Încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 998 – 999 şi art. 1000 alin. 3 Cod civi - recurs admis cu modificare în parte a sentinţei.

DOSAR NR. …………..

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ NR. ……..

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA DATA DE ……….

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: DANIELA ILEANA TĂNĂSESCU

JUDECĂTOR: MIRUNA  IULIA LUPU

JUDECĂTOR: SEMIDA EMANUELA POPA

GREFIER: CRISTINA MIHAELA PANAITE

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost reprezentat de procuror Andreea Oprea.

Pe rol se află soluţionarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant ………. şi de recurenţii-pârâţi ……….. şi Parchetul de pe lângă …………… împotriva sentinţei civile nr……….., pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. ……….., în contradictoriu cu intimatul-pârât ……….,  având ca obiect  acţiune în constatare. 

 Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de ……., fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea succesiv la  datele  de ………, ………, ………. şi ………., când, în aceeaşi constituire, a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de …….., sub nr. …………, reclamantul ……….. i-a chemat în judecată pe pârâţii ……… şi ………., solicitând:

1.Să se constate faptul prejudiciabil al emiterii nelegale a mandatelor de interceptare a convorbirilor nr. ……… şi nr. …….., de către ........, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

2.Obligarea pârâtului …….. la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat, în temeiul art. 998-999 şi art. 1000 alin. 3 Cod civil, în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite,

3.Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că mandatele de interceptare a convorbirilor sale telefonice cu nr. …… şi nr. ……. au fost emise nelegal, cu încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. CEDO a arătat în mod constant, în legătură cu posibilitatea autorităţilor de a supraveghea în secret pe cetăţeni, că aceasta nu este acceptată decât ca o măsură necesară pentru apărarea instituţiilor democratice şi numai în condiţiile de excepţie restrictive cuprinse în paragraful 2 al art. 8 din Convenţie. Mandatele arătate mai sus au fost depuse în cursul soluţionării dosarului penal nr. …….. aflat pe rolul ……… abia în etapa procesuală a recursului, deşi ele au fost solicitate de avocaţi încă de la judecarea cauzei în fond.

Reclamantul a mai învederat că, prin încheierea de şedinţă din data de ………. (f.1530 – 1533) din dosarul penal …….., instanţa de judecată a admis cererea inculpaților de a se emite o adresă (fila 1535 dosar fond) către ………, pentru a se comunica mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice purtând numerele nr……… din ……. şi nr……….. din …….., prin care s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice. Parchetul a refuzat însă, în mai multe rânduri, să pună la dispoziţia instanţei aceste autorizații de interceptare, motivând că sunt clasificate în clasa „secrete de stat” (f.1542 din dosarul penal nr……..);  cu toate acestea, în mod surprinzător, acestea au fost depuse de către parchet în calea de atac a recursului.

Reclamantul a susţinut că, prin emiterea nelegală, discreţionară, a acestor mandate de interceptare i s-a creat un grav prejudiciu, determinat, pe de-o parte, de atingerea adusă dreptului său la respectarea unei vieţi private, intime, iar, pe de altă parte, de faptul că aceste interceptări au fost folosite, de instituţiile statului, pentru întocmirea unui dosar penal.

A invocat jurisprudenţa Curţii Europene în cauze precum ........contra României, în care s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţie pentru împrejurarea că autorizaţia procurorului de a proceda la interceptarea convorbirilor nu era susceptibilă, la data faptelor, de vreun control a priori, din partea unui judecător sau a unei autorităţi independente, fie că era vorba de un control din oficiu sau la cererea părţii în cauză.

Împrejurarea că emiterea acestor mandate s-a făcut în mod abuziv rezultă şi din faptul că, prin Rezoluţia nr. …….. din 30.10.2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea unor infracţiuni privitoare la siguranţa naţională. Soluţia a fost infirmată prin Rezoluţia nr. ……. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se reluarea cercetărilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 166 şi art. 1681 Cod penal. La data de 27.05.2002, ........ constată inexistenţa elementelor constitutive pentru infracţiunile prevăzute de art. 201 şi art. 202 Cod penal şi de art. 166 Cod penal, dispunându-se din nou neînceperea urmăririi penale. Aşadar, deşi încă din anul 2002, luna a şasea, Parchetul a stabilit inexistenţa elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni ce ar leza siguranţa naţională, a emis, în continuare, mandate de interceptare pentru considerentele iniţiale.

Pe de altă parte, interceptările convorbirilor telefonice efectuate în temeiul Legii nr. 51/1991 şi utilizarea informaţiilor astfel obţinute ca probe într-un proces penal vizând infracţiunile de drept comun sunt într-un total dezacord cu legea.

În acest sens pledează şi dispoziţiile Legii nr. 14/1992 care converg spre ideea că Serviciul Român de Informaţii, în activitatea sa informativă, nu poate decât să transmită informaţiile culese organelor de urmărire penală pentru valorificarea acestora ca indicii şi nu ca probe, în privinţa proceselor instrumentate pentru cercetarea unor infracţiuni de drept comun – această distincţie între categoria indiciilor şi cea a probelor, în înţelesul procedurii penale, este tranşată implicit de dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 14/1992 în sensul că, în mod exclusiv, doar actele de constatare ale unor ameninţări la adresa siguranței naţionale pot constitui mijloc de probă şi în niciun caz actele de constatare care ar cuprinde elemente de fapt privind infracţiuni de drept comun. Mai mult, art. 16 şi art. 21 din Legea nr. 51/1991 interzic în mod expres ca activitatea de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale şi evident utilizarea lor să lezeze viaţa particulară, onoarea sau reputaţia cetăţenilor, incriminând ca infracţiune utilizarea, prin publicarea lor, unor asemenea informaţii cunoscute incidental în cadrul activităţii de strângere a datelor necesare siguranţei naţionale. Or, în speţa de faţă, au fost utilizate în mod nelegal, ca probe, informaţii ce privesc viaţa intimă în cel mai înalt grad, utilizarea acestora în cadrul unui proces public aducând prejudicii grave onoarei şi reputaţiei persoanei la care se referă.

Reclamantul a mai arătat că activitatea de interceptare a convorbirilor i-a creat şi un prejudiciu psihic de netăgăduit, determinat de un puternic sentiment de insecuritate, având în vedere şi antecedentele regimului comunist, al cărui victimă a fost.

În acest sens, a invocat declaraţii ale ministrului administraţiilor şi internelor, …………., apărute în presă în ………..,  privind activitatea de supraveghere a ………..

Cu privire la aplicabilitatea art. 1000 alin. 3 Cod civil, reclamantul a arătat că Statul ca persoană responsabilă răspunde pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice organelor judiciare, în calitate de garant al legalităţii şi independenţei actului de justiţie, răspundere ce are un caracter obiectiv.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 998 – 999 şi art. 1000 alin. 3 Cod civil.

În temeiul art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă, în dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a ataşat cererii de chemare în judecată, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr. …….. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mandatele nr. ……… şi nr. ………...

Prin întâmpinarea depusă la filele 12-21 din primul dosar al ………, prin Serviciul Registratură, la data de 17.09.2012, pârâtul …………. a invocat următoarele excepţii procesuale:

1.Excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, arătând că, raportat la valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant, conform art. 2 pct. 1 lit. h Cod procedură civilă, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului,

2.Excepţia netimbrării acţiunii, arătând că acţiunea este una în pretenţii civile, evaluabilă, astfel că trebuie timbrată,

3.Excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că, potrivit art. 132 alin. 1 din Constituţia României şi art. 1 din Legea nr. 303/2004, procurorii îşi desfăşoară activitatea conform principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Astfel, magistraţii procurori fac parte din ........, care alături de instanţele judecătoreşti şi Consiliul Superior al Magistraturii, compun autoritatea judecătorească, care reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. Procurorul General subordonează doar pe cale administrativă procurorii, nu şi din punctul de vedere al exercitării profesiei. În situaţia de faţă există o disociere a raportului de prepuşenie care decurge din natura specifică a exercitării unei profesii şi din modalităţile specifice de exercitare  acesteia. Sub aspectul îndeplinirii actelor de urmărire penală procurorul nu este un prepus al instituţiei unde este încadrat, subordonarea acestuia faţă de Procurorul General fiind doar una administrativă.

În cauză, singurul care poate răspunde pentru prejudiciul invocat de reclamant este statul, în acest sens fiind art. 52 Constituţie şi art. 94 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 303/2004.

Pârâtul a arătat că, în cauză, nu se poate vorbi de o eroare judiciară, fiind în discuţie modalitatea de desfăşurare a unei cercetări penale, astfel că situaţia invocată de reclamant nu se încadrează în dispoziţiile art. 13 alin. 3 din OG nr. 94/1999 şi art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004.

4.Excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile în soluţionarea prezentei cauze, arătând că, potrivit art. 275 Cod procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, care se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală, iar, potrivit art. 278 Cod procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate de procuror se rezolvă de prim procurorul parchetului, după epuizarea acestor căi putându-se ajunge în faţa instanţei de judecată, conform art. 2781 Cod procedură penală. Prin urmare, activitatea de cercetare penală exclude controlul instanţei civile.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că pretenţiile reclamantului sunt inadmisibile, mandatele de interceptare a comunicaţiilor contestate fiind emise în temeiul art. 13 raportat la art. 3 lit. f, h şi l din Legea nr. 51/1991 şi art. 10 din Legea nr. 14/1992. Procurorul, care autoriza la acea dată emiterea mandatului de interceptare, trebuia să menţioneze date sau indicii din care să rezulte existenţa uneia dintre ameninţările la adresa siguranţei naţionale, prevăzute de art. 3 din lege. Actul normativ în baza căruia se emite un astfel de mandat precizează că, dacă o persoană se consideră vătămată în mod nejustificat prin activităţile care fac obiectul unui mandat, se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul. Raportat la aceste prevederi, reclamantul putea să urmeze această cale de a formula plângere. Totodată, putea utiliza căile prevăzute de art. 278-2781 Cod procedură penală. Prin urmare, instanţa de fond nu poate dispune asupra legalităţii mandatelor de interceptare a convorbirilor telefonice, întrucât obiectul cererii deduse judecăţii excede controlului instanţei civile.

Cu privire la clasificarea mandatelor de interceptare, pârâtul a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 51/1991 şi art. 17 din Legea nr. 182/2002, decizia privind declasificarea aparţine unor instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, motiv pentru care raţionamentul reclamantului cu privire la acest aspect este unul pur speculativ. În acest sens, se poate reţine Decizia Curţii Constituţionale nr. 766/2006.

Cu privire la încălcarea art. 8 din CEDO, pârâtul a arătat că măsurile organului de cercetare penală erau prevăzute de lege, actele normative incidente sunt accesibile şi previzibile şi prevăd un mecanism cu suficiente garanţii împotriva arbitrariului. Ingerinţa în viaţa privată a reclamantului a urmărit un scop legitim, şi anume prevenirea şi pedepsirea faptelor ce aduc atingere siguranţei statului, fiind proporţională cu scopul legitim urmărit.

În ceea ce priveşte normele răspunderii civile delictuale, pârâtul a susţinut că nu există un raport de tip comitent prepus între ........pe de-o parte şi procurori pe de altă parte, subordonarea acestora fiind una doar administrativă.

Nu se poate reţine nici răspunderea personală a procurorului, întrucât modalitatea de soluţionare a unei cauze ţine de propria conştiinţă a magistratului şi de aplicarea corectă a legii.

Pârâtul a învederat şi faptul că reclamantul nu a dovedit existenţa unui prejudiciu material şi moral, că fapta ilicită în cauză nu există, iar vinovăţia organelor de cercetare penală nu poate fi stabilită.

În drept, pârâtul a invocat art. 115-118 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la filele 26-28 din primul dosar al ……., prin Serviciul Registratură, la data de 17.09.2012, pârâtul …….. a invocat următoarele excepţii procesuale:

1.Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că reclamantul avea posibilitatea formulării acţiunii în termen de 3 ani de la data producerii faptului prejudiciabil, termen care a expirat.

2.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ........¸ având în vedere că reclamantul invocă fapte ilicite al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, potrivit art. 223 alin. 2 din Noul Cod civil, Statul nu răspunde pentru obligaţiilor celorlalte instituţii de stat. Totodată, potrivit art. 52 alin.3 din Constituţie, Statul răspunde doar pentru erorile judiciare, nu şi pentru actele juridice ale unei persoane juridice, care răspunde în nume propriu pentru faptele ilicite săvârşite.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nefiind invocată în cauză nicio eroare judiciară. Presupusul prejudiciu moral invocat nu poate atrage răspunderea ………. pentru fapte ce nu îi sunt imputabile.

În drept, pârâtul a invocat art. 998-999 Cod civil.

Prin notele de şedinţă depuse la filele 40-43 din primul dosar al ……, prin Serviciul Registratură, la data de 16.11.2012, pârâtul ………. a mai invocat următoarele două excepţii:

1.Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune¸arătând că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani este luna august 2004, când s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală, la care au participat apărătorii aleşi ai reclamantului, care avea calitatea de inculpat, şi în cuprinsul căruia au fost incluse procesele verbale încheiate la data de 14.05.2004 cu privire la redarea convorbirilor telefonice interceptate în baza celor două mandate. Raportat la această dată, termenul de 3 ani s-a împlinit în august 2007, înainte de formularea prezentei acţiuni.

Un al doilea moment la care ar fi putut începe să curgă termenul de prescripţie, ar fi data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii CEDO ……. contra României, privind neconformitatea dispoziţiilor Legii nr. 51/1991 cu Convenţia, dată faţă de care termenul de prescripţie s-a împlinit de asemenea.

2.Excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, arătând că revine exclusiv instanţei penale a stabili dacă probele strânse în faza de urmărire penală servesc scopului procesului penal pendinte sau reprezintă o ingerinţă nejustificată în viaţa privată a reclamantului. În acest sens, a susţinut că Legea nr. 14/1992 prevede în mod expres faptul că actele de constatare efectuate de SRI pot constitui mijloace de probă în procesul penal.

Pe fondul cauzei, pârâtul a mai învederat diferenţele dintre cauza …. contra României şi situaţia reclamantului. Astfel, la data emiterii mandatelor, Curtea Europeană nu efectuase un examen al Legii nr. 15/1991 în raport de prevederile Convenţiei. Raportat la acest aspect, pârâtul a arătat că nu putea, în mod constituţional şi legal, să refuze îndeplinirea unei atribuţii impuse de lege şi nici nu putea substitui o procedură legală cu o altă procedură ad hoc. Totodată, atributul adoptării şi alinierii legislaţiei naţionale la dispoziţiile Convenţiei Europene revine Statului membru, …….. neputând răspunde pentru lipsa garanţiilor suficiente în procedura de emitere a mandatelor de interceptare.

O diferenţă faţă de cauza ….. contra României, este aceea că în cauza reclamantului a existat un control a posterior al temeiniciei interceptării din partea unei autorităţi independente şi imparţiale, respectiv ……. Înainte de întocmirea rechizitoriului, Parchetul a solicitat instanţei competente certificarea înregistrărilor, solicitare ce i-a fost respinsă pe considerentul aplicării în timp a legii. Totodată, în cazul reclamantului, se înfiinţase Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, care putea certifica realitatea şi fiabilitatea înregistrărilor, o altă diferenţă notabilă faţă de speţa CEDO.

Cu privire la prejudiciul solicitat de către reclamant, pârâtul a arătat că între suma solicitată şi încălcările art. 8 CEDO nu există nicio legătură de cauzalitate, aspect reţinut şi de Curtea Europeană în cauza analizată mai sus. 

În şedinţa publică din data de 15.01.2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare (f.58-59 din primul dosar), prin care a arătat că primul capăt al cererii sale este:

-să se constate faptul prejudiciabil al emiterii nelegale a mandatelor de interceptare a convorbirilor nr. …….. şi nr……….., precum şi al utilizării şi depunerii acestora în dosarul nr. …….. al ÎCCJ, de către …….., cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea acestei precizări, reclamantul a arătat că utilizarea acestor interceptări în dosarul penal l-a prejudiciat în mod grav, acesta fiind principalul motiv pentru care hotărârile de achitare a sa au fost casate şi s-a dispus condamnarea sa. De altfel, modalitatea de depunere la dosar a acestor interceptări a cauzat o inegalitate de arme în procesul penal a sa faţă de parchet, care a refuzat să depună mandatele de interceptare până în momentul recursului, la ultimul termen de judecată, când instanţa a rămas în pronunţare.

Prin Sentinţa civilă nr. ……… a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, instanţa de fond a recalificat excepţia necompetenţei instanţei civile, invocată prin întâmpinare, ca o excepţie a inadmisibilităţii, pe care a admis-o, şi, ca atare, a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. ……… a Tribunalului Bucureşti, hotărârea judecătorească prezentată anterior a fost casată, în urma admiterii recursului declarat de recurentul-reclamant …….., cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţei.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de recurs a arătat că instanţa civilă are obligaţia de a verifica în ce măsură fapta autorităţilor de a proceda la interceptarea reclamantului îmbracă un caracter ilicit, raportându-se, în măsura în care apreciază că se impune, şi la soluţia pronunţată în dosarul penal cu privire la legalitatea sau nu a probei în cauză.

În şedinţa publică din faţa Tribunalului Bucureşti din data de 15.01.2014, pârâtul ………. a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la legalitatea emiterii mandatelor de interceptare, arătând că ……… a tranşat acest aspect prin Decizia penală nr. ………...

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul ……….. la data de 27.02.2014, sub nr. ………..

În rejudecare, prin Încheierea din data de ………. a ……….., s-a reţinut că instanţa de control judiciar a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea judecătoriei, astfel că excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, a fost soluţionată implicit. Totodată, instanţa a respins, ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi a unit cu fondul, conform art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de ambii pârâţi.

Cu privire la excepţia netimbrării, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 lit. f din Legea nr. 146/1997, conform cu care acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din ………, instanţa a dispus, conform art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, unirea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de ambii pârâţi, prin întâmpinări cu fondul cauzei. Totodată, a recalificat excepția prematurităţii cererii, invocată de pârâtul ……….., prin întâmpinare, faţă de argumentele invocate în susţinerea acesteia, ca fiind o apărare pe fondul cauzei.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de toate părţile. În cadrul probei cu înscrisuri, la dosar au fost depuse următoarele: Încheierea din ……. din dosarul ÎCCJ nr. …….., rechizitoriul din dosarul nr. ………., adresa Judecătoriei Sector 5 din …….., adresa PÎCCJ către Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Încheierea Tribunalului Bucureşti din ……, Sentinţa penală nr. ……. a Tribunalului Sibiu, Încheierea din data de ………. a Tribunalului Sibiu, Decizia penală nr. ……… a Curţii de Apel Alba Iulia, Decizia nr. ……… a ÎCCJ,  Încheierea ÎCCJ din ………, Sentinţa civilă nr. ……….. a Tribunalului Bucureşti, Rezoluţia nr. ……….. din 26.03.2012 a PÎCCJ, minuta Sentinţei ÎCCJ nr. ……., rezoluţia din …… a PCAB, rezoluţia din …… a PCAB, extrase portal, jurisprudenţă, încheierea Tribunalului Sibiu din ………., procesul verbal al PCAB din ……….

Prin Sentinta civila nr………. din ………, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti  a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ……….., invocată prin întâmpinare, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ……….., invocată prin întâmpinare, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de ambii pârâţi si a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

La data de ………, pârâtul ……….., a emis mandatul nr. ……. (f.8), în temeiul art. 13 raportat la art. 3 lit. f, h şi l din Legea nr. 51/1991 şi art. 10 din Legea nr. 14/1992, prin care a autorizat interceptarea comunicaţiilor reclamantului ……… la postul mobil nr. ………, precum şi accesul în spaţiile din ………şi alte localităţi în care au loc manifestări ………..…….., organizate de acesta, şi în locurile de cazare, în scopul instalării de mijloace tehnice de interceptare a comunicaţiilor, întreţinerii şi ridicării acestora, precum şi pentru ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee. Mandatul a fost emis pentru o durată de 3 luni, între ………….

Ulterior, în data de ……, pârâtul a emis un nou mandat, cu nr. ……….,  prin care, în temeiul art. 13 alin. 5 din Legea nr. 51/1991, a dispus prelungirea cu 3 luni de la ………., a mandatului nr. ………., pentru interceptarea comunicaţiilor reclamantului şi activităţile adiacente indicate anterior.

La data de 13.08.2004, prin rechizitoriul emis în dosarul penal nr. ………. (f.16-40), ……….. a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ……….  În cuprinsul rechizitoriului au fost reţinute, printre mijloacele de probă, procesele verbale de redare a convorbirilor, obţinute pe baza celor două mandate contestate în cauză.

Totodată, s-a consemnat faptul că inculpatului ……. nu i-a putut fi prezentat materialul de urmărire penală, conform art. 257 şi art.250 Cod procedură penală, întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. 1 Cod procedură penală.

Prin Sentinţa penală nr. …….. a Tribunalului Sibiu din dosarul nr. ……. (f.60-71), cauza penală privindu-l pe inculpatul ……… a fost soluţionată, în sensul achitării acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 pct. 1 lit. a Cod procedură penală. În cuprinsul hotărârii, s-a reţinut faptul că interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului nu pot reprezenta mijloace de probă în procesul penal care să respecte exigenţele dispoziţiilor art. 63 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât autorizaţiile de interceptare ale acestora nu au fost depuse la dosar, fiind clasificate ca secrete de stat. Această soluţie a fost menţinută, prin Decizia penală nr. 5/A/14.03.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia (f.72-90), prin respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Cu privire la interceptările convorbirilor telefonice, instanţa de apel a reţinut că acestea au fost înlăturate în mod corect de la aprecierea materialului probator, fiind vorba despre probe administrate nelegal. Astfel, a reţinut că, deși legislaţia procesual penală în vigoare la acea dată acorda procurorului posibilitatea de a autoriza o atare imixtiune în viaţa privată a persoanelor, în condiţiile expuse, aceste dispoziţii veneau în contradicţie cu art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, s-a reţinut că organele de urmărire penală nu au depus la dosar autorizaţiile de interceptate, susţinând că aceasta sunt clasificate ca secrete de stat.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 1131/12.04.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (f.91-98), a fost admis recursul declarat de Parchet dispunându-se casarea celor două hotărâri de fond, şi reţinerea cauzei pentru rejudecare. În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că instanţele de fond au înlăturat în mod nejustificat procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, apreciind că aceste probe au fost administrate nelegal.

Din încheierea ÎCCJ din data de 23.02.2012, pronunţată în dosarul nr. ........(f.99-101), rezultă că cele două mandate privind interceptarea convorbirilor inculpatului au fost declasificate şi depuse la dosar înainte de respectivul termen.

În urma rejudecării cauzei, ÎCCJ a pronunţat Decizia penală nr. ........ (f.61-151 dos. TB), prin care a dispus, în mod definitiv, condamnarea inculpatului ........, la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. 2 şi 3 raportat la art. 41 alin. 2 Cod penal.

În motivarea acestei soluţii (filele 155-159 din dos. TB), Înalta Curte a reţinut, ca mijloace de probă, înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatului, arătând că, în această fază procesuală au fost ataşate la dosar cele trei autorizaţii în baza cărora au fost interceptate comunicaţiile inculpatului (nr. 002061/13.11.2012, 00923/09.05.2013, 00214/11.02.2003).

Înalta Curte a reţinut că cele trei mandate au fost emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1991, în forma în vigoare la momentul respectiv, înainte de modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003. Ulterior, aceasta a efectuat o analiză detaliată a actelor de procedură penală emise cu privire la reclamantul ........, a probelor şi a indiciilor avute în vedere de organele de urmărire penală, şi a stabilit că emiterea respectivelor mandate a avut nu doar o bază legală, ci şi una factuală, concretizată în existenţa unor indicii care să determine aparenţa implicării inculpatului în acţiuni de natură a aduce atingere siguranţei naţionale. Ulterior, deşi s-a dispus neînceperea urmăririi penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională, Înalta Curte a stabilit că interceptările pot fi utilizate în mod legal ca mijloace de probă, pentru dovedirea săvârşirii unor alte infracţiuni.

Prin aceleaşi considerente, instanţa supremă a analizat şi legalitatea emiterii celor două mandate, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cauza ........contra României, arătând că, deşi Curtea a constatat că Legea nr. 51/1991 nu îndeplinea exigenţele art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, utilizarea interceptărilor astfel obţinute ca probă în dosarul penal nu l-a privat pe reclamant de un proces echitabil şi nu a încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenţie.

Având în vedere această situaţie de fapt, instanţa a analizat temeinicia cauzei, pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiilor procesuale invocate de părţi:

1.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ........, invocată prin întâmpinare:

Instanţa a retinut, analizând atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea precizatoare formulată de reclamant, că pârâtul ........ a fost chemat în judecată doar în considerarea primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea faptului prejudiciabil al emiterii nelegale a mandatelor de interceptare a convorbirilor nr. ........şi nr. 00923/09.05.2003, precum şi al utilizării şi depunerii acestora în dosarul nr. ........al ÎCCJ, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta rezultă fără echivoc din faptul că, prin al doilea capăt de cerere, reclamantul a solicitat obligarea celuilalt pârât, a ........, la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.

Calitatea procesuală reprezintă una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civilă şi presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportului juridic dedus judecaţii (calitatea procesuală pasivă). În cauză, pe primul capăt al cererii de chemare în judecată, se solicită constatarea emiterii nelegale a unor acte juridice, prin încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii nu poate fi considerat nimeni altul decât emitentul actului juridic contestat, respectiv emitentul celor două mandate de interceptare – .........

Argumentele pârâtului din întâmpinare, potrivit cu care răspunderea civilă pentru eventuala faptă ilicită invocată de către reclamantă i-ar reveni pârâtului ........, deşi întemeiate, astfel cum se va arăta mai jos, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a sa pentru primul capăt de cerere, care, astfel, cum s-a arătat anterior, nu are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a instituţiei Ministerului Public, ci doar constatarea nelegalităţii emiterii unui act juridic.

Considerentele pârâtului privind independenţa operativă a procurorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu sunt relevante pentru stabilirea calităţii procesuale pasive, câtă vreme aceştia acţionează în mod unitar, sub coordonarea instituţiei din care fac parte şi a Ministerului Public, în temeiul art. 131 alin. 2 şi art. 132 alin. 1 din Constituţia României.

Raportat la acest raţionament juridic, pârâtul ........ are calitate procesuală pasivă, pe capătul de cerere pentru care a fost chemat în judecată, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de acesta, va fi respinsă ca neîntemeiată.

2.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ........, invocată prin întâmpinare:

Conform susţinerilor reclamantului (note scrise - f.116), temeiul cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva pârâtului Statul Român este reprezentat de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, acesta fiind ţinut să răspundă obiectiv pentru organizarea defectuoasă a activităţii judiciare.

Instanţa constată că, potrivit art. 52 alin. 3 din Constituţie şi art. 96 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 303/2004, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Aceste texte legale, deşi invocate de pârâtul ........, nu sunt aplicabile în cauză, neexistând o eroare judiciară pentru care pârâtul Statul Român să fie chemat să răspundă.

Fapta ilicită susţinută de reclamant se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin emiterea a două mandate de interceptare şi utilizarea lor în procesul penal.

Or, instanţa reţine că obligaţia de a asigura respectarea drepturilor prevăzute de convenţie, revine statelor membre ale Convenţiei – în cauză ........, atât prin legislaţia naţională adoptată cât şi prin modalitatea de implementare a acesteia. Pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, în mod evident că răspunderea nu poate reveni decât ........, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză.

În acest sens, în temeiul art. 13 din Convenţie, orice persoană se consideră prejudiciată prin încălcarea unui dintre drepturile sale fundamentale are dreptul de a se adresa instanţei pentru repararea prejudiciului suferit, iar calitate procesuală pasivă în cadrul acestor cereri nu poate avea decât Statul Român. Totodată, conform art. 223 alin.1 Cod civil, statul participă la judecată prin Ministerul Finanţelor Publice.

Raportat la aceste argumente, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ........va fi respinsă, ca neîntemeiată.

3.Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de ambii pârâţi:

Instituţia prescripţiei extinctive va fi analizată conform dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumit în continuare Cod civil), aplicabil în cauză în temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. 4 Cod civil, raportat la momentul începerii termenului de prescripţie, care va fi stabilit în continuare.

Prescripţia extinctivă este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil, prin care se stinge dreptul material la acţiune prin care acesta ar fi putut obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelative. Astfel, potrivit art. 2500 Cod civil, Dreptul material la acţiune (...) se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

Acţiunea de faţă, fiind una cu un obiect patrimonial, este supusă prescripţiei extinctive, potrivit art. 2501 alin. 1 Cod civil, termenul de prescripţie aplicabil fiind cel general de 3 ani, reglementat de art. 2517 Cod civil. În materia răspunderii civile delictuale, art. 2528 Cod civil stabileşte că prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Aşadar, în materia specifică a răspunderii civile delictuale, legiuitorul a stabilit două momente alternative de la care poate începe prescripţia să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea, fie momentul obiectiv al datei la care trebuia ori putea să cunoască aceste elemente. Cunoaşterea celor două elemente trebuie să fie cumulativă, pentru a începe să curgă termenul de prescripţie, cel prejudiciat trebuind să cunoască nu numai paguba suferită ci şi persoana împotriva căreia se poate îndrepta.

În cauză, instanţa a apreciat că reclamantul a cunoscut faptul prejudiciabil şi persoana responsabilă la data declasificării mandatelor de interceptare şi a depunerii acestora în dosarul ........, respectiv la data de ........(încheierea de la filele 99-101 din primul dosar).

Astfel, nu se poate reţine ca moment al începerii termenului de prescripţie, data prezentării materialului de urmărire penală, deoarece, astfel cum s-a consemnat în rechizitoriul emis în dosarul ........, această etapă procedurală nu a avut loc, reclamantul ........ sustrăgându-se de la procedura urmăririi penale.

Totodată, nu se poate reţine ca moment al începerii termenului de prescripţie, nici data cunoaşterii rechizitoriului de către reclamant, personal sau prin reprezentanţii săi convenţionali, deoarece  în cuprinsul acestui înscris au fost consemnate doar  procesele verbale privind interceptările convorbirilor inculpatului,  nu şi cele două mandate care au stat la baza obţinerii interceptărilor sau emitentul lor.

Atât prin cunoaşterea rechizitoriului cât şi a proceselor verbale privind interceptările, depuse în dosarul penal al instanţei încă de la început, reclamantul a putut cunoaşte doar faptul prejudiciabil la interceptării sale, prezumând existenţa unor mandate de interceptare, nu însă şi persoana responsabilă de emiterea acestora.

Totodată, deşi, conform Încheierii din ........a Tribunalului Sibiu, din dosarul nr, ........(79-85), reclamantul avea cunoştinţă, la acea dată, despre numărul mandatelor de interceptare, instanţa apreciază, în continuare, că nu se poate prezuma, prin acest fapt, şi cunoaşterea emitentului celor două înscrisuri.

Acest detaliu a putut fi cunoscut de către reclamant doar în momentul studierii celor două mandate, respectiv în momentul declasificării şi depunerii lor în dosarul penal ce se afla în desfăşurare – 23.02.2012.

Data publicării în Monitorul Oficial a cauzei CEDO ........contra României, invocată de pârât prin întâmpinare, nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul cunoaşterii celor două aspecte esenţiale pentru începerea termenului de prescripţie. 

Ca atare, instanţa reţine că termenul de prescripţie de 3 ani, aplicabil prezentei acţiuni, a început să curgă la data de 23.02.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 01.06.2012, aşadar înainte de împlinirea termenului.

Pentru aceste considerente, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată, astfel că a fost respinsă ca atare.

Pe fondul cauzei:

Prealabil analizării fondului cauzei, instanţa  a retinut că cererea de chemare în judecată a reclamantului are un singur obiect, şi anume angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului ......... Deşi primul capăt de cerere a fost formulat sub forma unei acţiuni în constatare, împotriva şi a pârâtului ........, instanţa reţine că acesta se referă la constatarea existenţei faptei ilicite, ca primă condiţie a răspunderii civile delictuale.

Răspunderea civilă delictuală  a fost analizată conform dispoziţiilor Codului civil din 1864, având în vedere data comiterii faptei ilicite ce urmează a fi reţinută în continuare, respectiv data emiterii mandatelor de interceptare, şi normele tranzitorii cuprinse în art. 3 şi art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit cu care Obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.

Astfel, temeiul de drept al cererii reclamantului, astfel cum a fost acesta susţinut şi argumentat prin precizările efectuate pe parcursul procesului, este reprezentat de art. 998-999 din Codul civil din 1864, potrivit cu care orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa

 Condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum rezultă din analiza art. 998 – 999 citate anterior sunt existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea ei cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, iar acestea trebuie dovedite de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil din 1864.

Fapta ilicită invocată în cauză, conform cererii precizate, a fost motivată prin două aspecte, respectiv:

1.emiterea mandatelor de interceptare a convorbirilor nr. ........şi nr. ........cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

2.depunerea şi utilizarea acestora în dosarul nr. ........al ÎCCJ, de către .........

Cu privire la cel de-al doilea aspect, instanţa a constatat că, prin considerentele din Decizia penală nr. ........, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat legalitatea utilizării celor două mandate de interceptare ca mijloace de probă în procesul penal, iar această soluţie se impune în cauză în virtutea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive, atât în temeiul art. 22 alin. 1 Cod penal, cât şi a art. 1201 din Codul civil din 1864.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat în mod expres legalitatea utilizării celor două mandate de interceptare ca mijloace de probă în procesul penal şi a reţinut că acestea pot fi reţinute în mod legal fără a se aduce atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil, conform art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, instanţa a respins cererea reclamantului de a se constata fapta ilicită constând în depunerea şi utilizarea nelegală a mandatelor de interceptare în procesul penal, ca neîntemeiată, constatând că, asupra acestui aspect, s-a pronunţat cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. .........

Cu privire la primul aspect invocat de către reclamant în motivarea faptei ilicite, respectiv emiterea mandatelor de interceptare a convorbirilor nr. 002061/13.11.2002 şi nr. ........cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa a retinut că autoritatea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu mai operează, întrucât considerentele instanţei supreme nu au vizat şi o eventuală atingere adusă drepturilor reclamantului prevăzute de art. 8 din Convenţie.

Astfel, instanţa supremă a analizat în detaliu posibilele atingeri aduse dreptului reclamantului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 CEDO, fără însă a face referire şi la încălcările art. 8 din Convenţie. Cu privire la art. 8, Înalta Curte s-a rezumat să citeze considerentele Curţii Europene în cauza ........contra României, potrivit cu care Legea nr. 51/1991 nu îndeplinea exigenţele art. 8 din Convenţia Europeană, fără a dezvolta în niciun mod acest aspect.

Aşadar, instanţa a analizat  în continuare dacă, în cauză, se poate constata că mandatele nr. 002061/13.112012 şi ........au fost emise de către pârâtul ........ cu încălcarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dacă aceasta poate reprezenta o faptă ilicită care să angreneze răspunderea civilă delictuală a pârâtului Statul Român.

Prin emiterea celor două mandate de interceptare a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea vieţii private, aspect ce este necontestat de către părţile din dosar. Mai departe, trebuie analizat dacă această ingerinţă respectă exigenţele art. 53 din Constituţia României şi art. 8 paragraf 2 din Convenţie, potrivit cu care Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

În primul rând, instanţa a retinut că cele două mandate de interceptare au fost emise în temeiul Legii nr. 51/1991, cu respectarea dispoziţiilor acestui act normativ în forma în vigoare la data emiterii lor, înainte de adoptarea Legii nr. 281/2003 pentru modificarea Codului de procedură penală, astfel cum s-a reţinut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, cu autoritate de lucru judecat.

În al doilea rând, instanţa a analizat conformitatea aplicării în cauză a Legii nr. 51/1991, în forma în vigoare înaintea Legii nr. 281/2003, cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cu jurisprudenţa Curţii Europene de Drepturilor Omului.

În cauza ........contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a efectuat o analiză extinsă a Legii nr. 51/1991 şi a stabilit că aceasta nu respectă exigenţele art. 8 din Convenţie.

Curtea Europeană a reamintit că, pentru a fi compatibilă cu art. 8 paragraf 2 din Convenţie, o ingerinţă prevăzută de lege se referă nu numai la respectarea dreptului intern, ci şi la calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu principiul preeminenţei dreptului, Astfel, în contextul supravegherii secrete exercitate de autorităţile publice, dreptul intern trebuie să ofere o protecţie împotriva intervenţiei arbitrariului în exercitarea dreptului unui individ prin raportare la art. 8. În plus, legea trebuie să folosească termeni suficient de clari pentru a le indica persoanelor, de o manieră satisfăcătoare, circumstanţele şi condiţiile în care abilitează autorităţile publice să ia astfel de măsuri secrete (par. 61).

Deşi a admis că Legea nr. 51/1991 putea fi considerată necesară într-o societate democratică, în virtutea puterii discreţionare a legiuitorului naţional, Curtea a concluzionat că actul normativ nu asigura un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului, pentru următoarele motive:

-lipsa de independenţă a autorităţilor competente să autorizeze ingerinţa, interceptările fiind autorizate de procurori, care, în sistemul juridic român, nu sunt independenţi faţă de puterea executivă,

-lipsa unui control a priori, a autorizaţiilor date de procuror, deciziile acestuia neputând fi atacate în faţa unui organ jurisdicţional independent şi imparţial,

-lipsa unui control a posteriori al temeiniciei interceptării din partea unei autorităţi independente şi imparţiale,

-lipsa garanţiilor referitoare la păstrarea caracterului intact şi complet al înregistrărilor şi distrugerea acestora,

-lipsa de independenţă a autorităţii care ar fi putut certifica realitatea şi fiabilitatea înregistrărilor, singura autoritate cu această atribuţie fiind Serviciul Român de Informaţii, adică tocmai autoritatea însărcinată cu efectuarea interceptărilor.

Aplicând aceleaşi criterii în cauza de faţă, instanţa constată că primele două deficienţe ale procedurii de interceptare reţinute de instanţa europeană se regăsesc în cazul interceptărilor reclamantului, cele două mandate contestate fiind autorizate de către procuror, în lipsa unui control  a priori, din partea unei instanţe independente şi imparţiale.

În schimb, ultimele trei critici aduse de Curtea Europeană Legii nr. 51/1991 nu mai pot fi reţinute şi în cauza reclamantului, deficienţele aferente fiind înlăturate prin pronunţarea Deciziei penale ÎCCJ nr. nr. .........

Astfel, cu privire la existenţa unui control a posteriori al temeiniciei interceptării, instanţa reţine că, în mod întemeiat, pârâtul ........ a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. ........, a analizat în detaliu legalitatea emiterii mandatelor de interceptare, aspect ce se deosebeşte de cauza ........contra României. Tot Înalta Curte a consemnat faptul că nu se poate reţine niciun tip de suspiciune rezonabilă cu privire la realitatea înregistrărilor şi conţinutul acestora, în plus convorbirile fiind redate printr-un proces verbal certificat pentru autenticitate de către procurorul-şef, cu îndeplinirea condiţiilor impuse prin Legea nr. 281/2003. Totodată, controlul fiabilităţii înregistrărilor putea fi efectuat de către Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, în ipoteza în care reclamantul ar fi dorit să le conteste, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Prin urmare, instanţa a reținut că, deşi la momentul emiterii celor două mandate de interceptare, reglementarea Legii nr. 51/1991 nu oferea un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului, reclamantul a beneficiat de o astfel de protecţie, ulterior, prin controlul efectuat de instanţa supremă, în condiţiile unei proceduri imparţiale şi independente.

Analizând proporţionalitatea ingerinţei aduse vieţii private a reclamantului cu scopul legitim urmărit de autorităţi, instanţa constată că interceptarea convorbirilor reclamantului nu a fost efectuată în mod abuziv şi pe o perioadă îndelungată de timp, ci doar pe o perioadă limitată totală de 9 luni de zile (prin trei mandate, astfel cum rezultă din motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), şi în cadrul unui proces penal, desfăşurat cu privire la săvârşirea unor infracţiuni (iniţial cele privind siguranţa naţională şi apoi cele de drept comun reţinute prin rechizitoriu). După finalizarea interceptărilor, pârâtul ........ a procedat la finalizarea dosarului penal ce l-a privit pe reclamant într-un termen rezonabil, dispunând trimiterea acestuia în judecată, prin emiterea rechizitoriului în data de 13.08.2004, aşadar după aproximativ un an de zile. Raportat la aceste elemente, instanţa reţine că ingerinţa adusă dreptului reclamantului la o viaţă privată a fost proporţională cu scopul legitim urmărit de autorităţi, respectiv acela de a identifica şi sancţiona în mod eficient fapte de natură penală.

Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că argumentele din cauza ........contra României nu pot fi aplicate mutatis mutandis în speţa de faţă şi a reținut că, spre deosebire de cauza Curţii Europene, în cazul reclamantului nu a fost încălcat art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecinţă,  nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite constând în emiterea mandatelor de interceptare a convorbirilor nr. ........şi nr. ........cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care cererea reclamantului  a fost respinsă şi sub acest aspect, ca neîntemeiată.

În lipsa unei fapte ilicite, instanţa a constatat că nu mai este necesar a fi analizate celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate, motiv pentru care nu  au mai fost avute în vedere nici argumentele părţilor cu privire la acestea.

Prin urmare, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul ........ împotriva pârâţilor ........ şi .........

Impotriva acestei hotarari au formulat recurs, in termen legal, atat intimatul parat ........, ........, ........ si reclamantul ........, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti- sectia a IV a  Civila, la data de ........, sub nr. .........

Recurentii ........- ........ si ........ au criticat sentinta instantei de fond din perspectiva motivelor vizate de art 304 pct. 9 c.p.civ. , sustinand  ca in mod gresit prima instanta a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a ........ si prescriptiei dreptului material la actiune.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ........, recurentul arata ca din chiar motivarea primei instante, ce a calificat cererea retinand ca aceasta are un singur obiect si anume angajarea raspunderii civile delictuale a paratului ........, primul capat de cerere- desi formulat sub forma unei actiuni in constatare se refera in fapt la constatarea existentei faptei ilicite, rezulta temeinicia argumentelor sale privind lipsa unei legitimari procesuale pasive.

In acest sens, in conformitate cu dispozitiile art 223 alin 1 din legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicata, in raporturile civile in care se prezinta nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii, Statul participa prin ........, afara de cazul in care legea stabileste un alt organ in acest sens.

In continuare, recurentul sustine calitatea procesuala pasiva unica a ........in prezenta cauza invocand dispozitiile art 52 din Constitutie si art 96 alin 1 si 6 din Legea nr. 303/2004 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, concluzionand ca Statul este singurul care poate raspunde, in calitate de garant al drepturilor cetatenesti, pentru eventualele pagube produse printr-una din formele de exercitare a autoritatii sale.

Cu privire la cea de-a doua exceptie invocata, in esenta, s-a aratat ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data la care reclamantul a cunoscut faptul ca i-au fost interceptate convorbirile telefonice si implicit a aflat de existenta mandatelor de interceptare, iar nu de la momentul declasificarii si depunerii acestora la dosarul nr. ........al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Avand in vedere ca reclamantul a pretins ca interceptarea convorbirilor sale a reprezentat o ingerinta in dreptul garantat de art 8 alin 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, pentru aprecierea momentelor de la care a inceput sa curga prescriptia nu prezinta relevanta nici cunoasterea mandatelor de interceptare, nici declasificarea lor.

Nu era necesar ca reclamantul sa aiba cunostinta de continutul mandatelor deoarece este vorba despre faptele sale, iar acesta nu a negat existenta convorbirilor telefonice, fapt confirmat si de partea vatamata .........

Totodata, inregistrarile in discutie nu au fost contestate in conditiile codului de procedura penala.

In raport de cele mentionate, termenul de prescriptie poate fi calculat in functie de mai multe momente- fie incepand cu data de 13 august 2004, data emiterii rechizitoriului nr. ........, ocazie cu care ........s-a desesizat, fie de la depunerea mandatelor in dosarul penal, in faza recursului, fie de la pronuntarea incheierii din 9 februarie 2009 a ........, cand aparatorul sau a solicitat depunerea la dosarul penal a mandatelor de interceptare.

La randul sau, reclamantul ........ a criticat sentinta, prin prisma motivului de nelegalitate prevazut de art 304 pct. 9 c.p.cv. aratand ca solutia primei instante privind inexistenta unei fapte ilicite este nelegala prin raportare la dispozitiile art 998-999 c.civ.

In esenta, se arata ca in mod nelegal prima instanta a retinut sub aspectul analizei faptei ilicite, ca deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului date in aceasta materie nu s-ar aplica si in cazul reclamantului.

Refuzand sa aplice jurisprudenta europeana in materia interceptarilor dispuse in baza legii nr. 51/1991- ........contra Romaniei, Calmanovici c. Romaniei, Pantea c. Romaniei, Viorel Burzo c.Romaniei, Raducu c. Romaniei si in cazul reclamantului, desi se analizeaza situatii identice cu cea dedusa judecatii, instanta nu a respectat obligatia constitutionala impusa autoritatilor interne ale statelor semnatare ale Conventiei de a da prioritate normelor internationale de protectie a drepturilor omului fata de cele interne, incalcand si dispozitiile art 32 din Conventia europeana ce recunoaste hotararilor CEDO o autoritate de lucru interpretat si impune instantelor nationale obligatia de a aplica direct dispozitiile Conventiei si interpretarile date de Curte notiunilor acesteia.

In acest context, prima instanta, desi a analizat din perspectiva CEDO dispozitiile Legii 51/1991 in baza careia au fost acordate mandatele de interceptare, aplicand aceleasi criterii enuntate de Hotararile mentionate, instanta a constatat ca primele doua deficiente ale procedurii de interceptare retinute de instanta europena se regasesc in cazul interceptarilor reclamantului, cele doua mandate fiind autorizate de catre procuror, in lipsa unui control a priori, din partea unei instante independente si impartiale, in schimb ultimele trei critici, referitoare la lipsa unui control a posteriori, lipsa garantiilor referitoare la pastrarea caracterului intact si complet al inregistrarilor, lipsa de independenta a autoritatii care certifica realitatea si fiabilitatea inregistrarilor nu mai pot fi retinute in cauza reclamantului, deficientele aferente fiind inlaturate prin pronuntarea Deciziei penale ICCJ nr. 2107 din 14.06.2013.

Recurentul invedereaza , in primul rand ca in jurisprudenta CEDO invocata nu se prevede necesitatea intrunirii cumulative a celor cinci motive pentru care s-a constatat ca Legea 51/1991 incalca exigentele art 8 din Conventie. In opinia recurentului, oricare dintre aceste critici este indeplinita in cauza este de natura a atrage constatarea incalcarii.

In realitate toate cele 5 criterii se aplica in situatia reclamantului Bivolaru.

Astfel, cu privire la lipsa unui control a posteriori al temeiniciei interceptarii din partea unei autoritati independente si impartiale, contrar celor retinute de instanta de fond, acesta nu a fost asigurat prin analiza in detaliu de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia Penala nr. ........ a legalitatii mandatelor de interceptare.

In realitate acest criteriu retinut de Curtea Europeana are un cu totul alt continut, aspect ce rezulta din cauza ........c.Romaniei, avand in vedere ca analiza incalcarii art 8 din Conventie cu ocazia emiterii mandatelor de interceptare se face raportat doar la data emiterii lor si la dispozitiile procedurale in vigoare la acea data, analiza efectuata pe larg in Hotararea CEDO mentionata ce arata ca dispozitiile procedurale in materie penala privitoare la interceptarea convorbirilor, care erau in vigoare inainte de Legea 281/2003 nu asigurau acest control.

Astfel, in cazul ........c.Romaniei, Curtea Europeana a constatat ca acestuia i-au fost incalcate drepturile protejate de art 8 din Conventie chiar daca acesta fusese condamnat de catre o instanta interna pe baza convorbirilor interceptate in baza legii sigurantei nationale, situatie identica cu cea a reclamantului .........

In opinia recurentului acest criteriu al incalcarii art 8 din Conventie este cu atat mai evident indeplinit avand in vedere ca intre data emiterii autorizatiilor de interceptare si a interceptarii propriu-zise a convorbirilor si data consemnarii continutului convorbirilor in procesele verbale depuse la dosarul cauzei, a intrat in vigoare Legea 281/2003., fara insa, ca dupa acest moment procurorul sa supuna certificarii instantei continutul convorbirilor intercepate anterior noii legi.

Astfel, mijlocul de proba reprezentat de procesul verbal de redare al convorbirilor telefonice interceptate intre anii 2002-2003 a fost întocmit de procuror la data de 14.05.2004, dupa intrarea in vigoare a legii 281/2003, motiv pentru care, fata de reclamant se impunea respectarea dispozițiilor imperative ale art 91 ind. 3 alin 2 si 3 c.p.p. in sensul ca instanța de judecata era cea care trebuia sa hotarasca pe baza unor dezbateri contradictorii intre procuror si parti care dintre informatiile culese prezinta interes in solutionarea cauzei si sa incheie proces verbal in acest sens, dispunand totodata prin incheiere distrugerea inregistrarilor ce nu au fost folosite ca mijloace de proba in cauza.

In consecinta, in opinia recurentului aprecierea asupra legalitatii probei de catre ICCJ in cadrul procesului penal in care a fost judecat reclamantul, nu are relevanta din punct de vedere al jurisprudentei europene in analiza incalcarii dispozitiilor art 8 din Conventie.

In acest context, se subliniaza si faptul ca in mod gresit prima instanta a retinut ca in ceea ce priveste art 8, Inalta Curte s-a rezumat sa citeze considerentele Curtii Europene, in cauza Dumitru c.Romaniei, potrivit cu care Legea 51/1991 nu indeplinea exigentele art 8 din Conventie, fara a dezvolta in nici un mod acest aspect.

Contrar celor retinute, la paginile 131-132 din Decizie, desi se retine incalcarea art 8 din CEDO, Curtea considenad totusi ca utilizarea inregistrarilor in litigiu ca proba in procesul de convingere intima a judecatorilor nationali nu l-a privat pe reclamant de un proces echitabil si nu a incalcat dispozitiile art 6 paragraf 1 din Conventie.

In ceea ce priveste lipsa garantiilor referitoare la pastrarea caracterului intact si complet al inregistrarilor si distrugerea acestora, recurentul arata ca sunt valabile aceleasi argumente legate de momentul intrarii in vigoare al legii nr. 281/2003 raportat la data emiterii mandatelor de interceptare ce fac obiectul cauzei. Autorizarea interceptarilor s-a facut in baza dispozitiilor codului de procedura penala dinainte de intrarea invigoare a Legii 281/2003 ce nu prevedeau aceste garantii.

In ceea ce priveste lipsa de independenta a autoritatii care ar fi putut certifica realitatea si fiabilitatea inregistrarilor, singura autoritate cu acesta atributie fiind ........, adica tocmai autoritatea insarcinata cu efectuarea interceptarilor.

Cu privire la acest criteriu, instanta de fond a retinut in mod gresit ca-totodata controlul fiabilitatii inregistrarilor putea fi efectuat de catre Institutul national de expertiza Criminalistica, in ipoteza in care reclamantul ar fi dorit sa e conteste, ceea ce nu s-a intamplat.

In realitate, in opinia recurentului, nici in prezent, autoritatile romane nu au un cadru institutional in care expertizele cu un asemenea obiectv sa poata fi efectuate de experti independenti, in contextul in care, pe de o parte la data emiterii autorizatiilor, singura autoritate era ........- cel care efectua interceptarile, iar in prezent Institutul National de Expertize Criminalistice a incheiat protocoale cu DNA, privind efectuarea de astfel de expertize, la conducerea acestei institutii au fost numiti chiar procurori, care sunt reprezentanti ai puterii executive.

De altfel, desi intr-o alta cauza, un reclamant a avut posibilitatea de a solicita controlul fiabilitatii inregistrarilor printr-o expertiza in cadrul procesului penal, nu a impiedicat Curtea Europeana sa ajunga la aceeasi concluzie ca in cauza ........c.Romaniei, respectiv incalcarea art 8 , recurentul citand  spre exemplificare, Hotararea CEDO Valentino Acatrinei c.Romaniei.

In ceea ce priveste analiza facuta de instanta cu privire la respectarea proportionalitatii ingerintei aduse vietii private a reclamantului raportat la scopul legitim urmarit de autoritati, contrar celor retinute, modalitatea in care au fost emise autorizatiile de interceptare a convorbirilor reclamantului in baza legii 51/1991 reprezinta o grava incalcare a obligativitatii respectarii proportionalitatii ingerintei aduse vietii private a reclamantului raportat la scopul legitim urmarit de autoritati, astfel cum este reglementat de art 8 din Conventia europeana.

In primul rand, emiterea mandatelor de interceptare si efectuarea interceptarilor si inregistrarilor convorbirilor telefonice transcrise si depuse la dosarul cauzei au avut loc anterior inceperii urmaririi penale, in faza actelor premergatoare si nu pot constitui probe in lipsa garantiilor specifice fazei de urmarire penala.

Totodata s-a dispus interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice, in cazul in care la data emiterii mandatelor nu existau nici un fel de indicii privitoare la savarsirea unor infractiuni la siguranta nationala, continutul mandatelor de interceptare fiind incompatibil cu cel al infractiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, respectiv cea de act sexual cu un minor.

Astfel, apare de neinteles de ce, la o luna dupa ce s-a dat solutia de neincepere a urmaririi penale de catre procuror privind savarsirea unor infractiuni la siguranta nationala, deci fara absolut nici un suport legal, SRI a solicitat inca o data autorizarea interceptarilor convorbirilor inculpatului in baza Legii 51/1991 si aceasta i-a fost acordata de catre procuror la 9.05.2003 prin mandatul 00923, ce face obiectul cauzei.

Nu poate fi retinuta ca intemeiata nici aprecierea instantei ca interceptarea convorbirilor reclamantului nu a fost efectuata in mod abuziv si pe o perioada indelungata de timp, ci doar pe o perioada de 9 luni de zile.

In realitate perioada de 9 luni de zile este o perioada indelungata, care reprezinta o ingerinta grava in viata privata a inculpatului, cu atat mai mult cu cat interceptarile s-au facut in lipsa oricaror indicii care sa atraga incidenta art 3 alit f din legea 51/1991 si nici nu au dus la descoperirea de infractiuni contra sigurantei nationale.

In ceea ce priveste fapta ilicita constand in depunerea si utilizarea mandatelor de interceptare in dosarul penal nr. ........al ICCJ de catre ........, in mod gresit prima instanta a retinut ca in cauza opereaza autoritatea de lucru judecat, nefiind indeplinite dispozitiile art 22 alin 1 din Codul de procedura penala, in contextul in care prezenta instanta nu este investita cu judecarea unei actiuni civile din cadrul cauzei penale avnd nr. ........, aceasta fiind solutionata chiar de catre instanta penala..  Pentru a se putea retine autoritatea de lucru judecat ar fi fost necesar ca instanta civila sa fie chemata sa se pronunte asupra unor chestiuni deja transate de catre instanta penala, ceea ce nu este cazul in speta.

In cauza de fata, reclamantul nu a solicitat instantei civile sa se pronunte asupra legalitatii unor probe folosite in procesul penal, ci asupra caracterului prejudiciabil al unor fapte ilicite ale paratilor, ceea ce exclude posibilitatea retinerii autoritatii de lucru judecat, deoarece nu exista identitate intre cele doua chestiuni puse in discutie.

Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul retine urmatoarele.

In ceea ce priveste recursurile formulate de ........- ........ si cel al recurentului ........, continand motive comune, tribunalul constata caracterul partial fondat al acestora si urmeaza in consecinta sa le admita, pentru urmatoarele considerente.

Recursurile sunt intemeiate, exclusiv prin prisma exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a ........, exceptie respinsa in mod nelegal de prima instanta.

In urma calificarii actiunii prin raportare si la considerentele ........, pronuntata in primul ciclu procesual s-a retinut in mod corect ca cererea reclamantului de constatare a acestui caracter nelegal al interceptarii nu reprezinta un capat de cerere propriu-zis, ci numai una din conditiile ce trebuie analizate in cauza pentru stabilirea temeiniciei cererii de obligare la despagubiri, prima instanta retinand ca cererea de chemare in judecata a reclamantului are un sigur obiect, si anume, angajarea raspunderii civile delictuale a paratului ......... Desi primul capat de cerere a fost formulat sub forma unei actiuni in constatare, impotriva si a ........, instanta a retinut ca acesta se refera la constatarea existentei faptei ilicite, ca prima conditie a raspunderii civile delictuale.

Prin urmare, desi prima instanta a calificat corect cererea dedusa judecatii in raport de motivele de fapt si de drept invocate si prin raportare la indrumarile instantei de recurs din primul ciclu procesual, a retinut legitimarea procesuala pasiva a ........, in lipsa raportului juridic obligational care sa confere recurentului aceasta calitate.

Prin urmare, in actiunea in despagubiri formulata,  in care fapta ilicită  pretins a fi fost savarsita se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin emiterea a două mandate de interceptare şi utilizarea lor în procesul penal, numai ........poate avea calitate procesuala pasiva, neavand relevanta imprejurarea ca emitentul celor două mandate de interceptare  a fost ........, avand in vedere ca autoritatea judecatoreasca, din care face parte si ........, constituie o componenta a statului, fiind una dintre cele trei puteri ale statului, astfel incat, Statul, in calitate de garant al drepturilor cetatenilor este ţinut să răspundă obiectiv pentru organizarea defectuoasă a activităţii judiciare.

De altfel, in sentinta recurata, chiar prima instanta a retinut corect, in analiza exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a ........că obligaţia de a asigura respectarea drepturilor prevăzute de Convenţie, revine statelor membre ale Convenţiei – în cauză ........, atât prin legislaţia naţională adoptată cât şi prin modalitatea de implementare a acesteia. Pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, în mod evident că răspunderea nu poate reveni decât ........, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză.

În acest sens, în temeiul art. 13 din Convenţie, orice persoană se consideră prejudiciată prin încălcarea unuia dintre drepturile sale fundamentale, are dreptul de a se adresa instanţei pentru repararea prejudiciului suferit, iar calitate procesuală pasivă în cadrul acestor cereri nu poate avea decât Statul Român. Totodată, conform art. 223 alin.1 Cod civil, statul participă la judecată prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin urmare, tribunalul retine intemeiat motivul de recurs vizand lipsa legitimarii procesuale  pasive a recurentului ........- ........, analiza  uneia dintre conditiile de atragere a raspunderii civile delictuale- cea referitoare la fapta ilicita- privind modalitatea de efectuare si autorizare a interceptarilor de catre Parchet, nejustificand in contextul actiunii formulate, calitatea procesuala pasiva a recurentului in cauza.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata , tribunalul constata caracterul neintemeiat al acestia si urmeaza in consecinta sa o respinga, pentru urmatoarele considerente :

In mod corect prima instanta a retinut ca  în materia specifică a răspunderii civile delictuale, legiuitorul a stabilit două momente alternative de la care poate începe prescripţia să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea, fie de la  momentul obiectiv al datei la care trebuia ori putea să cunoască aceste elemente. Cunoaşterea celor două elemente trebuie să fie cumulativă, pentru a începe să curgă termenul de prescripţie, cel prejudiciat trebuind să cunoască nu numai paguba suferită, ci şi persoana împotriva căreia se poate îndrepta.

In acest context, in mod corect prima instanta a apreciat ca reclamantul a cunoscut atat faptul prejudiciabil, cat si persoana responsabila de producerea lui, abia la data declasificarii mandatelor de interceptare si a depunerii acestora in dosarul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. ........, respectiv la data de 23.02.2012, neputand fi retinute drept momente ale inceputului curgerii termenului de prescriptie, momentele invocate de recurenti- respectiv data prezentarii materialului de urmarire penala, data cunoasterii rechizitoriului, sau data la care s-a solicitat depunerea mandatelor de interceptare la dosarul cauzei, avand in vedere ca atat materialul de urmarire penala cat si rechizitoriul nu contineau decat date privind procesele verbale de consemnare a convorbirilor, nefiind prezentate si mandatele care au stat la baza obtinerii interceptarilor.

Prin urmare, nu pot fi apreciate drept momente ale inceperii curgerii termenului de prescriptie, momentele invocate de recurenti, avand in vedere neindeplinirea ipotezei legale referitoare la indeplinirea cumulativa a conditiilor referitoare atat la paguba, cat si la persoana responsabila.

In consecinta, in mod corect prima instanta a retinut că termenul de prescripţie de 3 ani, aplicabil prezentei acţiuni, a început să curgă la data de 23.02.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 01.06.2012, înainte de împlinirea termenului, solutia de respingere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune fiind temeinica si legala.

Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul reclamant ........, tribunalul constata caracterul fondat al acestuia si urmeaza in consecinta sa il admita, pentru urmatoarele considerente: 

Solutionand cauza,  prima instanta a retinut ca in cauza nu poate fi retinuta savarsirea vreunei fapte ilicite, iar deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului date in aceasta materie, invocate de reclamant, nu s-ar aplica, avand in vedere circumstantele diferite ale cazului.

 Astfel, desi instanta a analizat din perspectiva CEDO dispozitiile Legii 51/1991 in baza careia au fost acordate mandatele de interceptare, aplicand aceleasi criterii enuntate de Hotararile mentionate, a constatat ca primele doua deficiente ale procedurii de interceptare retinute de instanta europeana se regasesc in cazul interceptarilor reclamantului, cele doua mandate fiind autorizate de catre procuror, in lipsa unui control a priori din partea unei instante independente si impartiale, in schimb ultimele trei critici, referitoare la lipsa unui control a posteriori, lipsa garantiilor referitoare la pastrarea caracterului intact si complet al inregistrarilor, lipsa de independenta a autoritatii care certifica realitatea si fiabilitatea inregistrarilor, nu mai pot fi retinute in cauza reclamantului, deficientele aferente fiind inlaturate prin pronuntarea Deciziei penale ICCJ nr. 2107 din 14.06.2013.

 Astfel, cu referire la Legea 51/1991, in temeiul careia au fost autorizate interceptarile in prezenta cauza, Curtea Europeana a retinut in Hotararea pronuntata in cauza ........c. Romaniei, ca acest act normativ nu indeplineste cerintele de previzibilitate in discutie, intrucat nu prezinta garantiile necesare prevenirii arbitrariului si abuzului de drept.

S-a retinut astfel ca interceptarea convorbirilor telefonice se face in temeiul unei legi cu autorizarea procurorului-cum este cazul in speta, ca procurorul nu indeplineste cerinta independentei fata de executiv, in procedura reglementata de lege nu exista un control a priori al autorizatiei emise de procuror, de catre o autoritate independenta, mai ales ca persoanele ce fac obiectul interceptarii nu sunt informate, in sistemul legii speciale.

Totodata, s-a retinut ca posibilitatea reglementata de art 16 din lege, de sesizare a comisiilor de aparare si de ordine publica din cadrul Parlamentului- control teoretic si fara sanctiuni- nu suplineste absenta totala a controlului interceptarilor, nerealizandu-se nici un control a posteriori efectiv, vizand temeinicia interceptarilor convorbirilor telefonice de catre o autoritate independenta si impartiala.

 De asemenea, Curtea a retinut schimbarea legislativa intervenita in dispozitiile Codului de Procedura penala prin legile 281/2003 si 356/2006, mentionand insa si pozitia Curtii Constitutionale Romane exprimata in Decizia din data de 16.01.2007, in sensul ca masurile de supraveghere reglementate de Legea 51/1991 raman supuse procedurii cuprinse in art 13 din legea speciala, care nu au fost abrogate implicit si nici modificate.

Prin urmare, Curtea a retinut ca legea in discutie nu prezinta un grad minimal de protectie contra arbitrariului, incalcand astfel art 8 din Conventie.

Prin sentinta recurata s-a retinut ca desi la momentul emiterii celor doua mandate de interceptare, reglementarea Legii nr. 51/1991 nu oferea un grad minim de protectie impotriva arbitrariului, reclamantul a beneficiat de o astfel de protectie  ulterior, prin controlul efectuat de instanta suprema, in conditiile unei proceduri impartiale si independente.

Trebuie subliniat ca pentru a fi retinuta incalcarea dispozitiilor art 8 alin 1 din Conventie, in aprecierea caracterului ilicit al faptei, jurisprudenta CEDO invocata nu  prevede necesitatea intrunirii cumulative a celor cinci motive pentru care s-a constatat ca Legea 51/1991 incalca exigentele art 8 din Conventie, fiind suficienta  retinerea oricaruia dintre criteriile retinute mentionate, pentru a se constata incalcarea.

Totodata, contrar argumentelor primei instante, tribunalul constata ca si in prezenta cauza pot fi retinute ca fiind indeplinite toate criteriile avute in vedere  de CEDO in Hotararea ........c.Romaniei.

In ceea ce priveste lipsa unui control a posteriori  vizand temeinicia interceptarii din partea unei autoritati independente si impartiale, contrar celor retinute de instanta de fond, acesta nu a fost asigurat prin analiza in detaliu de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia Penala nr. ........ a legalitatii mandatelor de interceptare.

Criteriul expus presupune ca analiza incalcarii art 8 din Conventie cu ocazia emiterii mandatelor de interceptare, se face raportat doar la data emiterii lor si la dispozitiile procedurale in vigoare la acea data si nu se refera la aprecierea instantei penale asupra legalitatii probei constand in interceptarea convorbirilor inculpatului in baza Legii 51/1991, in sensul valorificarii acestei probe in solutia pronuntata in cauza penala.

Astfel,argumentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fundamentate dealtfel pe jurisprudenta CEDO-tot cauza ........c Romaniei- in valorificarea probelor constand in interceptarile convorbirilor telefonice, au sustinut admisibilitatea acestora prin raportare la garantiile prevazute de art 6 paragraful 1 din Conventie si din acest motiv nu pot fi apreciate ca intrunind controlul a posteriori vizat de jurisprudenta europeana, in analiza incalcarii art 8 din Conventie.

De altfel, in argumentarea conformitatii procedurii cu exigentele art 6 paragraful 1 din Conventie, Inalta Curte de Casatie si Justitie mentioneaza in considerentele hotararii de condamnare, ca si daca a constatat ca Legea nr. 51/1991, in temeiul careia au fost interceptate si inregistrate convorbirile telefonice ale reclamantului, nu era susceptibila de a-l proteja pe acesta impotriva arbitrariului autoritatilor, incalcandu-se astfel art 8 din CEDO, totusi, utilizarea inregistrarilor in litigiu ca proba in procesul de convingere intima a judecatorilor nationali, nu l-a privat pe reclamant de un proces echitabil si nu a incalcat art 6 paragraf 1 din Conventie.

In acest context , tribunalul retine, contrar argumentelor primei instante, ca aprecierea asupra legalitatii probei de catre ICCJ in cadrul procesului penal in care reclamantul a fost condamnat, nu echivaleaza cu constatarea indeplinirii criteriului vizand efectuarea unui control a posteriori al temeiniciei interceptarii din partea unei autoritati independente si impartiale, din perspectiva art 8 din Conventie.

In ceea ce priveste lipsa garantiilor referitoare la pastrarea caracterului intact si complet al inregistrarilor si distrugerea acestora, in contextul in care la data emiterii autorizatiilor nu erau prevazute garantii referitoare la pastrarea caracterului intact si complet al acestora, precum si distrugerea celor nerelevante pentru procesul penal, dar cu potential de afectare a vietii private, tribunalul constata indeplinit si acest criteriu apt a atrage incalcarea dispozitiilor art 8 din conventie.

In ceea ce priveste ultimul criteriu regasit in speta ........c. Romaniei, apreciat a nu fi indeplinit si in prezenta cauza, de catre prima instanta, criteriu ce se refera la lipsa de independenta a autoritatii ce ar fi putut certifica realitatea si fiabilitatea inregistrarilor, tribunalul retine ca si in privinta acestuia, in cazul in speta, se regaseste corespondenta cu situatia avuta in vedere de instanta de contencios european in Hotararea ........c. Romaniei, avand in vedere circumstantele asemenatoare in care interceptarile au avut loc, si legea aplicabila la acel moment.

De altfel, in Hotararea Valentino Acatrinei c. Romaniei, in care reclamantul se plangea de asemenea de incalcarea dispozitiilor art 8 prin interceptarile efectuate in baza Legii 51/1991 si folosirea acestora in procesul penal, Curtea, desi a constatat ca reclamantul din acea cauza a beneficiat de opinia unui expert cu privire la autenticitatea si originalitatea casetelor- ipoteza neregasita in cauza ........c. Romaniei-, a gasit ca nu se impune formularea altor concluzii fata de cele formulate in cauza ........, cu atat mai mult cu cat aceleasi legi fac obiectul cauzei anterioare si in consecinta a apreciat ca in cauza in speta, art 8 al Conventiei a fost incalcat.

In acest context, fata de argumentele expuse, nu are relevanta in constatarea incalcarii art 8, in temeiul acestui din urma criteriu, ca reclamantul ar fi avut posibilitatea formularii de aparari in procesul penal in legatura cu autenticitatea inregistrarilor.

In ceea ce priveste analiza facuta de instanta cu privire la respectarea proportionalitatii ingerintei aduse vietii private a reclamantului, raportat la scopul legitim urmarit de autoritati, contrar celor retinute, modalitatea in care au fost emise autorizatiile de interceptare a convorbirilor reclamantului in baza Legii 51/1991 aceasta reprezinta o  incalcare a obligativitatii respectarii proportionalitatii ingerintei aduse vietii private a reclamantului raportat la scopul legitim urmarit de autoritati, astfel cum este reglementat de art 8 din Conventia europeana.

 Asa cum a invederat si recurentul, emiterea mandatelor de interceptare si efectuarea interceptarilor si inregistrarilor convorbirilor telefonice transcrise si depuse la dosarul cauzei, au avut loc anterior inceperii urmaririi penale, in faza actelor premergatoare urmaririi penale, iar mentinerea activitatii de interceptare pe o perioada de 9 luni ,in lipsa confirmarii oricarui indiciu vizand savarsirea de catre reclamant a unei infractiuni vizand siguranta nationala nu poate fi apreciata in sensul ca  ingerinta adusa dreptului reclamantului la viata privata a fost proportionala cu scopul legitim urmarit de autoritati.

Aceasta concluzie este confirmata, cu atat mai mult cu cat in privinta reclamantului s-a dispus de catre procuror solutia  de neincepere a urmaririi penale privind savarsirea unor infractiuni la siguranta nationala si dupa aceasta data s-a solicitat inca o data autorizarea interceptarilor convorbirilor inculpatului in baza Legii 51/1991 si aceasta i-a fost acordata de catre procuror la 9.05.2003 prin mandatul 00923, ce face obiectul cauzei.

Prin urmare, tribunalul retine ca in speta sub pretextul existentei unei amenintari la adresa sigurantei nationale, au fost inregistrate convorbirile telefonice ale reclamantului pentru o perioada lunga de timp- 9 luni, pentru ca ulterior datele obtinute sa fie folosite impotriva sa in procese penale ce au ca obiect infractiuni de drept comun.

Fata de cadrul procesual astfel cum a fost trasat de prima instanta conform indrumarilor instantei  de casare din primul ciclu procesual, in actiunea in despagubiri formulata impotriva Statului Roman, fapta ilicita a paratului a constat tocmai in adoptarea unei legislatii neprevizibile, nearmonizate cu exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, legislatie ce a permis intruziunea asupra vietii private a reclamantului in circumstantele mai sus expuse.

Prin urmare, fapta paratului imbraca un caracter ilicit, in sensul aratat, fiind savarsita cu vinovatie, avand in vedere obligatiile impuse statului prin aderarea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In ceea ce priveste existenta prejudiciului moral pretins, acesta rezulta chiar din incalcarea dreptului la viata intima si privata protejat de art 8 din Conventie, tribunalul retinand legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul suferit de reclamant.

In acest context, tribunalul apreciaza cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, ca fiind intemeiata si urmeaza, in  consecinta admiterii recursului si modificarii hotararii primei instante ,sa o admita , obligand paratul ........ la plata catre reclamant a sumei de 1 leu, reprezentand daune morale.

Se impun cateva precizari in legatura cu stabilirea despagubirilor morale dispuse de tribunal prin prezenta hotarare.

Astfel, acordarea sumei de 1 leu drept despagubire morala, are evident valoare simbolica, intarind efectul dispozitiei de admitere a actiunii ca urmare a constatarii incalcarii dreptului  la viata intima si privata.

In acest context, prin chiar admiterea actiunii si constatarea acestei incalcari, reclamantului i se ofera reparatia corespunzatoare prejudiciului moral suferit, neexistand vreo legatura de cauzalitate intre faptele ce au stat la originea incalcarii constatate si  suma in bani pretinsa de reclamant, ce nu a fost demonstrata in vreun fel si  nu poate fi evaluata.

Prin urmare, circumstantele specifice ale cauzei, conduita procesuala a reclamantului ce s-a sustras cercetarii penale si condamnarii instantelor romane, imprejurarea ca vinovatia reclamantului in procesul penal in care a fost condamnat prin hotarare definitiva,  a fost stabilita pe baza  tuturor probelor administrate in procesul penal si nu exclusiv pe baza interceptarilor contestate, nu justifica acordarea sumei solicitate de reclamant cu titlu de daune morale, avand in vedere ca acest remediu juridic nu este pus la dispozitia partii ca mijloc de imbogatire, ci ca modalitate de acordare a unei satisfactii echitabile pentru prejudiciul suferit ca urmare a incalcarii dreptului la viata intima si privata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de recurentul-reclamant ........ cu sediul procesual ales in ………… şi de recurenţii-pârâţi ........ cu sediul in ………. şi ........cu sediul in Bucuresti Str. Scaune nr. 1-3, sect. 3 împotriva sentinţei civile nr.695/27.01.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. ........, în contradictoriu cu intimatul-pârât .........

 Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că:

 Admite excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtului .........

Respinge cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamant împotriva pârâtului ........, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin .........

 Obligă pârâtul Statul Român prin ........ la plata către reclamant a sumei de 1 leu, reprezentând daune morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, ………...

Preşedinte Judecător  Judecător  Grefier

D.I. Tănăsescu M.I. Lupu S. E. Popa C.M. Panaite

Red MIL

Domenii speta

Spete similare