Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată

Dosar nr. 2111/308/2010

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA  CIVIL

SENTINTA CIVILA Nr. 990/2011

Şedinţa publică de la 17 Iunie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE Doina Volanschi

Grefier Ana Ţifrea

Pe rol pronunţarea cauzei civil privind pe reclamantul B.A.,  şi pe pârâţii D.M., XXXXXX, PRIMARIA MUNICIPIULUI SIGHISOARA PRIN PRIMAR, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3.06.2011, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi 10.06.2011, respectiv 17.06.2011.

INSTANŢA

Prin acţiunea inregistrată la această instanţă sub nr. 2111/308/2010 reclamantul B.A. a chemat in judecată pe pârâţii D.M., XXXXXX Sighisoara, Primăria Sighişoara prin primar, solicitând ca prin sentinţa  ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat intre pârâţii D.M. şi XXXXXX Sighişoara la data de 18.12.2002 privind apartamentul nr. 1 situat in Sighişoara, str. St.O. Iosif nr. 39, inscris in CF 5798 Sighişoara, A+1, nr. top. 852/I, restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară preluării acestui imobil in proprietatea statului, fără titlu legal şi intabularea acestuia pe numele foştilor proprietari, respectiv Elise Margarethe Bako şi B.A. sen, să se constate că reclamantul in calitate de succesor  legal al defunctei Bako Elise Margarethe şi B.A. sen. a dobândit in temeiul legii cu titlu de măsuri reparatorii acest apartament, dispunând intabularea lui pe numele reclamantului in cotă de 1/1 parte cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut  că imobilul in litigiu a intrat in proprietatea statului fără titlu deoarece actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voinţă, unilaterală a Statului Român iar Decretul 223/1974, in baza căruia s-a emis acest act contravenea dispoziţiilor constituţionale din acea vreme şi art. 481 C.civil potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea decât pentru cauze de nulitate publică şi plata unor despăgubiri prealabile şi echitabile.

În această situaţie, L. 112/1995, modificată prin HG 11/1997 nu permite decât vânzarea imobilelor naţionalizate de către stat cu titlu valabil, astfel că acest apartament naţionalizat fără titlu nu putea face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, fiind încă de la data încheierii lui, lovit de nulitate.

Pe de altă parte pârâţii, au fost de rea credinţă in condiţiile in care autorii reclamanţi, respectiv reclamantul au notificat încă din anul 2001, acestora intenţia lor de a revendica acest imobil preluat de stat fără titlu valabil.

Demersurile legale pentru restituirea acestui imobil erau demarate la data când pârâţii au încheiat acest contract, astfel că este netăgăduit faptul că pârâţii au ştiut că imobilul respectiv este revendicat.

În condiţiile in care reclamantul, respectiv autorii lui, au notificat la timp voinţa lor de a revendica acest apartament, reaua credinţă, a pârâţilor este de netăgăduit şi dovedită în cauză.

In drept reclamantul a invocat disp. L. 112/1995, L. 10/2001, art. 480-481 C.civil, art. 112 C.p.c.

Prin întâmpinarea formulată (f.21), pârâtul XXXXXX Sighişoara a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă, neîntemeiată şi nefondată pentru următoarele considerente:

Acţiunea formulată de reclamant a intervenit după data de 14.08.2002, dată care reprezintă împlinirea termenului de prescripţie, prev. de art. 45 alin. 5 din L. nr. 10/2001 şi până la care se putea solicita anularea sau constatarea nulităţii actelor de înstrăinare, astfel din acest considerent acţiunea fiind prescrisă. Termenul special de prescripţie a fost prevăzut expres de legiuitor tocmai ca o măsură de protecţie a securităţii circuitului civil a actelor încheiate cu respectarea legislaţiei in vigoare.

Între SC Apă Termic Transport SA Sighişoara şi pârâta D.M. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 870/22.07.1999 şi nu la data de 18.12.2002 aşa cum afirmă reclamantul, privind apartamentul nr. 1 situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39 înscris in CF 5798, nr. top. 852/1.

Contractul a fost încheiat in baza art.9,10 şi 14 din Legea nr. 112/1995 şi a cererii nr. 381/09.08.1996 înaintată societăţii de către chiriaşa D.M..

În conformitate cu HG nr. 923/2010, in cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea prev. L. nr. 112/1995, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare întregului imobil, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

Imobilul situat in Sighişoara, str. Şt. O.Iosif, nr. 39 a fost preluat legal de către Statul Român in baza Decretului nr. 223/1974, care in art. 2 prevede că:”Persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate in proprietatea lor in Republica Socialistă România”. Această preluare s-a făcut contra plăţii unei sume de bani, in acest caz reclamantul B.A. primind 20.000 lei.

Semnatarii contractului de vânzare-cumpărare SC Apă Termic Transport SA Sighişoara şi D.M., au fost de bună credinţă în momentul încheierii contractului, neavând cunoştinţă de vreo cerere de retrocedare a acestui apartament art. 1898 Cod civil.

Primăria Sighişoara a formulat întâmpinare (f.26), prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi in consecinţă respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă şi ca fiind prescrisă iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefondată şi neîntemeiată pentru următoarele motive:

În conformitate cu prev. art. 21 şi 77 din L. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, unitatea administrativ teritorială este cea care are capacitate juridică deplină, primăria fiind doar o structură funcţională de activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului soluţionând probleme curente ale colectivităţii locale.

În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, pârâta a precizat că potrivit prev. art. 45 alin. 5 (fost art. 46 alin. 5) din L. 10/2001 republicată prin derogare de la dreptul comun indiferent de cauza de nulitate dreptul la acţiune privind promovarea unei acţiuni de constatarea nulităţii, contractului de vânzare cumpărare se prescrie in termen de 1 an de la data intrării in vigoare a legii, respectiv. 14.02.2002.

Ulterior prin OUG 109/26.07.2001 acest termen a fost prelungit cu trei luni, respectiv, până la data de 14.05.2002, iar prin OUG 145/9.11.2001 termenul a fost prelungit din nou cu incă trei luni. Potrivit acestor prevederi, promovarea unei astfel de acţiuni a fost posibilă doar până la data de 14.08.2002, ori pretenţia este formulată prin cererea de chemare in judecată depusă în 27.07.2010, astfel incât dreptul la acţiunea pentru promovarea acţiunii in constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului este prescris.

Per a contrario, din interpretarea art. III titlul I din L. 247/2005 şi art. 46 alin. 5 din L. 10/2001 nerepublicată (după republicare art. 45 alin. 5) rezultă că pentru actele de vânzare cumpărare încheiate până la data de 14.02.2001, termenul pentru a fi atacate in instanţă pentru constatarea nulităţii a fost până la date de 14.08.2002, situaţie in care, dacă persoana interesată nu a promovat o astfel de acţiune, promovarea ei in termenul prevederilor L. 247/2005 este prescrisă având in vedere că aceste prevederi ale L. 247/2005 este prescrisă stipulează posibilitatea introducerii acţiunilor de constatare a nulităţii actelor juridice pentru imobilele cu destinaţia de locuinţă încheiate după 14.02.2001 şi nu anterior acestei date ori, contractul de vânzare cumpărare dintre pârâţii de rândul I D.M. şi rândul II XXXXXX, a cărui nulitate o solicită reclamantul a fost încheiat anterior acestei date, respectiv la data de 22.07.1999. 

În art. 45.2 din HG 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a L. 10/2001, legiuitorul stipulează că termenul prevăzut de art. 45 alin. 5 din subiectiv la acţiunea pentru anularea sau constatarea nulităţii actelor  juridice de înstrăinare după data de 14.08.2002.

Art. 3 din Anexa nr. 2 din L. 10/2001, anexa prevăzută de Titlul I din Legea nr. 247/2005 prevede că „actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după data de 14 februarie 2001 şi care nu au fost atacate in condiţiile art. 45 alin. 1 din L.10/2001 pot fi atacate la secţia civilă a Tribunalului in a cărui rază teritorială se află imobilul notificat in 12 luni de la data intrării in vigoare a prezentului Titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului”, situaţie care nu este aplicabilă in speţa dedusă judecăţii, deoarece contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 22.07.1999, deci înainte de data de 14.01.2001 prevăzută în Titlul I din L. nr. 247/2005.

Cu privire la fondul cauzei pârâta a precizat că pârâta D.M. a avut calitate de chiriaşă, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat in baza Legii 112/1995 cu respectarea prev. art. 9 şi 14 din lege.

La baza încheierii acestui contract a stat buna credinţă a cumpărătoarei dar şi a părţilor care nu se prezumă şi respectarea prevederilor legale in vigoare la data înstrăinării condiţii cerute şi de prevederile L. 10/2001 pentru valabilitatea unui contract de vânzare-cumpărare.

Astfel in cazul imobilelor potrivit prevederilor art. 1898 C.civil:”Buna credinţă este credinţa posesorului ca cel de la care a dobândit imobilul avea toate înscrisurile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea”. De asemenea, relevantă in aprecierea bunei credinţe este şi prevederea art. 1898 alin. 2 C.civil potrivit căreia:”Este destul ca buna credinţă să fi existat in momentul câştigării imobilului”.

Legiuitorul nu distinge in momentul in care stipulează încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu bună credinţă că aceasta să fie întrunită pentru ambele părţi contractate, fiind suficient ca ea să existe la cumpărător. Este suficient ca doar una din părţi să fie de bună credinţă pentru că actul încheiat să se încadreze in prevederile art. 50 al. 2 din L. 10/2001.

Prin decizia 4894/2003 Curtea Supremă de Justiţie a considerat ca buna credinţă constă in convingerea cumpărătorilor că au încheiat un contract cu adevăratul proprietar, cu respectarea dispoziţiilor legale in vigoare, condiţii îndeplinite pentru cazul de faţă.

Prin decizia nr. 3776/1.10.2003 C.S. J. Secţia Civilă a statuat că „Cumpărătorii sunt de bună credinţă dacă au încheiat actele juridice in condiţiile in care, la data respectivă statul figura in cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate.

In aprecierea bunei credinţe a dobânditorilor se are in vedere ca aceştia au luat la cunoştinţă că statul este înscris ca titular al dreptului de proprietate, după naţionalizare. Ei nu aveau  calitatea de a analiza valabilitatea titlului statului, ci numai obligaţia de a depune diligenţe să cunoască dacă statul avea titlu.

Eventuala contestare in instanţă a valabilităţii titlului statului se putea face numai  la iniţiativa fostului proprietar , in nici un caz a chiriaşului, posibil cumpărător”. 

Buna credinţă existând la momentul cumpărării înseamnă că dreptul de proprietate este legal dobândit şi ocrotit de paragraful I din paragraful I din primul Protocol la convenţie, in baza principiului securităţii raporturilor juridice.

Ceea ce reclamantul nu a menţionat este faptul că  tot imobilul (deci şi apartamentul I obiect al litigiului) situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39, a fost revendicat de mama sa Bako Elise Margarethe, in baza L. 10/2001, care, a formulat in temeiul art. 21 din lege, notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc Privat Kenosy Adrian sub nr.975/14.11.2001 şi la Primăria Municipiului Sighişoara sub nr. 8169/19.11.2001, prin care solicită restituirea in natură a imobilului situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif nr. 39 înscris in CF 5798 nr. top. 851,852.

În urma analizării întregului dosar, prin Decizia nr. 497/30.06.2003 a Primarului Municipiului Sighişoara, s-a respins notificarea formulată de mama reclamantului, Bako Elise Margarethe, întrucât, înainte de plecarea din ţară foştii proprietari şi-au înstrăinat Statului Roman, cotele părţi din imobil pe care le-au avut in proprietate.

Împotriva Dispoziţiei nr. 497/30.06.2003 a Primarului Municipiului Sighişoara, in calitate de succesor al persoanei îndreptăţite, reclamantul a formulat contestaţie, la Tribunalul Mureş, ce a făcut obiectul dosarului 89/2004, iar prin sentinţa civilă nr. 1195/12.11.2004 i s-a admis contestaţia formulată, s-a anulat dispoziţia emisă, s-a dispus in favoarea reclamantului restituirea, in calitate de moştenitor, a apartamentului nr. 2 din imobil şi a stabilit in favoarea reclamantului, dreptul de măsuri reparatorii in echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobil.

Împotriva sentinţei civile nr. 1195/12.11.2004, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 89/2009, primăria a declarat apel, la curtea de apel Mureş făcând obiectul dosarului nr. 1679/2005/C, care prin decizia 74/A/14.04.2006, a admis apelul declarat de primărie şi a schimbat in parte hotărârea atacată în sensul că, la stabilirea măsurilor reparatorii in echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobil va fi  dedusă suma de 20.000 lei acordată fostului proprietar B.A. sen. suma care va fi actualizată la momentul acordării măsurilor reparatorii, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii atacate, decizie rămasă definitivă prin nerecurare.

Ulterior  soluţionării litigiului, dar şi apariţiei L. 247/2005, dar şi apariţia L. 247/2005, notificarea formulată de mama reclamantului a fost reanalizată emiţându-se: dispoziţia nr. 932/26.07.2006 a Primarului Municipiului Sighişoara, prin care s-a dispus restituirea in natură, reclamantului, in calitate de moştenitor al foştilor proprietari, apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Sighişoara str. St. O. Iosif, nr. 39, înscris in CF 5798 nr. top. 851/1, 852 cu terenul aferent în suprafaţă de 1259 mp. predarea apartamentului urmând a se face după restituirea de către beneficiar a sumei de 20.000 lei actualizată, reprezentând despăgubiri acordate in baza Decretului 223/1974, dispoziţia nr. 933/28.07.2006 a Primarului Municipiului Sighişoara prin care, se propune comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, pentru apartamentul nr. 1, acordarea despăgubirilor legal cuvenite, reclamantului, intrucât acest apartament nu poate fi restituit in natură, fiind înstrăinat lui D.M., niciuna din aceste dispoziţii nefiind contestate.

Reclamantul dar şi antecesorii săi au avut, deci, la dispoziţie posibilitatea de a solicita restituirea imobilului, întâi in baza L. 112/1995 şi, apoi, in baza  L. 10/2001, legi cu caracter reparatoriu, ceea ce au făcut, uzând, însă, doar de prevederile L. 10/2001.

Imobilul teren şi construcţii situat in Sighişoara, str. Şt. O.Iosif, nr. 39, înscris in CF 5798, nr. top. 851, 852 a trecut în proprietatea Statului Român, in baza D. 223/1974, contra plată astfel: cota de 1 parte ce a aparţinut lui Bako Elise Margarethe prin Decizia 130/2.04.1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Mureş, cota de 1 parte ce a aparţinut lui B.A. prin Decretul 482/6.11.1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Mureş.

La data plecării din ţară prin trecerea imobilului in proprietatea statului, in baza D.223/1974 , cu plată foştii proprietari  au înstrăinat imobilul Statului Român, legiuitorul apreciind că preluarea nu este una abuzivă, persoana fiind indestulată rezonabil din preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi ţara.

Deci, pentru imobilele preluate cu plată, preluarea echivalează cu o înstrăinare considerându-se că la data plecării din ţară imobilul a fost instrăinat.

Antecesorii reclamantului puteau refuza primirea despăgubirii dacă apreciau că  despăgubirea primită pentru imobilul preluat nu este justă şi echitabilă

Pârâta a mai precizat in motivarea întâmpinării că, având in vedere disp. art. 1 alin. 2 din HG 20/1996 şi art. 1 alin 2 din HG 20/1996şi art. I pct. 1 din HG 1/1997, preluarea imobilului in baza D. 223/1974 era considerată ca fiind o preluare cu titlu.

Preluarea imobilului s-a făcut in baza D.223/1974, act normativ care in accepţiunea prevederilor art. 645 C.civil constituie modul de dobândire a dreptului de proprietate iar actul normativ nu a fost declarat neconstituţional preluarea s-a făcut cu respectarea legilor in vigoare.

În acelaşi sens sunt şi prev. art. 6 alin. 1 din L. 213/1998, potrivit cărora face parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat in proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Contestaţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat.

Aparenţa dreptului de proprietate este favorabilă in baza principiului „error comunis facitjus”, statul având titlu de proprietate aparent perfect valabil, in acord cu normele legilor speciale în vigoare la data vânzării cât şi in acord cu normele legale în vigoare la data formulării acţiunii reclamantei.

Pârâta a mai menţionat că doar mama reclamantului şi-a făcut cunoscută intenţia cu privire la imobil după apariţia L. 10/2001, formulând o notificare înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc Kenosy Adrian sub nr. 975/14.11.2001 şi la Primăria Sighişoara sub nr. 8169/19.11.2011, prin care solicită restituirea in natură a imobilului situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif nr. 39, înscris in CF 5798, nr. top. 851,852 iar anterior acestei date nici ea, nici cealaltă persoană de la care s-a făcut preluarea şi nici alţi succesori ai persoanelor de la care s-a făcut preluarea nu au solicitat restituirea imobilului in baza actelor normative prin care se prevedea aceasta, respectiv L. 112/1995, uzând doar de prevederile L. 10/2001.

Aceea înştiinţare anexată acţiunii şi datată 3.11.2001 este redactată la mai bine de doi ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, vânzare realizată in 22.07.2009.

Informarea trimisă familiei David datată 1.02.1980 nu s-a concretizat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare 22.07.1999, ea primind contur abia după apariţia L. 10/2001.

Reclamantul face demersuri in calitate de succesor al persoanei de la care s-a făcut preluarea , calitate pe care insă, nu a demonstrat-o cu nici un act de stare civilă sau certificat de moştenitor.

În privinţa petitului doi al acţiunii formulată de reclamant, pârâta a menţionat că in temeiul Legii 10/2001 prin Dispoziţia nr. 933/28.07.2006 a Primarului Municipiului Sighişoara se propune Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, pentru apartamentul nr. 1 din imobil acordarea despăgubirilor legal cuvenite reclamantului, întrucât acest apartament nu poate fi restituit in natură fiind înstrăinat lui D.M., in baza contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a se constata.

Ori, in acest context, nu se poate solicita intabularea imobilului pe numele reclamantului, deoarece nu poate beneficia de o dublă măsură reparatorie şi despăgubiri băneşti şi restituirea in natură, pentru acelaşi imobil.

Pârâta D.M. a formulat o întâmpinare (f.57), solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, nefondată şi prescrisă, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:

Prin cererea 381/9.09.1986 s-a manifestat in calitate de chiriaş-întreţinător al imobilului de mai bine de 30 de ani şi in temeiul legilor in vigoare dorinţa de a cumpăra apartamentul in care locuia.

În baza art. 9, 10,14 din L. 112/1995 şi a acestei cereri a încheiat cu XXXXXX Sighişoara contractul de vânzare-cumpărare nr. 870/22.07.1999.

Demersurile pentru cumpărarea apartamentului  au inceput cu mai mult de 5 ani înainte ca reclamantul să îşi manifeste intenţia de a revendica imobilul.

Pârâta a mai precizat că nu a avut cunoştinţă de notificarea de cumpărare şi o consideră cel puţin dubioasă, deoarece este datată la 1.02.1980, dată la care existenţa ei era imposibilă.

Semnatarii contractului de vânzare-cumpărare 870/22.07.2009 au fost de bună credinţă in momentul încheierii contractului, acesta realizându-se cu 3 ani înainte ca reclamantul să solicite retrocedarea acestui apartament, art. 1898 Cod civil.

Acţiunea formulată de reclamant intervine după data la care se împlineşte termenul de prescripţie, respectiv 14.08.2002, prevăzută de art. 45 alin. 5 din L. 10/2001, dată până la care se putea solicita anularea sau constatarea nulităţii actelor de înstrăinare.

Ca răspuns la întâmpinările formulate , reclamantul a depus note de şedinţă, (f.67,68), in cuprinsul cărora a susţinut că se impune respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune întrucât a invocat în cauză prevederile dreptului comun şi  nu pe cele ale legii speciale iar in ceea ce priveşte, lipsa de calitate procesuală pasivă a Primăriei Sighişoara reprezentată de primar, situaţia procesuală invocată de pârât este discutabilă în contextul in care aceleaşi entităţi juridice pot fi denumite diferit in condiţiile unei legi administrative ambigue.

Reclamantul a precizat că acţiunea sa introductivă este îndreptată şi împotriva Municipiului Sighişoara ca parte procesuală pasivă.

De asemenea reclamantul a susţinut in cuprinsul notelor că Statul Român nu a avut un titlu valabil pentru locuinţa in cauză, preluată în baza D. 223/1974, fiind astfel nul contractul prin care bunul respectiv (apartamentul 1) a fost vândut pârâtei D.M., care s-a prevalat de un drept locativ ilegal in condiţiile în care contractul de închiriere pentru apartamentul nr. 1 a fost încheiat cu încălcarea disp. L. 17/1994, nefiind împlinită în acest disp. art. 2 din acest act normativ.

Buna credinţă a chiriaşului în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a cărui anulare formează obiectul prezentei cauze este exclusă, deoarece cumpărătoarea cunoştea situaţia reală a imobilului in litigiu.

Excluderea reclamantului de la beneficiul măsurii reparatorii încalcă atât dispoziţiile legii cadru, care statuează asupra obligaţiei de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale in vigoare la data preluării cât şi pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative şi garantează proprietatea privată (Decizia 3721 din 11.04.2006, Secţia civilă I.C.C.J).

CEDO a statuat in mod constant că după intrarea in vigoare a L. 10/2001, fostul proprietar  sau moştenitorii acestuia s-au văzut in imposibilitatea de a redobândi posesia asupra părţilor nerestituite ale imobilului său, legea acordându-i, exclusiv posibilitatea unei restituiri prin echivalent, prin jocul combinat al art. 18 lit. d şi art. 46 alin. 2 devenit art. 45 din L. 10/2001, teză judiciară total injustă şi criticabilă întrucât Statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie instanţele naţionale încălcând astfel „justul echilibru” ce trebuie să existe între cerinţele interesului public şi imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale (cauza Păduraru/României).

Reclamantul a depus o precizare in sensul că prin cererea sa doreşte să revendice imobilul situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39, jud. Mureş, in condiţiile in care acesta a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului iar actele de înstrăinare, având ca obiect imobilele preluate abuziv cu  referire la imobilul în litigiu sunt lovite de nulitate absolută iar buna credinţă a chiriaşului nu poate fi invocată in acest caz.

Ca urmare a precizării făcute de reclamant instanţa a dispus introducerea şi citarea in calitate de pârât a Municipiului Sighişoara, prin primar.

Pârâţii Primăria Sighişoara şi Municipiul Sighişoara prin primar au formulat note de şedinţă(f.75), in cuprinsul cărora au arătat in ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că prin indicarea ca temei de drept a prevederilor L. 10/2001 republicată este lesne de înţeles că disp. art. 45 alin. 5 (fost art. 46 alin. 5) din L. 10/2001 republicată sunt aplicabile şi cauzei dedusă judecăţii, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a Primăriei Municipiului Sighişoara, că este total eronată susţinerea potrivit căreia „Primăria” şi „Municipiul” sunt două entităţi juridice denumite diferite. „Municipiul” este unitatea administrativ-teritorială- persoana juridică de drept public cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu în care se exercită autonomia locală şi in care se  exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale iar „Primăria” este doar o structură funcţională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente  ale colectivităţii locale şi nicidecum două entităţi juridice denumite diferit, cum in mod eronat susţine reclamantul fiecare din ele având un statut diferit cu rol diferit.

Cu referire la aspectele invocate de reclamant pe lângă cele deja menţionate in intâmpinarea formulată, cu privire la valabilitatea titlului statului şi buna credinţă existentă la momentul vânzării, pârâtei au invocat existenţa contractului de vânzare-cumpărare nr. 870/1999, încheiat cu bună credinţă şi faptul că referitor la constatarea nulităţii, lui dreptul material la acţiune este prescris, existenţa noului drept de proprietate al cumpărătoarei de bună credinţă dobândit in baza contractului, care se bucură de garanţia constituţională şi de protecţie CEDO, principiul securităţii, raporturile civile. Antecesoarea reclamantului a uzat de Legea 10/2001, alegând calea acestei legi speciale pentru revendicare demers continuat de reclamant care a dobândit în proprietate apartamentul 2 al imobilului, cu terenul aferent in suprafaţă de 1259 mp. şi acordarea de despăgubiri pentru apartamentul 1 al imobilului, sens in care nu poate uza de dreptul comun. Existenţele art. 1 din protocolul nr. 1 al CEDO şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar cât şi in cel al cumpărătorului de bună credinţă, cu atât mai mult cu cât s-a dispus şi persoana îndreptăţită-reclamantul a acceptat, despăgubiri pentru partea din imobil vândută -apartamentul 1- necontestând această măsură.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele acte: notificarea din data de 3.11.2001 (f. 4), înştiinţarea din 1.02.1980 (f. 5,6), extras CF 5798 Sighişoara (f.72), dispoziţia nr. 932/26 iulie 2006 (f.9,10), Decizia nr. 74/A/14.04.2006 a Curţii de Apel Tg. Mureş(f.11-14), contractul de vânzare-cumpărare nr. 870/1999 (f.23,24), Decizia nr. 130/2.04.1975 (f.36,37), Decizia 482/ 6 noiembrie 1976 (f. 38, 39), notificarea formulată de mama reclamantului Bako Elise Margarethe înregistrată la BEJ Kenosy Adrian sub nr. 975/13.11.2001 (f.40), dispoziţia nr. 497/30 iunie 2003 (f.41), SC 1195/12 noiembrie 2004 a Tribunalului Mureş (f.42-44), Dispoziţia 933/28 iulie 2006 (f.49), procura autentificată sub nr. 53/6 ianuarie 2011 (f.63).

În temeiul disp. art. 137 C.p.c. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate.

Astfel, instanţa reţine că potrivit art. 21 din Legea 215/2009:”Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat in care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in condiţiile legii”.

Art. 77 din acelaşi, act normativ prevede că:”Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ teritoriale şi, aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale”.

Prin urmare faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa constatând întemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Primăria Sighişoara prin primar, o va admite şi, in consecinţă va respinge acţiunea  formulată de reclamantul B.A. in contradictoriu cu  pârâta Primăria Sighişoara prin primar ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Reclamantul şi-a precizat acţiunea in sensul că înţelege să revendice imobilul situat in Sighişoara, str. Şt.O. Iosif nr. 39 şi a indicat ca temei de drept in susţinerea acţiunii dispoziţiile art. 480, 481 C.civil.

Acţiunea in revendicare este o acţiune reală, petitorie, imprescriptibilă prin care proprietarul care  a pierdut posesia bunului sau cere restituirea lui de la posesorul neproprietar sau prin care cere să i se recunoască în justiţie dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedat.

Nu se aplică în speţă cazul special de prescripţie prev. de art. 45 alin. 5 (fost art. 46 alin5) din L. 10/2001, ca urmare a aplicării in cauză a dispoziţiilor generale de drept comun.

Pentru aceste considerente instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului invocată de pârâţii Municipiul Sighişoara prin primar, XXXXXX Sighişoara, D.M..

Din probele aflate la dosar cauzei instanţa reţine următoarele:

Imobilul in litigiu înscris in CF 5798 Sighişoara nr. top. 851/1, 852 compus din grădină intravilan in suprafaţă de 838 mp. şi 421 mp. şi casă de piatră situat administrativ in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif nr. 39, a format proprietatea tabulară a numiţilor B.A. şi Bako Elisa Margarethe.

Prin Decizia 130/2.04.1975 a Consiliului Popular al Jud. Mureş-Comitetul executiv s-a decis preluarea contra plată a construcţiilor şi fără plată

a terenurilor aparţinând unor persoane care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sau care in mod legal au părăsit definitiv teritoriul ţării pentru acestea fiind şi cota de 1 parte a lui Bako Eliza Margarethe din casa de locuit compusă din 3 camere, 2 bucătării, 1 cămară, baie, spălătorie şi, pivniţă cu terenul aferent în suprafaţă, de 1259 mp. situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif nr. 39, înscrisă în CF 5798 sub nr. 851/1 şi 852.

Ulterior prin Decizia 482 din 6.11.1997 a aceluiaşi Comitet executiv şi, in aceeaşi modalitate s-a preluat şi cota de 1 parte, proprietatea lui B.A. din acelaşi imobil.

Deciziile au fost emise in baza prevederilor Decretului 223/1974 şi ale Legii 59/1974.

În baza acestor decizii s-a emis dreptul de proprietate al Statului Român in cartea funciară.

B.A. a decedat la 24.10.1996.

După apariţia Legii 10/2001Bako Elise Margarethe a înaintat prin intermediul BEJ Kenosy Adrian notificarea nr. 575/13.11.2001, înregistrată la  Primăria Municipiului Sighişoara sub nr. 8169/19.11.2001, notificare prin care a solicitat restituirea in natură a imobilului situat in Sighiloara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39.

La 28.02.2003 Bako Elise Margarethe a decedat.

Privitor la situaţia imobilului situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39, instanţa  reţine că prin contractul de închiriere nr. 713/9.05.1999 XXXXXX a închiriat numitului David Felix locuinţa compusă din o cameră 21,90 mp. bucătărie, 12,40 mp. pivniţă 6 mp., spălătorie 10,05 mp. iar prin contractul de vânzare-cumpărare 870/1999 încheiat in baza Legii 112/1995 XXXXXX Sighişoara a înstrăinat pârâtei D.M. (apartamentul I) situat la aceeaşi adresă compusă din 2 camere de locuit 24,2 şi 18, 17 mp. bucătărie, 17,5 mp. cămară 3,15 mp. hol, 3 mp. baie, 3.96 mp. antreu, 5,44 mp. pivniţă, 40,60 mp. spălătorie 10,05 mp. verandă 3 mp. WC 1,15 mp.

La 30 iunie 2003 Primăria Municipiului Sighişoara a emis Decizia nr. 494 prin care s-a respins  cererea numitei Bako Elise Margarethe întrucât înainte de plecarea din ţară foştii proprietari şi-au înstrăinat statului român cotele părţi pe care le-au avut în proprietate.

Tribunalul Mureş prin SC 1195/12 noiembrie 2004 pronunţată în dosarul 89/2004 a admis cererea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Mureş şi, in consecinţă a anulat Dispoziţia 497/30 iunie 2003 emisă de pârâtă a dispus restituirea in natură în favoarea reclamantului in calitate de moştenitor al numitei Bako Elise Margarethe a apartamentului nr. 2 din imobilul situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39, jud. Mureş, înscris in CF 5798 Sighişoara, nr. top. 851/1, 852 aflat in administrarea XXXXXX Sighişoara şi în chirie numitului David Felix, conform contractului de închiriere nr. 713/90509 compus din o cameră, in suprafaţă de 21,90 mp. bucătărie in suprafaţă de 12,40 mp., pivniţă în suprafaţă de 6 mp. şi spălătorie de 10,05 mp. precum şi a terenului in suprafaţă de 1259 mp. situat la aceeaşi adresă administrativ şi înscris in aceeaşi carte financiară. S-a stabilit in favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii in echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobil-obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat in baza L. 112/1995 între XXXXXX Sighişoara şi D.M., compusă din două camere cu o suprafaţă utilă de 24,2 mp. şi 18,17 mp. bucătărie-17,5 mp. cămară-3,15 mp., hol -3 mp., baie -3,96 mp., antreu 5,44 mp. pivniţă 40,60 mp., splătorie-10,05 mp., verandă-3 mp., WC-1,15 mp.

Prin Decizia nr.74/A/14.04.2006 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş în dosarul 1679/2005/C s-a admis apelul declarat de Primăria Sighişoara împotriva SC 1195/2004 a Tribunalului Mures s-a schimbat in totalitate hotărârea atacată în sensul că la stabilirea măsurilor reparatorii in echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat in Sighişoara, str. Şt.O. Iosif, nr. 39 va fi dedusă suma de 20000 lei, acordată prin Dispoziţia de plată nr. 429 din 25 mai 1978 fostului proprietar B.A. sumă care va fi actualizată la momentul acordării măsurilor reparatorii. S-au menţinut restul dispoziţiilor atacate.

Ulterior apariţiei Legii 247/2005 notificarea formulată de mama reclamantului a fost reanalizată.

Astfel, prin Dispoziţia nr. 932/26 iulie 2006 a primarului Municipiului Sighişoara s-a dispus restituirea in natură reclamantului B.A., succesorul legal al numiţilor Bako Elise Margarethe şi B.A. senior, apartamentul nr. 2 din clădirea situată in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 29, inscrisă in CF 579 sub nr. 5798 sub nr. top. 851/1, 852 cu terenul aferent în suprafaţă de 1259 mp. potrivit dispoziţiilor SC 1195/2004 a Tribunalului Mureş, predarea apartamentului urmând a se face de către XXXXXX Sighişoara, după restituirea de către beneficiar a sumei de 20000 lei, actualizată reprezentând despăgubiri acordate in baza Decretului nr. 223/1974 iar  prin Dispoziţia nr. 933/28 iulie 2006 a primarului Municipiului Sighişoara s-a propus Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor acordarea despăgubirilor legal cuvenite lui B.A. succesorul legal al persoanelor deposedate, Bako Elise Margarethe şi B.A., pentru apartamentul nr. 1 din clădirea situată in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 29, înscris in CF 5798, sub nr. 852, intrucât acesta nu poate fi restituit in natură fiind înstrăinat în baza Legii 112/1995 lui D.M., Primăria Municipiului Sighişoara nedispunând in bunuri sau servicii care ar putea fi acordate in echivalent.

Dispoziţiile nu au fost contestate de reclamant.

Potrivit Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 alin. 3 C.p.c. in cazul in care sunt sesizate neconcordanţe dintre legea specială, respectiv L. 10/2001 şi Convenţia europeană a drepturilor omului; aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată in cadrul unei acţiuni in revendicare, întemeiată pe dreptul comun, in măsura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

În speţă, reclamantul nu mai poate obţine restituirea in natură a imobilului –apartamentul nr. 1 situat in Sighişoara, str. Şt. O. Iosif, nr. 39, înscris in CF 5798 Sighişoara, A+2, nr. top. 852/1 întrucât nu are un bun in sensul dispoziţiilor Convenţiei şi dacă s-ar dispune  restituirea s-ar aduce o atingere dreptului de proprietate al pârâtei D.M. precum şi principiului securităţii  raporturilor juridice.

Pârâta D.M. a dobândit imobilul apartamentul nr. 1 prin cumpărare in anul 1999 in baza Legii 112/1995 iar in anul 2002 şi-a intabulat dreptul de proprietate in cartea funciară. Pârâta a fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare cumpărare, atâta timp cât  Statul Român era proprietarul tabular al imobilului, până  la acea dată nu a fost notată în cartea funciară vreo acţiune in revendicare. Mama reclamantului a solicitat restituirea în natură a imobilului doar după apariţia Legii 10/2001 prin notificarea nr. 975/14.11.2011. Anterior acestei date nici antecesorii reclamantului şi nici acesta nu au solicitat restituirea imobilului în baza Legii 112/1995. Înştiinţarea din 3.11.2011, prin care Bako Elise Margarethe înştiinţează familiei David că a iniţiat prin BEJ Sighişoara restituirea imobilului iar in cazul in care se cumpără imobilul, aceasta se va face fără consimţământul ei şi acţiunea este de rea credinţă, este ulterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare 22.07.2009 şi pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada comunicării ei pârâtei D.M.. Actul datat 1.02.1980, prin care Bako Elise Margarethe informează familia David că cere să i se restituie casa şi terenul intravilan înscris in CF 6798 Sighişoara, nr. top. 851, 852 iar in cazul in care se va cumpăra imobilul de la Statul Român, o asemenea acţiune este de rea credinţă, urmând a suporta consecinţele de rigoare, nu are relevanţă, pentru că nici nu se punea problema redobândirii imobilului la data respectivă, iar demersurile pentru restituirea imobilului au fost făcute abia după apariţia Legii 10/2001, prin notificarea din data de 14.11.2011, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare între XXXXXX şi D.M..

Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea disp. art. 9 şi 14 din Legea 112/1995.

Faţă, de considerentele expuse mai sus instanţa va respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.A. in contradictoriu cu pârâţii Miunicipiul Sighişoara prin primar, XXXXXX Sighişoara, D.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Sighisoara prin primar şi, in consecinţă:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul B.A. in contradictoriu  cu pârâta Primăria Sighisoara prin primar ca fiind introdusă impotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului invocată de pârâţii Municipiul Sighisoara prin primar, XXXXXX Sighisoara, D.M..

Respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.A. cu domiciliul ales in Sighisoara, str. 1 Decembrie 1918, nr. 11, jud. Mureş in contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sighişoara prin primar cu sediul in Sighisoara, str. Muzeului, nr. 7, jud. Mureş, XXXXXX cu sediul in Sighisoara str. Calea Baraţilor, nr. 7 jud. Mureş, D.M. domiciliată in Sighisoara, str. St. O. Iosif, nr. 39, ap. 1 jud. Mureş.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, 17 Iunie 2011.

Domenii speta

Spete similare