Conflict de competenţă. Contract de muncă sau contract civil

Elementul esenţial care distinge contractul de muncă de orice alt tip de contract civil este subordonarea salariatului faţă de angajatorul său, el prestând muncă la dispoziţia angajatorului.

Din convenţiile încheiate de reclamanţi nu rezultă existenţa unui raport de subordonare faţă de beneficiar, reclamanţii asumându-şi obligaţia de a participa la activităţile necesare pentru finalizarea proiectului, menţionate în contracte, fără a fi subordonaţi beneficiarului şi fără a se afla sub autoritatea acestuia cu privire la activităţile respective. Dimpotrivă convenţiile încheiate de părţi pot fi încadrate în categoria contractelor de prestări servicii.

Prin urmare, în lipsa raportului de subordonare dintre reclamanţi şi beneficiarul convenţiilor, nu se poate reţine că relaţiile contractuale stabilite între părţi se obiectivează într-un raport de muncă, ci ele rămân în sfera dreptului civil şi ca atare, în contextul în care pretenţiile reclamanţilor nu se fundamentează pe un contract de muncă, competenţa de soluţionare revine instanţei civile şi nu instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă.

Cod pr. civ. : art. 94 lit. k, art. 192 al.2 pct.2, art. 130 al. 2, art. 131, art. 132;

Prin sentinţa civilă nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. xxx s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Târgu-Mureş, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererilor care formează obiectul dosarului nr. xxx, având ca reclamanţi pe XZY şi ca pârâtă pe RA XX Târgu-Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia Civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 08.06.2015, reclamanţii XZY au solicitat în contradictoriu cu pârâta RA XX Târgu-Mureş, obligarea pârâtei la achitarea sumei nete de câte 17.196,67 euro fiecărui reclamant, (echivalent lei net 76.374 fiecărui reclamant), reprezentând suma datorată acestora în baza art. III pct. 1, liniuţa 1 din Convenţiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 şi respectiv nr. 04 din iulie 2009, respectiv un total de 51.590,01 euro (229.112 lei), obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a impozitului prevăzut de lege pentru venitul realizat de prestator, în conformitate cu prevederile art. III. pct. 1 liniuţa 3 din Convenţiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 si respectiv nr. 04 din iulie 2009 şi obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale aferente debitului de la data scadenţei, 07.06.2012 şi până la data plăţii integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că în cursul anului 2009, XX Târgu-Mureş a fost cooptat în calitate de membru al unui Consorţiu European, în proiectul de cercetare “ATOM— Airport detection and Tracking of Dangerous Materials by Passive and Active Sensors Arrays”, prin numitul XX, director general al RA XX Târgu-Mureş la acea dată, care era reprezentantul legal, dar şi coordonatorul proiectului din partea pârâtei. Proiectul a fost condus de un concern italian, SESM s.c.a.r.l, cu sediul în Via E. Gianturco, 31/C, 80146, Napoli, Italia, ca manager de proiect, alături de 11 alţi participanţi, dintre care două aeroporturi: pârâta XX Târgu-Mureş şi X Schipoll Amsterdam.

Reclamanţii au arătat că, contribuţia Xui Targu-Mureş la acest proiect era reprezentată de experienţa reclamanţilor, materializată în special prin exprimarea opiniei profesionale asupra datelor tehnice privind forma, mărimea, structura, etc. asupra a ceea ce urma să fie prototipul de radar în cadrul construirii unui sistem de detecţie, precum şi verificarea implementării rezultatului final al acestui proiect la XX Târgu-Mureş şi Amsterdam.

Reclamanţii au arătat că în luna iulie 2009, au fost încheiate între pârâta RA XX Târgu-Mureş şi fiecare dintre reclamanţi, Convenţii civile de prestări servicii, cu conţinut identic, având ca obiect: “participarea în cadrul echipei de lucru, aprobată de către Consiliul de Administraţie a XX Târgu-Mureş, reprezentat de către numitul XX, la proiectul european ATOM — Airport detection and Tracking of Dangerous Materials by Passive and Active Sensors Arrays, elaborarea de documente specifice, studii, cerinţe, solicitate de către coordonatorul proiectului, în realizarea obiectivului propus, sondaje de piaţă şi chestionare în domeniul specific, către potenţiali beneficiari ai rezultatului proiectului, participarea efectivă la şedinţele tehnice ale consorţiului proiectului".

Remuneraţia brută a fost stabilită, similar celei practicate la nivel European al celorlalţi membri din proiect, prin hotărâre a Consiliului de Administraţie al pârâtei, ţinând cont de bugetul aprobat de consorţiu, la suma de 35 euro/oră (plătibili în lei, la cursul oficial BNR din ziua plăţii).

Proiectul s-a derulat conform clauzelor convenţiilor, cu îndeplinirea sarcinilor contractate de către beneficiar şi persoanele reprezentative, fiind finalizat la data de 07.06.2012 la testele şi prezentările de la X Târgu-Mureş, urmat de o şedinţă de închidere, ce s-a desfăşurat la Hotel Platza Târgu-Mureş, la care au participat şi reclamanţii alături de ceilalţi membrii din Cţiu, dar şi de către invitaţi pe care i-au consultat de-a lungul realizării proiectului provenind din SRI şi Direcţia de radiologie a Spitalului Judeţean Mureş, etc. Proiectul ATOM s-a desfăşurat aferent cererii de finanţare pe durata a 36 de luni, începând la 30.06.2009 şi încheindu-se la 30.06.2012.

În continuare, reclamanţii au menţionat faptul că pentru încasarea sumelor de bani aferente proiectului, în baza Contractului nr. xxx, s-a deschis la Romextera Bank SA Târgu-Mureş (actualmente Nextebank SA), de către persoana reprezentativă semnatară a Contractului, dl XX X, contul bancar nr. xxxx, cont cu destinaţia specială, numai pentru derularea „fondurilor europene” proiectul ATOM. Pentru derularea plăţilor aferente proiectului de finanţare ATOM, doar două persoane aveau drept de semnătură în bancă, respectiv dl XX X şi numita XX.

Sumele de bani intrate în contul bancar pentru activitatea prestată aferente proiectului au fost virate către XX Târgu-Mureş, în trei tranşe: prima tranşă s-a virat la data de 13.11.2009, iar, informativ ce-a de-a doua tranşă s-a plătit la data de 29.08.2012, respectiv la data de 19.12.2012.

Au mai precizat reclamanţii că din prima tranşă, în cursul anului 2010, au primit remuneraţia cuvenită, aferentă prestării de servicii, în cotele părţi stabilite.

În ceea ce priveşte a doua şi a treia tranşă, acestea au fost virate în contul special al pârâtei deschis la Nexte Bank, în a doua jumătate a anului 2012.

Au mai subliniat reclamanţii faptul că în luna august 2012 au fost suspendaţi din funcţie, în baza unor dispoziţii ale pârâtei RA XX Târgu-Mureş, care au fost ulterior anulate de către instanţa de judecată.

În continuare, reclamanţii au adăugat că plata transelor doi şi trei s-a făcut în contul cu destinaţie specială nr. xxxx, deschis la Romexterra Bank SA (actualmente Nextebank SA), iar ulterior sumele au fost revirate abuziv în conturile curente ale pârâtei, dispuse de către Peti Andrei.

Au mai menţionat reclamanţii că la data de 17.04.2014, s-au adresat Romexterra Bank SA (actualmente Nextebank SA) cu o cerere în vederea comunicării extraselor de cont pentru perioada 2010-2012, ale contului nr. xxxx, aparţinând RA XX Târgu-Mureş, pentru derularea proiectului ATOM cu fonduri europene. Cererea le-a fost refuzată motivat de faptul că nu mai deţineau calitatea de reprezentant legal şi împuternicit al pârâtei, cu toate că banca avea obligaţia de a le elibera extrasul de cont, cel puţin pentru perioada în care aceştia aveau dreptul de a efectua operaţiuni bancare asupra contului.

S-a mai invocat faptul că în luna decembrie 2012, în baza unui înscris denumit “RAPORT privind activitatea în cadrul proiectului UE ATOM şi decontarea activităţilor efectuate în perioada 01.01.2012-30.06.2012”, întocmit de către XX, pârâta a dispus de suma de 76.374 lei net (echivalentul a 17.196,67 Euro), în mod arbitrar, fără bază legală şi fără aprobarea în prealabil a coordonatorului proiectului ATOM, XX X.

Chiar prin acest raport se confirmă faptul că proiectul a fost finalizat si finanţat în totalitate, însă doar numitului XX, angajat al pârâtei, şi-a primit partea drepturilor din proiect, omiţând să arate faptul că la acest proiect au avut şi reclamanţii contribuţia lor, în raport cu convenţiile încheiate, reclamanţii participând în mod efectiv şi decisiv la finalizarea proiectului ATOM.

Dat fiind raportul numitului XX care a fost aprobat şi în baza căruia i s-a achitat suma de 17.196,67 Euro, reclamanţii au solicitat, în repetate rânduri, să li se achite sumele echivalente ce li se cuveneau, însă reprezentanţii actuali ai pârâtei au refuzat în mod constant acest lucru.

În concluzie, reclamanţii au arătat că au convenit împreună cu pârâta, în calitate de angajator-beneficiar, încheierea unor contracte, denumite Convenţii civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009 (dl XX X în calitate de prestator), nr. 03 din iulie 2009 (dna XX, în calitate de presator) şi respectiv nr. 04 din iulie 2009 (dl XXX în calitate de prestator), prin care au fost stabilite drepturile si obligaţiile corelative ale părţilor semnatare.

Pârâta RA XX Târgu Mureş, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 04.11.2015 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgu-Mureş.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, Judecătoria a apreciat că analiza aspectelor legate de determinarea instanţei competente sub aspect material să soluţioneze prezenta cauză se impune a se face atât din prisma valorii obiectului cererii, cât şi a naturii litigiului de faţă.

Determinarea competenţei materiale după valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se face potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, în coroborare cu dispoziţiile art. 95 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În raport de aceste dispoziţii legale s-a reţinut că deşi totalul cumulat al pretenţiilor formulate prin cererea de faţă depăşeşte pragul valoric prevăzut de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, fiind de 229.122 lei, în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 100 alin.1 Cod procedură civilă, care reglementează determinarea competenţei materiale a instanţelor de judecată în situaţia cererilor formulate de mai muţi reclamanţi, stabilind că determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii obiectului fiecărei pretenţii în parte.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că valoarea pretenţiilor fiecărui reclamant din prezenta cauză este în cuantum de 76.374 lei, fiind competentă să soluţioneze cauza de faţă sub aspectul valorii obiectului acesteia.

Stabilirea naturii litigiului de faţă prezintă de asemenea relevanţă din perspectiva determinării instanţei competente material să soluţioneze cauza dedusă judecăţii. În acest context, instanţa trebuie să verifice dacă obiectul litigiului se află printre materiile date în mod expres de dispoziţiile art. 94 Cod procedură civilă în competenţa judecătoriilor sau dacă, dimpotrivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 95 Cod procedură civilă, care stabilesc în sarcina tribunalelor, ca instanţă de drept comun, competenţa de soluţionare a unor astfel de cereri.

Cu privire la acest aspect, Judecătoria a reţinut că deşi contractele care stau la baza pretenţiilor solicitate de către reclamanţi sunt intitulate convenţii civile de prestări servicii, acestea pot fi analizate din perspectiva îndeplinirii condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora “contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.”

Raportul de muncă presupune aşadar raportul de subordonare, de dependenţă faţă de angajator, salariatul fiind remunerat după cantitatea şi calitatea muncii depuse, pe când în cazul raporturilor rezultând din contractele de prestări servicii, se plăteşte rezultatul muncii finale a prestatorului, predat beneficiarului, între părţi fiind exclus raportul de prepuşenie. Prestatorul se bucură de independenţă juridică în ceea ce priveşte modul realizării a obiectului convenţiei, în raport cu comanda primită de la beneficiar.

Prin urmare, pentru a determina dacă în speţă activitatea derulată de cei trei reclamanţi în favoarea societăţii pârâte este una de muncă sau este guvernată de dispoziţiile Codului civil, s-a apreciat că trebuie avută în vedere sfera de aplicabilitate a art. 1470 şi următoarele din vechiul Codul civil, aplicabile în cauză în raport de data încheierii convenţiilor şi să se verifice dacă între părţile contractante a existat elementul de subordonare specific relaţiilor de muncă şi implicit poziţia determinantă a angajatorului în raport cu angajatul său.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1470 din vechiul Codul civil, unul dintre modurile în care se poate realiza locaţiunea lucrărilor este acela prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora, locaţiune care în conformitate cu art. 1471 Cod civil nu poate avea loc decât pentru o întreprindere determinată sau pe un timp mărginit.

Analizând textele menţionate anterior, instanţa a apreciat că în vederea încheierii unor contracte de locaţiune a lucrărilor trebuie îndeplinite anumite cerinţe specifice,  respectiv existenţa unei întreprinderi determinate adică a unei lucrări bine individualizate şi specificate chiar de la momentul încheierii contractului şi prestabilirea unui termen pentru executarea lucrării şi finalizarea acesteia.

Din contractele de prestări servicii care fac în cauză obiectul analizei rezultă că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, întrucât cele 3 persoane s-au obligat în temeiul clauzelor contractuale la efectuarea unor prestaţii succesive, pe o durată de 3 ani,  timpul de lucru şi volumul lucrărilor fiind stabilit de către beneficiar, în funcţie de solicitările coordonatorului de proiect.

Faptul că activitatea celor trei reclamanţi urma a se desfăşura pentru şi sub autoritatea pârâtei rezultă şi din împrejurarea potrivit căreia una dintre obligaţiile asumate de către reclamanţi, a fost aceea de a respecta secretul lucrărilor şi regulile disciplinare stabilite de beneficiar pentru propriii săi salariaţi, ceea ce presupune faptul că nu este vorba de o singură prestaţie necesară pentru a duce la bun sfârşit serviciul la care s-au obligat, ci dimpotrivă, activitatea desfăşurată de prestatori este una succesivă şi regulată.

În ceea ce priveşte preţul lucrărilor, părţile au convenit ca pentru prestaţiile efectuate reclamanţii să beneficieze de o remuneraţie de 35 euro/oră, urmând ca orele efectiv realizate să fie aprobate prin pontaj lunar de către beneficiar.

Pe de altă parte dispoziţiile referitoare la contractele de prestări servicii sunt incidente în cazul în care acestea se efectuează de către persoane fizice autorizate sau persoane juridice. Astfel, în baza OUG nr. 44/2008 persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale pot să încheie convenţii civile (contracte de prestări servicii) însă şi în acest caz doar pentru o prestaţie unică, ocazională şi de circumstanţă, nu şi pentru activităţi regulate, desfăşurate pe o perioadă de timp nelimitată sau mai mare decât cea necesară pentru prestaţia respectivă.

În consecinţă, constatând că relaţiile contractuale dintre părţile din prezenta cauză prezintă caracteristici specifice raporturilor de muncă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Târgu-Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 297 din 02.03.2016, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 6658/320/2016 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi s-a declinat în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanţii XX X, XX şi XXX în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă XX Târgu-Mureş.

Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalului Mureş şi Judecătoria Târgu-Mureş, s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului cauzei la Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia I civilă în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

După înregistrarea cauzei la un complet specializat în soluționarea cauzelor privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la termenul din data de 01.03.2016 s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureş, apreciindu-se că prezentul litigiu nu este un litigiu de muncă, întrucât contractele pe care se fundamentează pretențiile reclamanților nu au fost contracte de muncă, ci contracte civile de prestări servicii.

Deliberând asupra excepţiei necompetenţei materiale, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată şi sub acest aspect a reţinut următoarele:

Chestiunea competenței materiale de soluționare a prezentei pricini trebuie cercetată din două perspective stabilite chiar de către părți prin susținerile lor orale. Mai întâi se ridică problema valorii obiectului cererii, care de la un punct încolo ar putea atrage competența materială a tribunalului, iar în al doilea rând, se pune problema naturii litigiului din perspectiva naturii contractelor pe care se fundamentează pretențiile reclamanților. Ambele puncte de vedere au fost analizate şi de Judecătoria Târgu-Mureş în hotărârea prin care ea însăși și-a declinat competența.

În ceea ce privește competența materială raportată la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, aceasta a fost tranșată de Judecătoria Târgu-Mureş şi Tribunalul a apreciat că din această perspectivă considerentele cuprinse în sentința civilă nr. 4997 din data de 04 noiembrie 2015 a acestei instanțe sunt, în esență, corecte.

Astfel s-a reţinut că determinarea competenţei materiale după valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se face potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă,  potrivit cărora judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, în coroborare cu dispoziţiile art. 95 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Deşi totalul cumulat al pretenţiilor formulate prin cererea de faţă depăşeşte pragul valoric prevăzut de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, fiind de 229.122 lei, în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care reglementează determinarea competenţei materiale a instanţelor de judecată în situaţia cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, stabilind că dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte. De altfel, s-a apreciat că în ipoteza concretă, deși reclamanții au invocat raporturi juridice distincte, fundamentate pe contracte distincte, între ele există o semnificativă legătură, iar această împrejurare ar putea atrage aplicarea chiar și a prevederilor art. 99 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Indiferent de criteriul pe care instanţa l-ar aplica (art. 99 alin. 2 sau art. 100 alin. 1 din Codul de procedură civilă), raportat la aceste dispoziţii legale, s-a constatat că valoarea pretenţiilor fiecărui reclamant din prezenta cauză este în cuantum de 76.374 lei, motiv pentru care Judecătoria este competentă să soluţioneze cauza de faţă sub aspectul valorii obiectului acesteia.

Tribunalul a reţinut însă că esențială în această pricină este cea de-a doua chestiune, a naturii litigiului – litigiu de muncă sau litigiu civil de drept comun.

Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat, din examinarea contractelor pe care să fundamentează pretențiile reclamanților, că acestea nu pot fi calificate drept contracte individuale de muncă, întrucât întrunesc caracteristicile specifice ale unor contracte civile obișnuite, de prestări servicii, așa cum sunt ele reglementate de dispoziţiile art. 1470-1471 din vechiul Codul civil, iar nu pe cele ale art. 10 din Codul muncii.

Astfel s-a constatat că din convenţiile în discuţie rezultă că reclamanții erau desemnați pentru a participa, pe seama beneficiarului Regia Autonomă XX Târgu-Mureş, la toate lucrările și activitățile pe care le presupunea ducerea la bun sfârșit a proiectului european din care beneficiarul făcea parte, în schimbul participării lor, reclamanții urmau a fi remunerați, plata fiind stabilită în raport de orele de activitate pe care le dedicau acestui proiect. Pe de altă parte, fiecare convenție menționată era încheiată pe o perioadă determinată, de la 01.07.2009 până la 01.07.2012, fiind corespunzătoare, în linii mari, cu durata de derulare a proiectului european.

În cazul convenţiilor de care se prevalează reclamanţii s-a apreciat că lipsește cerința ca activitatea/munca prestată de executant/angajat să fie prestată sub autoritatea beneficiarului/angajatorului. Din întreaga convenție invocată de reclamanți nu rezultă această subordonare specifică oricărui contract de muncă.

În ceea ce privește modalitatea de plată stabilită prin convențiile invocate de reclamanți, constând într-o remunerație calculată în raport cu ora de lucru, nici aceasta nu reprezintă apanajul exclusiv al contractului individual de muncă. Părțile altor convenții, cum sunt cele de prestări servicii, sunt libere și ele să stabilească remunerația prestatorului în aceleași linii, întrucât nu rezultă din nicio altă dispoziție legală că persoana care îndeplinește o lucrare trebuie să fie plătită cu o sumă stabilită global pentru lucrarea respectivă.

Având în vedere prevederile art. 1470 şi art. 1471 din Codul civil în vigoare la momentul încheierii convenției dintre părți şi raportând conținutul convențiilor care reprezintă temeiul pretențiilor reclamanților la dispozițiile legale menţionate, s-a apreciat de către Tribunal că ele se apropie mult mai mult de natura unor simple convenții de prestări servicii, deosebindu-se de contractul individual de muncă. Mai precis, suntem în prezența unei locațiuni a lucrărilor prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora, fiind vorba despre o întreprindere determinată și pe un timp mărginit.

Un element suplimentar, menit să completeze argumentația de mai sus este reprezentat de însăși denumirea pe care au acordat-o părțile contractului intervenit între ele – aceea de „convenție civilă de prestări servicii” – împrejurare care ar putea reprezenta încă un indiciu că nu au intenționat să încheie un contract individual de muncă.

Totodată, tabelul cu indemnizațiile plătite pentru perioada iulie-decembrie 2009, aflat la fila 11 din dosarul judecătoriei, evidențiază că pentru indemnizația brută stabilită a fost calculat numai un impozit, fără a fi percepute celelalte contribuții specifice salariului plătit angajaților, fapt care evidențiază o dată în plus că ele au privit contractele încheiate ca pe niște convenții de prestări servicii, iar nu ca pe niște contracte de muncă.

Nu în ultimul rând, așa cum s-a susținut de pârâtă în fața instanței, cel puțin doi dintre reclamanți (XX și XX) erau deja angajați ai pârâtei Regia Autonomă XX Târgu-Mureş, ceea ce face greu de imaginat că ar fi impus încheierea unui contract de muncă suplimentar (fiind posibilă modificarea contractelor existente) și totodată, nu există niciun indiciu din care să rezulte că aceste convenții de prestări servicii ar fi accesorii ale contractelor individuale de muncă încheiate anterior între părți.

De asemenea, un alt element specific contractelor de muncă și anume, durata obișnuită a zilei ori a săptămânii de lucru, lipsește din cuprinsul convențiilor de prestări servicii prezentate, întrucât de altfel, era și imposibil de prevăzut un asemenea aspect, nefiind cert la momentul încheierii lor ce interval de timp trebuie dedicat activității în cadrul respectivului proiect european.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că litigiul de față nu este un litigiu de muncă, întrucât nu se fundamentează pe un contract de muncă, ci pe o convenție civilă de prestări servicii. Ca atare, suntem în prezența unei acțiuni în pretenții, evaluabile în bani, al cărei obiect are o valoare de până la 200.000 lei, motiv pentru care, conform art. 94 lit. k din Codul de procedură civilă, competența de soluționare aparține Judecătoriei Târgu-Mureş.

În consecință, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 130 alin. 2, art. 131 alin. 1 şi art. 132 din Codul de procedură civilă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a declinat în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanţii XX X, XX şi XXX, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă XX Târgu-Mureş. Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalului Mureş şi Judecătoria Târgu-Mureş şi ca atare a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului pricinii la Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia I civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Fiind investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă  ivit între judecătoria Târgu-Mureş şi Tribunalul Mureş, în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea introductivă, înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureş, reclamanţii XX X, XX şi XXX au solicitat în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă XX Târgu-Mureş obligarea acesteia la achitarea sumei nete de câte 17.196,67 euro fiecărui reclamant, (echivalent lei net 76.374 fiecărui reclamant), reprezentând suma datorată acestora în baza art. III pct. 1, liniuţa 1 din Convenţiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 şi respectiv nr. 04 din iulie 2009, respectiv un total de 51.590,01 euro (229.112 lei), obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a impozitului prevăzut de lege pentru venitul realizat de prestator, în conformitate cu prevederile art. III. pct. 1 liniuţa 3 din Convenţiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 şi respectiv nr. 04 din iulie 2009 şi obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale aferente debitului de la data scadenţei, 07.06.2012 şi până la data plăţii integrale.

Faţă de conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Târgu-Mureş şi Tribunalul Mureş, în primul rând trebuie precizat că în urma analizării competenţei materiale raportată la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, ambele instanţe au apreciat că judecătoria este competentă să soluţioneze cauza sub aspectul valorii obiectului acesteia. În consecinţă, sub acest aspect chestiunea competenţei nu  se mai impune a fi analizată.

În ceea ce priveşte problema competenţei materiale raportată la natura litigiului dedus judecăţii, respectiv dacă acesta se încadrează în categoria litigiilor de muncă sau a litigiilor de drept comun, Curtea a reţinut că prin fiecare din cele trei convenţii încheiate de reclamanţi şi care au fost intitulate convenţii civile de prestări servicii s-a stabilit că activitatea care urma să fie prestată de aceştia consta în „participarea în cadrul echipei de lucru, aprobată de către Consiliul de Administraţie a XX Târgu-Mureş, reprezentat de către numitul XX X, la proiectul european ATOM — Airport detection and Tracking of Dangerous Materials by Passive and Active Sensors Arrays, elaborarea de documente specifice, studii, cerinţe, solicitate de către coordonatorul proiectului, în realizarea obiectivului propus, sondaje de piaţă şi chestionare în domeniul specific, către potenţiali beneficiari ai rezultatului proiectului, participarea efectivă la şedinţele tehnice ale Cţiului proiectului".

Prin urmare, în conformitate cu convenţiile încheiate reclamanții aveau obligaţia de a participa, pe seama beneficiarului Regia Autonomă XX Târgu-Mureş, la toate lucrările și activitățile pe care le presupunea ducerea la bun sfârșit a proiectului european din care beneficiarul făcea parte.

În contextul în care, după sesizarea instanţei cu o acţiune în pretenţii de drept comun, în speţă s-a pus problema dacă în privinţa convenţiilor de care se prevalează reclamanţii sunt incidente prevederile dreptului comun sau acestea intră sub incidenţa prevederilor din Codul muncii, Curtea a apreciat că se impun a fi analizate din perspectiva art. 10 din Codul muncii, care defineşte contractul individual de muncă, elementele caracteristice ale unui astfel de contract.

Astfel calificarea unui contract ca fiind de muncă presupune reunirea a trei elemente, respectiv prestarea muncii pentru angajator, remunerarea prestatorului şi existenţa unui raport de subordonare.

Dintre aceste elemente, primele două se regăsesc şi în cazul altor contracte şi ca atare se impune a se reţine că deşi în cazul convenţiilor invocate de reclamanţi în susţinerea pretenţiilor lor aceştia şi-au asumat obligaţia de a presta anumite activităţi în favoarea beneficiarului, pentru care s-a stabilit că vor primi o remuneraţie, aceste aspecte nu sunt definitorii pentru a reţine că relaţiile contractuale dintre părţi prezintă caracteristici specifice raporturilor de muncă.

Elementul esenţial care distinge contractul de muncă de orice alt tip de contract civil este subordonarea salariatului faţă de angajatorul său, el prestând muncă la dispoziţia angajatorului.

În speţă din convenţiile încheiate de reclamanţi nu rezultă existenţa unui raport de subordonare faţă de beneficiar, reclamanţii asumându-şi obligaţia de a participa la activităţile necesare pentru finalizarea proiectului, menţionate în contracte, fără a fi subordonaţi beneficiarului şi fără a se afla sub autoritatea acestuia cu privire la activităţile respective.

Dimpotrivă convenţiile încheiate de părţi pot fi încadrate în categoria contractelor de prestări servicii, activităţile care erau stabilite în sarcina reclamanţilor (activităţile pe care le presupune derularea proiectului european ATOM — Airport detection and tracking of dangerous materials by passive and active sensors arrays) încadrându-se în noţiunea de locaţiune a lucrărilor, prevăzută de art. 1470 din vechiul Cod civil şi pe de altă parte la  încheierea acestora a fost stabilit şi intervalul în care se vor derula contractele în discuţie, durata fiind limitată în timp.

Prin urmare, în lipsa raportului de subordonare dintre reclamanţi şi beneficiarul convenţiilor, nu se poate reţine că relaţiile contractuale stabilite între părţi se obiectivează într-un raport de muncă, ci ele rămân în sfera dreptului civil şi ca atare, în contextul în care pretenţiile reclamanţilor nu se fundamentează pe un contract de muncă, competenţa de soluţionare revine instanţei civile (Judecătoria Târgu-Mureş, în conformitate cu prevederile art. 94 lit. k Cod procedură civilă) şi nu instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 Cod procedură civilă, Curtea a stabilit în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş, competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţi.

Domenii speta

Spete similare