Contracte de vânzarea încheiate la distanţă prin comandă pe site-ul vânzătorului. Aplicabilitatea o.g. nr. 34/2014. Sarcina dovedirii cauzei pagubelor aduse bunurilor returnate.

Hotărâre 1068 din 06.09.2016


Contracte de vânzarea încheiate la distanţă prin comandă pe site-ul vânzătorului. Aplicabilitatea O.G. nr. 34/2014. Sarcina dovedirii cauzei pagubelor aduse bunurilor returnate. Cumpărătorul se poate retrage din contract în termen de 14 zile de la efectuarea comenzii fără a justifica această decizie, având dreptul la restituirea preţului plătit. Prin urmare, sarcina dovedirii faptului că persoana care a cumpărat a cauzat prejudicii bunurilor returnate, ceea ce a dus la diminuarea valorii produselor diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor, revine vânzătorului.

 Sentința civilă nr. 1068/2016/06.09.2016

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei Judecătoriei Galați la data de 29.02.2016 sub nr. …/233/2016, reclamanta S. I. în contradictoriu cu paratul S.C. C. O. S.R.L. a solicitat instanței ca, pe calea procedurii speciale a ”cererii cu valoare redusă”, să dispună obligarea paratului la plata sumei de 3.999 lei reprezentând contravaloare produs returnat, şi dobânda legala aferenta aceste sume.

Prin Sentința civilă nr. 1068/2016/06.09.2016, instanța a admis acţiunea și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3.999 lei, reprezentând contravaloarea produs returnat, precum şi la plata dobânzii legale aferenta sumei de 3.999 lei, calculata de la data introducerii acțiunii (29.02.2016) şi pana la data platii efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În fapt, reclamanta a arătat că  a făcut o comanda pe site-ul cel.ro aparținând societăţii parate pentru achiziționarea unor produse electrocasnice, respectiv un cuptor cu microunde şi două televizoare.

Produsele i-au fost livrate reclamantei în data de 07.08.2015 prin Fan Courier Express S.R.L. cu plata ramburs a produselor.

Arata ca la momentul primirii coletelor acestea prezentau ambalajele intacte, situație în care a achitat produsele comandate către firma de curierat, însă ulterior, la data de 16.08.2015 a deschis coletele primite şi a constatat ca toate produsele prezintă deficiente majore, nefiind corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi calitativ.

La data de 21.08.2015 reclamanta a returnat paratei produsele achiziționate şi a solicitat sa îi fie returnată contravaloare acestora, însă din cele trei produse trimise retur, parat i-a restituit contravaloarea doar a două produse în suma totală de 2.298 lei.

Suma de 2.298 lei returnata reprezintă contravaloarea televizorului LED 40 Samsung 40H5203 Full HD Smart TV şi a cuptorului cu microunde Candy MIC 20 GDFX0, nefiindu-i restituită şi contravaloarea produsului televizor LED 55 Samsung 55h6670 Full HD 3D Smart TV în valoare de 3.999 lei, conform facturii nr. …/06.08.2015.

În drept, potrivit art. 1.270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, acestea fiind ţinute să îşi îndeplinească obligaţiile asumate.

Potrivit art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2014 - Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14.

Potrivit art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2014 - profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu art. 11.

Conform art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2014 - Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, consumatorul returnează produsele sau le înmânează profesionistului sau unei persoane autorizate de profesionist să recepţioneze produsele, fără întârziere nejustificată şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat profesionistului decizia sa de retragere din contract în conformitate cu art. 11. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Instanţa retine ca la data de 21.08.2015 reclamanta a returnat paratei produsele achiziționate şi a solicitat sa îi fie returnată contravaloare acestora (f. 25), fiind astfel informată despre decizia de retragere.

Potrivit art. 14 alin. 4 din O.U.G. nr. 34/2014 - Profesionistul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.

Astfel, instanța retine că reclamantei i-au fost livrate cele trei produse comandate şi sigilate la data de 07.08.2015, acestea fiind achitate astfel:

- cu chitanţă ramburs nr. …/07.08.2015 (f, 28) în valoare de 3.999 lei reprezentând contravaloare factura nr. ../06.08.2015 pentru articolul televizor LED 55 Samsung 55h6670 Full HD 3D Smart TV în valoare de 3.999 lei (f. 22).

- cu chitanţă ramburs nr. …/13.08.2015 (f, 29) în valoare de 2.298 lei reprezentând contravaloare factura nr. …/07.08.2015 pentru articolele televizorul LED 40 Samsung 40H5203 Full HD Smart TV şi a cuptorul cu microunde Candy MIC 20 GDFX0 în valoare de 2.298 lei (f. 22).

Instanța retine ca potrivit extrasului de cont pentru perioada 31.08.2015 – 30.09.2015 reiese ca la data de 07.09.2015 parata S.C. C. O. S.R.L. i-a restituit reclamantei suma de 2.289 lei reprezentând contravaloarea televizorului LED 40 Samsung 40H5203 Full HD Smart TV şi a cuptorului cu microunde Candy MIC 20 GDFX0 (f. 24).

Din conversația purtată pe email între reclamanta parata, aceasta din urmă, la data de 03.09.2015 precizează ca înaintat pentru restituirea sumei aferente de 2.298 lei, precum şi ca va reveni în cursul zilei de luni cu informații privind celălalt tv Samsung returnat (f. 18).

Ulterior acestei comunicări, parata a menționat ca cererea de retur a televizorului LED 55 Samsung 55h6670 Full HD 3D Smart TV în valoare de 3.999 lei a fost înregistrată, numărul de retur fiind … /f. 19).

Instanța retine ca după înregistrarea cererii de retur nr. RT35865 din data de 18.08.2015, parata nu a mai comunicat către reclamantă, modalitatea de rezolvare a acestei situații.

În conformitate cu dips. art. 14 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2014 - Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-şi exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care profesionistul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. h).

Prin urmare, instanța constată ca reclamanta – consumatorul şi-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 9, 13 şi 14 din O.U.G. nr. 34/2014 cu privire la exercitarea dreptului de retragere şi modalitatea de returnare a produselor, fiind în sarcina paratului – profesionistului sarcina de a face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.

De asemenea, potrivit materialului probator administrat, precum şi situația de fapt reprezentată de selecția arbitrară a paratei în a returna contravaloarea doar a două produse, nu se poate retine ca defecțiunile apărute la a televizorul LED 55 Samsung 55h6670 Full HD 3D Smart TV sunt ca urmare a culpei reclamantei printr-o manipulare defectuoasă sau prin lovirea produsului.

În concluzie, pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 3.999 lei, reprezentând contravaloarea produs returnat, precum şi la plata dobânzii legale aferenta sumei de 3.999 lei, calculata de la data introducerii acțiunii (29.02.2016) şi pana la data platii efective.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul, solicitând respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 181/2017/11.05.2017 Tribunalul Galaţi a respins apelul ca nefondat, reţinând următoarele:

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, respectiv obligaţiile legale incidente, luând act că a fost investită cu soluţionarea unei cereri întemeiată pe disp.art.1270 C.civ., art.1025 şi urm. C.p.c., OG nr.34/2014 şi OG nr.13/2011.

Susţinerile apelantei nu pot fi reţinute, neavând suport legal sau convenţional. Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect aplicabilitatea disp.art.14 din OUG nr.34/2014, invocat şi de apelantă în motivele de apel. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că termenul de 14 zile pentru exercitarea dreptului de retragere şi returnarea produselor achiziţionate a fost respectat de către reclamantă, o dovadă în plus fiind şi faptul că pentru celelalte două produse apelanta nu a invocat decăderea acesteia din beneficiul termenului şi a restituit contravaloarea produselor defecte.

Potrivit art.14 al.3 şi 4 din Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-şi exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care profesionistul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. h).

Profesionistul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.

Acest text de lege a fost însă interpretat eronat de către apelantă, el făcând tocmai dovada contrară susţinerilor sale. Instanţa de apel are în vedere faptul că nicio probă administrată în cauză, în fond sau apel nu face dovada faptului că defectul produsului constă în ecran spart ca urmare a manipulării defectuoase de către consumator. Prin urmare, conform art.14 al.4  revine profesionistului sarcina probei în ceea ce priveşte diminuarea valorii produsului rezultând din altceva decât natura şi caracteristicile acestuia. Sub acest aspect, probele administrate în cauză nu dovedesc faptul că ecranul televizorului era spart, nici că acest defect este urmarea unei manipulări defectuoase din partea reclamantei-intimate.

Pentru considerentele expuse, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, apelul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat , în temeiul dispoziţiilor art. 480 C.pr.civ.