Decizie de sancţionare disciplinară. Legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. 1 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Rezultă că în situaţia aplicării sancţiunii cu avertisment scris nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare. Aceasta nu înseamnă însă că, în situaţia în care angajatorul alege totuşi să facă o cercetare disciplinară prealabilă, în cazul în care intenţionează aplicarea avertismentului scris, nu ar mai fi obligatorie respectarea procedurii reglementate de art. 251 din Codul muncii.

În contextul în care angajatorul a decis efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (deşi ea nu era obligatorie), convocând angajatul în acest sens, era obligat să o efectueze corespunzător, cu respectarea prevederilor legale, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută şi pentru nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 252 alin.2 lit. b din Codul muncii, întrucât din cuprinsul acesteia lipseşte un element important, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal,  regulamentul intern, respectiv din  contractul individual de muncă încălcate de salariat.

Simpla menţionare în mod generic în decizie a faptului că angajatul a încălcat atribuţiile de serviciu aferente postului, fără a se preciza care, unde sunt ele prevăzute, nu este de natură a acoperi viciul formal constatat. Precizarea prevederilor legale încălcate are relevanţă pentru ca instanţa să poată stabili şi verifica dacă faptele reţinute în sarcina salariatului constituie abateri disciplinare şi dacă se încadrează printre obligaţiile impuse acestuia.

Codul muncii: art. 248 al. 1 lit. 1, art. 251 al. 1, art. 252 al. 2 lit. b.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 321 din 03.03.2016 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul XXX în contradictoriu cu pârâtul Spitalul de Psihiatrie Tulgheş.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 39/29.06.2015 prin care reclamantul, în calitate de medic angajat al Spitalului de Psihiatrie Tulgheş a fost sancţionat disciplinar cu avertisment scris este legală şi temeinică.

În acest sens, prima instanţă a reţinut că decizia luată cu privire la sancţionarea disciplinară a reclamantului a avut la bază procesul-verbal încheiat la data de 24.06.2015, cu ocazia întrunirii în şedinţă de lucru a comisiei de disciplină şi că din probele administrate rezultă că reclamantul a săvârşit faptele pentru care a fost sancţionat, instanţa reţinând totodată că în raport de toate circumstanţele cauzei sancţiunea aplicată a fost corect individualizată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate, respectiv constatării nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac declarate, apelantul a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că în cauză s-a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă, având în vedere că prin Înştiinţarea nr. 3802 din 24.06.2015 convocarea la audiere în faţa Comisiei de disciplină fusese anulată. Din această perspectivă, apelantul a invocat încălcarea dreptului la apărare, făcând referire la cauza Anghel împotriva României.

Cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, apelantul a arătat că nu a încălcat nicio dispoziţie legală care să constituie abatere disciplinară, decizia de sancţionare nefăcând referire la nicio astfel de prevedere care să fi fost încălcată, aceasta neconţinând  toate elementele prevăzute de art. 252 alin. 2 din Codul muncii.

În acest sens apelantul a arătat că nu şi-a depăşit atribuţiile, ci a intervenit pe baza protocolului existent, pentru intervenţia sa nefiind necesară nicio aprobare managerială şi că s-a adresat asistentei şefe pe un ton ferm, dar respectuos. Totodată, a arătat că nu a încercat să influenţeze niciun martor, aspectele reţinute de prima instanţă fiind eronate şi scoase din context.

În drept, apelantul a invocat prevederile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Intimatul Spitalul de Psihiatrie Tulgheş  a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că decizia de sancţionare este legală şi temeinică, apelantul săvârşind abaterile disciplinare pentru care a fost sancţionat.

Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate prin memoriul de apel subliniind încă o dată că intimatul nu a precizat nici în faţa instanţei care sunt prevederile legale pe care le-a încălcat.

Totodată a arătat că neaudierea sa în faţa Comisiei de disciplină este o gravă încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât  la şedinţa Comisiei a participat dr. XXX, care depusese o plângere ce a stat la baza aplicării sancţiunii.

În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: xxxxx

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Reclamantul, în calitate de medic, angajat al Spitalului de Psihiatrie Tulgheş, a fost sancţionat disciplinar prin Decizia nr. 39 din 29.06.2015 cu avertisment scris.

În cuprinsul deciziei de sancţionare s-a reţinut că apelantul a săvârşit abateri disciplinare constând în nerespectarea normelor de conduită faţă de personalul din subordine şi încălcarea atribuţiilor de serviciu aferente postului pe care îl ocupă, luând decizii individuale, aspecte care rezultă din menţiunile Comisiei de disciplină în urma analizării sesizărilor, conform Procesului-verbal nr. 82 al şedinţei de lucru din data de 24.06.2015.

În ceea ce priveşte temeiul de drept al sancţiunii disciplinare, s-a menţionat art. 248 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

Apelantul a invocat atât în faţa primei instanţe cât şi în calea de atac două critici de nelegalitate a deciziei de sancţionare şi anume încălcarea dreptului său la apărare constând în neefectuarea cercetării disciplinare şi lipsa din decizie a menţiunii referitoare la prevederile din regulamentul intern sau contractul de muncă încălcate de acesta.

Cu privire la cercetarea disciplinară, Curtea a constatat că, în fapt, în urma sesizărilor depuse de dr. XXX şi de d-na asistent şef XX (filele 72-74), prin Dispoziţia nr. 38 din 22.06.2015 s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară (fila 71).

Prin Convocatorul înregistrat cu nr. 3784 din 23.06.2015 (fila 71) reclamantul a fost invitat să se prezinte în data de 24.06.2015 la ora 12:00 în faţa Comisiei de disciplină, în vederea desfăşurării procedurii cercetării disciplinare.

Prin cererea înregistrată sub nr. 3788 din 24.06.2015 (fila 70) reclamantul a solicitat amânarea şedinţei pentru data de 26.06.2014, solicitând un răgaz pentru a-şi pregăti apărarea şi a-şi angaja un avocat, motivând că primise convocatorul cu o zi înainte şi nu a avut suficient timp pentru a se pregăti.

Preşedintele Comisiei de disciplină i-a răspuns reclamantului printr-o adresă înregistrată sub nr. 3902/24.06.2015 (fila 68) că data propusă de angajat pentru audiere nu este convenabilă, motiv pentru care convocarea la audiere în faţa Comisiei de disciplină pentru data de 24.06.2015 ora 12:00 se anulează.

La aceeaşi dată, printr-o altă comunicare  membrii Comisiei de disciplină au fost informaţi că şedinţa  programată pentru data de 24.06.2015 ora 12:00 se anulează, urmând a se întruni la o dată ulterioară. Cu toate acestea, la data de 24.06.2015 s-a întrunit Comisia de disciplină, la solicitarea preşedintelui comisiei şi, în lipsa angajatului s-a decis că sesizările sunt temeinice şi că directorul medical se face vinovat de comportamentul inadecvat faţă de asistenta şefă a unităţii şi de încălcarea atribuţiilor de serviciu. Este de menţionat că la lucrările Comisiei au participat în calitate de invitaţi patru medici, dintre care şi d-na dr. XXX, care formulase una dintre sesizările ce au făcut obiectul analizei.

Procesul-verbal întocmit la data de 24.06.2015 sub nr. 82, ca urmare a întrunirii Comisiei de disciplină a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară a apelantului.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 251 alin. 1 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Rezultă că în situaţia aplicării sancţiunii cu avertisment scris nu este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare. Aceasta nu înseamnă însă că în situaţia în care angajatorul alege totuşi să facă o cercetare disciplinară prealabilă în cazul în care intenţionează aplicarea avertismentului scris nu ar mai fi obligatorie respectarea procedurii reglementate de art. 251 din Codul muncii.

Prin urmare, în contextul în care angajatorul a decis efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (deşi ea nu era obligatorie), convocând angajatul în acest sens, era obligat să o efectueze corespunzător cu respectarea prevederilor legale, sub sancţiunea nulităţii absolute. Or, având în vedere că s-a decis anularea convocării angajatului şi chiar a şedinţei Comisiei, astfel cum am arătat anterior,  însă cu toate acestea lucrările Comisiei de disciplină au avut loc, iar la acestea a participat şi una dintre persoanele care au făcut sesizări împotriva angajatului, desfăşurarea lucrărilor în lipsa acestuia, este de natură a încălca grav dreptul la apărare al apelantului. Raţiunea art. 251 din Codul muncii este tocmai de a da satisfacţie principiului dreptului la apărare.

Faptul că acesta a solicitat acordarea unui termen de câteva zile pentru a-şi pregăti apărarea nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor alin. 3 al art. 251, nefiind vorba de o neprezentare la convocare fără un motiv obiectiv. Dimpotrivă, motivul invocat de angajat era unul concret legat de pregătirea apărării, în contextul în care între data primirii convocării şi data şedinţei avea la dispoziţie numai 24 de ore. Or, convocarea trebuie făcută astfel încât angajatul să aibă posibilitatea reală şi concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune. Mai mult, în urma solicitării acestuia de a se amâna şedinţa, i s-a comunicat că se anulează convocarea, situaţie în care angajatul a fost pus într-o vădită imposibilitatea de a se apăra. Pe de altă parte, desfăşurarea lucrărilor Comisiei de disciplină în lipsa angajatului, cu toate că potrivit înscrisurilor menţionate anterior, atât aceasta cât şi convocarea angajatului fuseseră anulate, constituie o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 251 ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziei de sancţionare este lipsa menţiunii referitoare la prevederile din statut, regulament intern, contract individual sau colectiv de muncă aplicabil ce au fost încălcate de salariat, aşadar lipsa elementului obligatoriu, reglementat la art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, sancţionată cu nulitatea absolută a deciziei.

Deşi reclamantul  a invocat în mod expres acest motiv de nulitate absolută a deciziei contestate, prima instanţă nu l-a analizat sub nicio formă.

Verificând  decizia de sancţionare sub acest aspect, Curtea a constatat că, aceasta este lovită de nulitate absolută, pentru nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 252 alin.2 lit. b din Codul muncii, întrucât din cuprinsul acesteia lipseşte un element important, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal,  regulamentul intern, respectiv din  contractul individual de muncă încălcate de salariat.

Simpla menţionare în mod generic în decizie a faptului că angajatul a încălcat atribuţiile de serviciu aferente postului, fără a se preciza care, unde sunt ele prevăzute, nu este de natură a acoperi viciul formal constatat. Precizarea prevederilor legale încălcate are relevanţă pentru ca instanţa să poată stabili şi verifica dacă faptele reţinute în sarcina salariatului constituie abateri disciplinare şi dacă se încadrează printre obligaţiile impuse acestuia.

În acest sens, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 252 din Codul muncii sunt imperative, elementele enumerate la alin. 2 fiind obligatoriu a fi cuprinse în decizia de sancţionare disciplinară.

Având în vedere motivele reţinute anterior ce atrag nulitatea absolută a deciziei conteste în cauză, Curtea a constatat că este de prisos a mai analiza temeinicia deciziei de sancţionare, motiv pentru care criticile apelantului referitoare la faptele ce au fost reţinute în sarcina sa nu vor mai fi analizate.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis acţiunea acestuia şi a constatat nulitatea absolută a Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 39 din  29.06.2015 emisă de pârâtul Spitalul de Psihiatrie Tulgheş.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligat la plata către reclamant a sumei de  2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 362 din 28.07.2015.

Domenii speta

Spete similare