Clauze abuzive

Prin cererea adresată Judecătoriei X şi înregistrată sub nr. X la 01.02.2016, reclamanţii  X X au chemat în judecată pârâtele X, X,  pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate clauza privind comisionul lunar de gestionare/administrare o creditului, în valoare de 0.10 % din valoarea creditului acordat prevăzută la pct. 8 din Contractul de credit nr. 6127 din 21.12.2007, ca fiind abuzivă raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 republicată, şi lovită de nulitate absolută; urmare a constatării caracterului abuziv, solicită în temeiul art. 6 şi 7 din Legea 193/2000 să se dispună anularea acestei clauze din contract şi restituirea în totalitate a sumelor încasate cu acest titlu, până la data de 21.02.2016 s-au achitat 2.500,56 euro, sumă care solicită să fie recalculată până la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea băncii la încetarea încasării pe viitor a comisionul lunar de gestionare/administrare a creditului; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele percepute abuziv, de la data încasării şi până la data plăţii efective.

În motivare, în fapt,  au arătat  că aşa cum rezultă din contractul de credit anexat (art. 8), pârâta percepe un comision lunar de gestionare/administrare a creditului de 0,10 % ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea creditului acordat.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că acest comision, calculat şi perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial cu o treime (!!!) costul efectiv al creditului şi, în plus, creând băncii un avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite faţă de celelalte bănci.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienţilor, aduce atingere şi mediului concurenţial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.

În mod evident, o dobânda (aparent) redusă a atras mai mulţi clienţi şi, deci, o cifră de afaceri mai mare raportat la ceea ce ar fi putut obţine banca respectivă în condiţiile în care ar fi arătat în mod transparent costurile reale ale creditului.

Disimularea unei părţi a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabilă a relei credinţe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienţilor, prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor bănci care acţionau pe aceeaşi piaţa relevanta cu banca respectivă (dar care, în realitate, datorita adăugării la DAE a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) şi, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite ale comercianţilor.

Dintr-o altă perspectivă, este de subliniat şi faptul că, acest tip de comision nu este definit în contract şi nu are drept corespondent o contraprestaţie (serviciu) din partea băncii intimate. Explicaţia eventuală a băncii cum că respectivul comision ar fi afectat activităţii de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.

Comisionul de gestionare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de întocmire dosar, rambursare anticipată şi dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru acelaşi serviciu de creditare trei categorii de costuri, fără a fi explicată în contract distincţia clară între acestea.

Au mai arătat că acest comision nu a făcut obiectul unor negocieri, contractul fiind standard, preformulat de către bancă, ei neputând influenţa în vreun fel clauzele contractuale ale creditului, banca acţionând de la început exclusiv după voinţa sa. În condiţiile în care Banca acorda împrumutul în forma şi clauzele stabilite exclusiv de aceasta, apare ca evident că nu se punea în discuţie vreo negociere. Singura negociere care se purta privea suma, şi nici aceasta nu era la latitudinea lor, deoarece era limitată la un plafon funcţie de venituri şi garanţii.

Tot astfel, solicită să se aprecieze că, prin perceperea acestui comision nereglementat, nenegociat, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din contract, în sensul că, banca a perceput tot timpul acest comision, fără să existe vreo contraprestaţie sau vreun serviciu efectuat pentru el, ceea ce a determinat un dezechilibru evident.

De asemenea, arată că nu au primit nici o notificare de la bancă, odată cu apariţia OUG 50/2010,  şi nu au încheiat nici un act adiţional cu pârâta. De altfel, din e-mailul intern trimis de Departamentul juridic central la data de 10.06.2014 având ca subiect „ ref. litigii clauze abuzive - acte adiţionale la OUG nr. 50/2010, rezultă expres faptul că, dacă actul adiţional nu a fost redactat la data introducerii acţiunii, se va redacta şi se va depune la dosar de persoana desemnată.

Din acelaşi înscris rezultă faptul că, la data de 17.09.2010 banca a efectuat în sistemul său informatic toate modificările rezultate de adaptare a contactelor, însă aceste modificări nu s-au realizat cu înştiinţarea noastră, realizându-se în mod unilateral de către bancă.

În condiţiile în care contractul adiţional a fost redactat la solicitarea avocatului băncii, după promovarea acţiunii de către reclamanţi, rezultă că banca în realitate nu a trimis nici un sms şi nici nu a efectuat vreun demers în ceea ce priveşte încheierea actului adiţional, totul fiind efectuat prin simpla voinţă a băncii.

Drept urmare, banca nu se poate prevala de vreun act adiţional, de îndată ce el a fost redactat după introducerea acţiunii, ceea ce înseamnă că aceste înscrisuri de care banca se prevalează, sunt înscrisuri pro cauza.

Pe cale de consecinţă, de îndată ce nu a existat un act adiţional încheiat la data de 17.09.2010 sau altă dată, de care banca se prevalează, după cum SMS - ul la care se face trimitere, nu a fost expediat către reclamanţi, furnizorul de servicii de telefonie neconfirmând acest sms, care niciodată nu a fost expediat şi înregistrat în aparatul telefonic la intrări SMS-uri, solicită să se aprecieze  cererea ca fiind întemeiată în integralitatea sa.

Nu este de omis a fi subliniat şi faptul că, clauza de la pct. 14.5.2 din Contract este abuziva, aspect pe care îl solicită a fi  constatat, deoarece notificarea împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, este folosită numai în cazul în care noua reglementare legală conduce la diminuarea semnificativă a rentabilităţii băncii, iar nu şi atunci când este afectat împrumutatul, ceea ce înseamnă că clauza aceasta nenegociată din contractul standard preformulat, creează dezechilibru între drepturile şi obligaţiile băncii, favorizând banca în detrimentul consumatorului, în sensul că aceasta nu îl va notifica, fapt ce s-a şi realizat.

Arată că deşi au notificat banca în scris la data de 23.10.2015 nu au primit nici un răspuns până în prezent cu privire la solicitările formulate.

Cu privire la dobânda legală, subliniază că acest petit este accesoriu modului de soluţionare a petitelor principale de mai sus, însă în condiţiile în care instanţa va stabili că anumite sume de bani au fost încasate abuziv de pârâtă, evident că acele sume de bani au fost purtătoare de venituri pentru bancă şi drept urmare aceasta datorează dobânda legală încasată pentru acele sume.

În drept şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, art. 94 pct. 1 lit. (j) Cod proc.civilă, art. 113 alin. (1) pct.3 şi 8 Cod proc. civilă, art. 194 Cod proc. civilă, Legea 193/2000, Codul consumatorului, art. 66 - 69 şi art. 95 din OUG nr. 50/2010.

În dovedire a depus la dosar contractul de credit nr. 6127 din 21.12.2007 - condiţii particulare şi condiţii generale, graficul de rambursare, e-mailul intern trimis de Departamentul juridic central la data de 10.06.2014 având ca subiect ,,ref. litigii clauze abuzive - acte adiţionale la OUG nr. 50/2010, notificarea trimisă băncii, jurisprudenţă.

Prin serviciul registratură la 08.03.2016 pârâtele au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei de  interes a reclamanţilor cu privire la anularea clauzei prevăzută la art.14.5 pct. 2 din Condiţiile Generale referitoare la notificarea împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în cazul intrării în vigoare a unei noi reglementări care conduce la diminuarea semnificativă a rentabilităţii Băncii; inadmisibilitatea cererii raportat la prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Pe fondul cauzei, au  solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanţi ca nefondată.

În motivare, în esenţă,  au arătat că între X pe de o parte şi reclamanţii X, în calitate de împrumutat şi X, în calitate de co-împrumutat, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de credit nr. X, în baza căruia Banca a acordat un credit de nevoi personale nenominalizate - refinanţare în cuantum de 28.000 euro, cu o perioadă de rambursare de 300 de luni, începând cu data de 21.12.2007 şi până la 21.12.2032.

Prin contractul de credit mai sus indicat, reclamanţii au refinanţat alte trei contracte de credit încheiate cu X (doua dintre ele) si cu X.

Conform convenţiei părţilor, în Condiţiile Generale aferente contractului de credit s-a prevăzut că împrumutaţii vor plăti băncii, după caz, conform Condiţiilor Particulare următoarele taxe şi comisioane:  pct. 4.1. lit. b) - comision de gestionare/administrare a creditului, în sumă fixă sau calculat ca procent din soldul creditului sau din valoarea creditului, plătibil în frecvenţa prevăzută în Condiţiile Particulare; în Condiţiile Particulare ale Contractului de credit s-a prevăzut la pct. 8 că împrumutaţii vor plăti băncii comision lunar de gestionare a creditului de 0,10% din valoarea creditului acordat.

Ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, ce transpune în legislaţia naţională Directiva 2008/48/CEE, Comitetul de Direcţie al X a aprobat, prin procesul-verbal nr. 1251/06.08.2010, alinierea creditelor acordate persoanelor fizice, existente în sold la acea dată, la prevederile OUG nr. 50/2010, până la data de 19.09.2010, cu respectarea termenului maxim prevăzut de această ordonanţă de urgenţă.

Banca a informat clienţii despre necesitatea semnării acestor acte adiţionale prin mai multe canale de comunicare, respectiv: prin extrasele de cont, prin afişele postate la ghişeele Băncii, prin informaţiile prezentate pe site-ul instituţional: X / pagina Persoane Fizice, prin X, prin afişările de la ATM-urile X, precum şi prin X TV. De asemenea, menţionează că necesitatea încheierii actelor adiţionale la OUG nr. 50/2010 a fost de notorietate, acest subiect fiind intens mediatizat în perioada respectivă.

Mai mult decât atât, împrumutatul a fost informat despre necesitatea încheierii Actelor adiţionale şi prin mesaj scris SMS, care a fost transmis pe numărul său de telefon, existent în baza de date a Băncii, în data de 19.08.2010 şi care avea următorul cuprins: „Vă invităm în unităţile X pentru alinierea contractului de credit la OUG nr. 50/2010. Nesemnarea unui Act Adiţional este considerată acceptare tacită. Mulţumim.'''

Deşi Banca a depus toate diligentele pentru semnarea de către reclamanţi a Actului adiţional, aceştia nu au procedat la semnarea lui, fiind, prin urmare, considerat acceptat tacit, conform dispoziţiilor prevăzute la art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010 , în varianta anterioară aprobării prin Legea nr. 288/2010.

Astfel că, la data de 17.09.2010, a intrat în vigoare Actul adiţional nr. 1 la Contractul de credit, cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care X a menţinut în contractul de credit încheiat cu reclamanţii doar acele clauze permise de OUG nr. 50/2010, în sensul că:  a fost menţinută dobânda indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 3,25 % puncte marja fixă a băncii; dobânda penalizatoare a fost redusă de la 3 puncte procentuale la 2 puncte procentuale peste dobânda curentă, calculată pe zile de întârziere la valoarea ratelor datorate şi scadente; comisionul de gestionare credit a fost redenumit comision de administrare credit, calculat în continuare ca procent de 0,10% din soldul creditului.

Aşadar, de la data de 17.09.2010, contractul de credit a fost adaptat prevederilor legale impuse de OUG nr. 50/2010.

În motivarea excepţiei lipsei de  interes a reclamanţilor cu privire la anularea clauzei prevăzută la art.14.5 pct. 2 din Condiţiile Generale,  susţin că solicitarea de anulare a acestei clauze este lipsită de interes, atâta vreme cât banca nu a uzat de ea pe parcursul derulării contractului, iar în prezent este eliminată din contract în baza noilor prevederi legale impuse de OUG nr. 50/2010, ca urmare a implementării dispoziţiilor din cadrul actului adiţional din data de 17.09.2010.

Cu privire la legalitatea clauzelor privind comisionul de gestionare/administrare credit, au arătat că dispoziţiile  OUG nr. 50/2010 trebuie luate în considerare şi pentru aprecierea caracterului legal al comisioanelor încasate anterior datei de 17.09.2010, deoarece reprezintă o confirmare a legalităţii practicilor bancare desfăşurate sub incidenţa legislaţiilor anterioare.

În dezacord cu opinia reclamanţilor, solicită instanţei  să aibă în vedere că aplicarea OUG nr. 50/2010 tuturor contractelor aflate în curs de derulare, deci inclusiv contractului de credit supus analizei, de la momentul intrării sale în vigoare, a reprezentat o obligaţie legală imperativă pentru bancă. Astfel, conform art. 95 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 50/2010  (în forma anterioară aprobării sale prin Legea nr. 188/2010 şi sub imperiul căreia s-a încheiat Actul adiţional din data de 17.09.2010), creditorii - în speţă, X - au avut obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă să asigure conformitatea contractelor aflate în derulare cu dispoziţiile OUG nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiţionale.

X şi-a îndeplinit întocmai obligaţia legală şi în cazul reclamanţilor, întocmind, după convocarea acestora în prealabil la bancă, Actul adiţional la contractul de credit (acceptat tacit de prin efectul legii) şi efectuând în sistemul său electronic toate modificările impuse de OUG nr. 50/2010 încă din 17.09.2010.

Pentru respectarea exigenţei impuse de OUG nr. 50/2010 privind terminologia comisioanelor percepute, Banca, prin Actul adiţional din 17.09.2010, a adaptat denumirea comisionului de gestionare a creditului, devenind „comision lunar de administrare a creditului"fiind raportat în continuare la soldul creditului, conform procentului agreat de reclamanţi la încheierea contractului, de 0,10%. Prin urmare, începând cu data de 17.09.2010 singura modificare a fost aceea că sintagma comision de gestionare a creditului din pct. 8 din Condiţiile Particulare a fost înlocuită cu sintagma comision de administrare, procentul de 0,10%, agreat de reclamanţi, rămânând neschimbat şi raportat la soldul creditului (deci descrescător pe măsura rambursării creditului), în conformitate cu pct. 4.1 lit. b din Condiţiile Generale de creditare. Modificarea a reprezentat doar adaptarea contractului la terminologiile impuse de dispoziţiile OUG nr. 50/2010, acest comision având însă prin natura lui acelaşi scop - cel de a administra/gestiona contractul de credit.

Pe cale de consecinţă, comisionul de administrare este un cost prevăzut şi reglementat de lege, care prin art. 36 din OUG nr. 50/2010, a stabilit că pentru operaţiunile de monitorizare, înregistrare şi efectuare de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, comisionul va purta denumirea de comision de administrare, indiferent care este creditorul care acordă consumatorului împrumutul. în mod evident legiuitorul, în momentul în care a prevăzut că este legală perceperea unui comision de administrare credit, determinând totodată în ce scop se percepe acest comision, a impus şi legalitatea tuturor comisioanelor achitate. în caz contrar, s-ar ajunge la golirea de conţinut a normei legale, precum şi la aplicarea pur formală şi neprevizibilă a acesteia.

Cu privire la obligarea băncii la restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de gestionare/administrare credit şi la încetarea încasării în viitor a comisionului de gestionare/administrare a creditului, solicită să fie respinse aceste solicitări întrucât sumele au fost achitate în baza unor prevederi contractuale legale.

Totodată, precizează că reclamanţii au achitat cu titlul de comision de gestionare/administrare credit suma totală de 2.477,88 euro şi nu 2.500,56 euro, cum pretind, începând cu 17.09.2010 comisionul de administrare a fost perceput la soldul creditului, scăzând deci pe măsura rambursării acestuia, după cum rezultă inclusiv din graficul de rambursare ataşat de reclamanţi acţiunii. Ca atare, este lipsită de orice suport probator afirmaţia reclamanţilor că ar fi achitat un comision de gestionare/administrare credit de câte 28 euro lunar timp de 98 de luni.

Petitul accesoriu privind obligarea X la plata dobânzii legale şi actualizarea sumei pretins de restituit cu rata inflaţiei (dacă la acest mecanism se referă reclamanţii prin solicitarea de „recalculare" a sumei) se impune a fi respins ca şi consecinţă a respingerii cererii principale, în baza principiului accesorium sequitur principale.

De asemenea, în privinţa obligării băncii la plata dobânzii legale şi actualizarea cu rata inflaţiei, solicită să se aibă  în vedere faptul că prezentul contract de credit a fost încheiat în moneda euro, iar prevederile legale ce reglementează dreptul de acordare a dobânzii sunt aplicabile exclusiv sumelor de bani stabilite în lei. O eventuală restituire a unor sume ar putea fi dispusă cel mult în moneda creditului, la cursul valabil la data restituirii, în caz contrar, acordarea dobânzii legale ar reprezenta un tip de daună moratorie ce nu poate fi cumulată cu cea principală. S-ar realiza astfel o dublă reparaţie a aceluiaşi pretins prejudiciu.

În concluzie, arată că  motivele invocate de reclamanţi nu pot justifica admiterea cererii lor, nici în ceea ce priveşte constatarea existenţei clauzelor abuzive, eliminarea acestora şi nici în ceea ce priveşte obligarea Băncii la restituirea unor sume care ar fi fost achitate în baza clauzelor pretins abuzive, actualizate cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale.

În drept, şi-au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205 şi următoarele din CPC, Legea nr. 193/2000 şi OUG nr. 50/2010.

În dovedire a depus la dosarcontractul de credit nr. X şi graficul de rambursare; cererea de credit nr. X; fişa de sinteză şi fişa de decizie, întocmite anterior acordării creditului; actul adiţional nr. X; notificarea reclamanţilor prin SMS; decizia Comitetului de Direcţie al X inserată în procesul-verbal nrX alinierea contractelor de credit la prevederile OUG nr. 50/2010; adeverinţa de venit a reclamantului X din care rezulta profesia de jurist a acestuia; sinteza plăţilor efectuate de reclamanţi cu titlu de comision de gestionare/administrare; practică judiciară: Decizia X pronunţată de Tribunalul X în dosarul nr. X.

Prin serviciul registratură la 17.03.2016 reclamanţii au depus la dosar răspuns la  întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâte prin întâmpinare ca netemeinice şi nelegale, şi respingerea apărărilor făcute de către pârâte ca netemeinice şi nelegale.

 Prin încheierea de şedinţă din data de 27.04.2016 a fost unită cu fondul excepţia lipsei de interes  invocată de pârâte,  şi au fost încuviinţate pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, iar pentru pârâte proba cu înscrisuri  şi proba cu interogatoriul reclamanţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, între  X pe de o parte şi  reclamanţii X, în calitate de împrumutat şi X în calitate de co-împrumutat, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de credit nr. X, în baza căruia Banca a acordat un credit de nevoi personale nenominalizate - refinanţare în cuantum de 28.000 euro, cu o perioadă de rambursare de 300 de luni, începând cu data de 21.12.2007 şi până la 21.12.2032.

Reclamanţii susţin că sunt abuzive clauza privind comisionul lunar de gestionare/administrare o creditului, în valoare de 0,10 % din valoarea creditului acordat prevăzută la pct. 8 din Contractul de credit nr. 6127 din 21.12.2007, raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 republicată, şi clauza de la art.14..5.2, deoarece notificarea este adresată debitorului doar în cazul în care apare o situaţie ce determină o reducere a rentabilităţii băncii, nu şi în cazul în care este afectat împrumutatul.

Instanţa va analiza cu prioritate potrivit art.248 Cod proc. civilă excepţia lipsei de interes a reclamanţilor privind clauza de la art.14.5.2 din contract.

Instanţa apreciază ca neîntemeiată excepţia invocată de pârâte, urmând să o respingă, apreciind că reclamanţii au interes în invocarea existenţei clauzei abuzive de la art.14.5.2, câtă vreme aceasta există în continuare în contract, şi poate fi activată oricând, chiar dacă ea nu a fost utilizată până în prezent de pârâte.

Pârâtele susţin că a fost eliminată această clauză prin Actul adiţional nr.1 din 17.09.2010, cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010, însă analizând acest contract, instanţa nu găseşte nicio referire la art.14.5.2, sau o dispoziţie care să includă sintagma ,, toate celelalte prevederi din contractual de credit initial sunt eliminate,, (f.44-46).

Examinând cererea pe fond, prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate şi dispoziţiilor legale incidente în materie, instanţa urmează să admită în parte acţiunea pentru considerentele ce succed:

Convenţiile de credit reprezintă contracte ale căror clauze intra sub incidenta Legii 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate intre comercianţi si consumatori, astfel ca instanţa va analiza clauzele menţionate de reclamanţi în raport de aceste prevederi legale, pentru a stabili daca sunt ori nu abuzive.

Potrivit art. 4 alin.(1)-(3) din Legea 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".

Deci, pentru a exista caracterul abuziv al unei clauze contractuale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii pe care instanţa urmează a le analiza.

Cu privire la calităţile de consumator, respectiv de comerciant ale părţilor, instanţa reţine că acestea sunt dovedite, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului, pârâta este o societate comercială care a acţionat în scopul comercializării, serviciilor sale de creditare, iar reclamantul o persoană fizică ce a acţionat în scopuri personale (necomerciale), cele două părţi având calitatea de consumator, respectiv comerciant, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Cea de-a doua condiţie ce urmează a fi analizată priveşte caracterul negociat al clauzelor contractuale.

 Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În privinţa celei de-a treia condiţie ce trebuie îndeplinită, anume existenţa unui  dezechilibru semnificativ creat între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, instanţa reţine că potrivit art. 4 din Legea 193/2000, o clauză contractuală poate fi abuzivă prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze şi în cele ce urmează va analiza fiecare clauză în parte pentru a stabili dacă se face dovada existenţei acestui dezechilibru. precum şi comisioanele şi cuantumul acestora

Instanţa reţine că, respectivele clauze contractuale contestate de către reclamanţi sunt cuprinse într-un contract standard preformulat, dar reclamanţii au avut posibilitatea să influenţeze natura acestuia, atunci când a luat cunoştinţă de conţinutul lui, putând refuza acceptarea creditului, astfel încât nu pot fi considerate ca nefiind negociate în sensul art. 4 din legea evocată de reclamant.

Referitor la comisionul de gestionare/ administrare a creditului prevăzut la pct. 8 din Contractul de credit nr. 6127 din 21.12.2007, ca fiind abuziv, inserarea acestuia ca o clauză contractuală nu este una abuzivă, deoarece  comisionul  de administrare a creditului este recunoscut în cuprinsul dispoziţiilor art. 93 lit. d) teza I din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor potrivit căruia: „în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: în contractul de credit/depozit se vor menţiona şi costurile de administrare, de retragere numerar si/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane", devenind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, „clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi".

Instanţa reţine că acesta este prevăzut în contract, este clar, fără a lăsa loc de interpretări, iar dacă reclamanţii au citit cu atenţie contractul la momentul semnării lui, au  înţeles fără echivoc semnificaţia clauzei, acesta nefiind de natură a crea un dezechilibru major în dauna consumatorului, raportat la cuantumul procentual de 0,10%,  din valoarea creditului acordat.

De asemenea, conform art. 36 alin. (1), (3) din OUG nr. 50/2010, cu modificările şi completările ulterioare: ,, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai, comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor; comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului,,.

Deci, comisionul nu este abuziv, nu este o dobândă mascată fiind permis de lege, şi face parte din costul creditului.

Fiind respins acest petit, urmează să fie respinse ca neîntemeiate şi petitul privind restituirea acestui comision cu dobânzile aferente, precum şi cel privind  eliminarea lui din contract.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la art.14.5.2 din contract, instanţa apreciază că aceasta este una abuzivă în contextul în care nu a fost negociată direct cu  reclamanţii, şi îi defavorizează în condiţiile în care ei nu sunt notificaţi într-o situaţie care le-ar fi defavorabilă, şi nu ar avea la rândul lor dreptul să rezilieze contractul în condiţii care să nu îi dezavantajeze.

Câtă vreme nu apare o prevedere expresă în Actul adiţional nr.1 din 17.09.2010 cu privire la această clauză ea continuă să fiinţeze în contractul de fond, putând fi activată oricând de pârâte.

Dacă pârâtele susţin că această clauza nu mai există, cu atât mai bine, reclamanţii pot fi informaţi expres cu privire la înlăturarea clauzei, urmând a fi notificaţi în acest sens, în caz contrar ea fiind eliminată prin prezenta sentinţă.

Domenii speta

Spete similare