Existența obligației de întreținere dintre tatăl prezumtiv și copii săi pe durata judecării acțiunii în tăgadă de paternitate. Posibilitatea obligării la prestațiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 272/2004 republicată

Legea nr. 272/2004 rep.: art. 67

Codul de procedură civilă de la 1865: art. 137

În ceea privește efectul declarativ al unei eventuale hotărâri de admitere a acțiunii în tăgadă de paternitate, curtea constată că, urmare a înlăturării prezumției legale de paternitate, cu efect retroactiv, pârâtul ar fi înlăturat din actele de stare civilă ale celor doi minori, însă, doar la acel moment (al rămânerii definitive a hotărârii) nu mai există obligația sa legală de întreținere. Pe durata judecății acțiunii în tăgadă de paternitate nu se suspendă drepturile și îndatoririle părintești ce decurg din prezumția de paternitate.

(Secţia I civilă, Sentinţa civilă nr. 134 din 10 mai 2016, C.R.)

Prin cererea de chemare în judecată formulată sub nr. dosar 471/30/2016, la data de 19.01.2016, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.C.-L. şi P.F.-L., înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă privind pe copiii P.C.-C. şi P.F.-I.-D., cu plasamentul la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dezabilități Recaş, delegarea exerciţiului drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti cu privire la persoana copiilor, în favoarea Directorului General D.G.A.S.P.C. Timiş pe perioada plasamentului, conform art. 43 lit. a) şi b) coroborat cu art. 66 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 republicată şi obligarea părinţilor, în condiţiile stabilite de art. 529 din Codul civil, la plata unei contribuţii lunare la întreţinerea copilului sau, dacă acest lucru nu este posibil, obligarea la prestarea de ore de muncă în acţiuni sau lucrări de interes local, conform prevederilor art.67 alin.(1) şi (2) din Legea nr. 272/2004 republicată.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 62-66 şi art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 republicată.

Prin sentinţa civilă nr. 403/PI/01.03.2013 pronunţată în dosarul susmenţionat, Tribunalul Timiş a  admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş în contradictoriu cu pârâţii P.C.-L. şi P.F.-L.; a încuviinţat înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă, cu măsura plasamentului, privind pe copiii P.C.-C., născut la data de 19.04.2009 în Timişoara, judeţul Timiş şi P.F.-I.-D. născut la data de 13.07.2003, în Timişoara, judeţul Timiş, la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dezabilități Recaş; a delegat exerciţiul drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti privind copii, în favoarea Directorului General al D.G.A.S.P.C. Timiş, pe perioada plasamentului şi a obligat pârâţii să presteze fiecare câte 20 de ore de muncă lunar pe raza localităţii de domiciliu sau reşedinţă, pe durata măsurii de protecţie specială instituită faţă de copii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că minorul P.C.-C., născut la data de 19.04.2009 în Timişoara, judeţul Timiş, este fiul pârâţilor P.F.-L. şi P.C.-L., iar P.F.-I.-D., născut la data de 13.07.2003, în Timişoara, judeţul Timiş, este fiul pârâţilor P.F.-L. şi S.(P.)C.-L.

Faţă de copiii în cauză, s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă, la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dezabilități Recaş.

Prin raportul întocmit cu privire la situaţia copiilor de către reprezentanţii reclamantei, se reţine că aceştia aveau urmele neglijării corporale şi vestimentare, iar spaţiul locativ era sumar mobilat şi nu corespunde din punct de vedere igienico-sanitar, mama acestora a declarat că nu are sprijinul familiei pentru creşterea copiilor şi nu are mijloace financiare de întreţinere a acestora.

Având în vedere că minorii se află in situaţia prevăzută de art. 60 lit. c) din Legea nr. 272/2004, instanţa investită cu reevaluarea măsurii de protecţie instituită faţă de copii, a găsit a fi justificată cererea de faţă, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 70 alin. (3), a dispus admiterea acesteia, făcându-se aplicaţia dispoziţiilor art. 66 alin. (3) din aceeaşi lege in privinţa  exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la copii.

În baza dispoziţiilor art. 529 C.civ. coroborate cu art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 272/2004, a obligat pârâţii să presteze fiecare câte 20 de ore de muncă lunar, pe raza localităţii de domiciliul sau reşedinţă pe durata plasamentului copiilor, întrucât nu realizează venituri din muncă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termen legal pârâtul P.F.-L., solicitând schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii formulate.

În motivare, a arătat că, în faţa instanţei de fond, a solicitat suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 NCPC, raportat la acţiunea de tăgada de paternitate pe care pârâtul a înţeles să o introducă împotriva copiilor săi, inclusiv împotriva minorilor P.C.-C. şi P.F.-I.-D., aflată pe rolul Judecătoriei Timişoara, acţiune ce face obiectul dosarului nr. 25011/325/2015, în curs de soluţionare.

Pârâtul apreciază că acţiunea promovată de către reclamanta se impune a fi suspendată, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de tăgada de paternitate, acţiune ce urmăreşte constatarea faptului ca nu este tatăl minorilor, cu consecinţa radierii sale de la rubrica „tata” de pe certificatul de naştere, întrucât nu poate fi obligat la prestarea unor obligaţii, atâta timp cât el contestă calitatea sa de tată.

Arată că instanţa de fond i-a respins cererea, cu motivarea că art. 413 alin. (1) NCPC nu este incident, soluţie pe care o apreciază neîntemeiată.

De asemenea, apreciază că se impune respingerea acţiunii, raportat la faptul că, în prezenta cauză, se solicită şi se urmăreşte, printre altele, obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere pe seama minorilor P.C.-C. şi P.F.-I.-D., ori, atâta vreme cât acesta contestă calitatea sa de tată faţă de aceştia, apreciază că nu poate fi obligat, în cadrul acestui proces, la o obligaţie de întreţinere, până la clarificarea situaţiei juridice.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 480 alin. (2) NCPC.

În cauză, intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de către pârât, ca netemeinic şi nelegal, faţă de conţinutul certificatelor de naştere ale celor doi minori şi de prevederile art. 409 C.civ.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466 şi următoarele C.pr.civ.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 476-479 C.pr.civ., față de prevederile art. 414-415, art. 534 Cod civil, de actele și lucrările dosarului, curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de suspendare a judecăţii prezentului proces, până la soluţionarea procesului privind tăgada paternităţii minorilor în discuţie, curtea constată că soluţia tribunalului este consecinţa unei corecte interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 413 pct. 1 C.pr.civ., raportat la particularităţile cauzei.

Astfel, instanţa de judecată a fost învestită cu soluţionarea unei cereri formulată în baza Legii nr. 272/2004, având ca obiect înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu plasamentul la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dezabilități Recaş, cerere ce trebuie soluţionată cu respectarea principiilor instituite în cuprinsul art. 6 lit. a), i) şi j) din Legea nr. 272/2004 republicată, respectiv respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului şi celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil.

Este adevărat că scopul acţiunii promovate de pârâtul-apelant este constatarea faptului că nu este tatăl minorilor, dar, faţă de efectul declarativ al unei hotărâri judecătoreşti în materie, se impune a conchide că, până la soluţionarea definitivă a acelui dosar, minorii nu pot fi lăsaţi fără protecţia instituită de art. 50 şi următoarele din Legea specială privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Fiind vorba de un caz de suspendare facultativă, faţă de urgenţa pricinii, în mod just a fost respinsă cererea de suspendare a prezentului proces, nefiind întrunite cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., astfel că nu se impune a fi admis prezentul apel sub acest aspect.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pentru aceleaşi principii şi considerente expuse anterior, curtea constată că nu se poate reţine, ca întemeiată, afirmaţia pârâtului că nu trebuia obligat la întreţinerea minorilor, atâta vreme cât contestă paternitatea acestora.

În acelaşi sens, instanţa de apel mai reţine că relevante în soluţionarea cauzei sunt, pe de o parte, efectul declarativ al unei eventuale hotărâri de admitere a acţiunii în tăgadă de paternitate (ce presupune că, până la admiterea definitivă a unei astfel de acţiuni, pârâtul este prezumat a fi tatăl minorilor), iar, pe de altă parte, caracteristicile obligaţiei legale de întreţinere existente între persoana ce figurează în actele de stare civilă, ca şi tată, şi copiii săi.

În ceea ce priveşte efectul declarativ al unei eventuale hotărâri de admitere a acţiunii în tăgadă de paternitate, curtea constată că, urmare a înlăturării prezumţiei legale de paternitate, cu efect retroactiv, pârâtul ar fi înlăturat din actele de stare civilă ale celor doi minori, însă, doar de la acel moment (al rămânerii definitive a hotărârii) nu mai există obligaţia sa legală de întreţinere.

Jurisprudenţa şi doctrina relevantă în materie au fost constante în sensul că, pe durata judecării acţiunii în tăgadă de paternitate, nu se suspendă drepturile şi îndatoririle părinteşti ce decurg din prezumţia de paternitate, pârâtul fiind, deci, obligat, până la soluţionarea definitivă a acelui dosar, la întreţinerea efectivă a copiilor săi, respectiv la prestaţiile stabilite de prima instanţă în sarcina sa, potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 272/2004 republicată, datorită caracterului succesiv al obligaţiei legale de întreţinere.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. (1) C. pr. civ., l-a respins.

Domenii speta

Spete similare