Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Admisibilitate constituire de parte civilă.

Cererea de daune materiale este inadmisibilă. Infracţiunile de fals în general şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în special sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat. Cu alte cuvinte, în cazul acestora, infracţiunea se consumă în momentul în care apare starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite şi nu are legătură cu producerea vreunui prejudiciu. Prin urmare, aceste infracţiuni nu pot fi, prin ele însele cauzatoare de prejudicii materiale ci doar cauza favorizantă a acestora.

Art. 290 alin. 1 din vechiul C. pen

Art. 397 alin. 1 C. pr. pen rap. la art. 1357  şi art. 58 Cod Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de x inculpata XXX şi partea civilă XX au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. x pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.

Inculpata nu şi-a motiva în scris apelul, însă în faţa instanţei s-a invocat netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greşitei obligări la plata către partea civilă a daunelor morale şi a solicitat respingerea pretenţiilor părţii civile.

În motivarea apelului părţii civile se solicită majorarea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă, admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatei la plata despăgubirilor materiale şi morale.

Părţile au fost asistate de apărători aleşi.

Inculpata nu a dorit să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.

S-au depus înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa de control reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală nr. x pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. 2 și 10 Cod Procedură Penală a fost condamnată pe inculpata XXX pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 C. pen. (din 1969) cu reținerea art. 41 alin. 2 C. pen. (din 1969) și art. 5 Noul C. pen., reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și c C. pen. (din 1969) și art. 76 alin. 1 lit. e C. pen. (din 1969) la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 1  lună, calculat conform dispoziţiilor art. 82 C. pen..

În temeiul art. 71 alin. 4 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II şi b C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 1357 Cod civil și art. 58 Cod Civil a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă XX și obligă inculpata la plata în favoarea părții civile a sumei de 15.000 lei cu titlul de daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor civile ca nefondate.

În temeiul art. 276 alin. 1 Cod Procedură Penală a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 1.000 lei reprezentând onorariul apărătorului ales, conform chitanței depuse la dosarul cauzei (f.95 dosarul instanței).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a mai fost obligată  inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

În perioada anilor 2007 - 2008  inculpata XXX se ocupa de înființarea de societăți comerciale, colaborând cu diverse persoane care aveau calitatea de expert contabil autorizat în sensul în care, după înființarea societăților comerciale, aceasta îndruma pe administratorii acestora să ia legătură cu anumiți experți contabili autorizați în vederea prestării serviciilor de contabilitate.

Inculpata a declarat că la un moment dat, în cursul anului 2008, a primit de la martora XX ștampila pe numele XX – expert contabil, despre care i s-a spus că o poate folosi în sensul că o poate aplica pe documentele contabile, ceea ce inculpata a și făcut, indicând în cursul urmăririi penale un număr de 12 societăți comerciale pe ale căror documente contabile a aplicat ștampila cu numele persoanei vătămate XX – expert contabil autorizat la acea dată, semnând de asemenea aceste documente contabile.

Instanța a constatat că declarațiile inculpatei se coroborau numai parțial cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, deși inculpata a declarat că a primit ștampila cu numele persoanei vătămate XX – expert contabil autorizat de la martora XX aceasta, audiată fiind în cursul urmăririi penale, a negat că ar fi predat inculpatei această ștampilă și că nu își explica motivul pentru care inculpata a declarat astfel.

Fiind în posesia ștampilei cu amprenta ”Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456L”, inculpata XXX a folosit-o pentru a ștampila bilanțurile contabile aferente anului 2008 pentru șapte societăți comerciale, bilanțuri contabile pe care, de asemenea, le-a semnat în fals în numele expertului contabil XX.

Astfel, în cursul urmăririi penale, pornind de la indicațiile inculpatei cu privire la modalitatea indicată de inculpată ca fiind cea în care a folosit ștampila cu amprenta mai sus indicată, organele de urmărire penală au identificat un număr de șapte bilanțuri contabile aferente anului 2008, aparținând următoarelor societăți comerciale: SC X SRL, SC XX SRL , SC XXXSA, SC XX SRL, SC X SRL, SC XXXSRL, SC XX SRL.

Analizând aceste documente ce au fost depuse la administrațiile financiare, instanța a constatat că amprenta ștampilei aplicate pe acestea (”Corpul Experților Contabili și Contabililor Aautorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456L”) este diferită de amprenta ștampilei folosită de expertul contabil XX, respectiv ” Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456 L”, iar în urma rapoartelor de constatare tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale asupra semnăturilor aplicate pe cele șapte bilanțuri contabile (aparținând societăților comerciale SC X SRL, SC XX SRL , SC XXXSA, SC XX SRL, SC X SRL, SC XXXSRL, SC XX SRL) nu aparține expertului contabil XX.

De altfel, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale s-au coroborat cu declarațiile inculpatei  care a declarat constant pe parcursul desfășurării procesului penal că ea a fost aceea care a semnat aceste documente și a aplicat ștampila cu impresiunea (”Corpul Experților Contabili și Contabililor Aautorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456L” despre care ulterior s-a stabilit că nu aparținea expertului contabil autorizat (la acea dată) XX.

Examinând apelurile promovate, din prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm. C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat pe cel declarat de inculpată şi nefondat pe cel declarat de partea civilă, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal  – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit judecătoria, respectiv la condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii şi la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei prin suspendarea condiţionată, criticabilă fiind soluţionarea acţiunii civile sub aspectul obligării inculpatei la plata daunelor morale către partea civilă.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.

În acord cu prima instanţă, constatăm că declaraţia de recunoaştere dată de inculpată în cadrul procedurii instituite de disp. art. 375 alin. 1, 2 C. pr. pen se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.

De altfel, situaţia de fapt nici nu a fost contestată de către părţi sau procuror.

De asemenea, pentru fapta comisă, inculpatei-apelante i s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare,  prima instanţă făcând o riguroasă interpretare şi aplicare a disp. art. 72 din veciul C. pen, ţinând seama de circumstanţele reale ale comiterii faptei, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatei. Toate aceste criterii au fost avute în vedere de prima instanţă după ce a reţinut că inculpata a fost de acord să fie judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform disp. art. 375 alin. 1, 2 rap. la art. 374 alin. 4 C. pr. pen, reducând limitele de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, conform disp. art. 396 alin. 10  C. pr. pen, după care s-a stabilit pedeapsa sub minimul special, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante.

În acord cu judecătorul fondului, reţinem lipsa antecedentelor penale în situaţia inculpatei, precum şi vârsta acesteia, ca şi atitudinea de recunoaştere şi de colaborare cu organele de urmărire penală (indicând acestora datele de identificare ale societăţilor comerciale pe ale căror bilanţuri contabile a aplicat ştampila), astfel încât în mod temeinic i-au fost reţinute în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a, c din vechiul C. pen. Având în vedere disp. art. 76 alin. 1 lit. e din vechiul C. pen privind coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special (redus cu o treime prin aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen), Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanţă este una temeinică şi legală şi nu se impune majorarea acesteia, aşa cum a solicitat partea civilă în susţinerea apelului.

Şi modalitatea de executare a pedepsei, prin suspendarea condiţionată, este rezultatul corectei aprecieri a judecătorului fondului a situaţiei personale şi familiare a inculpatei, precum şi a gradului de pericol concret al faptei.

Curtea apreciază că forma continuată a infracţiunii, modalitatea concretă în care a acţionat inculpata şi perioada activităţii infracţionale, justifică alegerea aplicării pedepsei închisorii prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, aşa cum a procedat prima instanţă, şi nu a pedepsei alternative a amenzii penale, prev. art. art. 290 alin. 1 din vechiul C. pen.

În apel nu au fost aduse alte probe care să justifice majorarea cuantumului pedepsei stabilite de judecătorul fondului sau stabilirea modalităţii de executare a pedepsei în regim de detenţie, circumstanţele reale şi personale fiind avute în vedere.

Curtea nu a constatat şi nici nu au fost invocate alte circumstanţe agravante. Aşadar, primul motiv de apel al părţii civile, acela al majorării pedepsei închisorii, este unul nefondat.

Reanalizând pretenţiile civile formulate de partea civilă, în acord cu prima instanţă reţinem că infracţiunile de fals în general  şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în special sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat. Cu alte cuvinte, în cazul acestora, infracţiunea se consumă în momentul în care apare starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite şi nu are legătură cu producerea vreunui prejudiciu. Prin urmare, aceste infracţiuni nu pot fi, prin ele însele cauzatoare de prejudicii materiale ci doar cauza favorizantă a acestora.

În jurisprudenţa mai veche, instanţa supremă a statuat, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracţiunile de pericol nu sunt susceptibile de a produce niciun fel de prejudiciu, fie  el material ori moral.

Ulterior, în noua orientare jurisprudenţială, s-a admis, că infracţiunile de pericol nu pot cauza prejudicii materiale (DRIL nr. 43/2008 şi DRIL nr. 29/2008). În deciziile citate instanţa supremă nu statuează expresis verbis că infracţiunile de pericol pot produce prejudiciu moral dar afirmă, în schimb, că aceste infracţiuni nu sunt susceptibile de a produce prejudicii materiale.

Trebuie observat că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată  nu este cauzatoare de pagube materiale prin ea însăşi, întrucât, pentru producerea acestora, inculpata trebuia să mai săvârşească cel puţin un act comisiv sau omisiv, pentru care să fi fost trimisă în judecată, şi care să fi avut drept urmare producerea prejudiciului.

Pentru aceste considerente, nu vom primi nici motivul de apel al părţii civile prin care solicită obligarea inculpatei la plata despăgubirilor materiale, deoarece nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatei (care este o infracţiune de pericol) şi pretinsul prejudiciu material suferit de partea civilă, constituit din cheltuieli de transport şi beneficiu nerealizat.

În privinţa daunelor morale, în mod greşit a apreciat judecătorul fondului că prin comiterea infracţiunii, părţii civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, datorat stresului şi nevoii de a renunţa la calitatea de expert contabil autorizat.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este o infracţiune de pericol, iar scopul acestei incriminări este acela de a apăra acele relaţii sociale a căror formare şi desfăşurare normală şi a căror dezvoltare depind de încrederea publică acordată înscrisurilor sub semnătură privată, iar nu acela de acoperire a vreunei pagube materiale sau morale.

Aşadar, în prezenta cauză, pentru acoperirea pretinsului prejudiciu moral şi material suferit, partea civilă are la dispoziţie acţiunea civilă separată, în faţa instanţei civile, iar nu şi acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale.

Desigur că alta ar fi fost ipoteza în care inculpata ar fi fort trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune de pericol, alături de alte infracţiuni scop, de rezultat (spre ex. înşelăciune), situaţie în care acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale.

Însă în prezenta cauză acţiunea penală are ca obiect comiterea faptei singulare de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât acţiunea civilă nu poate fi alăturată acţiunii penale.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca în temeiul art. 421 pct. 2  lit. a C. pr. pen, să admitem  apelul declarat de inculpata XXX împotriva sentinţei penale nr. 101/10.02.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.

În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen vom desfiinţa parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen vom respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă XX şi în privinţa obligării inculpatei la plata daunelor morale.

Vom menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1  lit. b C. pr. pen, vom respinge ca nefondat  apelul declarat de partea civilă XX  împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. 2  C. pr. pen, vom obliga partea civilă la 100 lei cheltuielile judiciare parţiale în apel.

În baza art. 275 alin. 3  C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare