Cereri. Cerere de emitere somaţie de plată. Condiţii creanţă.
O.G.nr.5/2001 art.1
Potrivit art.1 din O.G.nr.5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani.
Instanţa a considerat, în mod corect, că, în cauză, creanţa nu îndeplineşte cumulativ cele trei condiţii.
Prin sentinţa comercialănr.173/1 octombrie 2009, Judecătoria Turnu Măgurele a respins ca nefondată cererea pentru emiterea unei somaţii de plată formulată de creditoarea S.C.”Ţ” S.R.L. împotriva debitorului B.F.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, creanţa este certă, ea rezultând din contractul de vânzare-cumpărare, este lichidă, având cuantumul determinat, dar nu este exigibilă, întrucât, prin contract, nu s-a prevăzut data până la care debitorul avea obligaţia să achite preţul.
Judecătoria Sectorul 1 București
ANULARE CERTIFICAT MOŞTENITOR, RESPINSĂ PENTRU LIPSA INTERESULUI - reclamanţii nu justifică natura personală şi directă a interesului
Judecătoria Tulcea
Intreruperea executării pedepsei
Tribunalul Tulcea
Fond – Civil- fond funciar-declinare de competenţă
Judecătoria Lipova
Admitere cerere reexaminare
Tribunalul Constanța
Drept Civil. Obligaţia de a vinde locuinţa către chiriaşi în cazul exercitării dreptului de opţiune prevăzut de art.9 alin.1 din Legea 112/1995 . Limitare a prerogativelor dreptului de proprietate conformă cu art.41 din Constituţie.