Acţiune în constatare

Sentinţă civilă s.c.786 din 11.06.2009


DOSAR NR. 843/304/2009 - acţiune în constatare -

SENTINŢA CIVILĂ NR. 786

La data de 14.04.2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Segarcea, cererea de chemare în judecată a pârâtului TE, formulată de reclamantul D Şt., solicitându-se instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că reclamantul este proprietarul unui imobil casă de locuit situată în comuna Cerăt, jud. Dolj, compusă din 6 camere şi pivniţă, construită pe terenul intravilan aflat în tarlaua 23 parcela 1077. 

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat de la pârât acest imobil în anul 1987, iar după apariţia legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul intravilan aferent casei de locuit.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 489 din Codul civil şi art. 111 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi probei testimoniale, în cauză fiind audiat martorul Lungu Nicolae.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinutcă reclamantul are un drept de proprietate asupra suprafeţei de 1000 m2, teren curţi-construcţii, aflat în intravilanul comunei Cerăt, jud. Dolj, în tarlaua 23, parcela 1077, dobândit prin reconstituirea proprietăţii în temeiul Legii fondului funciar, precum şi asupra unei case de locuit, compusă din 6 camere şi pivniţă, edificată pe acest teren, dobândită în baza convenţiei încheiată cu pârâtul la data de 29.03.1987.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 111 din Codul de procedură civilă, conform cărora „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului“, precizând că reclamantul nu a devenit proprietarul construcţiei ca efect al accesiunii imobiliare, aşa cum se susţine în acţiune, ci în baza convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâtul.

Faţă de aceste considerente, a fost admisă acţiunea civilă cu a cărei judecată a fost investită şi s-a constatat că reclamantul este proprietarul unui imobil anterior menţionat.