Plângere condamnat

Sentinţă penală 655 din 14.04.2009


Dosar nr. 3009/302/2009

Sentinţa Penală Nr. 655

Şedinţa publică de la 14 Aprilie 2009

Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 este reprezentat de procuror CP.

Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe petent P F, având ca obiect contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspund petentul personal şi asistat de apărător Z C, desemnat din oficiu, cu împuternicire avocaţială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că a fost depusă la dosar caracterizarea comportamentului persoanei private de libertate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa  constată  cauza în stare de judecată şi  acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătoarea petentului, având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei,  astfel cum a fost formulată.

Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, solicită  respingerea contestaţiei, având în vedere faptul că, în dispoziţiile OMJ 2714/2008, bunurile menţionate de către petent nu se prevăd că pot fi primite prin sectorul vizită.

Petentul, având cuvântul, arată că doreşte să primească prin sectorul vizită , lunar, 20 pachete de ţigări, 2 kg de zahăr şi 3 cartele telefonice , întrucât nu are posibilitatea săşi cumpere aceste bunuri la magazinul din peniteciar, deoarece sunt prea scumpe.Arată, de asemenea că, în dispoziţiile OMJ 2714/2008 se prevede că se pot primi aceste bunuri în raport de nevoi.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 20.03.2009, sub nr. 3009/302/2009, petentul P F a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. 129/3.03.2009, pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la P R.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. 93/2009 al judecătorului delegat la P R.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine că, prin plângerea înregistrată la judecătorul delegat la P R sub nr.93/2009, petentul a arătat că penitenciarul  îi încalcă dreptul la primirea de bunuri prin sectorul vizită.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că este nemulţumit pentru faptul că P R nu îi permite să primească la vizită de la soţia sa, cafea, ţigări şi cartele telefonice, care pot fi procurate doar de la magazinul penitenciarului.

A mai arătat că, la ultimele vizite, soţia sa nu a putut să îi înmâneze aceste trei categorii de bunuri şi că nu este de acord cu restrângerea excesivă , prin actele normative recente, a categoriilor de bunuri ce pot fi primite prin sectorul vizită în penitenciar.

Prin încheierea nr.129/3.03.2009, în baza art.38 din Legea nr.275/2006,  judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul P R, a respins ca nefondată plângerea formulată de condamnat.

Instanţa reţine că, potrivit disp. art. 12 alin.1 din OMJ 2714/2008,  Persoanele private de libertate au dreptul de a primi, cumpăra, păstra şi de a folosi pe perioada detenţiei bunuri de natura celor prevăzute în anexă.

Potrivit art.12 alin.2,  modalitatea de intrare în posesia fiecăruia dintre bunurile care pot fi păstrate şi folosite este prevăzută în anexă.

În ceea ce priveşte cele trei categorii de bunuri solicitate de către petent a fi primite prin  sectorul vizită, respectiv, cafea, ţigări şi cartele telefonice, se constată că potrivit  art.IV pct.7, art.II pct.9 şi respectiv art.III pct.38 din anexa OMJ 2714/2008 acestea  pot fi procurate  de către persoanele private de libertate doar prin  achiziţionare  de la magazinul penitenciarului.Instanţa mai reţine că, în aceeaşi anexă, sunt prevăzute pe lângă categoriile de bunuri ce pot fi primite prin sectorul vizită sau achiziţionate de la magazinul penitenciarului,  şi cantităţile din fiecare categorii de bunuri, ce pot fi procurate de către persoanele private de liberatate prin modalităţile menţionate.

Astfel, se constată că, în ceea ce priveşte cantitatăţile  de cafea şi de ţigări pe care le poate procura o persoană privată de libertate lunar, în anexa OMJ 2714/2008 se prevede că acestea sunt „în raport de nevoi”, iar, în ceea ce priveşte cartelele telefonice, acestea pot fi procurate” în număr rezonabil”, însă, modalitatea în care pot fi procurate aceste bunuri, aceasta  este cea arătată anterior, respectiv, prin achiziţionarea  de la magazinul penitenciarului.

În consecinţă, constatând că petentului P F nu îi este încălcat dreptul de a primi bunuri ,  în baza art.38 alin.7 din Legea nr.275/2006, instanţa va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

În baza art.192 alin.2 cpp., va obliga petentul la 120 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia formulată de condamnatul P F (fiul lui I  şi al luiNa , născut la, deţinut în  P R), ca neîntemeiată.

În baza art.192 al.2 Cpp obligă condamnatul  la 120 lei, cheltuieli judiciare către stat, (se vor achita la oficiile poştale  în contul  RO16TREZ7035032XXX005227,cod fiscal 434063323,deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14  Aprilie  2009.

Domenii speta