VIOLARE DE DOMICILIU. ACHITAREA
in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 C.p.p..
APLICABILITATEA dispozitiilor art.18/1 C.p.
IN CAZUL RECIDIVEI POSTCONDAMNATORII
prev. de art.37 lit.a C.p.
Prin sentinta penala nr.237 din 02.02.2005 a Judecatoriei Slatina,
s-a dispus achitarea inculpatului P.D.D. in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 C.p.p. pentru infractiunea de violare de domiciliu prevazuta de art.192 alin.2 C.p.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca in noaptea de 09/10 iulie 2004 inculpatul, aflat in stare foarte avansata de ebrietate, a patruns in curte, iar apoi, in grajdul partii vatamate P.E., unde s-a culcat in ieslea animalelor, fiind descoperit dormind in dimineata zilei urmatoare.
In raport de circumstantele in care fapta a fost savirsita, de starea avansata de ebrietate a inculpatului, care din acest motiv a intrat si s-a culcat in ieslea partii vatamate, cu care era vecin, desi inculpatul se afla in stare de recidiva postcondamnatorie (prin sentinta penala 1134/2000 a Judecatoriei Slatina a fost condamnat la 3 ani inchisoare, cu aplicarea art.86/1, 86/2 C.p. pentru art.78 alin.1 din O.G.195/2002).
Instanta a apreciat ca in cauza sunt incidente dispozitiile art.18/1 C.p. si, in temeiul art.91 lit.c C.p. i-a aplicat o amenda administrativa in cuantum de 9.000.000 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe linga Judecatoria Slatina, criticind-o pentru nelegalitate, intrucit in mod gresit s-a apreciat ca fapta inculpatului nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Prin decizia penala nr.195 din 13.04.2005 Tribunalul Olt a admis apelul Parchetului, a desfiintat sentinta si, in baza art.192 alin.2 C.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p. si art.74 lit.c , 76 lit.c C.p. a condamnat inculpatul la 6 luni inchisoare.
In temeiul art.86/4 C.p. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata prin sent.pen.nr.1134/2003 a Judecatoriei Slatina, dispunind ca acesta sa execute 3 ani si 6 luni inchisoare, cu aplicarea art.71 si 64 C.p.
S-a retinut de instanta de control judiciar ca, in raport de starea de recidiva a inculpatului la data savirsirii infractiunii, in mod gresit a apreciat instanta de fond ca acesta se poate reeduca prin aplicarea unei sanctiuni administrative, cit timp masurile de supraveghere stabilite prin sentinta anterioara nu au fost de natura sa-l determine a avea o conduita corecta in societate.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticind solutia Tribunalului Olt pentru nelegalitate si netemeinicie si solicitind admiterea recursului, casarea deciziei si mentinerea sentintei primei instante.
Prin decizia penala nr.630/20 iunie 2005 Curtea de Apel Craiova - Sectia Penala, a admis recursul, a casat decizia Tribunalului Olt si a mentinut sentinta penala nr.237/2005 a Judecatoriei Slatina.
S-a apreciat ca fapta inculpatului este lipsita in mod vadit de importanta, deoarece inculpatul a fost gasit dormind in grajdul vitelor, iar fapta sa a avut o slaba rezonanta sociala, pe de o parte, iar pe de alta parte, ca dispozitiile art.18/1 C.p. au un caracter general si sunt aplicabile in cazul tuturor faptelor prevazute de legea penala, legiuitorul nementionind o limitare a cimpului lor de incidenta in raport de faptul ca inculpatul este sau nu recidivist la data comiterii faptei.
Judecătoria Pașcani
schimbare temei scoatere de sub urmărire penală
Judecătoria Craiova
INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI TALHARIE art. 233, C.p.
Judecătoria Calafat
SENTINŢA PENALĂ Nr. 195
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Curtea de Apel Târgu Mureș
Violare de domiciliu. Separarea în fapt a soţilor.