Anulare contract de vânzare cumpărare. Autoritate de lucru judecat. Valorificarea aceluiaşi drept printr-o nouă cerere de chemare în judecată, similară în ce priveşte motivarea în fapt cât şi în drept, cu acelaşi scop urmărit şi aceeaşi cauză juridic...

Anulare contract de vânzare cumpărare. Autoritate de lucru judecat. Valorificarea aceluiaşi drept printr-o nouă cerere de chemare în judecată, similară în ce priveşte motivarea în fapt cât şi în drept, cu acelaşi scop urmărit şi aceeaşi cauză juridică în raport cu acţiunea introdusă anterior, nu se poate realiza, operând autoritatea de lucru judecat, chiar dacă prin acţiunea precedentă s-a solicitat constatarea simulaţiei, iar prin cea promovată ulterior, nulitatea contractului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti la data de 02.08.2006 sub nr. 9627/303/2006 reclamanţii BM şi GE au chemat în judecată pe pârâţii LD, PF, BP şi BCE,  solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 52001/19.10.1995, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 124/17.01.2002, să fie obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul apartament nr. 43 situat în Bucureşti, str. Virtuţii, sector 6, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în anul 1995 pârâtul LD le-a propus  împrumutarea unei sume de bani pentru a cumpăra imobilul în care reclamanţii locuiau cu chirie. Astfel, pârâtul LD împreună cu MG s-au ocupat  de încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 71 din 11.08.1995 cu SC Orizont SA, contract în baza căruia reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 43.

La data de 16.08.1995, reclamanţii au încheiat cu pârâtul o chitanţă prin care se obligau să restituie suma de 9100 dolari până la data de 16.10.1995, din care 7000 dolari reprezenta în realitate suma împrumutată, restul fiind dobândă. La aceeaşi dată, reclamanţii au semnat o procură în baza căruia l-au împuternicit pe pârâtul LD să vândă apartamentul. Arată reclamanţii că toate încercările de a-l găsi pe pârâtul LD pentru a-i restitui banii, au fost de prisos, aceştia neştiind despre  procedura  în baza căreia ar fi putut consemna banii la CEC.

În baza acelei procuri pârâtul LD a înstrăinat imobilul la data de 19.10.1995 către PF, reclamanţii fiind evacuaţi din imobil în cursul anului 2001.Totodată, au arătat reclamanţii că în anul 1998 au formulat cerere de chemare în judecată, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare cu constatarea simulaţiei intervenită între pârâtul LD şi pârâta PF prin fraudarea intereselor reclamanţilor. Cererea a fost respinsă definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 1975/30.09.2003 a C.A.B. Secţia a IV-a Civilă.

Au mai precizat reclamanţii că în cadrul administrării probelor în acel dosar au aflat că PF este de fapt soacra pârâtului LD. In anul 2002, pârâta PF a vândut către BP şi BCP imobilul în cauză, la data încheierii contractului părţile aflându-se încă în litigiu, iar cumpărătorii cunoşteau acest aspect. 

Reclamanţii au invocat nerespectarea disp. art. 1308 Codul civil,  948, art. 966 şi art. 968 Codul civil, faţă de care se impune constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 52001/19.10.1995. Totodată,  au arătat că se impune şi anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent în virtutea principiului  efectelor nulităţii actelor juridice de anulare a actului subsecvent  ca urmare  a anulării actului principal.

În ce priveşte revendicarea, reclamanţii  au motivat că, prin compararea celor două titluri, respectiv al lor şi cel al pârâţilor de la pct. 3,  se impune  să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie  imobilul  apartament 43, titlul reclamanţilor  fiind mai caracterizat  prin vechime, transcriere anterioară şi provine de la un dominus.

Pârâta PF a formulat întâmpinare prin care a invocat  insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, excepţie rămasă fără obiect ca urmare a complinirii timbrajului de către reclamanţi pe parcursul soluţionării cauzei,  excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte primul capăt de cerere,  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte capătul 2 de cerere, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât  prin justiţie a fost recunoscută valabilitatea titlului pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 7067/ 08.11.2006 instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte capătul I de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.52001/19.10.1995 şi a respins această cerere, constatând autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr.1138/8.06.2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă şi a sentinţei civile nr.2506/13.03.2002 a Judecătoriei Sector 6, rămasă definitivă şi irevocabilă, a respins Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte capătul II de cerere şi a disjuns celelalte capete de cerere. Pentru a dispune astfel instanţa a avut în vedere că, la data de 21.10.1998 reclamanţii BM şi GE au formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor LD şi PF solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 52001/19.10.1995, cu constatarea simulaţiei intervenită între cei doi pârâţi prin fraudarea intereselor reclamanţilor. Din conţinutul cererii de chemare în judecată aflată dosar, rezultă că  reclamanţii au invocat ca motiv de nulitate dispoziţiile art. 1308 Codul civil,  pe considerentul că cei doi pârâţi locuiesc la aceeaşi adresă în Bucureşti,  posibil ca acestea să fie rude directe ori prin alianţă, pe lângă cauzele de viciere a consimţământului – dolul şi neplata preţului stipulat în contract. Temeiul juridic al cererii a fost indicat ca fiind art. 953, 960, art. 961 Codul civil.

Cererea sus menţionată a făcut obiectul dosarului nr. 12170/1998 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti soluţionat  prin sentinţa civilă nr. 10876/5.10.2001.

Prin hotărârea judecătorească sus-menţionată a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor privind anularea pentru dol a contractului de vânzare-cumpărare şi a fost disjuns capătul de cerere privind constatarea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare formându-se dosarul nr. 13173/2001 al acestei instanţe.

În considerentele sentinţei civile se arată că la termenul din 31.03.1991 reclamanţii au depus o precizare prin care au arătat că solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare cât şi constatarea acordului simulatoriu între cei doi pârâţi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 2272A/28.10.2002 a TB – Secţia a IV-a Civilă a fost admis apelul declarat de reclamanţii BM şi GE în contradictoriu cu cei doi pârâţi a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată, iar pe fond cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru dol a fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată.

În considerentele deciziei sus-menţionate s-a arătat că, pe de o parte, înşişi reclamanţii l-au împuternicit pe pârâtul LD să le vândă apartamentul, iar pe de altă parte, în speţă, dolul nu a fost descoperit şi nici împrejurările în care a fost încheiat contractul nu sunt de natură a permite  încadrarea situaţiei de fapt invocate în condiţiile dolului ca viciu de consimţământ.

Împotriva deciziei pronunţate de Tribunal, în apel, reclamanţii au formulat recurs soluţionat  prin decizia civilă nr. 1975/30.09.2003 a C.A.B. Secţia a IV-a Civilă, în sensul admiterii recursului împotriva deciziei civile nr. 2272/2002 a TB – Secţia a IV-a Civilă cu consecinţa casării deciziei şi reţinerii cauzei spre rejudecare ca instanţă de apel.

În rejudecarea apelului, pe capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru dol Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă a pronunţat decizia nr. 1138/8.06.2004, prin care a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile 10876/5.12.2001 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a fost anulată sentinţa apelată şi evocând fondul, instanţa de control judiciar a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cât şi acţiunea ca nefondată. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, a rămas irevocabilă prin decizia nr. 653/21.03.2006 a aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2506/13.03.2002 a Judecătoriei sectorului 6 şi care interesează de altfel sub aspectul autorităţii de lucru judecat, capătul de cerere având ca obiect constatarea simulaţiei intervenite între cei doi pârâţi cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost respins ca neîntemeiat apreciindu-se că nu s-a făcut dovada existenţei unui act secret simulat, respectiv a contraînscrisului.Sentinţa nr. 2506/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti  a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului.

Instanţa reţine din considerentele sentinţei fondului, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cât şi din considerentele deciziei pronunţate în apel, faptul că dispoziţiile art. 1308 Codul civil, invocate în prezenta cauză ca şi motive de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii LD şi PF, au fost analizate deja, cu caracter de autoritate de lucru judecat, în cadrul soluţionării cererii având ca obiect constatarea simulaţiei intervenite între pârâtul LD şi pârâta PF cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Reclamanţii au invocat în prezenta cerere aceeaşi situaţie de fapt expusă şi în cererea introdusă în anul 1998, nerespectarea disp. art. 1308 cod civil invocate în susţinerea cererii de constatare a simulaţiei fiind analizată de instanţa de fond şi de control judiciar pe cale incidentală. Deşi în prezenta cauză reclamanţii şi-au intitulat acţiunea ca fiind în constatarea nulităţii absolute, în realitate se pune în discuţie aceeaşi problemă, pretinsa conivenţă frauduloasă a pârâţilor LD şi PF la încheierea contractului de vânzare cumpărare, aspect ce a fost soluţionat în mod definitiv şi irevocabil.

Astfel, în sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a reţinut că reclamanţii nu au reuşit să dovedească fictivitatea contractului de vînzare-cumpărare încheiat între cei doi pârâţi.  De asemenea, în mod similar, în decizia TB Secţia a IV-a Civilă nr. 2751/3.12.2002 tribunalul a reţinut că toate prevederile mandatului urmează a fi analizate prin prisma susţinerilor referitoare la simulaţie, respectiv că reclamanţii nu ar fi avut intenţia de a vinde apartamentul iar cumpărarea de către pârâta PF a apartamentului nu ar reprezenta o realitate, aceasta fiind soacra pârâtului vânzător mandatar, tribunalul reţinând că aceste aspecte nu s-au probat în condiţiile inexistenţei actului secret.

Prin decizia civilă nr. 1975/30.09.2003, C.A.B. – Secţia a IV-a Civilă, a respins ca nefondat recursul formulat împotriva deciziei tribunalului nr. 2751/2002 pronunţată în judecarea apelului.

Există astfel identitate de părţi şi de obiect chiar dacă acesta a fost formulat diferit în cele două cereri, întrucât scopul urmărit de reclamanţi este acelaşi, redobândirea dreptului de proprietate şi posesie asupra apartamentului (se tinde la obţinerea aceluiaşi rezultat, ineficacitatea-înlăturarea efectelor operaţiunii de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la pârâtul LD, mandatar al reclamanţilor către pârâta PF,  deşi regimul juridic al celor instituţii – simulaţie şi nulitate este disctinct).

Aşa cum s-a arătat, pe aceeaşi situaţie de fapt, în prezenta cerere reclamanţii au invocat ca temei juridic prevederile art. 1308 cod civil şi în mod generic frauda la lege (art. . 948, 966 şi art. 968 cod civil) fără a preciza în ce a constat frauda la lege, însă din motivarea în fapt a cererii rezultă că reclamanţii au indicat frauda la lege ca motiv de nulitate numai prin raportare şi în legătură subsecventă cu pretinsa nerespectare a prevederilor art. 1308 cod civil.

În consecinţă, reclamanţii tind să-şi valorifice acelaşi drept printr-o nouă cerere de chemare în judecată, similară în ce priveşte motivarea în fapt cât şi în drept (cu distincţiile de mai sus), cu acelaşi scop urmărit şi aceeaşi cauză juridică în raport cu acţiunea introdusă în anul 1998. Existând triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, instanţa, văzând prevederile art. 166 C.pr.civ. raportat la art. 1201 cod civil, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte capătul I de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.52001/19.10.1995 şi a respins acest capăt de cerere constatând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr.2506/13.03.2002 a Judecătoriei Sector 6, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1975/30.09.2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă.

În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte  capătul II de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 124/17.01.2002, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanţii au invocat principiul anulării actului subsecvent ca urmare a constatării nulităţii actului principal; astfel, există o legătură indisolubilă între modalitatea de soluţionare a primului capăt de cerere (imprescriptibil extinctiv) şi cel de-al doilea capăt de cerere, decurgând din efectele juridice ale nulităţii actului juridic, regimul juridic aplicabil din punct de vedere al termenului de prescripţie al dreptului material la acţiune fiind cel al nulităţii absolute.

În conformitate cu prevederile art. 165 C.pr.civ. instanţa a disjuns capetele II şi III de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare nr.124/2002 şi revendicare formând dosar separat.

Sentinţa pronunţată a devenit irevocabilă în cursul anului 2009, prin respingerea apelului şi a recursului promovate în cauză.

Domenii speta

Spete similare