Procedura insolvenţei

Sentinţă civilă 317 din 13.04.2016


Nu sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, deoarece acestea prevăd că nu sunt supuse verificării creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de lege, însă debitoarea nu a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu, deoarece somaţia colectivă de plată şi adresele  emise către debitoare nu constituie titluri executorii, iar pe de altă parte nici nu au fost comunicate vreodată debitoarei pentru a fi contestate, deoarece aşa cum dovedeşte  creditoarea apelantă cu adresa de la fila … dosar fond, acest acte au putut fi consultate doar la sediul .., fiind afişate la acest sediu la data de 17.03.2004.

Prin Decizia civilă nr. 533/A/27.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua Civilă,  a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 317/13.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, Curtea reţinând următoarele:

Prin sentinţa mai sus menţionată, s-a respins contestaţia formulată de …la tabelul preliminar de creanţe din procedura insolvenţei debitorului …, din dosar de bază nr. … înregistrat la Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Creditorul … a preluat creanţa de la … la data de 25.02.2004.

Art.  13, alin. (5) din OUG nr. 51/1998, prevede posibilitatea ca, creanţa să fi fost prescrisă anterior acestei date, fapt pe care practicianul în insolvenţă trebuia să îl verifice, în baza art. 106 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, însă creditorul-contestator nu a pus la dispoziţia acestuia titlul constatator al creanţei, deşi această sarcină îi revenea iar judecătorul-sindic, prin încheierea din .., a acordat un termen în acest scop.

Judecătorul-sindic a reţinut că, creditorul-contestator nu se putea prevala de propria culpă, constând în nepunerea la dispoziţia practicianului în insolvenţă a titlului constatator al creanţei şi împiedicarea în acest mod a practicianului în insolvenţă de a verifica eventuala prescripţie a creanţei, pentru a obţine o soluţie favorabilă în ce priveşte prescripţia.

Faţă de cele reţinute, judecătorul-sindic a respins contestaţia.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea …, solicitând admiterea apelului formulat şi modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii contestaţiei sale.

În motivare arată că titlul constatator al creanţei bugetare este reprezentat de somaţia colectivă de plată ce constituie titlul executoriu în temeiul OUG nr. 51/1998. Or, având în vedere acestea, precum şi art. 105 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, rezultă în mod evident că această creanţă nu este supusă procedurii verificării, şi trebuie obligatoriu înscrisă ca atare, iar lichidatorul judiciar în mod abuziv a procedat la "verificarea creanţei", adică la o respingere de plano, în condiţiile în care era obligat să o înscrie în tabelul preliminar al creanţelor, fiind o creanţă bugetară constatată printr-un titlu executoriu.

In plus, menţionează că nici susţinerile cu privire la eventuala prescripţie a creanţei nu sunt întemeiate, deoarece debitoarea nu a formulat contestaţie împotriva executării silite începute prin somaţia depusă la dosar, şi nici asupra ordinului de blocare conturi, la rându-i depus la dosar. Apelanta mai arată că,  creanţa de … USD reprezintă un sold al unei creanţe mai mari, ce a fost achitată în procedura de executare silită anterior deschiderii prezentei proceduri, şi nici măcar în acel moment debitoarea nu a contestat executarea silită pe motiv că aceasta ar fi prescrisă, recunoscând astfel existenţa acestei creanţe.

În drept, invocă prevederile art. 470-481 Cod procedură  civilă.

Intimata …, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii Tribunalului Arad.

 În motivare arată că cererea de înscriere a creanţei în tabelul preliminar de creanţe a fost respinsă, ca şi prescrisă, întrucât creditoarea nu face dovada datei la care s-a născut creanţa sa.

Din actele depuse în dovedirea declaraţiei de creanţă rezultă că …, a preluat în anul 2004 o creanţă de la … prin Protocolul nr. …, fără însă a indica titlul din care provine aceasta creanţă şi data la care s-a născut această creanţă. In dovedirea declaraţiei de creanţă nu a fost depus titlul executoriu din care rezultă această creanţă şi nici dovada faptului că acest titlu a fost comunicat lichidatorului judiciar, respectiv data începerii executării silite, se precizează de către intimată.

 Aşa cum recunoaşte şi creditoarea, în anul 2004 nu s-au făcut acte de executare silită, ci doar acte premergătoare, somaţia de plata colectivă nr. … neputând fi considerată act de executare silită şi nici susceptibilă de întrerupere a termenului de prescripţie a executării silite.

Apelanta menţionează că judecătorul sindic a pus în vedere apelantei creditoare să depună la dosarul cauzei titlul constatator al creanţei, prin încheierea din data .., însă aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de fond.

 Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Creditoarea apelantă a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei a unei creanţe în sumă de … USD, reprezentând un sold al unei creanţe mai mari neachitată de debitoare, creanţă pe care o consideră fiind creanţă bugetară.

Practicianul în insolvenţă a refuzat înscrierea acestei creanţe în tabelul creanţelor, invocând faptul că a fost depăşit termenul de prescripţie prevăzut de art. 13 alin. 5 din O.U.G. nr. 51/1998.

Judecătorul sindic, la rândul său, a reţinut prin hotărârea apelată, că este vorba de o creanţă prescrisă şi că apelanta creditoare nu a pus la dispoziţia practicianului în insolvenţă titlul constatator al creanţei pentru ca acesta să verifice eventuala prescripţie, deşi s-a dat creditoarei un termen în acest scop.

În apel, creditoarea învederează că înscrisul pe care îl consideră titlu constatator al creanţei îl reprezintă  somaţia colectivă de plată ce constituie titlu executoriu în temeiul O.U.G. nr. 51/1998. Această somaţie colectivă de plată este depusă la filele .. dosar fond şi poartă nr. …, fiind emisă la …. Chiar şi luând în considerare termenul special de prescripţie invocat de către apelantă şi anume termenul de 7 ani prevăzut de  art. 13 alin. 5 din O.U.G. nr. 51/1998, rezultă că la data formulării  cererii, respectiv  la 04 februarie 2016, inclusiv acest termen special de prescripţie era depăşit.

Totodată, Curtea constată că  în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, deoarece acestea prevăd că nu sunt supuse verificării creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de lege, însă debitoarea nu a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu, deoarece somaţia colectivă de plată şi adresele  emise către debitoare nu constituie titluri executorii, iar pe de altă parte nici nu au fost comunicate vreodată debitoarei pentru a fi contestate, deoarece aşa cum dovedeşte  creditoarea apelantă cu adresa de la fila … dosar fond, acest acte au putut fi consultate doar la sediul  S …, fiind afişate la acest sediu la data de ….

Faţă de cele mai sus enunţate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul.