Răspunderea solidară

DREPT CIVIL

RĂSPUNDEREA SOLIDARĂ

 - art. 1382 Cod civil

Art. 1382 Cod civil instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeaşi faptă ilicită, textul prevăzând că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Decizia civilă nr. 1164/16.12.2015-A (dosar nr. 2605/83/2013)

Prin sentinţa civilă nr. 483/D din 11 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul S. M. în dosar nr. 2605/83/2013, s-a respins acţiunea formulată şi precizată succesiv (fila 119, 238, 274 vol.2) de reclamanta P.M.A., împotriva pârâţilor SC M.T. SRL şi S.A., B.M., B.C., D.F., S.L. şi M.V., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei de ordin I suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

Tribunalul, analizând susţinerile părţilor, argumentele de fapt şi de drept, dispoziţiile de drept substanţial şi procesual incidente în cauză precum şi cele reţinute prin încheierea interlocutorie din 10.07.2014, reţine următoarele:

Aşa cum s-a prezentat pe larg în preambulul hotărârii, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată:

- angajarea răspunderii civile delictuale a jurnaliştilor (pârâţii) M.B, C.B., F.D. şi S.L. pentru fapta proprie, în temeiul art.1357 Cod civil;

- angajarea răspunderii civile delictuale a SC M.T. SRL, în calitate de editor al ziarului tipărit şi publicaţiei on-line Gaza de N. V., în temeiul art.1373 Cod civil, inclusiv pentru fapta prejudiciabilă săvârşită de A. S., a cărei identitate nu a putut fi stabilită şi

- angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului M.V., pentru fapta proprie în temeiul art.1357 Cod civil;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 879.500 lei (200.000 Euro), cu titlu de daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Aşa cum rezultă din pretenţia cuprinsă în cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor, la plata sumei de mai sus pentru „prejudiciu de imagine suferit în urma campaniei de denigrare desfăşurată de pârâţi prin publicarea a nu mai puţin de 30 de articole defăimătoare la adresa reclamantei şi a familiei, prin care au fost afectate drepturile personale ale acesteia, privitoare la viaţa privată, la demnitate, la propria imagine, la onoare şi reputaţie”

Pornind de la aceste repere de fapt şi de drept, pârâtul M.V. (aşa cum s-a reţinut anterior în considerente) a invocat inadmisibilitatea acţiunii, întrucât nu există o răspundere solidară legală sau convenţională, obiectul acţiunii nu îl reprezintă o singură pretinsă faptă prejudiciabilă, ci mai multe pretinse fapte prejudiciabile care pot avea gravitate diferită, comise distinct de mai mulţi autori, cu calităţi diferite (politicieni sau jurnalişti) în modalităţi diferite (discursuri politice, întruniri electorale, articole de presă etc.), în loc şi timp diferit ca circumstanţe, fără o înţelegere prealabilă între aceştia.

Totodată, pârâţii (S.L., F.D., C.B., SC M.T. SRL) au formulat apărări pe fond, invocând netemeinicia acţiunii, faptele imputate jurnaliştilor au fost săvârşite în exercitarea unui drept fundamental, cel al libertăţii de exprimare, garantat de Constituţia României şi prin art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând cadrul procesual, aşa cum a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată şi ţinând seama şi de apărările formulate în cauză de către pârâţi şi care prin efectul coparticipării procesuale pasive profită tuturor, tribunalul a analizat cu prioritate apărarea de fond ce vizează inadmisibilitatea acţiunii, din perspectiva stabilirii răspunderii civile delictuale solidare, în sarcina pârâţilor.

Angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existenţa cumulată a celor patru condiţii sau elemente, constitutive, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile. Aceleaşi condiţii erau necesare şi sub imperiul dispoziţiilor din vechiul Cod civil, art.998-999, însă cum faptele considerate de reclamantă ca ilicite au fost săvârşite în timpul campaniei electorale din 2012, aplicabile în cauză ca dispoziţii de drept substanţial sunt cele din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), în vigoare de la 01.10.2011 şi care au şi fundamentat în drept cererea de chemare în judecată (art.1357-1349), iar în privinţa existenţei solidarităţii legale între părţi s-a invocat art.1382, art.1383, art.1369 şi art.1370 Cod civil.

Răspunderea civilă delictuală sau reparatorie are ca primă finalitate repararea prejudiciului cauzat, iar prejudiciul reprezintă condiţia dar şi măsura răspunderii reparatorii, întrucât aceasta se angajează numai în limita prejudiciului injust cauzat.

Aşadar, prejudiciul reprezintă cel mai important element al răspunderii civile, fiind o condiţie esenţială şi necesară a acesteia, de sine stătătoare.

Potrivit art.1357 Cod civil „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”

Potrivit literaturii de specialitate prin prejudiciu înţelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecinţe ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane.

Tribunalul a mai reţinut că reclamanta, în cauză, a susţinut că existenţa unui prejudiciu moral, cuantificat la suma globală de 200.000 Euro, ca urmare a atingerii aduse vieţii private, dreptului la propria imagine, onoare şi reputaţie.

Succesiunea articolelor de presă publicate de jurnalişti sau Ziar s-a realizat în momente diferite de timp, articolele de presă care relatează despre reclamantă au apărut în numere diferite din publicaţia tipărită sau on-line a Gazetei de N. V., fiecare are un conţinut diferit de informaţii factuale, după propria apreciere şi, de asemenea, relatează fapte diferite sub semnătura personală a pârâţilor jurnalişti sau conţin relatări din conferinţe de presă, declaraţii politice făcut de contracandidaţi în timpul campaniei electorale a alegerilor parlamentare din anul 2012. În aceste condiţii, fiecare răspunde pentru fapta proprie, fără a putea fi antrenată răspunderea solidară legală sau convenţională, pentru cea din urmă nefiind făcută dovada existenţei unei înţelegeri comune a pârâţilor, a unei legături de ordin subiectiv, cu scopul de a duce o campanie denigratoare la adresa reclamantei în timpul derulării campaniei electorale a alegerilor parlamentare din anul 2012.

S-a mai reţinut că se pune problema dacă poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală solidară (legală) a pârâţilor, pentru repararea prejudiciului moral solicitat a fi compensat cu suma de 200.000 Euro, fără nicio diferenţiere între autorii articolelor de presă publicate şi redate anterior în urma expunerii motivelor cererii de chemare în judecată.

Prin art.1357 Cod civil, coroborat cu art.1349 alin.1 şi 2 din Codul civil, se consacră regula de principiu potrivit căruia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, întrucât fiecare răspunde de faptele sale proprii.

Există însă şi situaţia legală în care avem pluralitate de persoane răspunzătoare pentru acelaşi prejudiciu, în condiţiile art.1382 Cod civil, în conformitate cu care „Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi în solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.” Aceasta reprezintă în esenţă solidaritatea pasivă legală, o veritabilă garanţie pentru realizarea creanţei, instituind obligaţia pentru fiecare debitor solidar de a repara întreg prejudiciu.

Chiar dacă s-ar considera că există un prejudiciu de imagine pentru reclamantă în urma articolelor de presă defăimătoare publicate de pârâţi în nume propriu şi nu sub forma colectivului redacţional, totuşi modalitatea de reparare solicitată de reclamantă nu este în acord cu prevederea legală, art.1383 Cod civil, întrucât sarcina reparaţiei prejudiciului se împarte proporţional cu participarea fiecăruia la realizarea prejudiciului sau în funcţie de intenţia sau gravitatea culpei cu care a acţionat fiecare participant, şi numai în lipsa oricăror elemente din cele amintite mai sus, ca situaţie de excepţie, răspunderea poate fi stabilită egal între toţi participanţii pentru întreg prejudiciu. Cuantificarea pretenţiei concrete faţă de fiecare pârât, are o relevanţă deosebită, întrucât dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, reclamantul poate să se îndrepte pentru întreaga sumă împotriva celui mai solvabil iar debitorul care a plătit are drept de regres împotriva codebitorilor obligaţi în solidar, după aportul fiecăruia, după implicarea şi atitudinea manifestată în timpul săvârşirii faptei, cât şi ulterior, chiar şi în timpul derulării procesului conduita poate reprezenta un element esenţial în stabilirea obligaţiei de a suporta plata indemnizaţiei pentru repararea prejudiciului.

Potrivit art.1384 alin.3 teza a II-a din Codul civil, „În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul”, debitorul plătitor va acţiona pe fiecare în parte în funcţie de contribuţia fiecăruia astfel cum a fost cuantificată de instanţă, fără a putea executa întreaga sumă plătită pe oricare dintre co-debitori întrucât între debitori nu există solidaritate pasivă legală aceasta operează doar faţă de victimă nu şi între aceştia.

Tribunalul a mai reţinut că prejudiciul în cauză, aşa cum a fost descris de reclamantă este rezultatul unor fapte ilicite succesive, nu există o fapt ilicită comună, întrucât au fost publicate la intervale de timp diferite nu mai puţin de 30 de articole de presă apreciate de reclamantă ca defăimătoare.

În aceste condiţii, nu poate fi pus semnul egalităţii între toate articolele şi nici nu se poate prezuma că pârâţii sunt vinovaţi în egală măsură şi proporţie, fără a se analiza şi stabili care a fost aportul, atitudinea psihică a autorilor faptelor ilicite şi prejudiciabile faţă de fapta săvârşită şi faţă de urmările acestei fapte, gravitatea afirmaţiilor pentru fiecare articol în parte.

Prin art.1383 şi art.1384 Cod civil sunt reglementate raporturile dintre cei care răspund în solidar faţă de victimă, precum şi condiţiile şi limitele în care este recunoscut şi exercitat dreptul la regres între codebitori. În lipsa unor elemente factuale distincte şi a unor criterii de determinare a vinovăţiei pârâţilor nu s-a putut reţine o contribuţie egală la cauzarea prejudiciului, dar nici nu s-a putut prezuma că fiecare a contribuit în aceeaşi măsură la producerea prejudiciului reclamat. Atunci când prejudiciul reprezintă consecinţa săvârşirii mai multor fapte ilicite, fiecare participant poate fi obligat la reparaţie, însă numai în limitele în care propria faptă a determinat producerea prejudiciului, aşadar în noua reglementare a codului civil se instituie criteriul proporţionalităţii contribuţiei tuturor celor care au cauzat prejudiciul, ceea ce reprezintă o soluţie echitabilă întrucât fiecare codebitor este responsabil corespunzător implicării sale la producerea prejudiciului.

Faţă de cele evocate anterior, tribunalul a reţinut că antrenarea răspunderii civile delictuale solidare pentru pârâţi nu poate fi acceptată, în lipsa unei cuantificări şi obiectivări concrete a contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului de imagine invocat de reclamantă . În lipsa unor elemente care să permită repartizarea finală a contribuţiei pentru fiecărui pârât la crearea prejudiciului, apare ca nelegală din perspectiva textelor de lege evocate, obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 200.000 Euro, valoarea prejudiciului moral solicitat de reclamantă.

În consecinţă, tribunalul a apreciat ca fondată apărarea de fond susţinută de pârâtul M.V., însuşită prin concluzii scrise şi de ceilalţi pârâţi, în sensul că în cauză nu poate fi stabilită răspunderea civilă delictuală a acestora, întrucât pârâţii nu răspund solidar, nefiind în prezenţa cazurilor expres prevăzute de lege care reglementează solidaritatea pasivă legală. Pentru recuperarea prejudiciului pretins, reclamanta avea obligaţia fie să cuantifice după criteriile expuse mai sus care este indemnizaţia bănească solicitată de la fiecare pârât, fie să introducă acţiuni distincte împotriva fiecărui pârât, unde, raportat la gravitatea articolelor publicate, să poată fi antrenată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie alături de editorul ziarului. Acest impediment ce ţine de stabilirea corectă a cadrul legal a avut drept consecinţă necercetarea de către instanţă a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, fiind de prisos orice cercetare pe fond de vreme ce în privinţa stabilirii prejudiciului au fost constatate aceste disfuncţionalităţi pentru stabilirea răspunderii civile delictuale solidare a tuturor pârâţilor .

Referitor la antrenarea răspunderii civile delictuale a editorului ziarului G. de N. V., varianta tipărită şi on-line, realizată de pârâta SC M.T. SRL, instanţa a reţinut că:

Potrivit art.30 alin.1 din Constituţie „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai (…) prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, iar conform art.30 alin.8 „răspunderea civilă pentru informaţia sau creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de comunicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.”

Aşadar, art.30 alin.8 din Constituţie instituie o răspundere civilă directă în calitate de editor de presă, întemeiată pe art.1357 şi 1373 Cod civil, care include inclusiv solidaritatea pasivă legală cu autorul faptei. Câtă vreme nu a putut fi stabilită solidaritatea pasivă legală între autorii faptelor considerate de reclamantă ca fiind ilicite, este evident că nu poate fi antrenată nici răspunderea editorului de presă în solidar cu autorii la repararea prejudiciului de 200.000 Euro.

Cât priveşte atragerea răspunderii civile delictuale solidare a pârâtului M.V., tribunalul a mai reţinut că în cauză asupra obiectului cererii din precizarea de acţiune operează excepţia puterii de lucru judecat, întrucât asupra conţinutului declaraţiilor făcute de pârât fie pe site-ul personal, fie în declaraţii de presă sau în articolul de presă din 16.04.2013 publicat în varianta on-line a Ziarului, s-a stabilit printr-o hotărâre anterioară, cu aceleaşi părţi şi obiect, că reclamanta nu a suferit un prejudiciu de imagine, iar afirmaţiile pârâtului legate de firma SC R. SA nu reprezintă fapte ilicite întrucât şi alte publicaţii au relatat aceleaşi nereguli la ANRP în perioada de referinţă 2009-2011, firma SC R. SA este în topul celor care ANRP trebuia să efectueze plăţi importante legate de evaluarea imobilelor neretrocedate în natură. Prin urmare chiar dacă articolul s-a republicat nu mai pot fi puse în discuţie aceleaşi aspecte, hotărârea este definitivă şi irevocabilă, respectiv Sentinţa civilă nr.937/25 februarie 2014 a Judecătoriei S. M. pronunţată în dosar nr.8980/296/2012.

Pe cale de consecinţă şi faţă de cele expuse anterior, tribunalul a respins acţiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă din perspectiva antrenări răspunderii civile delictuale solidare a pârâţilor.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 Cod procedură civilă (Legea nr.134/2010), reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată pentru pârâta de ordin I în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu avocaţial, achitat şi dovedit prin extrasul de cont din 07.11.2014 (fila 174 de la dosar).

Împotriva sentinţei civile nr. 483/D din 11 decembrie 2014 a Tribunalului S. M. a declarat apel reclamanta P.M.A. solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei, reţinerea cauzei spre rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa obligării intimaţilor pârâţi, în solidar, la plata sumei de 879.500 lei (200.000 Euro) cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de aceasta urmare a încălcării de către intimaţi a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor sale la onoare, reputaţie, demnitate personală, imagine; obligarea intimaţilor pârâţi la înlăturarea efectelor negative ale acuzaţiilor aduse la adresa sa şi a familiei sale, prin scuze publice şi prin retractarea în mod oficial a declaraţiilor mincinoase; obligarea intimaţilor-pârâţi la publicarea pe cheltuiala lor a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate în trei ziare de circulaţie naţională, precum şi pe prima pagină a variantei online şi a variantei tipărite a Ziarului G. de N-V.

În dezvoltarea motivelor de apel apelanta, după reexpunerea stării de fapt arătate şi în cuprinsul acţiunii introductive, subliniază că instanţa a admis în mod neîntemeiat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără a intra în judecarea fondului, împrejurare faţă de care apreciază că se impune anularea sentinţei, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi evocarea fondului.

Arată în primul rând faptul că, caracterul solidar este dat de prejudiciul cauzat, acesta raportându-se la rezultatul acţiunilor prejudiciabile, respectiv la consecinţele acestora, constând în prejudiciul cauzat, precum şi la pluralitatea de făptuitori, nicidecum la natura sau simultaneitatea faptelor cauzatoare.

În acest sens invocă prevederile art. 1370 Cod Civil, care prevăd că „dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă”.

Face în continuare apelanta trimitere şi la dispoziţiile art. 1382 Cod Civil, care stipulează în mod expres că sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat „cei care răspund pentru o faptă prejudicială”.

În acest sens, arată că în doctrina de specialitate s-a arătat că dispoziţiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală solidară trebuie raportate la situaţia în care prejudiciul suferit de victimă are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea a mai multor fapte ilicite de către coautori, complici, tăinuitori, etc., prin care victima a fost prejudiciată.

În concluzie acţiunile celor obligaţi în solidar nu trebuie să aibă caracter simultan sau acelaşi conţinut, fiind suficient ca rezultatul acţiunilor respective să fi produs un prejudiciu. Fapta prejudiciabilă „comună” comisă de intimaţii-pârâţi constă în construirea campaniei de denigrare împotriva sa prin afirmarea şi aducerea la cunoştinţa publicului de acuzaţii false, ofense, jigniri.

Totodată, pe lângă elementul comun arătat, instanţa a pierdut din vedere faptul că impactul negativ al tuturor acestor articole denigratoare, asupra imaginii, demnităţii, onoarei şi probităţii sale profesionale este dat inclusiv de densitatea şi coordonatele temporale ale articolelor publicate de intimaţii pârâţi sub egida aceluiaşi editor.

Subliniază că la producerea prejudiciului constând în vătămarea imaginii, onoarei şi demnităţii sale prin campania de denigrare în mass media, au contribuit toţi intimaţii pârâţi, prin articolele publicate, fiecare având o contribuţie la atacul concertat împotriva acesteia.

Prin urmare, indiferent de succesiunea articolelor de presă, publicarea acestora în numere diferite ale publicaţiei sau conţinutul diferit de informaţii factuale, toate aceste acţiuni au condus la producerea unui singur rezultat şi anume prejudicierea gravă a imaginii sale, considerând că ne aflăm în prezenţa unei solidarităţi pasive legale exprese, astfel cum este prevăzut de art. 1370 şi 1382 din Codul Civil.

În continuare arată că principiul caracterului personal al răspunderii delictuale are relevanţă în raportul dintre debitorii solidari şi nu în raportul dintre aceştia şi cel care a fost prejudiciat.

Subliniază că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 1382 şi 1383 Cod Civil, reţinând că în vederea antrenării răspunderii civile delictuale solidare pentru intimaţii pârâţi este necesară cuantificarea şi obiectivarea corectă a contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului de imagine.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond răspunderea solidară va fi angajată dacă există o acţiune care se desfăşoară simultan sau succesiv de către mai multe persoane, fără a se putea stabili contribuţia fiecăruia la prejudicierea victimei.

Consideră că instanţa face o confuzie între modalitatea în care aceasta a solicitat repararea prejudiciului în solidar şi modul în care sarcina reparaţiei prejudiciului urmează a fi împărţită între debitorii solidari, ori prin acţiune nu a solicitat ca instanţa să facă repartizarea sarcinii de a suporta prejudiciile în mod egal între debitorii solidari, ci a solicitat exclusiv obligarea lor în solidar, întrucât acţiunile concertate ale acestora au prejudiciat în mod grav imaginea sa.

Mai mult, arată că a prezentat instanţei de judecată acţiunile fiecăruia dintre intimaţii pârâţi şi modul în care au contribuit la producerea prejudiciului, iar nimic nu împiedica instanţa să împartă sarcina reparatorie între aceştia, raportat la criteriile prevăzute de art. 1383 Cod Civil.

Mai subliniază în continuare că, împărţirea sarcinii reparaţiei prejudiciului în mod egal pentru debitorii solidari reprezenta un ultim resort, sens în care învederează că scopul prevederilor art. 1383 şi 1384 este acela de a tranşa raporturile dintre debitorii solidari şi nu raporturile dintre aceştia şi victimă, iar aceste prevederi nu pot fi invocate împotriva victimei prejudiciului şi, cu atât mai mult nu pot conduce la inadmisibilitatea acţiunii.

Tocmai pentru a nu se ajunge la ipoteza ca victima prejudiciului să fie cea prejudiciată suplimentar de eventualele întârzieri în repararea prejudiciului cauzate de ipoteza în care fiecare dintre debitorii solidari a contribuit la producerea prejudiciului, de neînţelegerile dintre aceştia, de insolvabilitatea unora dintre ei etc., legiuitorul a tranşat în mod expres această problemă şi a pus la îndemâna judecătorului o soluţie de ultim resort.

În măsura în care aplicând criteriile prevăzute la art. 1383 Cod Civil instanţa nu reuşeşte să stabilească sarcina reparaţiei, atunci aceasta apelează la soluţia împărţirii egale a prejudiciului produs şi nicidecum nu poate respinge acţiunea ca inadmisibilă.

Subliniază că, în calitate de victimă a prejudiciului era ţinută să probeze exclusiv întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în ceea ce-i priveşte pe intimaţii pârâţi, iar instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă sunt întrunite condiţiile pentru repararea prejudiciului şi abia mai apoi să facă aprecieri cu privire la proporţionalitatea stabilirii sarcinii reparaţiei prejudiciului prin prisma elementelor de fapt.

În continuare apelanta a expus argumentele pentru care susţine temeinicia acţiunii arătând în primul rând că încercarea de manipulare a opiniei publice în sensul excluderii sale din opţiunile alegătorilor din judeţul S. M. prin promovarea ca opţiune mai potrivită a domnului N. B. pe considerente de origine, naţionalitate şi apartenenţă politică este evidentă.

Pe parcursul întregii campanii electorale ziarul a susţinut numai candidaţii U. - ului, publicând numeroase articole cu privire la aceştia, reclame şi interviuri.

Publicaţia a nesocotit nu numai normele de conduită ale profesiei de jurnalist, care cer imparţialitate, independenţă şi relatarea adevărului dar şi Constituţia României, care la art. 31 alin. 4 prevede că "mijloacele de informare în masă, publice şi private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice".

În continuare apelanta reclamantă arată motivele pentru care consideră a fi îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Cât priveşte condiţia faptei ilicite arată că profesia de jurnalist include drepturi şi obligaţii, libertăţi şi responsabilităţi. Libertatea de exprimare ca drept indispensabil al jurnaliştilor presupune şi asumarea tuturor responsabilităţilor legate de exercitarea acestui drept.

Potrivit dispoziţiilor Codului Deontologic al Ziaristului, acesta are datoria primordială de a relata adevărul, dând publicităţii numai informaţii de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat din cel puţin două surse credibile.

Constituie faptă ilicită punerea în atenţia publică, în mod direct a unei persoane determinate, fără a furniza o bază factuală suficientă pentru acuzaţiile ce i se aduc acesteia. În absenţa oricăror dovezi care să le susţină, afirmaţiile referitoare la fapte nu se bucură de protecţia oferită la art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare apelanta a reluat argumentele susţinute în acţiunea introductivă cu privire la fapta ilicită a fiecăruia dintre intimaţii pârâţi, arătând în concluzie faptul că conduita culpabilă a intimaţilor pârâţi de a afirma public toate aceste neadevăruri, născociri şi jigniri la adresa sa şi a familiei sale, în lipsa oricăror probe, constituie un temei suficient pentru constatarea săvârşirii unei fapte cu caracter ilicit.

Legat de prejudiciu arată că acesta este concret şi efectiv şi constă în principal în resimţirea impactului produs de conduita culpabilă şi discriminatorie a intimaţilor pârâţi şi anume din lezarea onoarei, demnităţii, imaginii, reputaţiei şi probităţii sale profesionale, faptele imputate fiind de natură a-i prejudicia demnitatea personală şi imaginea publică.

Amploarea prejudiciului cauzat prin încălcarea limitelor libertăţii de exprimare şi lezarea drepturilor nepatrimoniale trebuie privită atât prin prisma vieţii sale private, cât şi prin prisma calităţii de persoană publică, date fiind funcţiile pe care le deţinea la momentul publicării articolelor.

Acuzaţiile injust formulate aduc atingeri grave nu numai persoanei şi familiei sale, cât şi valorilor care definesc onoarea şi prestigiul profesional prin crearea unui climat de suspiciune şi insecuritate ce planează asupra verticalităţii sale.

În privinţa vinovăţiei arată că dezinformarea cu bună ştiinţă a opiniei publice s-a făcut cu vădită rea-credinţă, scopul fiind unul precis şi evident, respectiv intenţia manifestată de a aduce vătămări imaginii, onoarei şi demnităţii persoanei sale şi de a-i periclita candidatura la alegerile pentru Parlamentul României.

Referitor la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu arată că este evidentă, rezultând ex rem din chiar săvârşirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale ocrotite de normele internaţionale şi naţionale.

Arată în continuare că potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. 6 şi alin. 8 din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informaţia adusă la cunoştinţa publicului revenind atât autorului, cât şi editorului sau proprietarului mijlocului de multiplicare a suportului prin care este furnizată informaţia.

Garanţia libertăţii de exprimare oferită jurnaliştilor cu privire la pregătirea diferitelor articole este condiţionată în mod cert de acţionarea cu bună-credinţă a acestora şi de scopul urmărit, respectiv acela de a oferi o informaţie exactă, adevărată şi demnă de credit, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

Consideră că în cazul său limitele libertăţii de exprimare au fost grav depăşite, afirmaţiile făcute în cadrul şirului nesfârşit de articole tendenţioase şi defăimătoare reprezentând un atac concertat, injust la adresa sa şi a familiei sale, menit a aduce în mod direct atingere gravă imaginii sale, reputaţiei, credibilităţii de demnităţii profesionale.

În drept au fost invocate prevederile din Codul de procedură civilă; din Codul Civil; din CEDO; Constituţia României, precum şi prevederile Codului Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimatul M.V. care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Acesta arată în esenţă că prejudiciul invocat de reclamantă este rezultatul mai multor pretinse fapte ilicite succesive, neexistând o faptă ilicită comună, astfel că fiecare răspunde pentru fapta proprie, fără a putea fi antrenată răspunderea solidară sau convenţională, pentru cea din urmă nefiind făcută dovada existenţei unei înţelegeri comune a pârâţilor, a unei legături de ordin subiectiv cu scopul de a aduce o campanie denigratoare la adresa apelantei reclamante în timpul campaniei electorale din 2012.

În consecinţă, nu poate fi pus semnul egalităţii între toate articolele şi nu se poate prezuma că pârâţii sunt vinovaţi în egală măsură şi proporţie, fără a se analiza şi stabili care a fost aportul, atitudinea psihică a autorilor pretinselor fapte ilicite, precum şi gravitatea afirmaţiilor pentru fiecare articol în parte.

Apelanta a depus răspuns la întâmpinare arătând că intimatul nu are nici un contraargument cu privire la argumentele sale în ceea ce priveşte nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei.

Examinând apelul formulat prin prisma criticilor invocate s-au constatat următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii reclamanta P.M.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor SC M.T. SRL S. M., B.M., B.C., D.F., S.L. şi M.V. la plata în solidar a sumei de 879.500 lei (200.000 Euro) cu titlu de daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă urmare a încălcării de către pârâţi a limitelor libertăţii de exprimare, precum şi a drepturilor reclamantei la onoare, reputaţie, demnitate personală, imagine; obligarea acestora la înlăturarea efectelor negative ale acuzaţiilor aduse la adresa reclamantei şi a familiei sale; obligarea pârâţilor la publicarea pe cheltuiala lor a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate, în trei ziare de circulaţie naţională precum şi pe prima pagină a variantei online şi a variantei tipărite a Ziarului G. de N.-V.

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 1349 Cod civil, care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii.

Art. 1382 Cod Civil instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeaşi faptă ilicită, textul prevăzând că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidari la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Astfel cum rezultă din conţinutul textului de mai sus, una dintre trăsăturile juridice a obligaţiei solidare pasive este aceea ca prejudiciul să fie provocat prin aceeaşi faptă ilicită şi să fie cauzat în comun de autorii acesteia.

Susţinerile apelantei în sensul că, caracterul solidar al răspunderii se raportează doar la rezultatul acţiunilor prejudiciabile precum şi la pluralitatea de făptuitori, s-au apreciat a fi nefondate. Dispoziţiile art. 1370 Cod Civil invocate în acest sens de apelantă reglementează răspunderea în cazul imposibilităţii individualizării autorului faptei ilicite, textul având în vedere situaţiile speciale în care nu se poate determina autorul faptei ilicite, atunci când prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, ceea ce nu este cazul însă în speţa dedusă judecăţii.

Împrejurarea că reclamanta se consideră denigrată prin articolele publicate, invocând faptul că la producerea prejudiciului au contribuit toţi pârâţii, nu este de natură a impune astfel o altă concluzie esenţială pentru angajarea răspunderii solidare, fiind după cum s-a arătat, existenţa unei unităţi indivizibile a acţiunilor autorilor faptei ilicite şi cooperarea subiectivă a acestora.

Într-adevăr, instanţa de fond printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 1383 şi 1384 Cod civil ce reglementează raporturile dintre debitorii solidari, a ajuns la o concluzie greşită şi anume că antrenarea răspunderii delictuale pentru pârâţi nu poate fi acceptată în lipsa unei cuantificări şi obiectivări concrete a contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului de imagine invocat de reclamantă, textul reglementând efectele solidarităţii pasive între debitorii solidari şi nu condiţiile angajării răspunderii solidare, cum greşit se reţine, stabilirea proporţionalităţii sarcinii reparaţiei impunându-se aşadar ca o consecinţă a reţinerii existenţei răspunderii solidare, care însă în cauza de faţă este exclusă pentru cele mai sus expuse.

Nu i se poate imputa apoi instanţei faptul că aceasta nu a împărţit sarcina reparaţiei pentru fiecare dintre intimaţii pârâţi raportat la criteriile prevăzute art. 1383 Cod Civil, astfel cum arată apelanta prin intermediul motivelor de apel, de vreme ce în virtutea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 Cod procedură civilă obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, principiu regăsit şi în art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, conform căruia judecătorul trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce i s-a cerut, fără însă a depăşi limitele investirii.

Aşadar, cum faptele ilicite ce li se impută pârâţilor intimaţi constând în publicarea unor articole de presă apreciate ca defăimătoare au fost săvârşite succesiv, la diferite intervale de timp, fiecare articol reprezentând acţiunea directă şi nemijlocită a autorului său, cu temei prima instanţă a conchis a fi inadmisibilă angajarea răspunderii solidare a pârâţilor, solicitarea apelantei de anulare a sentinţei cu reţinere spre rejudecare nu a putut fi primită.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, constatându-se legalitatea şi temeinicia sentinţei sub aspectul reţinerii inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva angajării răspunderii civile delictuale solidare a pârâţilor, analiza celorlalte critici invocate cu referire la fondul cauzei a devenit inutilă, astfel că s-a omis analizarea lor, apelul fiind în consecinţă respins în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cod procedură civilă.

S-a constatat că intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare