Anulare act administartiv

1. Tip document: SENTINŢĂ

2. Număr document: 1451/CA/2016

3. Data elaborării documentului: 07.07.2016

4. Obiect: Anulare act administartiv

5. Domeniu asociat: conform listei : Acte ale autorităţilor publice

Conţinut speţă

Aspectul litigios în prezenta speţă îl reprezintă stabilirea datei de la care societatea R., societate italiană, a obţinut cod valabil de identificare în scopuri de TVA, precum şi obligaţiile legale care incumbă furnizorului, respectiv reclamantei din speţă, în ceea ce priveşte verificările pe care trebuie să le efectueze cu privire la partenerii comerciali din alte state membre ale Uniunii Europene.

Instanţa reţine că reclamanta avea posibilitatea şi totodată obligaţia de a verifica valabilitatea codului de TVA al cumpărătorului, conform Ordinului MFP nr. 1706/17.10.2006, prin accesarea sistemului VIES, sistem care permite verificarea validității unui număr de înregistrare pentru TVA eliberat de orice stat membru, prin selectarea statului membru respectiv şi prin introducerea numărului de înregistrare care urmează a fi validat. Instanţa reţine că verificarea se face în baza naţională de date TVA corespunzătoare statului membru selectat, furnizând informaţii exprese cu privire la atribuirea către o societate a unui cod de TVA, respectiv a datei de la care această societate figurează ca persoană juridică deţinătoare a codului valabil de identificare în scopuri de TVA.

În acelaşi sens a statuat şi Curtea de Justiţie în jurisprudenţa sa cu privire la acest aspect (ex. Cauza C-271/06 – Netto Supermarkt), stabilindu-se că nu este contrar dreptului comunitar să se pretindă ca furnizorul să ia orice măsură care i s-ar putea solicita în mod rezonabil pentru a se asigura că operaţiunea pe care o efectuează nu determină participarea acestuia la o fraudă fiscală.

Or, interogarea unui sistem informatic aflat la dispoziţia unui profesionist, pentru a se asigura că partenerul său comercial deţine un cod valabil de TVA, nu este o măsură excesivă, apreciază instanţa, operaţiune pe care reclamanta trebuia să o efectueze pentru desfăşurarea în condiţii legale a operaţiunilor comerciale cu R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. ……./111/2016

SENTINŢA Nr. ……………

Şedinţa publică din data de 07 iulie 2016 

Completul constituit din:

Pe rol judecarea litigiului contencios administrativ formulat de reclamanta TT, în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C-N, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsesc părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele de mai sus, precum şi faptul că dezbaterea cauzei a avut loc la data de ………, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, dată la care s-a amânat pronunţarea pentru data de ……………….

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra litigiului contencios administrativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 24.02.2016, sub nr. de dosar …./111/2016, reclamanta TT  în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. YYY/23.12.2015, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. ZZZ/21.05.2015, anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. F-BH ZZZ/21.05.2015 şi a Raportului de Inspecţie fiscală UUU/21.05.2015, cu cheltuieli de judecată.

În fapt se arată că în urma controlului efectuat de inspectorii pârâtei, i s-au comunicat Raportul de inspecţie fiscală UUU/21.05.2015, precum şi decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. ZZZ/21.05.2015, acte administrative pe care le-a contestat pe linie administrativă, apreciind că o mare parte din concluziile acestora sunt eronate.

În concret, arată reclamanta, s-a reţinut în sarcina sa faptul că a efectuat livrări de bunuri către S.C. R din Italia, în perioada 11.10.2014 – 12.12.2014, perioadă în care aceasta nu deţinea cod valabil de identificare în scopuri de TVA.

Apreciază reclamanta că atât actele întocmite de organul fiscal cât şi Decizia nr. YYY/23.12.2015, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă, sunt nelegale şi netemeinice.

Astfel, arată reclamanta că momentul de la care o firmă nou înregistrată în Italia devine subiect plătitor de TVA este momentul depunerii cererii şi primirii actelor de înfiinţare, urmând ca introducerea acesteia în evidenţele oficiale să dureze şi două luni.

Or, arată reclamanta, potrivit normelor comunitare, nu se datorează TVA-ul aferent operaţiunilor comerciale derulate între agenţii comerciali ai statelor Uniunii Europene, dacă aceştia sunt plătitori de TVA, iar condiţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari nu este o condiţie absolută.

Precizează reclamanta că S.C. R era plătitoare de TVA, în condiţiile în care a primit de la partenerul său comercial dovada de la autorităţile statului italian că firma este plătitoare de TVA din data de 10.10.2014, dată de la care ceruse şi înregistrarea în Registrul operatorilor intercomunitari. În aceste condiţii, apreciază reclamanta, societatea din Italia putea intra în raporturi comerciale cu reclamanta, în calitate de societate dintr-un stat membru U.E., plătitor de TVA, astfel încât singura modalitate legală în care îi putea factura produsele livrate era fără TVA.

Pentru aceste considerente a solicitat reclamanta admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, ale art. 218 C.proc.fiscală.

În probaţiune reclamanta a solicitat încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 10.03.2016 reclamanta a depus la dosar extindere a contestaţiei (filele 53-54), prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C-N.

Pe fond a reiterat motivele cererii de chemare în judecată iniţiale.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C-N, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B, legal citată, a depus la dosar întâmpinare (filele 65-70) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

În fapt, arată că în urma inspecţiei fiscale parţiale efectuată cu privire la reclamantă, prin Decizia de impunere nr.ZZZ/21.05.2015, emisă în baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală nr. UUU/21.05.2015, s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante TVA datorat suplimentar pentru livrările efectuate către S.C R în perioada 11.10.2014 – 12.12.2014, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere calculate pentru sumele stabilite suplimentar, pentru motivul că în perioada respectivă aceasta nu avea cod valabil de identificare în scopuri de TVA.

Mai arată pârâta că în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că S.C.R, societate din Italia, are cod valabil de identificare în scopuri de TVA începând cu data de 15.12.2014.

Prin urmare, consideră pârâta, reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a şi art. 155 alin. (5) Cod fiscal, care stabilesc faptul că documentele pe baza cărora se aplică scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri sunt reprezentate de facturile fiscale, care vor cuprinde în mod obligatoriu codul de înregistrare în scopuri de TVA.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 alin. (1) C.proc.civ., ale Codului Fiscal.

Pârâta nu a formulat cereri de probaţiune.

Instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin acțiunea formulată şi ulterior precizată, reclamanta TT a solicitat anularea Deciziei nr. YYY/23.12.2015, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. ZZZ/21.05.2015, anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. ZZZ/21.05.2015 şi a Raportului de Inspecţie fiscală UUU/21.05.2015.

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nrZZZ/21.05.2015 în sarcina reclamantei s-a stabilit obligaţia de a achita suplimentar taxă pe valoarea adăugată în valoare de 271453 lei, penalităţi de întârziere aferente în valoare de 65148 lei, respectiv dobânzi/majorări de întârziere în valoare de 65148 lei.

Aceste constatări au avut la bază faptul că reclamanta nu avea drept de deducere a TVA pentru operaţiunile taxabile efectuate în ceea ce o priveşte pe SC R, societate italiană, în perioada 10.10.2014 – 14.12.2014, în condiţiile în care această din urmă societate a obţinut cod valabil de identificare în scopuri de TVA începând cu data de 15.12.2014.

Instanţa reţine că aspectul litigios în prezenta speţă îl reprezintă stabilirea datei de la care societatea R., societate italiană, a obţinut cod valabil de identificare în scopuri de TVA, precum şi obligaţiile legale care incumbă furnizorului, respectiv reclamantei din speţă, în ceea ce priveşte verificările pe care trebuie să le efectueze cu privire la partenerii comerciali din alte state membre ale Uniunii Europene.

Susţinerile reclamantei, în sensul că partenerul său comercial din Italia, SC R., i-a comunicat faptul că este plătitor de TVA, sens în care i-a şi înaintat dovada scriptică a acestui aspect, nu pot fi reţinute de instanţă.

Astfel, înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamantă, pentru a dovedi acest aspect, sunt cererea de atribuire a numărului de cod fiscal şi declaraţia de începere a activităţii (filele 29-32), certificat constatator (filele 35-37), precum şi cerere privind certificarea de atribuire a numărului de cod TVA (filele 41-42).

Aceste înscrisuri, apreciază instanţa, nu fac dovada faptului că societatea R i s-a atribuit codul valabil de identificare în scopuri de TVA începând cu data de 08.10.2014, în condiţiile în care toate documentele menţionate atestă faptul că societatea a fost înfiinţată la data de 08.10.2014, fiind înscrisă la Registrul Comerţului la data de 10.10.2014.

Aceste operaţiuni sunt distincte de operaţiunea de atribuire a codului valabil de identificare în scopuri de TVA, procedură care implică parcurgerea mai multor etape, conform legislaţiei statului membru în cauză.

Pe de altă parte, instanţa reţine justeţea susţinerilor pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C-N, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B, în sensul că reclamanta avea posibilitatea şi totodată obligaţia de a verifica valabilitatea codului de TVA al cumpărătorului, conform Ordinului MFP nr. 1706/17.10.2006, prin accesarea sistemului VIES, sistem care permite verificarea validității unui număr de înregistrare pentru TVA eliberat de orice stat membru, prin selectarea statului membru respectiv şi prin introducerea numărului de înregistrare care urmează a fi validat. Instanţa reţine că verificarea se face în baza naţională de date TVA corespunzătoare statului membru selectat, furnizând informaţii exprese cu privire la atribuirea către o societate a unui cod de TVA, respectiv a datei de la care această societate figurează ca persoană juridică deţinătoare a codului valabil de identificare în scopuri de TVA.

În acelaşi sens a statuat şi Curtea de Justiţie în jurisprudenţa sa cu privire la acest aspect (ex. Cauza C-271/06 – Netto Supermarkt), stabilindu-se că nu este contrar dreptului comunitar să se pretindă ca furnizorul să ia orice măsură care i s-ar putea solicita în mod rezonabil pentru a se asigura că operaţiunea pe care o efectuează nu determină participarea acestuia la o fraudă fiscală.

Or, interogarea unui sistem informatic aflat la dispoziţia unui profesionist, pentru a se asigura că partenerul său comercial deţine un cod valabil de TVA, nu este o măsură excesivă, apreciază instanţa, operaţiune pe care reclamanta trebuia să o efectueze pentru desfăşurarea în condiţii legale a operaţiunilor comerciale cu  societatea R.

Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa va respinge acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, de către pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta TT, în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C-N.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Calea de atac se depune la Tribunalul Bihor şi se judecă de Curtea de Apel ….

Pronunţată în şedinţă publică azi, …………….

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare