Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep. : art. 140, art.453 alin. (1)
Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a celui care le-a provocat, iar o atare culpă nu poate fi reţinută în sarcina persoanei care, îndoindu-se de imparţialitatea judecătorului pricinii, solicită strămutarea judecăţii.
[Secţia I civilă, Sentinţa civilă nr. 52 din 4 mai 2016,
(Şedinţa din Camera de consiliu), F.Ş.]
Prin cererea din 22.04.2016, petenta apelantă S.P.A. a solicitat strămutarea judecării apelului aflat în faza de regularizare în dosarul nr. 9805/55/2015 de la Tribunalul Arad la un alt tribunal din raza Curţii de Apel Timişoara, invocând motive de bănuială legitimă cu privire la judecătorii completului investit cu soluţionarea cauzei.
Pe cale de întâmpinare, intimata C.E. a solicitat respingerea cererii de strămutare cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 4 mai 2016 pronunţată în dosar nr. 712/59/2016 cererea de strămutare a fost respinsă.
Cu privire la cererea de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimată, instanţa a avut în vedere că o atare obligaţie are ca temei culpa procesuală a celui care le-a provocat şi că o atare culpă nu poate fi reţinută în sarcina persoanei care îşi exprimă pe calea unei cereri de strămutare îndoiala cu privire la imparţialitatea judecătorului pricinii, astfel că nu poate fi făcută aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. pr. civ., în dosarul având ca obiect strămutarea ci în cel în care se soluţionează fondului litigiului, în situaţia în care petenta va pierde procesul.
În consecinţă, cererea intimatei a fost respinsă.
Judecătoria Ploiești
Cerere de întrerupere executare pedeapsă rămasă fără obiect
Judecătoria Câmpulung
pretentii
Tribunalul Tulcea
Contencios administrativ-tichete de masă
Judecătoria Tecuci
ALTE CERERI – PLÂNGERE PRIVIND INCĂLCAREA DISP.ART.1 DIN LEGEA NR.554/2004 – DECLINARE DE COMPETENŢĂ
Curtea de Apel Oradea
Obligaţie de a face. Obligarea instituţiei pârâte la plata contravalorii a 7,5 litri de carburant/100 km şi la plata de 100 litri de carburant pe lună