Prin sentinţa penală nr.274/20.05.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost condamnat inculpatul R.A. la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 raportat la art. 188(1) Cod penal, cu aplicarea art. 396(10) Cod procedură penală.
În speţă, s-a reţinut că în data de 01.12.2015, în jurul orei 04:00, inculpatul R.A. aflându-se în faţa locuinţei martorului G.L. din comuna Cosmeşti, sat. Cosmeşti, pe fondul unei stări de gelozie motivate de infidelitatea soţiei sale, a provocat o ceartă cu martorul L. G. M. şi cu persoana vătămată P.F.T., ocazie cu care l-a lovit pe aceasta din urmă cu un cuţit în zona abdominală, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie viaţa şi ce au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale.
Tribunalul Bacău
Tentativă omor
Tribunalul Galați
Tentativă la omor. Leziuni care nu au pus în primejdie viața victimei. Cerere de schimbare a încadrării juridice. Delimiterea infracțiunilor contra vieții de cele îndreptate împotriva integrității corporale.
Curtea de Apel Craiova
Tentativă de omor. Vătămare corporală. Diferenţiere.
Tribunalul Bacău
Tentativă
Tribunalul Galați
Tentativă la omor. Stare de provocare. Condiții pentru reținerea circumstanței atenuante