea aceeaşi faptă de agresare fizică a poliţistului [...] de către inculpatul [...].

În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi o hotărâre mai recentă CEDO, chiar împotriva României, respectiv Hotărârea din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României, definitivă la 23.09.2015, prin care s-a reţinut că a fost încălcat art.4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie privind interdicţia neurmării sau nepedepsirii unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acelui stat.

În cauza menţionată mai sus s-a reţinut că reclamanta Butnaru a fost achitată, într-o fază iniţială, de acuzaţia de lovire sau alte violenţe, iar ulterior a fost condamnată pentru tâlhărie în raport tot cu acelaşi incident, Curtea constatând că reclamanta a fost acuzată în 2 rânduri pentru aceleaşi acte de violenţă pe care le aplicase aceleiaşi persoane şi chiar dacă atingerea adusă patrimoniului a fost imputată reclamantei în cadrul celei de a doua proceduri, totuşi cele 2 proceduri coincideau în privinţa actelor de violenţă, concluzionând că reclamanta a fost judecată în 2 rânduri pentru aceleaşi acte de violenţă şi, prin urmare, a fost încălcat art.4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Faţă de aspectele expuse mai sus, Curtea constată că Hotărârea din 23.06.2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României este aplicabilă şi în prezenta cauză, având în vedere că în acest dosar inculpatul [...] este judecat în esenţă pentru aceleaşi acte de violenţă exercitate asupra poliţistului [...] pentru care a fost judecat anterior în alt dosar şi a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a admis excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul [...] în temeiul art.16 lit.i) cod procedură penală.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b) cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate  apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi de către inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr. 1361 din data de 18.11.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. 15041/212/2015.

Domenii speta

Spete similare